Sign up to save your podcasts
Or

Surpriza plăcută din lotul convocat de Gheorghe Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor a fost Louis Munteanu. Atacantului român îi priește viața de peste ocean, acolo unde trăiește din plin visul american.
La 24 de ani, atacantul Naționalei, Louis Munteanu are vârsta ideală pentru performanță. Născut la Vaslui, a debutat în Superligă la vârsta de 17 ani la echipa lui Gică Hagi, Viitorul Constanța. La începutul pandemiei a fost achiziționat de Fiorentina, unde nu a apucat să joace, iar în 2022 a fost împrumutat înapoi la Constanța, unde între timp Viitorul fuzionase cu Farul – și a ajutat echipa constănțeană să câștige titlul național.
A urmat un transfer la CFR. La Cluj, sub comanda lui Dan Petrescu a devenit golgheterul Superligii cu 25 de goluri în 49 de apariții. Evoluția sa a atras atenția cluburilor din străinătate, dar și a campioanei FCSB.
Transferul său s-a transformat într-o telenovelă
Până la urmă tânărul fotbalist a ajuns la DC United pentru 7 milioane de dolari, ceea ce a reprezentat un record de transfer pentru clubul american. În Major League Soccer, românul a avut până acum, o evoluție bună, dar încă sub așteptările create de suma de transfer.
După o perioadă de acomodare și o accidentare care i-a încetinit startul, Louis Munteanu a început să înscrie, având până acum 5 goluri și un assist. Unul dintre cele mai bune meciuri ale sale a fost victoria cu 2–0 contra New York City FC, când a marcat de două ori, motiv pentru care a fost ales jucătorul lunii mai al echipei din Washington.
Acum, Louis Munteanu a fost chemat de Gică Hagi la Națională pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor marcând singurul gol al Naționalei la TbIlisi.
Trecerea sa în MLS a reprezentat pentru fotbalul românesc una dintre cele mai spectaculoase mutări. Louis povestește cum a fost începutul cu viața și cultura americană.
Pentru Louis, America este casa lui
Fotbalul din SUA este recunoscut pentru profilul său destul de atletic, intens, și bazat pe o viteză de joc ridicată. Louis a dezvăluit că i-a luat ceva timp să se adapteze la acest nou stil.
Louis Munteanu a descoperit cu uimire infrastructura clubului său DC United, dar și modul în care privesc americanii soccerul. Privind din Europa, fotbalul de acolo pare mai mult show decât competiție. Distanțele în America sunt mari, deplasările se fac numai cu avionul, sunt uneori și schimbări de fus orar.
Românul spune că nu are probleme cu refacerea. Pentru a ajunge la lot, Louis Munteanu a traversat Atlanticul, iar călătoria a durat 10 ore. S-a adaptat imediat cu fusul orar
Louis Munteanu locuiește în Washington, capitala Statelor Unite fiind unul dintre cele mai importante orașe din punct de vedere politic și cultural. Românul nu are însă prea mult timp la dispoziție pentru vizite și relaxare. Dacă va putea, va merge să vadă în SUA un meci de la campionatul Mondial. El vrea însă să ajungă cu România la o astfel de competiție și îi roagă pe suporteri să fie alături de echipa națională.
By RFI RomâniaSurpriza plăcută din lotul convocat de Gheorghe Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor a fost Louis Munteanu. Atacantului român îi priește viața de peste ocean, acolo unde trăiește din plin visul american.