Ioana Ginghină e... sinceritate pură. Am remarcat-o prima dată ca Ildikó, cu acel accent unguresc inconfundabil din „Numai iubirea”, și de-atunci parcă joacă un rol principal în amintirile mele. Nu se ascunde, nici când o doare, nici când iubește. Ar putea oricând să-și pună o mască — are experiența, are talentul, dar alege mereu realul. Îl rostește, îl trăiește. A treia căsnicie e cu noroc? Poate. Mai ales după ce a trecut prin atâtea capitole demne de un scenariu. Și încă zâmbește. Asta spune multe.