Eurocronica

Val de amenințări cu bombă vizând aeronave, creșterea bruscă a temperaturii în frigiderele din numeroase sumermarketuri, un centru de depozitare a sângelui din Franța atacat cibernetic. Europa se află în centrul unor atacuri bizare.

Ceea ce îngrijorează este tocmai acest fapt, că hackerii, cine or fi ei, nu cer nimic. Nici bani, nici alte avantaje. Așa că, până la urmă, aceste atacuri au o singură finalitate: insuflă teamă.

Și tocmai aceasta stârnește îngrijorare în rândul responsabililor cu securitatea, care luaseră deja măsuri încă din luna octombrie, după primul val de sabotaje care au vizat sistemele de refrigerare și depozitare a alimentelor din supermarketurile franceze.

Există așadar temeri că acest tip de atac s-ar putea repeta, vizând infrastructuri critice mai complexe și mai importante.

Citeste siCamerele frigorifice ale Institutului de transfuzie de sânge, ținta unui atac cibernetic

După cum explică un expert citat de Reuters, punctul slab în hypermarketuri a fost, în principal, faptul că dispozitivele de răcire au fost conectate la internetul public.

O problemă frecventă este că operatorii nu modifică parolele implicite stabilite de producător, în timp ce alții utilizează versiuni mai vechi de software, care prezintă vulnerabilități cunoscute. Există așadar, slăbiciuni care pot fi speculate de cei rău intenționați.

Dar ce se întâmplă cu alarmele false cu bombă de la bordul avioanelor?

Potrivit unui expert în securitate aeriană citat de Politico, riscul ca cineva chiar să reușească să introducă o bombă la bordul unui avion este scăzut.

Citeste siUn nou atac cibernetic asupra echipamentelor frigorifice din supermarketuri europene

Ultimul atentat cu bombă veritabil asupra unui zbor a avut loc pe 31 octombrie 2015, pe o cursă dinspre Egipt către Rusia, din cauza unor lacune în securitate și a unor deficiențe  grave în rândul personalului, aspecte care au fost remediate imediat, asigură expertul.

Într-adevăr, amenințările cu bombă nu se confirmă, însă rămân pierderile pentru companiile de aviație și neplăcerile aduse călătorilor.

Incidentele stârnesc îngrijorări în Uniunea Europeană cu privire la vulnerabilități în infrastructura critică, pe fondul tensiunilor de securitate tot mai mari de la invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022.

Iar un fost fost ofițer de informații în cadrul MI6, citat de Daily Express, spune că recunoaște în aceste acțiuni tiparul de comportament al Kremlinului.

El afirmă că Rusia a fost primul lucru la care s-a gândit când a aflat despre aceste incidente.

Citeste siAlertele cu bombă au perturbat din nou zborurile din Europa. Două aeronave care au primit amenințări cu bombe au aterizat la București

În timp ce un responsabil de informații dintr-o companie de securitate aeriană, citat de tabloidul britanic The Sun nu exclude nici el ca acest caz să aibă legătură cu Rusia.

Aceasta constituie, în prezent, un punct central al analizei echipei care se ocupă de contracararea atacurilor.

Deși, cel puțin până la redactarea acestui articol, nu au fost lansate acuzații oficiale, Rusia a negat, preventiv, orice amestec.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a calificat drept ”absurde” acuzațiile că s-ar afla în spatele atacurilor asupra frigiderelor.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Acum, după alegerile americane, întrebarea fundamentală pentru noi, în acest flanc estic al lumii occidentale, este următoarea: ce va înțelege Rusia din rezultatul din 3 noiembrie?

Logica și bunul simț ar putea împinge Moscova să caute o ieșire din război, alături de președintele Trump, gândindu-se că succesorul sau succesoarea acestuia, indiferent despre cine va fi vorba, va avea o atitudine mai fermă. Cu greu Moscova poate visa la un președinte mai favorabil la Casa Albă decât a fost – și încă mai este – Donald Trump.

Dar nu este deloc sigur că logica și bunul simț sunt repere pentru Kremlin. Dacă ar fi fost așa, Rusia nu ar fi invadat Ucraina.

