Vibrant

Femininul și Masculinul în procesul de co-creare


Listen Later

O relație este un proces continuu de co-creare, fie este în bine sau în rău. Ca înțelegem cum co-creăm avem nevoie ne cunoaștem natura, înțelegem cine suntem și știm ce ne dorim. Când cele două energii, masculin si feminin, se întâlnesc, apare polaritatea și atracția. Pentru a putea co-crea împreună o realitate este nevoie ca ambii parteneri participe activ și conștient la aceast proces. Bazele unei creații solide este relație în sine, care se bazează pe un fundament de virtuți, precum iubirea, răbdarea și evlavia. Co-crearea este potențialul cel mai înalt al întâlnirii dintre feminin și masculin, pentru aici apare acea armonie, în care atât femininul, cât și masculinul, își asumă propria natură. Când apare această creare naturală simți direcția este cea potrivită. Direcția de a crea împreună poate fi pe mai multe niveluri: emoțional, mental, sufletește, etc. Pawel ne mai vorbește în episodul de astăzi și despre ce înseamnă energia feminină și masculină, cum se întrepătrund cele doua energii, ce înseamnă fii în dezechilibru manifestând prea mult o energie și ce faci te echilibrezi atunci când cazi într-o extremă.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

VibrantBy Simina Adamescu