Să nu mai văd cum umbra-ţi se prelinge

Printre coline, sărutând amiaza

Şi din înalturi asfinţeşte raza

Ce-n tihna crucii din altar învinge?

Să nu mai simt cum ne-mpresoară oaza

Pădurilor şi umbra lor atinge

Bătrânul Şchei când peste uliţi ninge

De se opreşte-n neştiuturi fraza?

Vom adăsta mereu în toamna blândă,

Cu truda-n sânge, depănând poveşti;

Pe Tâmpa duhuri se aştern la pândă

Să ducă-n taina cerurilor veşti.

Ce simplu spun: mi-eşti drag! Ne-am pus osândă

Să traversăm vecia în caleşti.