Dispersia gândurilor reprezintă o cale eficientă de eliminare a concentrării atenției pe elemente distructive și echilibrarea interiorului ființei talecu scopul de a trăi o viață armonioasă.
Uitarea de sine presupune o alegere deliberată și fermă de abandon a structurii imaginare pe care ai fost învățat să îți centrezi viața. Este calea către relaxarea și odihna deplină pe al cărei drum vei întâlni vindecarea, regenerarea și nemurirea, aceste daruri inestimabile oferite de Dumnezeu.
Alegerea supremă a voinței de manifestă printr-o necondiționată exercitare a puterii de decizie în direcția înfăptuirii intenției nobile oe care Dumnezeu a sădit-o în sufletul tău.
Menținerea calmului și echilibrului presupune o artă fină a atenției către detalii esențiale ce se cer descoperite dincolo de zgomotul tumultos al aparențelor. Printr-o investigare răbdătoare și atentă, vei ajuta procesele de vindecare, care treptat, vor restabili ființa ta în acord cu tiparul original al Omului Primordial, adică Hristos.
Arta extraordinară a repausului se deprinde treptat prin ajungerea la noi nivele de experiență interioară pe baza credinței ce se rafinează în măsura apropierii de Hristos.
Revenirea în punctul de echilibru devine o nevoie tot mai practică pentru redobândirea vitalității originale. Intrarea în grădina tainică se face prin poarta tăcerii, ce trebuie practicată constant până când ușa înțelegerii se deschide.
Menținerea prospețimii dimineții de-a lungul zilei reprezintă o artă delicată de revenire în starea de echilibru primordial al întregii ființe în raportul cu universul nesfârșit.
7 min
About Jurnal de Studiu și Rugăciune
From the publisher's feed
Jurnalul de Studiu și Rugăciune reprezintă un instrument de reflecție și cizelare interioară pe drumul perfecțiunii către întâlnirea cu Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului.