Andrei Dósa a publicat recent volumul de poezie „Ultima familie tradițională”, apărut la Editura OMG. Cartea e un tablou al unei tinere familii contemporane, cu multe insule luminoase de tandrețe, de duioșie, pe fundalul angoaselor de adult, un tablou care are în centru copilul, copilul mic. În jurul lui gravitează această carte a tatălui. Am vorbit cu Andrei Dósa despre tema paternității în poezia noastră contemporană – o temă pe care nu s-au încumetat s-o abordeze prea mulți autori – dar și despre poezie ca mecanism de coping, despre narativitatea din noul lui volum, despre peisajul poeziei de azi și despre munca sa de traducător.

Andrei Dósa: „Mi se pare că rolul de tată în care intră un poet aduce la suprafață propriile lui vulnerabilități. Și, bineînțeles că din punctul de vedere al artei poetice, terenul acesta al vulnerabilităților este foarte fertil. Acolo poți să explorezi foarte mult și propriul trecut, și felul în care reacționezi la anumite greutăți.”

Cum a fost să scrii din perspectiva noului tău rol în viața reală, cel de tată? De ce ai simțit nevoia să aduci în poezia ta tema paternității?
Andrei Dósa: „Uneori au fost copleșitoare trăirile și de obicei așa funcționez: cînd se întîmplă pe plan emoțional lucruri care nu pot fi ușor deslușite sau sînt mai greu de explicat, atunci folosesc poezia ca pe un fel de hîrtie de turnesol, ca să-mi clarific anumite lucruri.”

Apasă „PLAY” pentru a asculta tot interviul!

O emisiune de Adela Greceanu  
Un produs Radio România Cultural