Nicușor Dan spune că încă nu a reușit să se vaccineze pentru că s-a infectat și nu a reușit să-și facă analize, dar se va imuniza în curând, fără să precizeze când anume.
Primarul Capitalei evită să se declare un adept al vaccinării obligatorii și susține că până și în Vest există această dezbatere cu privire la obligativitate. Totuși, Nicușor Dan îndeamnă oamenii să își facă vaccinul.
Nicușor Dan vorbește despre căldură, vaccinare și parcări, la emisiunea „Interviurile lui Vitalie”, de pe StirilePROTV.ro
Nicușor Dan: „Există o opinie științifică, care este certă care spune că vaccinul reduce substanțial riscul de îmbolnăvire gravă. Asta este indiscutabil.”
Vitalie Cojocari: Și când vă vaccinați?
Nicușor Dan: „Imediat ce fac acele analize. Nu a fost atât demult infectarea mea și nu am avut timp fizic să mă duc să fac analizele.”
Vitalie Cojocari: Credeți că funcționarii din Primăria Capitalei care au contact cu publicul ar trebui obligatoriu să fie vaccinați?
Nicușor Dan: „Este o chestiune care ține de justiție, de drepturi fundamentale, prefer să se pronunțe alții. Este o largă dezbatere în statele occidentale până unde merge interesul public, până unde vine libertatea persoanei.”
Vitalie Cojocari: În țările occidentale, și la stat, și la privat, angajații sunt obligați să se vaccineze ca să-și continue munca.
Nicușor Dan: „Sau să se testeze. Este o dezbatere constituțională, de fapt.”
Vitalie Cojocari: Cum vă descurcați fără certificatul verde când vi se cere?
Nicușor Dan: „Certificatul verde este de două zile. Din primăvara anului trecut și până acum, în fiecare zi, la ora 8 sau 9 când ies din casă îmi pun masca și nu o mai scot, mănânc la amiază, singur, mi-o mai scot seara, acasă.”
Despre spitalul modular de la Pipera, transformat în spital susținere Covid.
Vitalie Cojocari: Se poate investi în spitalul modular din Pipera ca să se primească și alți pacienți, în condițiile în care alte spitale sunt pline deja?
Nicușor Dan: „Am trecut de la 500 la 900 de paturi în toate spitalele pe care le avem. Acest așa-zis spital modular este o organizare de șantier. Sunt niște containere care au fost puse inițial pentru muncitorii care urmau să construiască la Spitalul Metropolitan. Spital care nu avea finanțare, deci era absurd să faci organizare de șantier pentru ceva ce nu aveai bani. A fost o urgență, s-a transformat într-o unitate spitalicească provizorie. Este foarte dificil să pui acolo instalație de oxigen după ce am văzut ce lucruri s-au întâmplat la spitalele normale. În principiu se poate, dar durează mult. Trebuie să ai un proiect pentru instalația de oxigen, pentru instalația electrică, pentru acele instalații care opresc incendiul. În București sunt 12 spitale transformate în spitale Covid din cele 19 spitale care aparțin acum Primăriei Capitalei.”
Despre reparația conductelor Termoenergetica
Vitalie Cojocari: La începutul anului ați promis modernizarea a 50 de kilometri de rețea primară. Acum suntem la sfârșitul anului, ați reușit 15, puțin peste 1 la sută din întreaga rețea. Unde s-au pierdut pe drum restul?
Nicușor Dan: „În procedura de achiziție publică. Am început-o în februarie și am terminat-o în octombrie. Dacă aș fi început mandatul cu o procedură care să existe, ar fi putut munci în vară. Nu s-a întâmplat. Din toamna acestui an vom începe licitațiile pentru anul viitor. Doar 20 km s-au alocat acum în octombrie, iar 20 km nu. O să-i scoatem din nou la licitație.”
Vitalie Cojocari: Câți km vom moderniza anul viitor?
Nicușor Dan: „Eu îmi propun 50, dar mai întrebați-mă în aprilie, martie anul viitor. Să vedem care este stadiul licitațiilor.”
Vitalie Cojocari: Care este posibilitatea să se întâmple?
Nicușor Dan: „Dacă am spus, chiar cred asta.”
Vitalie Cojocari: Același lucru l-ați promis și la începutul anului.
Nicușor Dan: „Am estimat. În câteva zile ar urma să fie lansată licitația pentru modernizarea a 210 km de conducte cu 300 milioane de euro, fonduri europene.”
Vitalie Cojocari: Primarul Sectoru