Leo Vardiashvili este autorul romanului „La marginea unui codru nesfârșit” (Ed. Trei, trad. Mihaela Buruiană). Născut în 1983 la Tbilisi, Leo Vardiashvili a emigrat, la doisprezece ani, împreună cu familia, în Marea Britanie, unde a studiat literatura engleză. „La marginea unui codru nesfârșit” este romanul lui de debut, scris într-un stil care te cucerește de la primele rînduri. Pentru că știe să-ți stîrnească curiozitatea, știe cît să-ți spună din poveste ca să vrei să citești mai departe, știe să împletească realismul cu realismul magic, știe să spună istorii dramatice sau tragice marcînd în permanență poveștile cu un umor special. La fel ca autorul său, personajul principal al romanului a emigrat în copilărie împreună cu familia, din Georgia în Marea Britanie. La fel ca personajul său, autorul romanului s-a întors în Georgia natală, dar nu pe urmele rudelor, ci ca să vadă cu ochii lui locurile prin care urma să ajungă personajul său. Asemănările dintre personaj și autor se opresc însă aici. Restul e ficțiune. Leo Vardiashvili a fost invitat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Adela Greceanu a vorbit cu el despre romanul cu care a debutat, despre Georgia din ficțiune și din realitate, despre umorul special al spațiilor care au trecut prin mari încercări, despre întîlnirile cu cititorii și despre valul de entuziasm cu care a fost întîmpinat „La marginea unui codru nesfârșit”. Interviul a fost tradus de Sorana Lupu.

Leo Vardiashvili: „Pentru mine scrisul a fost un fel de terapie. Am încercat să depășesc experiența mutării din Georgia în Marea Britanie care a fost un șoc cultural. Am ajuns acolo și am mers direct la școală. Stăteam cu dicționarul în ultima bancă și nu înțelegeam ce se vorbește în jurul meu. Probabil că scrierea acestei cărți a fost și o încercare de a scoate din mine această experiență. Cred că la un moment dat, un lucru înspăimîntător a fost să-mi dau seama că practic reprezentam Georgia. Nu sînt mulți scriitori georgieni care să fie traduși în Marea Britanie. Da, într-adevăr, Nino Haratischwili a fost tradusă în engleză, dar nu sînt mulți autori cunoscuți în limba engleză. De aceea am încercat să aduc din Georgia toată autenticitatea ei.”

Povestea lui Saba și a familiei sale e scrisă într-un ritm de roman de aventuri, în care poveștile atroce se împletesc cu firele magice ale unei lumi paralele, populate de vocile celor care nu mai sînt, și totul este punctat de umor foarte special, pentru că, așa cum spune personajul principal, „Uneori trebuie să rîzi de un lucru, ca să-l lași fără putere.” Cum ați integrat umorul într-o poveste nu tocmai veselă?

Leo Vardiashvili: „Mi-am dat seama că scriam despre niște subiecte deprimante, că personajele treceau prin întîmplări oribile și atunci a trebuit să aduc în poveste lucruri precum umorul, realismul magic, pentru a masca partea deprimantă, pentru a o face mai acceptabilă. Există și un truc psihologic, atît în filme, cît și în literatură. Dacă ceea ce citești te face să rîzi sau te întristează, te deschizi, devii vulnerabil la experiența opusă. Am încercat să fac acest roman amuzant în aceeași măsură în care este trist. (...) Aș putea să vă arăt ciorne ale romanului, unde am notat doar: deprimant, deprimant, deprimant. Și deodată ceva e subliniat și alături scrie: fă chestia asta amuzantă! Nu știu ce spune asta despre mine, dar îmi este mult mai ușor să scriu părțile deprimante. Ideile pentru părțile amuzante îmi vin, de exemplu, cînd fac duș. (...) Cred că uneori umorul este singura apărare împotriva lucrurilor rele care se pot întîmpla. Și cred că locurile care au avut parte de vremuri grele au cu atît mai mult umor. Întotdeauna se găsește cineva care să spună ceva absolut hilar în cel mai nepotrivit moment.” 

Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!

O emisiune de Adela Greceanu

Un produs Radio România Cultural