Sign up to save your podcasts
Or

A trecut o săptămână din campania electorală și un element comun în discursul candidaților este lupta cu „sistemul”. Dar ce înseamnă exact aceasta? Și cine este, de fapt, „sistemul”?
Veniți din zone politice diferite, cu viziuni adesea opuse, candidații la funcția de președinte al României au ceva în comun: ”sistemul”.
Mai exact, lupta împotriva ”sistemului” – acest inamic misterios, difuz, fără față, dar omniprezent și, în mod clar, opresiv.
Dar ce este și cine este ”sistemul” împotriva căruia cu toții se ridică la luptă? Depinde pe cine întrebi.
Pentru Elena Lasconi sunt cei din propriul partid care i-au retras sprijinul politic în plină campanie electorală. Pentru Nicușor Dan, ”sistemul” înseamnă sutele de conflicte juridice cu dezvoltatori imobiliari gata să muște ce a mai rămas din patrimoniul verde sau istoric al Bucureștiului.
Chiar și Crin Antonescu se pronunță împotriva unui sistem, pe care nu l-a definit foarte clar, dar nici el nu se poate sustrage luptei generale, chit că este susținut de coaliția la guvernare.
Pentru George Simion și Victor Ponta, autodefiniți drept ”suveraniști” sistemul apare drept totalitatea instituțiilor și regulilor care țin România ancorată în Uniunea Europeană.
Vedeți așadar, că ”sistemul” pe care fiecare vrea să-l distrugă în felul său nu este același pentru toți.
Și ar mai fi ceva, ce candidații omit să ne spună.
De exemplu că statul pe care președintele jură că-l va servi, puterile pe care este obligat să le medieze, organizațiile civice pe care trebuie să le asculte, companiile, băncile, Armata, Poliția, universitățile, spitalele, în fine, tot ceea ce face ca țara să funcționeze, acestea sunt ”sistemul”.
În realitate, indiferent cine dintre ei va ajunge la Palatul Cotroceni, va trebui să-și bazeze mandatul pe ”sistem” – afară de situația în care ar fi un anarhist de-a dreptul.
Problema nu este să arunci în aer sistemul. Problema este ce fel de sistem propui. Și aici ar fi două mari tipuri de sisteme.
Unul ar fi cel deschis, liberal, de tip european, bazat pe pluralism, diversitate, respectul pentru drepturile tuturor, cu o plasă de siguranță socială, cu separarea puterilor, cu presă independentă și organizații civice protejate de lege. Cu un stat care să nu intervină brutal în economie, să nu dicteze prețuri, să nu bulverseze structura de proprietate și să intervină doar în situații limită, în apărarea celor defavorizați.
Și mai avem sistemul verticalei puterii, patentat în Rusia lui Putin și imitat de MAGA, brațul politic al lui Donald Trump. Un sistem de putere personală, în care instituțiile sunt subordinate liderului, în care drepturile omului nu contează, presa și organizațiile neguvernamentale sunt strict controlate, minoritățile, ținute la respect. Un sistem care favorizează oligarhii pe baza obedienței și în care decidenții nu răspund în fața nimănui.
Așa că, înainte de a alege, în loc să ne uităm la asigurările lor că vor da jos ”sistemul”, mai bine ne-am gândi ce fel de sistem favorizează fiecare candidat. Ar fi mult mai în avantajul nostru.
By RFI RomâniaA trecut o săptămână din campania electorală și un element comun în discursul candidaților este lupta cu „sistemul”. Dar ce înseamnă exact aceasta? Și cine este, de fapt, „sistemul”?