Timpul prezent

Friedrich Merz, un cancelar „foarte european”. Relansarea locomotivei franco-germane


Listen Later

Friedrich Merz a fost ales marți cancelar al Germaniei dar abia din a doua rundă de vot în Parlament. Ce spune acest episod din politica germană despre situația noii coaliții de guvernare – blocul de centru-dreapta CDU/CSU şi social-democraţii, de centru-stînga, de la SPD – și perspectivele ei? Am întrebat-o pe Luciana Ghica, conf. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Luciana Ghica: „A fost foarte mult comentat rezultatul. Dar nu este o coaliţie uşor de făcut şi a fost un semnal important. Cred că trebuie pus în perspectivă. Faptul că Merz a reuşit să mobilizeze întreaga coaliţie dar şi partidele democratice din afara coaliţiei să treacă moţiunea prin care votul (al doilea) să aibă loc în aceeaşi zi – chestiune care necesita chiar mai multe voturi, 2/3 – mi se pare că este o reuşită. Şi la al doilea vot nu a obţinut minimum de 316 voturi, ci aproape toată coaliţia, mai puţin cei trei absenţi. A arătat că poate să obţină sprijinul întregului Parlament democratic.”

E deja o tradiție în Germania ca un cancelar nou ales să efectueze prima vizită în străinătate în Franța și pe cea de-a doua în Polonia. Friedrich Merz s-a întîlnit de dimineață cu președintele francez Emmanuel Macron iar în această seară e la Varșovia. În marja întîlnirii de la Paris, Merz și Macron au publicat în presa europeană un articol comun, un articol manifest despre relansarea relațiilor franco-germane cu un obiectiv clar: consolidarea europeană. Parteneriatul franco-german trebuie să devină „mai strategic, mai operațional”, cu accent pe securitate, competitivitate și convergență europeană. Poate acest parteneriat să întărească într-adevăr Uniunea Europeană?
Luciana Ghica: „Cred că da. În mare parte, în mod tradiţional, Uniunea Europeană a fost impulsionată politic de acest motor franco-german. Iar faptul că dincolo de cuvintele frumoase din acel editorial comun, avem şi cîteva elemente specifice legate de energie – o chestiune care este şi pe agenda UE, pînă în 2027 dorim ca UE să nu mai fie dependentă în nici un fel de resursele energetice din Rusia – este un mesaj extraordinar de important în această săptămînă simbolică în care aniversăm „Declaraţia Schuman”. 9 mai este Ziua Europei şi pentru că aniversează acea declaraţie a ministrului de afaceri externe francez, Robert Schuman, care i-a propus Germaniei în 1950 să pună în comun resursele de cărbune şi oţel, atît pentru scopuri economice, cît şi pentru scopuri politice şi de securitate. Şi această declaraţie franco-germană, acest editorial comun este într-un fel ecoul acelei declaraţii Schuman din 1950.” 

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Timpul prezentBy Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

3 ratings


More shows like Timpul prezent

View all
Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

3 Listeners