Dimpotrivă, în logica rusească, s-ar putea ca aceste alegeri să fie mai curând un stimulent pentru mai multă acțiune. America va fi dominată în următorii doi ani de bătălii politice interne de mare intensitate. Ceea ce pentru Kremlin ar putea însemna ”acum ori niciodată”

Citeste siIon M Ioniță: Rusia nu renunță la planurile sale în Europa, în ciuda rezultatului alegerilor din SUA

Dacă Rusia se pregătește să testeze Alianța Atlantică, așa cum se tem numeroși lideri politici, comandanți militari și șefi de servicii secrete din Europa, aceasta pare a fi fereastra de timp ideală.

Nu sună deloc încurajator, dar atunci când ecourile alegerilor americane vor răzbate și la Palatul Cotroceni, acest scenariu negru ar trebui luat în considerare cu toată atenția.

Rusia și-a întețit în ultimul timp provocările pe flancul estic. Cea mai recentă, chiar în ziua alegerilor americane, la granița Poloniei cu teritoriul rusesc Kaliningrad. Ca să nu mai vorbim despre dronele care zboară tot mai des deasupra României, sau lovirea navelor comerciale la Marea Neagră.

Poate că principala lecție pe care România ar trebui să o ia după alegerile americane este creșterea rezilienței interne în fața agresiunii rusești. De la drone și acte de sabotaj la atacuri cibernetice și campanii de dezinformare.

Privind în urmă, un aspect ne apare din ce în ce mai clar.

Când i-a făcut diverse oferte lui Vladimir Putin, Donald Trump a crezut, probabil, că o serie de afaceri profitabile, pe seama Ucrainei, ar pune capăt războiului.

Președintele Trump și cei din jurul său nu au înțeles însă adevărata natură a  războiului Rusiei: o agresiune de tip imperialist, de anihilare a unei națiuni – așa cum a spus-o chiar Vladimir Putin în dimineața lansării invaziei.

Or, asemenea războaie nu se termină cu aranjamente teritoriale și de afaceri. Nu de bani îi pasă lui Vladimir Putin, care oricum controlează ”pe persoană fizică” o întreagă țară, cu oligarhii ei, cu tot. Iar dacă ar fi să obțină ceva fonduri, le-ar folosi tot pentru continuarea războiului.

Și tocmai asta trebuie să-i pună pe gânduri pe planificatorii noștri de securitate, din jurul președintelui, de la Guvern, din MAE și din Armată.

Știți cum se spune: să speri că va fi bine, dar să te pregătești pentru ce poate fi mai rău.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Agitație în lumea hocheiului pe gheață: cu sau fără sportivi ruși la competițiile internaționale? Întrebarea revine după o recentă decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Disputa ne amintește că acest sport a fost de mult timp scena unor confruntări cu conotații politice.

Totul a început după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anulat interdicțiile dictate de Federația Internațională de Hochei pe Gheață (IIHF), permițând echipelor rusești să concureze în sezonul 2026/2027. Interdicțiile fuseseră stabilite în urma invadării Ucrainei în 2022.

Federația Internațională și-a exprimat dezamăgirea față de această hotărâre. Și reacțiile nu au întârziat.

Ministerul de Externe al Canadei a condamnat decizia TAS și a comunicat că va menţine restricţii privind participarea sportivilor ruşi la competiţiile de pe teritoriul său care primesc finanţare de la stat.

Canada urmează să găzduiască campionatul mondial de tineret, începând din 26 decembrie.

Federațiile de hochei din Germania, Finlanda, Republica Cehă, Suedia, Austria și Ucraina s-au opus, de asemenea, revenirii Rusiei. Federația din Norvegia a comunicat că nu va participa la turnee unde concurează sportivi ruși.

Ministrul finlandez de externe, Elina Valtonen, a declarat că sportivilor ruși li s-ar putea interzice intrarea în Finlanda în 2027, dacă Rusia nu pune capăt războiului împotriva Ucrainei.

Guvernul german a criticat decizia TAS și a declarat că își analizează opțiunile, în timp ce se pregătește să găzduiască, în luna mai, Campionatul Mondial de hochei pe gheață masculin.

