Ţin sfat cu mine-n colţ ferit de lume.
Cuvântul mă mai crede o epavă.
Reînnoit la mijloc de octavă
Nu şi-a găsit sub tâmpla mea un nume.
E frig destul pe-a sufletului navă!
Prin carotidă se preling cutume.
Consoanele nu-s tată şi nici mume
Atâtor clipe subţiate-n lavă.
De unde-atâta verticalitate
Când glasuri te-nconjoară şi te ard?
Dar eu rămân şi cred că se mai poate,
Iar gândul meu, murind tăcut pe gard,
S-a scurs în ochiu-n care se mai zbate
Un timp ascuns sub strat aprins de fard.