Stăpân mă cred pe tainele naturii

  Când rup o creangă sau strivesc o floare,  

  Când gâza-n palma-nţepenită moare,  

  Când storc un fruct  în cerul fad al gurii.  

  Dar n-aş putea s-aduc o zi cu soare,  

  Să schimb în ger răsufletul căldurii

 Şi-n labirint tocmirile nervurii 

 Înşerpuite-n frunza călătoare, 

  Să poruncesc vulcanului să tacă, 

  Să fiu din hoţ un bun samaritean,  

  Sălbatic vânt în blând zefir să treacă, 

  Cutremurul să-l fac domol alean   

  N-aş reuşi. Vigoarea zilei pleacă.   

  Un rege nu-s. Sunt doar mărunt curtean.