Jurnal de Studiu și Rugăciune

Jurnal de Studiu și Rugăciune

By Jurnal de Studiu și RugăciuneEducation
Download on the App Store

Jurnal de Studiu și Rugăciune episodes

  • Inspirația divină în viața ta

    Inspirația divină se manifestă în viața ta de îndată ce lași ca ritmurile armoniei universale să vină în sufletul tău, captând energia ascunsă în cuvintele ce au dat naștere lumii. De aici pleacă o trăire profundă ce hrănește întreaga ta ființă, materializând intenția lui Dumnezeu în dreptul tău, renăscând trupul, înnoind mintea și purificând sufletul de orice trăire întunecată. Și deodată, lumea din jur se preschimbă și privești cu uimire cum Împărăția veșnică a sosit deja pe pământ.


    Dumnezeu îți vorbește prin trăiri și cuvinte,

    ce materializează un imaginar pozitiv,

    plin de bucurie, încântare și armonie,

    ce readuce pacea mult dorită pe pământ.


    Și deodată chipul întregii lumi se schimbă,

    în culorile Edenului de la început,

    când cuvintele Creatorului veșnic,

    cu bucurie se revărsau peste pământ.


    Este o experiență ce revine acum către tine,

    doar credință să ai și ea se va manifesta,

    fiindcă tot ce există cu dor nespus așteaptă,

    reînnoirea universului așa cum a fost întocmit.


    Și astfel, inspirația divină te conduce acum,

    să lași deoparte orice suferință și orice gând rău,

    pentru ca trupul tău să se bucure din această clipă,

    de renașterea și fericirea fără de sfârșit.


    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    6 min
  • Îndepărtarea tendințelor negative

    Îndepărtarea tendințelor negative reprezintă o nobilă lucrare ce te așteaptă zilnic să o îndeplinești pentru a rămâne în sfera curată a luminii ce strălucește de la scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Fiindcă numai astfel, viața va reveni în ființa ta, zămislind o existență nemuritoare, ce te va ridica deasupra obstacolelor, indiferent de natura lor. Și atunci, vei observa cu uimire că întreaga lume își va redobândi adevăratul ei înțeles, oferindu-ți bucuria de renaște în planul superior al trăirii în armonie cu intenția divină.


    Tendințele negative nu sunt înnăscute,

    ci adăugate de un perfid dușman,

    ce încearcă să te îndepărteze constant

    de Sursa luminii, vieții și fericirii.


    Dar Lumina este adânc săpată în trupul tău

    și este cu neputință ca întunericul să o stingă,

    cât timp tu privești către Cel Necuprins

    și te prinzi temeinic de Cel Atotputernic.


    Și astfel, tendințele rele dispar din trupul tău,

    un nou corp se zămislește acum în tine,

    și mintea-ți renaște pentru a se avânta către cer

    și a cuprinde cu dorul pasiunii întreaga lume.


    Este pământul ce se naște din nou 

    din fiecare parte a trupului tău ce se eliberează,

    de robia pasiunii, desfrâului și obiceiului murdar,

    pentru a se bucura nestingherit de nemurire.


     Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    6 min
  • Un spirit puternic

    Un spirit puternic se dezvoltă treptat pe măsură ce deprinzi arta încrederii depline în Dumnezeu. Și astfel, ființa ta se înveșmântă în strălucirea slavei ce vine din prezența Omului Primordial. Și deodată, distingi uimit chipul real al lumii, dezrobit de perdeaua amăgitoare a unor distructive iluzii, ce te împiedicau să observi Calea către Cetatea lui Dumnezeu și te atrăgeau pe calea finalei distrugeri. Iar spiritul ce astfel apare în interiorul tău, clădește o nouă ființă, trup și minte, pentru a reflecta gloria Celui de Neînvins, indiferent de obstacol sau de luptă.


    Puterea Celui Atotputernic se reflectă neîncetat

    peste zarea ce acoperă întreaga lume,

    oferind ocazia fiecărui om să se bucure

    de viața care vine din prezența Lui.


    Este o credință profundă ce se naște în suflet

    și se avântă cu bucurie către cer,

    ca ancora întregii tale ființe să se prindă

    cu o tărie fermă de Cetatea lui Dumnezeu.


    Un drum tainic se deschide atunci pentru tine,

    trecând peste calea întunecată a lumii,

    o cărare ce te înalță tot mai sus peste zare,

    pe măsură ce pășești pe treptele ce duc către El.


    Și spiritul tău devine mai puternic

    când te afli în Templul Său ceresc,

    ce se întinde la scară planetară,

    cu bucuria întoarcerii depline în Eden.


    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    6 min
  • Cultivarea nevinovăției originare

    Cultivarea nevinovăției presupune un efort constant de eliminare a oricărei patimi ce se revarsă neașteptat în calea ta. Și astfel, inocența Omului Primordial se naște prin transpunerea tendințelor sfinte din viața Sa până la o deplină reflectare a esenței nemuritoare ce va preschimba în nemurire propria ta ființă. Este un dar ceresc pe care-l primești de îndată ce lași ca vinovăția să dispară din suflet ca urmare a contemplării inocenței Celui Veșnic.


