Jurnal de Studiu și Rugăciune

Jurnal de Studiu și Rugăciune

By Jurnal de Studiu și RugăciuneEducation
Download on the App Store

Jurnal de Studiu și Rugăciune episodes

  • Religia lui Dumnezeu

    Există un moment în care prin abandonarea religiei se ajunge la spiritualitate. De fapt, religia este doar o școală intermediară, imperfectă, normal, ca orice școală, din care se poate ieși pe unde ai intrat, adică să revii în gândirea materialistă a lumii sau să o absolvi și să mergi mai departe, traversând-o și lăsând-o în urmă pentru viața reală în care modelele religioase oricum nu se potrivesc și în mijlocul căreia descoperi umanul și divinul într-o dialectică fără sfârșit. Aceasta se cheamă spiritualitate, dar este „următorul nivel” al dezvoltării interioare.

    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    10 min
  • Pâinea lui Dumnezeu drept hrană

    Pâinea lui Dumnezeu este o hrană puternică pentru trup, minte și suflet. Ea ține locul de hrană fizică printr-o sublimare miraculoasă din spiritual în material care elimină dependența de substratul concret al lumii. Această ancorare fermă în realitatea supremă se realizează printr-o credință fermă, ce se prinde temeinic de prezența Omului Primordial, a Celui care a creat cerul și pământul. Printr-o astfel de experiență, vei ajunge să trăiești deplina libertate acordată ființelor umane, de a depinde numai de Marele Creator, deasupra oricăror altor condiționalități și legături din lumea aceasta.

    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    10 min
  • Steaua speranței pe cerul răsăritului

    Steaua speranței pe cerul răsăritului apare de îndată ce distingi tonurile plăcute și luminoase ale realității înconjurătoare. Din acea clipă vei experimenta încântarea unui nou început ce te va purta în brațele armoniei eterne către marea întâlnire a tuturor veacurilor când Omul Primordial va revenit pe pământ. Și astfel, bucuria va cuprinde întreaga ta viață până la o deplină topire a oricăror elemente întunecate, ce te-au împiedicat să mergi mai departe pe calea împlinirii propriului destin.

    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    8 min
  • Viața veșnică în dar

    Viața veșnică este un dar divin pe care îl primești neîncetat din clipa în care manifești credință în Marele Creator al universului. Și astfel, ființa ta se umple de energii nemuritoare, capabile să-ți ofere o vindecare deplină și biruință în fața tuturor obstacolelor pe care le întâlnești în cale. Și mergi pe drumul deschis de Hristos și nu te abați de la ceea ce El ți-a spus prin Sfântul său Cuvânt.

    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    10 min
  • Eliminarea stărilor negative

    Eliminarea stărilor negative se realizează prin acordarea registrului interior al sufletului cu trăirile luminoase transmise la scară universală de Omul Primordial, Hristos, Domnul. Printr-o translatare miraculoasă, emoțiile Sale înălțătoare se transpun în ființa ta până când se produce vindecarea deplină în corp, minte și suflet. Această transfigurare extraordinară îți este accesibilă din clipa în care te vei gândi tot mai mult la El și îți vei preda viața pentru cauza sfântă a nemuririi.

    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    8 min
  • Schimbarea continuă a prezentului

    Schimbarea continuă a prezentului constituie un imbold puternic pentru a avansa către o tot mai deplină cunoaștere a lumii create de Dumnezeu. Și astfel, o profundă recunoștință se naște în suflet pe măsură ce identifici elemente fascinante așezate în structura universului ce te îndeamnă la sentimente înalte, luminoase și nobile. Din acea clipă nu vei mai simți teamă pentru viitor și neliniște din cauza trecerii timpului, ci o așteptare plină de fericire va deveni întreaga ta viață a clipei când lumea cerească se va extinde și pe pământ.


    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    12 min
  • Calmarea suferinței interioare

    Calmul ce stinge suferința se desprinde armonios de îndată ce atingi cu blândețe țesătura diafană a lumii. Calmul ce se aşază în sufletul tău regenerează cele mai profunde întocmiri ale ființei tale, aducând o miraculoasă vindecare a trupului tău și o refacere completă a sufletului tău.

    https://jurnalstudiu.com

    11 min
  • Calmul fiecărei clipe

    Calmul fiecărei clipe se regăsește în observarea atentă a lumii înconjurătoare până la distingerea fundalului luminos și bun al lumii. Din acel moment, întreaga realitate se va schimba sub impactul unui imaginar zămislit din dorințele nobile și bune săpate adânc în sufletul tău, aduse la iveală de această nouă conștiință, ce te determină acum să cauți împlinirea destinului minunat ce stă înaintea ta pentru a-l urma pe calea cea sfântă a nemuririi.

    https://jurnalstudiu.com

    11 min
  • Comoara ascunsă a regenerării

    Comoara ascunsă la regenerării se află la îndemâna ta și este suficient să o dorești și o vei primi în dar de la Omul Primordial. Și astfel, refacerea corpului tău va începe din clipa prezentă, iar energiile interioare vor fi refăcute după modelul umanității indestructibile a lui Hristos. Nu este nimic mai valoros decât această comoară cerească și nimic mai de dorit decât redobândirea vitalității pierdute prin păcat. De ce să mai aștepți? Vino acum la Domnul și El îți va împărtăși nemurirea!

    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    14 min
  • Darul învățării sfinte

    Învățarea sfântă se deduce în contact cu Scriptura Sfântă printr-o continuă asimilare a principiilor primordiale aflate în structura imaginarului și realului lumii. Acest dar este primit prin credință și împărtășit prin iubire către ființele și obiectele din universul înconjurător. A te integra în studiul sfințeniei reprezintă, așadar, un privilegiu ce rezultă din destinul luminos ce ți-a fost dat, în măsura în care vei asculta de glasul Celui care vorbește prin aceste minunate Scrieri.

    Jurnal de Rugăciune și Studiu (jurnalstudiu.com)

    7 min

About Jurnal de Studiu și Rugăciune

From the publisher's feed

Jurnalul de Studiu și Rugăciune reprezintă un instrument de reflecție și cizelare interioară pe drumul perfecțiunii către întâlnirea cu Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului.