Lovecast
Download on the App Store

Lovecast episodes

  • Lovecast #51: Eu cu mine, şi eu cu ceilalţi

    Vorba asta “vei primi iubire când te vei iubi pe tine însăți/însuți” nu este o vorba în vânt, dar e tare greu de explicat 😉.

    V-am vorbit astăzi despre cum relația pe care o avem cu noi înșine este reflectată, ca o oglindă, de relațiile pe care le avem în jur. Nu știu dacă am făcut treabă bună – voi trebuie să îmi spuneți asta.

    Dar ce știu este că este adevărat. Și că voi explica acest concept în diverse feluri până când veți descoperi că, fiind atenți la asta în fiecare zi, găsiți de fapt Sfântul Graal din voi înșivă.

    Bagheta magică prin care să ne facem viața calmă, abundentă, liniștită, plină de iubire este deja în mâna noastră. Dar o putem vedea și folosi doar când ne ascultăm sufletul cu adevărat.

    Vă doresc o săptămână magică.

    Vă pupă,

    LIA

    31 min
  • Lovecast #50: Predicţia care se autoîmplineşte

    Avem în popor o vorbă care zice așa – „De ce ți-e frică, de aia nu scapi”. Cred că o știm majoritatea dintre noi și am și testat-o pe pielea proprie 😊.

    În psihologie chestia asta se numește “predicția care se auto-împlinește”.

    Astăzi vă vorbesc despre cum ne impactează în viața de zi cu zi această abordare și cum o putem folosi în avantajul nostru, astfel încât să avem cât mai multe vești bune despre care să povestim cu prietenii și familia 😊.

    Sper să vă placă și să vă fie de folos.

    Vă pupă,

    LIA


    22 min
  • Lovecast #49: Puterea lui "Mulţumesc"

    În loc să vă spun despre ce v-am vorbit astăzi aleg să vă mulțumesc.

    Mulțumesc că mă ascultați.

    Mulțumesc că dați mesajele mele mai departe.

    Mulțumesc pentru încredere.

    Mulțumesc pentru feedback-uri.

    Mulțumesc pentru idei.

    Mulțumesc că alegeți să fiți prezenți și pentru mine.

    Mulțumesc!

    Și acum vă invit să aflați mai multe despre “Mulțumesc” și darurile cu care vine în viața noastră, în fiecare zi.

    Mulțumesc 😊!

    Vă pupă,

    LIA


    21 min
  • Lovecast #48: Arborele tuturor posibilităţilor

    Vă propunem azi un exercițiu simplu, căruia noi i-am spus “Arborele tuturor posibilităților realiste”. Scopul este de explorare a fricilor noastre pentru a ne răspunde la întrebarea de bază – frica asta are bază reală sau este doar în mintea mea?

    Frica este un dușman ascuns care afectează majoritatea relațiilor, indiferent de natura lor. Vine din experiențe neplăcute din trecut, experiențe pe care ne este greu să le ignorăm – de frică să nu trecem din nou prin aceeași dezamăgire, suferință, stres etc. 

    Sperăm că audio-ul de astăzi vă va ajuta să aveți o perspectivă nouă și vă va ajuta să intrați cu optimism în situații și relații noi.

    Vă pupă, LIA 

    18 min
  • LOVECAST #47: Celebraţi Diversitatea!

    “Cine se aseamănă se adună” și “Extremele se atrag”, zic niște vorbe din popor. Hmmm, oare așa să fie?

    Cât de diferiți e sănătos să fim în relațiile noastre apropriate – de prietenie și cuplu?

    Dar oare o fi așa de bine să semănăm ca două picături de apă?

    Despre asta vă vorbesc astăzi, sper să vă fie de folos.

    Vă pupă,

    LIA

    24 min
  • Lovecast #46: Casa pe piloni

    Viața noastră interioară este ca o casă. Are fundație – genetică și copilărie, camere – câte am decis noi să construim, și mobilă – în funcție de cum am decis noi să ne decorăm interiorul.