    Prin contemplarea Ființei Sale nemărginite,

    gândirea ta devine nobilă și curată,

    eliberată de orice pată ce o întinează

    și rafinată de emoțiile întunecate.


    Este o cultivare profundă a inocenței originare,

    când creația nu era încă născută,

    iar lumea stătea din Cuvânt să apară,

    pentru a face să răsară frumusețea nemuritoare.


    Este o anunțare cu bucurie a strălucirii din viitor,

    când omenirea va renaște prin iubirea

    pe care Omul Primordial o va revărsa pe pământ,

    drept împlinire a eternei Sale făgăduințe.


    Și realitatea din jurul tău se preschimbă imediat,

    când nevinovăția Sa apare printr-o sublimă minune,

    ce vine de dincolo de înaltul albastrului firmament,

    din locul celui tainic al Celui Necuprins.


    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    6 min
  • Nașterea iubirii în suflet

    Nașterea iubirii în suflet constituie rezultatul contemplării lui Hristos și atingerii ființei Sale divine și umane. Printr-o transfigurare miraculoasă, astfel, totul se transformă în exteriorul și în interiorul tău până la o deplină reflectare a strălucirii neasemuite ce se revarsă din tronul slavei Sale. Este o transfigurare ce trece dincolo de înțelesul imediat, inexprimabilă pe deplin prin cuvinte, dar cu putință de trăit ca fiind cea mai aleasă experiență a destinului tău în această lume.


    Iubirea ce se naște în suflet

    constituie un dar ce se formează spontan

    în adâncul uimitei tale ființe,

    zămislită prin atingerea harului infinit.


    Este o renaștere sub forma originală,

    o aducere din nou în lumea de la început,

    când totul stătea deja să înceapă,

    și păcat nu exista pe pământ.


    O revărsare imaculată de albastru și de stele

    se întâmplă atunci în trupul tău,

    uimit de puterea ce-l face să reapară,

    sub chipul în care a fost întocmit din început.


    Și deodată întregul orizont se transfigurează

    în imagini și sunete de nedescris,

    fiindcă iubirea cu a ei chemare așază

    toată ordinea divină așa cum ar fi trebuit.


    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    6 min
  • Vrednic de chemarea lui Dumnezeu

    Vrednic de chemarea lui Dumnezeu este oricine care dorește să urmeze Calea cea sfântă a lui Hristos, lăsând orizontul lumii deșarte și privind numai către cerul de sus. Este o experiență sublimă, minunată, ce nu poate fi descrisă pe deplin prin cuvinte, dar trăirea ei continuu te înalță să ajungi ceea ce trebuie să fii pe pământ. Chiar și când calea pare amară și lipsită de de înțeles, Domnul continuă să rămână alături de tine, dându-ți putere să mergi tot mai sus până la suprema întâlnire cu Domnul nostru ceresc.


    Chemarea lui Dumnezeu vine către tine,

    având ecourile unei lumi îndepărtate,

    dar care imediat se materializează aproape,

    în tot universul ce din jur te cuprinde.


    Este o schimbare definitivă a stării prezente,

    până la contopirea deplină a bucuriei de a fi,

    de a exista cu o bucurie și o încântare deplină

    în frumusețea nealterată a nevinovăției.


    Și deodată observi cum totul se schimbă,

    din întuneric în lumina ce transfigurează, 

    pentru fiecare fragment de realitate

    după ritmurile transmise prin eternul timp.


    Iar preschimbarea continuă a imaginației

    se transferă între sfera concretă a existenței

    și planul abstract al conștiinței de sine

    înaintând pe drumul credinței la infinit.


    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    6 min
  • Însemne cerești pe calea ta

    Însemne cerești apar mereu pe calea ta, dar tu trebuie să le observi. Așa ceva nu este însă cu putință dacă lumea te atrage în iluziile ei, special meșteșugite pentru ademenirea ta. Și astfel, privești către ritmurile cerești până ajungi să le simți în sufletul tău, fiindcă de aici pleacă drumul tău către destinul pe care Domnul ți l-a dăruit. Aceasta înseamnă să păzești comoara ce ți-a fost încredințată pentru a o purta cu sfințenie de-a lungul căii pe care avansezi către Noul Ierusalim.


    Calea ta merge prin locuri nebănuite,

    dar însemnele cerești te călăuzesc,

    însă trebuie să le dai atenție

    și să fii atent la semnificația lor.


    Fiindcă nu este suficient doar să știi,

    ci trebuie să aplici tot ce înveți,

    pentru a putea avansa cu succes

    și a învinge obstacolele ce ți se opun.


    Și astfel, drumul devine tot mai bun,

    iar liniștea interioară este tot mai profundă,

    până când calea ajunge o parte din tine,

    cea mai dragă întocmire din ființa ta.


    Dar transpunerea învățăturii în practică

    necesită o atentă exersare a voinței

    pentru a alege doar ce este bun

    și a urma de aproape Calea lui Dumnezeu.