Republica Cehă s-a opus revenirii hocheiștilor ruși în turneele internaționale până la încheierea războiului din Ucraina. Și a făcut-o inclusiv prin vocea prim-ministrului Andrej Babiš.

Nu este pentru prima dată când dispute politice se tranșează, simbolic, pe patinoar.

Au rămas în legendă confruntările dintre Cehoslovacia și URSS din anii 1970-1980, alimentate de tensiunile de după invadarea Cehoslovaciei, în 1968, la inițiativa Kremlinului.

Jucătorii care învingeau atunci puternica formație sovietică au devenit eroi ai acestui sport, iar portretele lor se află la loc de cinste pe patinoarele din Cehia și Slovacia. Hocheiștii cehoslovaci arătau lumii întregi că resping pretențiile Kremlinului cum că intervenția militară avusese loc pentru protejarea națiunii și fusese primită cu bucurie de localnici.

În 1980, la jocurile Olimpice de la Lake Placid, echipa Statelor Unite a intrat în istorie după ce a învins echipa URSS. Potrivit regulilor olimpice de atunci, selecționata americană era alcătuită din amatori. În timp ce statele comuniste practicau un profesionism mascat.

Mai aproape de zilele noastre, la Jocurile Olimpice din 2018, desfășurate în Coreea de Sud, Rusia a transformat finala câștigată de reprezentanții săi în fața Germaniei într-un adevărat show propagandistic.

Echipa juca sub steag neutru, urmare a sancțiunilor dictate împotriva sportivilor ruși din cauza dovezilor de dopaj sistematic patronat de guvern.

Aceasta nu i-a împiedicat pe liderii ruși, în frunte cu Vladimir Putin, să se împăuneze cu acel trofeu, ceea ce a fost văzut ca o sfidare la adresa comunității sportive internaționale. Lucru de care federațiile naționale și liderii politici din Europa și Canada se tem și acum.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Iată titlul unui articol din revista americană The Atlantic, semnat de Anne Appelbaum. Ea este autoarea mai multor cărți referitoare la regimurile autocratice, printre care ”Axa autocraților”. Cartea arată legăturile financiare corupte dintre regimurile autocratice, de la Rusia la Venezuela, de la Belarus la Iran sau la diferite dictaturi din Africa.

Articolul începe prin a aminti deja celebra cină din martie de la Atena, relatată de Financial Times și The Wall Street Journal. Kimberly Guilfoyle – pe atunci ambasadoarea SUA în Grecia – își aroga meritul pentru iminenta prăbușire a guvernului de la București.

Așa cum ne amintește autoarea, Guilfoyle a căzut ulterior în dizgrație, după dezvăluiri potrivit cărora îi ceruse unui donator republican să vireze bani în propriul ei cont. Dar dacă americanii au fost contrariați de lăcomia ei, europenii au fost îngroziți de pretențiile sale politice.

Guilfoyle a fost văzută (și filmată) luând cina la un restaurant exclusivist din București alături de unul dintre partenerii de coaliție ai fostului premier Ilie Bolojan – Sorin Grindeanu, liderul Partidului Social Democrat – și de alți politicieni români.

În lunile următoare, social-democrații au votat o moțiune de cenzură. Grindeanu a negat categoric faptul că Guilfoyle sau orice alt cetățean american i-ar fi influențat decizia.

Citeste siAmbasadoarea SUA în Grecia sugerează că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan. Miza, coridorul vertical de gaze (WSJ)

Un aspect notabil al prăbușirii guvernului român a fost faptul că, prin colaborarea lor, PSD și AUR au dărâmat un așa-numit „cordon sanitar” – o hotărâre de lungă durată de a exclude din politica oficială partidele și liderii politici care simpatizează cu fascismul.

Liderul extremei drepte din România, George Simion – un politician pro-rus care a încercat să stabilească relații cu influenceri din sfera MAGA, precizează autoarea  – s-a descris drept un „bun prieten” al lui Guilfoyle, dar a negat și el că aceasta ar fi influențat decizia.

Articolul vine și cu alte exemple, cum ar fi presiunile MAGA pentru ruperea actualei coaliții de guvernare din Polonia, în beneficiul forțelor conservatoare. Sau presiunile asupra politicienilor germani de centru-dreapta pentru a se alia cu formațiunea extremistă AfD.