    Să ne imaginăm pentru o clipă că avem o casă care este ridicată de pe pământ și se sprijină pe niște piloni. Să zicem că este ceva râu care trece pe dedesubt. 

    No, ce ne facem dacă apare o viitură ori un cutremur sau o furtună năprasnică? Ce facem dacă avem casa sprijinită pe un singur pilon?

    Despre asta vă vorbesc astăzi și sper să vă ajute să vă construiți o viață emoțională mai sigură.

    Sper să vă placă.

    Vă pupă,

    LIA

    23 min
  • Lovecast #45: Despre rutină

    Zice mass-media, zic psihologii, zic prietenii – “LIA - ieși din zona de confort!”.

    Nu am văzut nici în cărți, nici în online prea multă încurajare spre constanță în viața noastră. Din contră, abundă glumele pe seama celor care țin la tabieturile lor, ironiile, critica – ca și cum ar fi ceva în neregulă cu ei.

    Oare chiar este?

    Eu, personal, poate greșesc, consider că rutina este în esență o sursă a echilibrului nostru fizic și psihic.

    Dar este diferență între rutină și frica de nou, rezistența la schimbare. Vom discuta despre asta altădată.

    Subiectul de azi este - cu ce ne ajută să avem în viața noastră unele aspecte care sunt mai mult sau mai puțin la fel, sunt confortabile și familiare.

    Sunt curioasă ce părere aveți voi.

    Vă pupă,

    LIA

    22 min
  • Lovecast #44: Ce înseamnă să fii complet

    "Sunt suficient de… Nu sunt suficient de…". Suficient se referă la a avea ce îți este necesar ca să… faci, să primești ceva. Adică la a fi complet, întreg/întreagă.

    Cine ne spune că suntem insuficienți? Și cine ne spune că suntem incompleți?

    Toata lumea, de dimineața până seara, peste tot și în diverse feluri.

    Astăzi vă vorbesc despre CUM să vă recuperați bucățile de suflet înfundate, acoperite de rușine de către mass-media, familie, societate, profesori și criticile inutile sau neconstructive primite de-a lungul timpului.

    Merităm să ne uităm în oglinda fizică și în cea interioară, și să zâmbim.

    Azi facem împreună primul pas.

    Vă pupă,

    LIA

    23 min
  • Lovecast #43: Diferenţa dintre "Trebuie şi "Aleg"

    Trebuie să… trebuie să… trebuie să… Asta auzim toată ziua de când suntem mici și până ne ducem în zări.

    Adică, toata viața facem chestii din obligație? Oare există și o altă perspectivă? Noi zicem că da și despre asta vă vorbim astăzi: Cum facem să NU mai “trebuie”?

    Sper să vă placă și să vă ajute să zâmbiți mai des.

    Vă pupă,

    LIA


    18 min
  • Lovecast #42: Despre lupta pentru putere

    Îl cunoaștem pe Făt-Frumos sau o cunoaștem pe Ileana Cosânzeana. Ni se taie respirația, hormonii preiau controlul, ne îndrăgostim, totul este perfect până când… nu mai e.

    El nu mai este ca la început, ea nu mai este ca înainte, gogoașa se dezumflă, certurile sunt frecvente și noi rămânem cu întrebarea cetățeanului turmentat din Caragiale – “Eu cu cine votez?”

    “Cum naiba am ajuns de la a ne umple de complimente la punctul în care suntem acum, când ne certăm ca chiorii?”

    Una dintre cauzele cele mai frecvente ale acestui punct critic în relația de cuplu este Lupta pentru Putere și despre asta vă vorbesc astăzi.

    Cum ieșim din încăpățânarea “Eu am dreptate, tu greșești!!" versus "Ba eu am dreptate TU greșești!!”?

    Sper ca acest audio să vă dea dreptate amândurora și să vă ajute.

    Vă pupă,

    LIA

    23 min

About Lovecast

From the publisher's feed

Te voi ajuta să stabilești Legătura cu cineva, îţi voi arăta cum să fii Intim şi te voi sprijini să-ți găsești Amorul.