Timpul prezent

Groenlanda între interesele strategice ale SUA și aspirațiile la independență


Listen Later

Una dintre declarațiile președintelui american Donald Trump care au stîrnit îngrijorare a fost aceea că Statele Unite au nevoie de Groenlanda și că vor lua Groenlanda „într-un fel sau altul”. În acest context au avut loc alegerile alegerile parlamentare de ieri, 11 martie, din Groenlanda. La o populație de aproximativ 56.000 de locuitori, Parlamentul unicameral este alcătuit din 31 de membri, aleși o dată la 4 ani. Groenlanda, regiune autonomă a Danemarcei, discută de cîțiva ani despre independență. Pe primul loc, în urma rezultatelor preliminarii, s-a clasat partidul Democraţii, formaţiune social-liberală, cu aproape 30% din voturi, urmat de partidul Punctul de orientare, cu 24,5 % din voturi – ambele partide sînt pentru independenţa Groenlandei. Pe locurile trei şi patru s-au clasat cele două partide aflate acum la  guvernare, ecologiştii de la Comunitatea Poporului şi social-democraţii de la partidul Înainte. Ce spun aceste rezultate despre poziția cetățenilor cu privire viitorul insulei? De ce e interesat Donald Trump de această insulă îngheţată? L-am întrebat pe Marius Ghincea, analist de politică internațională.

Marius Ghincea: „Interesul SUA pentru Groenlanda nu este nou, ne amintim că în timpul primului mandat al lui Donald Trump la Casa Albă acesta a făcut o ofertă pentru achiziţionarea Groenlandei, refuzată şi de Danemarca, şi de populaţia din Groenlanda. Motivul principal pentru care SUA e interesată de această insulă ţine de faptul că în anii următori vom avea o competiţie din ce în ce mai acerbă între marile puteri care au acces la Oceanul Arctic, pe măsură ce gheaţa se topeşte şi mai multe căi navigabile devin disponibile pentru perioade mai lungi de timp, ceea ce va crea condiţiile pentru apariţia unor noi căi prin care vapoarele din Japonia sau China pot să ajungă în America de Nord sau în Europa pe o rută mult mai scurtă şi, în consecinţă, mai eficientă economic. Totodată, din perspectivă securitară şi strategică, această nouă competiţie dintre marile puteri la Polul Nord va duce la o schimbare a configuraţiei de securitate. Atît Federaţia Rusă, cît şi SUA îşi modernizează porturile şi bazele militare şi ar trebui să ne aşteptăm ca, pe termen mediu şi lung, Polul Nord să devină un cîmp de bătălie, de competiţie strategică între ţări precum SUA şi Federaţia Rusă dar şi cu o influenţă importantă a Chinei. Şi sînt, desigur, şi interese pecuniare, economice, legate de aceste noi căi de navigaţie precum şi legate de resurse minerale.”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin 
Un produs Radio România Cultural 

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Timpul prezentBy Matei Martin și Adela Greceanu la Radio România Cultural

  • 5
  • 5
  • 5
  • 5
  • 5

5

3 ratings


More shows like Timpul prezent

View all
Global News Podcast by BBC World Service

Global News Podcast

7,647 Listeners

Dj Dark @ Radio Podcast by Dj Dark

Dj Dark @ Radio Podcast

27 Listeners

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu by Rock FM

Morning Glory, cu Răzvan Exarhu

13 Listeners

RSS Reloaded by Iulian Tănase & Constantin Bojog & Remus Boldea

RSS Reloaded

4 Listeners

Metope: cultură și istorie by Theodor Paleologu

Metope: cultură și istorie

0 Listeners

Vorbitorincii-Baricade-Leaders by Striblea, Paraschivescu, Naum

Vorbitorincii-Baricade-Leaders

10 Listeners

Cu Voce Tare by Litera

Cu Voce Tare

0 Listeners

Judecata de Acum by Ovidiu Vanghele&Vlad Stoicescu

Judecata de Acum

3 Listeners

Dialog Liber by Teodor Cătăniciu

Dialog Liber

0 Listeners

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder by Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

Știrile zilei. Pe scurt, de la Recorder

2 Listeners

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan by Casa Paleologu

Eu cu cine gândesc? - Podcast de istorie și filozofie cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan

0 Listeners

Carte și miere by Cărturești

Carte și miere

0 Listeners

Călătorii geopolitice by RFI România

Călătorii geopolitice

0 Listeners

Eurocronica by RFI România

Eurocronica

0 Listeners

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru by Rock FM

Punctul pe Știri cu Magda Grădinaru

0 Listeners