Iar aici autoarea observă o contradicție profundă în politica externă a SUA.

Pe de o parte, încurajează europenii să-și dezvolte propriile forțe armate. Țări precum Germania, Polonia și România au luat în serios această solicitare.

Pe de altă parte, însă, aceeași administrație sprijină direct partide politice și lideri care se opun cheltuielilor pentru apărare sau care manifestă simpatie față de Rusia.

Citeste siCe se va întâmpla în alegerile americane dar, mai ales... după?

Alice Weidel, co-lider al partidului AfD, se opune acordării de ajutor militar Ucrainei. Tino Chrupalla, co-președinte al aceluiași partid, a cerut retragerea trupelor americane din Germania.

George Simion, liderul extremei drepte din România, a pledat în trecut pentru restabilirea granițelor României de dinainte de 1940, inclusiv a unor teritorii care astăzi aparțin Ucrainei. Extrema dreaptă poloneză a început să vehiculeze narațiuni anti-europene și anti-ucrainene subminând astfel sprijinul pentru o apărare europeană unită.

În trecut, americanii acceptau ca legitimi toți politicienii aleși, fie de centru-stânga, fie de centru-dreapta. Actuala administrație și elitele de afaceri din jurul ei susțin acum interesele unor partide pe care le văd aliniate ideologic cu MAGA, inclusiv unele care sunt deschis pro-ruse.

Alte figuri politice europene par să fi obținut binecuvântarea Washingtonului (sau încearcă să o obțină) pentru că pot promova interese comerciale agreate de persoane apropiate administrației.

Articolul integral în limba engleză poate fi consultat AICI

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Vladimir Putin este pe cale de a crea un imperiu eurasiatic iar conceptul de ”Europă a Națiunilor”, vehiculat de extrema dreaptă, servește planurilor sale. Iată ideea eseului autoarei franceze Françoise Thom, specialistă în istoria URSS și care a predat la Universitatea Paris-Sorbonne.

Eseul este publicat pe platforma desk-russia.eu. Acesta arată modul în care Moscova a urmărit să remodeleze în profunzime Frontul Național și apoi Reuniunea Națională, transformându-le într-un instrument capabil să integreze Franța în proiectul lui Putin.

Eseul publicat de Françoise Thom se intitulează ”Reconfigurarea Frontului Național / Reuniunii Naționale: nici de dreapta, nici de stânga, ci spre Est”.

Autoarea analizează, în special, rolurile esențiale jucate de Aleksandr Dughin — din partea rusă — și de Alain Soral — din partea franceză — în acest proiect care se conturează de decenii.

Ea argumentează, de asemenea, că ideologia hitleristă a servit drept fundament pentru ambii gânditori, care continuă să acționeze în direcția consolidării legăturilor dintre extrema dreaptă franceză și Kremlin.

Primul pas în reformatarea Frontului Național a fost marginalizarea anticomunismului, care a constituit o parte integrantă a doctrinei sale tradiționale. Pentru Dughin și asociații săi, anticomunismul putea echivala cu rusofobia.

Cu timpul, formațiunea a fost astfel transformată pentru a atrage o arie cât mai largă de oameni, reunindu-i pe cei deziluzionați de liberalism, pe nostalgicii marxismului, pe simpatizanții fascismului care își ascund convingerile și pe adepții înrăiți ai ideologiei „lumii a treia”.

Mai presus de toate – spune autoarea -  se urmărește cultivarea unui climat de confuzie intelectuală ca o condiție prealabilă pentru ca teoriile conspirației să prindă rădăcini și să persiste în mintea oamenilor.

Următorul pas presupune normalizarea gândirii conspiraționiste în Franța, explicând evoluțiile din ultimele două secole prin prisma unei conspirații internaționale americano-sioniste, orchestrată de un sistem bancar manipulat de evrei, de o „oligarhie globalistă” sau de o „hiperclasă nomadă”.

Există „Sistemul” — prin care se înțelege „axa americano-sionistă” — și există dușmanii acestui Sistem – cum ar fi Venezuela, Iran sau Rusia.

