Ieri, Ministerul Finanțelor a publicat datele privind execuția bugetară pe primele două luni ale anului. Întrebarea cea mai fierbinte a acestui moment este dacă guvernul va putea să reducă deficitul bugetar la nivelul asumat, adică la 7% din PIB.

Datele pe primele două luni nu sunt deloc încurajatoare. Adică, deficitul bugetar a crescut în termeni nominali până la 30 miliarde de lei și s-a redus ușor ca procentaj din PIB, iar cheltuielile continuă să crească mai mult decât veniturile. Cu alte cuvinte, rezultatele consolidării fiscale nu se văd.

Ministrul finanțelor, Tanczos Barna, încearcă să convingă că totuși bugetul este pe drumul cel bun. A găsit ministrul câteva date care îl avantajează. Tanczos Barna scrie că a avut loc o reducere a cheltuielilor de funcționare ale statului cu 5%. Este posibil ca lucrurile să fie așa, pentru că în datele execuției bugetare cheltuielile de funcționare nu sunt evidențiate separat. Dar, ce folos că la capitolul cheltuieli de funcționare (care sunt relativ scăzute) s-a făcut o reducere, când cheltuielile de personal au crescut cu 16% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cele cu asistența socială au urcat cu 10%? Am luat aceste două exemple pentru că sunt capitolele de cheltuieli cele mai mari din structura bugetară.

Ministrul Barna mai arată că veniturile din TVA au ajuns la 25 miliarde de lei, o creștere semnificativă. Este adevărat, dar și rambursările de TVA au crescut pe măsură, astfel că în total sumele din TVA care au rămas la buget au fost mai mici decât anul trecut. Un ultim detaliu: chiar dacă guvernul se laudă că va fi un an cu investiții record, deocamdată, în primele două luni volumul investițiilor publice a scăzut. Este posibil ca investițiile publice să fie din nou un „buffer”, o zonă tampon, prin care se va regla la un moment dat nivelul deficitului bugetar.

Ar mai fi câteva teme de analiză ale evoluției bugetului, dar va mai fi timp. Mai interesant este că, întâmplător, ieri, Institutul de Statistică portughez a publicat datele bugetare pentru anul 2024. Ele sunt relevante și pentru România, pentru că bugetele celor două state europene sunt foarte apropiate. Concret, veniturile totale bugetare ale Portugaliei, în anul 2024, au fost de 124 miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 620 miliarde de lei. Anul trecut, România a avut venituri de 575 miliarde de lei. De asemenea, Portugalia a avut cheltuieli bugetare de 122 miliarde de euro, echivalentul a 610 miliarde de lei. În schimb, anul trecut România a cheltuit din buget aproximativ 727 miliarde de lei. Sunt cifre care arată mărimea relativ egală a celor două economii. De altfel, mai este o asemănare și anume aceea că ambele state au fost sau sunt sub procedura de deficit excesiv și au avut în perioada crizei economice și a pandemiei rate înalte ale deficitului bugetar.

De aici încep diferențele. Astfel, în anii 2023 și 2024, Portugalia a avut excedent bugetar, de 1,2% și respectiv 0,7% din PIB. Rezultatul a fost că datoria publică portugheză a scăzut spectaculos în doi ani cu 20 de puncte procentuale, până la 95% din PIB. Ceea ce arată că singurul drum pentru ținerea sub control a datoriei statului este echilibrul bugetar.

Anul trecut, în Portugalia, veniturile bugetare au crescut cu 6,3%, iar cheltuielile cu 7,6%. În România, veniturile au urcat cu 10%, iar cheltuielile cu 19%. Încă o dată se poate vedea diferența de cifre și de abordare responsabilă a bugetului. Și Portugalia a crescut cheltuielile de personal, cu salariile, dar, față de România ritmul a fost mult diferit. Și anume, în Portugalia, creșterea a fost cu 8,5%, ca o compensare a inflației, în România creșterea a fost cu 24%. De asemenea, Portugalia a urcat cheltuielile cu asistența socială cu 10%, în timp ce România le-a crescut cu 17%. În aceste cifre stă „secretul” excedentului bugetar portughez.

Și încă o diferență semnificativă: România a avut „stabilitate” politică, în Portugalia, guvernul de centru-dreapta nu a primit un vot de încredere, Parlamentul a fost dizolvat și vor avea loc alegeri anticipate în luna mai a.c. Ceea ce ne arată că în absența responsabilității, „stabilitatea” politică nu ajută cu nimic finanțele publice și economia.