January 24, 2024

Logoterapia lui Viktor Frankl și dinamica existențială 4

27 minutes

„Cel care are un de ce pentru care să trăiască poate să suporte aproape orice” (Friedrich Nietzsche)

Am păstrat acest motto pentru întreaga serie de emisiuni pe care le-am dedicat unei teme speciale și inedite, Logoterapia lui Viktor Frankl și dinamica existențială, o temă pe care am încheiat-o în emisiunea de față. Vă reamintim, am discutat despre biografia lui Viktor Frankl (născut la data de 26 martie 1905 și trecut la cele veșnice în 2 septembrie 1997), profesor, psihoterapeut, neurolog și psihiatru vienez, fondatorul a ceea ce s-a numit ulterior „cea de a treia școală vieneză de psihoterapie”, școala de logoterapie, precum și despre rădăcinile adânci ale acestei psihoterapii, Frankl accentuând lucrarea sau puterea izbăvitoare a iubirii, înțelegând că „izbăvirea omului este prin iubire și în iubire”. Totodată, am discutat despre disperare, o „suferință fără sens”, despre vidul existențial, care are la bază, o frustrare existențială cauzată de alterarea voinței de sens, dar și despre cele trei căi prin care omul poate găsi un sens în viață, logoterapia fiind o psihoterapie centrată pe sens, focusându-se mai degrabă asupra viitorului, adică asupra sensului pe care pacientul urmărește să-l dea viitorului său.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale logoterapiei propuse de Viktor Frankl, și care a fost abordat în emisiunea de față, este ceea ce el numește noodinamica sau „dinamica existențială într-un câmp de tensiune polar”, unul dintre poli fiind reprezentat de sensul care trebuie împlinit, iar celălalt de către omul însuși, care trebuie să-l împlinească. În demersul său de căutare a sensului, omul poate dobândi mai degrabă o stare de dezechilibru decât una de echilibru. În viziunea lui Frankl tocmai această tensiune (intrinsecă), dintre ceea ce omul a făcut deja (ceea ce este) și ceea ce ar trebui să mai realizeze (ceea ce ar trebui să devină), este condiția indispensabilă pentru sănătatea mintală. Ceea ce i se cere omului în logoterapie nu este îndurarea lipsei de sens a vieții, ci mai degrabă suportarea incapacității de a înțelege, în termeni raționali, sensul necondiționat al vieții („Logosul este mai profund decât logica”).

Sintetizând cele spuse anterior (în cele patru emisiuni pe care le-am dedicat acestui subiect), se observă că logoterapia propusă de Viktor Frankl se sprijină pe următoarele puncte principale sau principii de bază:

a) Cele trei premise de bază ale logoterapiei sunt libertatea voinței, voința de sens și sensul vieții;

b) Distincția între nevrozele noogene și cele psihogene.

c) Logoterapia își fundamentează tehnica numită intenție paradoxală pe un dublu fapt: pe de o parte, frica (teama) produce tocmai lucrul de care persoana se teme (anxietate anticipatorie), iar pe de altă parte, hiperintenția (intenția forțată) face imposibil tocmai lucrul pe care omul și-l dorește.

d) Conceptul de optimism tragic presupune că viața își păstrează sensul potențial în orice condiții, chiar și în cele mai nenorocite (tragice); este extrem de sugestiv imperativul lui V. Frankl: „trăiește ca și cum ai trăi a doua oară, iar prima dată ai fi acționat la fel de greșit pe cât ești acum pe cale să o faci”.

e) Întâlnirea existențială cu logoterapeutul, care are o însemnătate mai mare decât metoda utilizată (fără a se subestima metodologia specifică procesului psihoterapeutic). „Rolul logoterapeutului constă în a lărgi și a extinde câmpul vizual al bolnavului, astfel încât întregul spectru al sensului vieții și al valorilor morale să devină vizibil”.

...more