Autoarea consideră că dreapta franceză este sedusă de Rusia întrucât crede că regăsește acolo ideea lui De Gaulle despre Europa ca alianță a națiunilor. Greșit – spune ea.

Pentru că trece cu vederea vechea tactică a lui Lenin – care și el a făcut apel la diversele naționalități din cadrul Imperiului Rus pentru a dărâma țarismul.

La fel, Kremlinul lui Putin sprijină națiunile europene exclusiv cu scopul de a distruge UE și de a sabota cooperarea dintre europeni. În timp ce planul său ultim este cu totul altul.

Dar care este planul? Autoarea ni-l dă ca exemplu pe Dmitri Kulikov, un „expert” invitat frecvent la televiziunile Kremlinului.

Potrivit acestuia, statele care depind economic de alte state ar trebui anexate. Termenul de «stat-națiune» creat după Războiul de Treizeci de Ani, ar trebui uitat. Rusia a greșit retrăgându-și trupele din Paris și Berlin. De data aceasta, trebuie concepute planuri pentru stabilirea unor baze permanente în Europa.

Obiectivul Rusiei  - spune Françoise Thom -  este de a înlocui instituțiile democratice cu o „verticală a puterii” după modelul regimului Putin și de a transforma cetățenii națiunilor europene în supuși – sau chiar în sclavi.

Eseul în limba franceză poate fi consultat integral AICI

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

La Montreal se desfășoară summitul Uniunea Europeană - Canada. Ambele părți au interese comune: reducerea dependenței de SUA, securizarea lanțurilor de aprovizionare, răspunsul la agresivitatea Rusiei. Dar întrebarea este: până unde poate merge cooperarea euro-canadiană și ce formă juridică ar putea lua?

Un lucru este clar: UE și Canada au acum toate motivele să țină aproape. Europenii resimt tot mai acut amenințarea lui Vladimir Putin, prin seria de sabotaje, atacuri cu drone, campanii de dezinformare. Și tot europenii văd că, în propria strategie de securitate, Casa Albă își propune, cât se poate de transparent, destructurarea Uniunii Europene.

De partea cealaltă, Canada este supusă războiului comercial declarat de Donald Trump, care de altfel, nu a făcut un secret din faptul că vrea să anexeze vecinul nordic și să-l transforme în al 51-lea stat al Americii. 

Citeste siUE-Canada: ”alianța viitorului” care îl deranjează pe Trump

Ottawa privește, de asemenea, cu îngrijorare, la prezența tot mai amenințătoare a Rusiei în zona arctică.

În aceste condiții UE și Canada vor să-și consolideze relația, prin cooperare mai strânsă în domeniile comerțului și apărării, prin implicarea în pe plan internațional și întărirea legăturilor instituționale.

Mark Carney are în plan o alianță a puterilor de talie medie, adepte ale valorilor liberale, în timp ce Uniunea Europeană își dorește o mai mare influență geopolitică.

Bruxelles și Ottawa vor să facă pași concreți într-o perioadă în care Donald Trump se concentrează pe problemele interne, în contextul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA — și înainte ca alegerile din mai multe europene să schimbe radical calculele politice.

Reuniunea vine la două luni după ce premierul canadian Mark Carney a vizitat Europa, prilej cu care a fost lansată ideea unei puternice alianțe transatlantice.

De aici încep întrebările și s-ar putea ca nici actualul summit să nu ofere toate răspunsurile.

S-a vorbit despre acordarea unui statut de membru asociat pentru Canada, însă de la vizita din septembrie a premierului canadian și până acum, acest termen nu a fost clarificat.

Citeste siCanada, ”membru asociat” al UE. Dar ce ar însemna aceasta?

Mark Carney a invocat la rândul său o ”alianță pentru viitor”, așadar, un cadru flexibil, menit a liniști temerile lui Donald Trump.

La rândul lor, europenii sunt divizați în ce privește natura juridică și politică a viitoarei alianțe.

Când von der Leyen a lansat ideea de ”membru asociat” pentru Canada, ea a luat prin surprindere cancelariile europene, care se pare că nu au fost consultate.  

Unele capitale, precum Paris, Berlin sau Atena s-au situat deja în avangarda opoziției, relatează Politico. În timp ce, potrivit relatării radiodifuzorului public canadian CBC, Berlinul chiar a mers până acolo încât a calificat situația drept o „linie roșie”.

Însă toate aceste obiecții nu trebuie să ne conducă spre o concluzie greșită.

Nimeni nu pune la îndoială necesitatea unei relații cât mai strânse între UE și Canada, problema este legată doar de forma juridică, eventuala denumire care s-ar da acestei alianțe.

Și poate că această nouă reuniune euro-canadiană ne va da mai multe clarificări.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Un armistițiu a intrat în vigoare în orașul Oleșkî, aflat sub ocupație rusă. Locuitorii orașului suferă, întrucât, de multă vreme, au avut acces limitat la alimente, apă sau alte provizii, din cauza minelor terestre și a atacurilor cu drone. Melania Trump a jucat un rol esențial în obținerea acestui armistițiu. La fel și Papa Leon al XIV-lea. Ajutorul, extrem de necesar, ar putea fi în sfârșit livrat, iar locuitorii ar putea fi evacuați. Dar între timp, apare un alt pericol: acești oameni înfometați ar putea deveni instrumente în mâinile propagandiștilor ruși.

Pericolul este scos în evidență de Peter Pomeranțev, autor britanic de origine ucraineană care a lucrat mulți ani în marile televiziuni din Rusia, observând cum acestea au fost preluate, pas cu pas, sub controlul Kremlinului. Pomeranțev a devenit unul dintre cei mai cunoscuți analiști ai sistemului de propagandă rus.

Într-un articol din publicația Kyiv Independent, el atenționează că locuitorii înfometați din Oleșkî nu trebuie să devină recuzită în propaganda rusă.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a semnalat deja că o unitate rusă a primit sarcina de a pregăti

„o serie de interviuri în care  locuitorii vor fi forțați să declare în fața camerelor rusești că sunt fericiți, bine hrăniți și recunoscători ocupanților ruși”.

Figuri cheie din mass-media rusă au început deja să propage narațiunea conform căreia Rusia îi „salvează” pe locuitorii pe care, de fapt, îi terorizează.

Rusia are un istoric îndelungat în crearea de materiale video de propagandă menite să susțină obiectivele sale militare, avertizează Pomeranțev.

De exemplu, în iulie 2014, a dat vina pe forțele ucrainene că ar fi doborât zborul companiei Malaysia Airlines, care se deplasa de la Amsterdam către Kuala Lumpur.

Ancheta ulterioară a stabilit că lansatorul de rachete Buk utilizat în atac, a fost transportat din Rusia înainte de atac și readus clandestin înapoi imediat după acesta.

Citeste si„Rusia nu vrea Ucraina pentru teritoriu, ci pentru spiritul ei”. Lupta pentru salvarea patrimoniului cultural

În aprilie 2022, Rusia a pregătit terenul pentru a arunca vina asupra Ucrainei înaintea propriului atac sângeros asupra gării din Kramatorsk. Cu o săptămână înainte, Rusia afirma că Ucraina plănuia să folosească civilii drept „scuturi umane” în acea zonă.

Pe 8 aprilie 2022, zeci de oameni au fost uciși acolo. Însă Rusia s-a dat singură de gol atunci când agenția de stat RIA Novosti a publicat pe Twitter informații despre atac cu trei minute înainte ca acesta să aibă loc.

Stilul de propagandă al Kremlinului are o istorie de decenii; am văzut aceste tactici cu mult înainte de războiul din Ucraina.

Citeste si„Fanteziile militare” ale lui Vladimir Putin: cum se deformează rapoartele Kremlinului

În Siria, presa Kremlinului acuza opoziția că ar fi „gazat” civili, pentru a ascunde faptul că Assad — aliatul lui Putin — folosea arme chimice împotriva propriului popor.

Sau, mergând înapoi în epoca sovietică, Kremlinul a organizat, cu cinism, o campanie mediatică îndreptată către corespondenții occidentali, pentru a sugera că forțele germane ar fi masacrat a aproximativ 14.700 de ofițeri și prizonieri de război polonezi la Katyn. Când, de fapt, crimele au fost comise de sovietici.

