eu fluturele-alunec în fântână

ce spaimă hâdă-n trupul meu plăpândul

n-am timp să-mi chinui trupul întrebându-l

ce vaier lung pe-antene se îngână

n-am cal de foc pe care adăpându-l

să-l fac să urce-n slăvi pe ghizduri până

și-ar împietri copita pe o rână

ca să ţâşnească-n aer pur cu gândul

ce–i până jos ce tihnă necurată

unde e luciul unde-i un năvod

să frâng în el căderea doar o dată

nu tremură nimic sub lânced pod...

pe fund nu-i apă nu e nici o pată...

plonjez în gol şi mă strivesc de glod