    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    6 min
  • Descoperirea tainelor ascunse

    Descoperirea tainelor ascunse se bazează pe o fină percepție a lumii înconjurătoare până la distingerea detaliilor semnificative din care aceasta este constituită. Din acea clipă, tainele ascunse de cel superficial se vor dezlega de la sine, fiindcă o influență sfântă va veni să te călăuzească spre Omul Primordial, către Cel din veșnicii. Este puterea Duhului Sfânt care transpune în tine chipul Său divin, ce te va îndruma negreșit ca să rămâi în atmosfera sfințeniei ce înglobează întreaga lume într-un înveliș protector în fața agresiunilor de orice fel.


    Tainele sunt ascunse pentru cel superficial,

    dar se descoperă generos înaintea celui,

    ce are pasiune, speranță și dor în sufletul său,

    în împlinirea destinului acordat de Marele Creator.


    Nu este nimic nelămurit pentru cel care are încredere

    în Cel care totul conduce prin înțelepciunea Sa,

    și nimic nu rămâne de neînțeles din labirintul aparent al lumii

    pentru cel care are o bucurie constantă de a se întâlni cu El.


    Este Cel Nemărginit ce vine în întâmpinarea fiecărui om,

    este o prezență ce se transfigurează acum pe pământ,

    în cele mai neașteptate forme și acolo unde te aștepți mai puțin,

    fiindcă slava Lui se descoperă numai celui care caută cu stăruință.


    Și astfel, vocația chemării către ordinea primordială

    te îndeamnă să mergi pe Calea Omului ceresc,

    născut pe pământ ca să te îndrume în tot parcursul tău

    până vei descoperi că Împărăția Cerului se află aici și acum.


    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    6 min
  • Împlinirea Legii în interiorul tău

    Împlinirea Legii în interiorul tău se bazează pe credința ce transpune chipul Omului Primordial în propria ta conștiință. Din acel moment vei experimenta viața dintr-o perspectivă nouă, ce îți va aduce pace, bucurie și împlinire în mijlocul circumstanțelor multiple ale lumii în care te găsești. Este o transmutare în condiția originală ce se realizează prin simplul act al credinței încât totul este transfigurat pentru a distinge adevărata înfățișare a universului înconjurător, descoperind cu uimire prezența Împărăției cerurilor pretutindeni în jurul tău, ba chiar la scara întregului univers.


    Legea divină se transpune prin credință

    în realitatea interioară și exterioară a lumii,

    de îndată ce lași ca îndoiala să dispară

    iar încrederea în Marele Creator să o înlocuiască.


    Este o redare a naturii originale proprie ție,

    o renaștere în condiția în care ar fi trebuit să exiști,

    o sublimare deplină a corpului printr-o vindecare deplină,

    însoțită de renașterea deopotrivă a sufletului și a minții.


    Și printr-o miraculoasă redeșteptare a conștiinței de la început,

    Omul Primordial îți redă bucuria de a exista

    în forma ce ar fi trebuit să o ai mereu asupra ta,

    dacă nu ar fi fost păcat și întuneric pe pământ.


    Și astfel, codul tainic al nemuririi depline,

    este rescris în cuprinsul trupului tău

    pentru a merge cu încredere înainte,

    în Împărăția lui Dumnezeu de pe pământ.

    6 min
  • Hristos ne dă pacea Sa

    Hristos ne dă pacea Sa de fiecare dată când ne gândim la El. Și astfel, intri în atmosfera curată a lumii cerești indiferent de ceea ce se întâmplă pe pământ. Prin sublimarea deplină a trăirii prezente, vei experimenta viața nemuritoare pe deplin. Paradoxal, această stare de fericire supremă îți este accesibilă de acum, de îndată ce pășești în lumea miraculoasă a credinței, care te transpune în realitatea profundă a Împărăției cerurilor prezente pe pământ.


    Pacea lui Hristos vine asupra ta cu blândețe,

    de îndată ce lași ca violența să dispară din suflet,

    calmul să preia controlul cuvintelor tale

    și reținerea să stăpânească în comportamentul tău.


    Prin această pregătire prealabilă a ființei tale,

    Templul lui Dumnezeu se va materializa pentru tine

    și vei păși plin de uimire și sfială sfântă

    pe cărările desăvârșite ale sfințeniei Omului Primordial.


    Este o regăsire a identității ascunse în adâncul trăirii tale,

    ce te cheamă cu pasiune și dor către nemurire,

    o împlinire a celor mai sublime aspirații spre noblețe,

    ce se află înscrise profund în codul tainic al spiritului tău.


    Și de aici începe o nouă viață ce se îmbogățește continuu,

    cizelând o insulă a imortalității și vindecării divine,

    pe care Dumnezeu o realizează în cuprinsul existenței tale,

    drept refugiu și fortăreață în fața lumii prezente.


    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    7 min

About Jurnal de Studiu și Rugăciune

From the publisher's feed

Jurnalul de Studiu și Rugăciune reprezintă un instrument de reflecție și cizelare interioară pe drumul perfecțiunii către întâlnirea cu Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului.