Gen, podcast

În acest episod Iuliana a vorbit cu invitatele noastre despre experiența acumulată în urma atelierului de scris și despre cum s-au simțit să mentoreze și ele la rândul lor, tineri gata să își împărtășească povestea. Elena Zah are 21 de ani, este din Alba Iulia și este studentă în Cluj la Politehnică. Cea de-a doua invitată, Roxana Stan, are 23 de ani și este masterandă la literele în București. 

În acest episod special din podcastul revistei Gen, Sorana Horșia vorbește cu Diana Filimon, președinta Forum Apulum, despre revistă, despre tineri, despre diferențele dintre generații și despre cum am reușit să creăm o comunitate în mijlocul pandemiei.

Cosmin Iliescu s-a întors după un timp la 19 ani, când a luat o pauză de la școală, ca să priceapă ceva din viață. A scris despre experiența lui cu presiunea socială din clasa a 12-a și ratarea care l-a obligat să se reinventeze. Poate ai trăit-o. Poate nu, dar sigur știi pe cineva care a trecut prin așa ceva.  ”Cel care promitea să fie într-o ascensiune continuă, tocmai intrase într-un picaj cu toate speranțele puse în el.”

Câți studenți străini încap în același oraș francez? Dar în aceeași poveste? Și în câte feluri poți să cuprinzi haosul din jur, atunci când Erasmusul nu e nimic din ce te-ai fi așteptat, ci mult mai mult de-atât?

Când aveam 18 ani și tocmai intrasem la facultate, m-am bucurat că plec din Petroșani, orașul în care am copilărit, și că descopăr o lume nouă în București. Cinci ani mai târziu, mă întreb același lucru când mă întorc acasă la părinții mei: ce oportunități au tinerii care aleg să rămână în Valea Jiului?

Amintirile unei minorități din tagma elevilor și cum poate ea ajuta la revoluția tinerilor.

Am cunoscut un băiat acum doi ani: a fost prietenie la prima vedere, o iubire pură și platonică. Dar eu am crescut în miros de busuioc și de tămâie, ținând post și citind cărți religioase, iar la biserică și acasă am învățat că orientarea lui sexuală e un păcat împotriva firii.

Arianna Suduc a scris despre tinerii care aleg să iasă din tipar când vine vorba de alegerea drumului în viață, dorind să facă ce le place, ignorând întrebările îndoielnice puse de oameni și persoanele care le spun că „se moare de foame” la facultatea aleasă. 

„La finalul zilei, nu există doar cei care au ales matematica, medicina ori chimia. Suntem și noi, ceilalți, pe lângă. Încercăm să ne facem loc în societate. Dăm din coate sau din stilouri.

Pe studenții de la facultățile umaniste îi leagă multe lucruri. În principal, faptul că primesc păreri pe care nu le cer. Dar și faptul că simt nevoia să-și justifice alegerile astfel încât judecata celorlalți să fie ceva mai blândă.”