Filozoful german Nietzsche a susținut, la un moment dat, că „nu există fapte (...), ci doar interpretări” – o idee preluată cu cinism de propaganda rusă.

În astfel de momente, este esențial ca instituțiile de presă să nu cadă în capcana „echidistanței false” acordând surselor cunoscute de dezinformare aceeași credibilitate ca și surselor mai de încredere, avertizează Pomeranțev.

Intrăm într-o bătălie cognitivă acerbă. Asediul, sperăm, se apropie de sfârșit — însă asaltul asupra adevărului și a percepției abia începe, scrie Peter Pomeranțev în Kyiv Independent.

Articolul integral aici

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

O interesantă mărturie despre România apare în publicația ”Europe’s Edge”, editată de Centrul European pentru Analiza Politicilor, CEPA. Autorul, William Echikson a fost corespondent pentru Europa Centrală al revistei ”Christian Science Monitor” în perioada 1985–1991. A vizitat România, ca tânăr jurnalist, în 1986. A revenit, 40 de ani mai târziu. Și își expune impresiile.

Relatarea începe cu impresii din iarna anului 1986, când tânărul reporter străbătea străzile unui București cufundat în întuneric. Magazinele erau goale. Puținele alimente disponibile erau de neconsumat. În timpul celei de-a doua vizite, la începutul anului 1989, Securitatea l-a arestat și expulzat pentru că a încercat să ia un interviu unui disident.

În această vară, s-a întors pentru a sărbători împlinirea vârstei de 40 de ani a unui bun prieten.

Și iată ce a găsit:

”La petrecerea aniversară, grupul de tineri profesioniști poligloți – mulți dintre ei educați în străinătate – amintea de o adunare de oameni ambițioși, aflați în plină ascensiune socială, în Paris, Londra sau orice altă capitală occidentală”.

Și totuși, spune autorul, acest succes pare fragil:

”Cheltuielile publice au scăpat de sub control. Rata sărăciei este în creștere. Războiul din Ucraina planează asupra țării, în condițiile în care Rusia atacă, fără avertisment, nave comerciale în Marea Neagră.

Scena politică este fragmentată și otrăvită de ascensiunea unei extreme drepte naționalist-populiste, ancorată în trecut – însoțită de o ciudată nostalgie pentru dictatorul Ceaușescu”.

Citeste si„Comunismul este o fiară care te poate seduce”. Viorel Ilișoi despre capcana nostalgiei pentru un sistem opresiv

Una peste alta, jurnalistul constată schimbările izbitoare și pozitive: 

”Mâncarea, odinioară de neconsumat, este acum proaspătă, din abundență și apetisantă. Hotelurile sunt confortabile – dacă nu chiar luxoase –  departe de acele spații sordide și sinistre din epoca Ceaușescu.

Străzile din București sau din orașe precum Brașov, Sighișoara sau Sibiu, debordează de energie. Clădirile istorice au fost restaurate cu multă grijă.

Însă progresul nu este distribuit în mod egal, ceea ce provoacă o reacție adversă virulentă, în special în zonele rurale – de aici și nostalgia periculoasă pentru comunismul distorsionat al lui Ceaușescu.  (…)

Regresul este vizibil și în alte privințe.

În timpul vizitelor la sinagogi, liderii evrei au spus că se confruntă cu un antisemitism virulent.

Am părăsit România întrebându-mă în ce măsură problemele sale au afectat și restul Europei post-comuniste”, notează jurnalistul.

Citeste si„Dacă ai fi trăit atunci”: Cum se demontează nostalgia tinerilor după un comunism pe care nu l-au cunoscut

”Polonia și țările baltice rămân exemple de succes remarcabile, fiind ferm anti-rusești și adepte ale economiei de piață.

Ungaria, a ieșit recent de sub influența a aproape două decenii de „democrație iliberală”, iar Serbia i-a urmat exemplul.

În întreaga regiune, nivelul de trai general este, în mod obiectiv, mult mai ridicat decât era în spatele Cortinei de Fier.

Totuși, situația din România constituie un avertisment sever.

Succesul strălucit al tinerilor profesioniști din București demonstrează ce este posibil atunci când o națiune se eliberează din lanțurile totalitarismului.

