
Sign up to save your podcasts
Or


Aceasta este ultima predică din seria Doctrinele harului. Pastorul John MacArthur ne arată că Scriptura dezvăluie adevărul despre o chemare care nu poate fi ignorată şi căreia nu i se poate împotrivi nimeni. Este citaţia divină, dar nu pentru judecată şi nici pentru pedeapsă, ci pentru ca tu să fii declarat neprihănit, să fii absolvit de orice condamnare, să fii iertat.
Matei 20:28 spune că „Fiul Omului nu a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi”. Pentru mulţi. Cine sunt cei mulţi? Toţi cei care vor crede. El a plătit preţul răscumpărării lor. El L-a mulţumit pe Tatăl. El a oferit acea ispăşire necesară. El a realizat de fapt o ispăşire pentru cei care urmează să creadă.
Ispăşirea este o ispăşire reală, nu este una potenţială. Este în dreptul tuturor celor care vor crede vreodată. Păcătosul este incapabil şi nu are voinţa să creadă până când Dumnezeu intervine şi îi dă credinţa şi are loc lucrarea de regenerare divină. Mântuirea va fi oferită tuturor celor cărora le este pregătită, în deplinătatea ei.
Această doctrină este numită doctrina depravării totale. John MacArthur o numeşte a incapacităţii şi este de părere că a spune despre oameni că sunt total depravaţi ar însemna că asta îi scoate din categoria oamenilor normali şi îi categoriseşte drept perverşi. Însă doctrina aceasta se referă la toţi oamenii. Şi toţi sunt incapabili de a face ceva pentru mântuirea lor. Iar pentru a face incapacitatea să fie absolută, ei sunt asimilaţi cu morţii. Poate un mort să răspundă Evangheliei? Numai dacă primeşte viaţă de la Dumnezeu.
Dacă cineva ajunge vreodată să fie mântuit, este pentru că Dumnezeu trece peste toate incapacităţile naturale. De aceea spunem că mântuirea este în totalitate de la Dumnezeu. Asta nu se realizează niciodată separat de voinţa umană. Realitatea profundă, de necontestat este că nimeni nu L-ar alege vreodată pe Cristos dacă Dumnezeu nu l-ar fi ales mai întâi. Suntem mântuiţi şi avem viaţă pentru că Dumnezeu a găsit cu cale să ne-o dea, spune pastorul John MacArthur.
Un lucru pe care n-ar trebui să îl facă niciunul din noi este acela de a-L creiona pe Dumnezeu după chipul nostru astfel încât să se potrivească raţiunii, emoţiei şi libertăţii noastre. Nu putem să Îl facem pe Dumnezeu să fie ceea ce credem noi că ar trebui să fie. Nu-L putem încadra pe Dumnezeu într-un şablon, ca să acţioneze aşa cum credem noi că ar trebui.
Din seria Doctrinele harului ascultaţi, în lectura pastorului Ilie Bledea, a doua parte a mesajului intitulat Doctrina alegerii.
*** Dacă doriţi să primiţi în dar broşura Siguranţa mântuirii credinciosului, scrisă de John MacArthur şi pusă la dispoziţia dumneavoastră prin amabilitatea Grace to You, solicitaţi-o printr-un email la [email protected]
Dumnezeu este olarul ceresc care se apropie de umanitatea noastră căzută, ca şi cum ar fi o mână de lut, pe care o transformă. El hotărăşte destinul fiecărei persoane şi controlează fiecare detaliu al vieţii sale. Acesta este doar un alt mod prin care spunem că Dumnezeu este Dumnezeu.
Mesajul Întruparea Dumnezeului Triunic se concentrează pe faptul că Isus Cristos este Domnul. Asta este ceea ce afirmă creştinul. El este Dumnezeu. Este Dumnezeu din Dumnezeu adevărat, cu toate atributele lui Dumnezeu, venit în lume cu toată plinătatea umanităţii. El a devenit rob. S-a smerit pe Sine. A murit printr-o moarte de cruce; şi în mijlocul acestei morţi a câştigat mântuirea noastră.
Din seria Semnificaţia reală a Întrupării vă recomandăm predica Slava Domnului. John MacArthur ne spune că prima ta privire la Cristos în credinţă poate fi ca aceea a răţuştei celei urâte care vede prima dată lebedele. Ai un sentiment copleşitor al propriei tale urâţenii, dar acţionezi, fără să ştii de ce, ca o lebădă. Şi cândva ne privim în oglindă şi vedem că devenim ceea ce dorim să fim. Şi cu umilinţă în mersul nostru şi cu recunoştinţă în inimă, ne trăim viaţa în faţa lui Dumnezeu.
Credinţa statornică, perseverentă a credinciosului este susţinută de puterea lui Dumnezeu, este păzită de ea. Şi această credinţă va avea ca rezultat mântuirea finală, ne spune John MacArthur.
From the publisher's feed