Însă excesele ostentative ale dictatorilor comuniști ar trebui să rămână, pentru totdeauna, în muzee”, adaugă el.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Chestiunea a devenit intens dezbătută în mediile de informare și printre experți - aceasta după ce The Wall Street Journal a relatat că Washingtonul l-a încurajat pe fostul prim-ministru ungar să se înscrie în cursa pentru conducerea organizației mondiale. Însă drumul până acolo pare destul de complicat. Iar piedicile în calea lui Orbán ar putea veni chiar din Europa.

Articolul din The Wall Street Journal (WSJ) a stârnit un val de comentarii. Mai ales că, potrivit ziarului, Rusia și China ar fi deschise să îi susțină candidatura fostului prim-ministru de la Budapesta.

Fără îndoială, informația nu a picat deloc bine în Europa, unde Viktor Orbán a fost considerat ani la rândul un adevărat paria. Iar o susținere comună din partea Washingtonului, Beijingului și Moscovei nu a putut decât să amplifice îngrijorările.

În definitiv, ar fi același trio care ar urma să se reunească în câteva săptămâni în China și să stabilească soarta Ucrainei, peste capul acestei țări și al Europei întregi, cel mai probabil în condiții strategice favorabile rușilor și în condiții financiare plăcute lui Donald Trump și apropiaților săi.

Este ceea ce același ziar The Wall Street Journal a numit o nouă Yaltă - amintind de conferința din 1944 care a dus la împărțirea Europei în sfere de influență după cel de-al doilea război mondial.

Citeste siNoua ”Yalta” din China și sfârșitul Occidentului

Candidatul poate fi susținut de un stat sau un grup de state. Propunerea necesită în primul rând recomandarea din partea Consiliului de Securitate al ONU, care are 15 membri.

Un candidat are nevoie de cel puțin nouă voturi. Dar mai ales să nu primească vreun un veto din partea oricăruia dintre cei cinci membri permanenți: Statele Unite, Rusia, China, Regatul Unit și Franța. Ulterior, Adunarea Generală a ONU îl numește pe secretarul general, în urma recomandării Consiliului.

În ce privește Consiliul de Securitate, Viktor Orbán s-ar putea baza pe susținerea Statelor Unite, Rusiei și Chinei, însă problemele ar veni de la Londra și Paris. Un singur veto din aceste două capitale și candidatura sa ar fi blocată.

Ar fi o sfidare din partea întregii Europe la adresa celor trei mari puteri despre care unii spun că ar vrea să-și împartă lumea.

În orice caz, după cum relatează publicația Hungarian Conservative, Orbán este interesat, dar încă reticent să intre în cursă fără o perspectivă realistă de a câștiga.

Se preconizează că un eventual anunț ar putea fi amânat până după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA.

Până atunci, să notăm și declarația ironică a premierului polonez Donald Tusk, invitat luni de către presa din țara sa să comenteze eventuala nominalizare a lui Viktor Orban.

Întrebat despre articolul din WSJ, Tusk a zâmbit și a spus că  ”nu de mult”, Orbán era candidat la președinția Comisiei Europene.

”Asta mi se pare la fel de amuzant ca și acel prim zvon”, a declarat Tusk, făcând referire la o informație falsă anterioară, conform căreia fostul lider ungar ar fi urmat să devină președinte al instituției de la Bruxelles.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Ultima sesiune de săptămâna trecută a Parlamentului European a prilejuit două momente cu importante semnificații politice: un premiu pentru jurnalism acordat unei investigații legate de migrație și un al doilea premiu, pentru libertate de conștiință, unei instituții care îi urmărește pe criminalii de război.

Mai întâi, Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism – o distincție în amintirea ziaristei malteze asasinată în 2017. Premiul din acest an a fost acordat unei investigații despre acordul privind migranții încheiat de Italia cu Albania.

Jurnaliștii Giacomo Zandonini și Maite Vermeulen au petrecut 18 luni investigând acordul pentru platforma De Correspondent.

Potrivit materialului, scopul acordului era interceptarea migranților care se îndreptau spre Italia și transferarea lor în Albania pentru prelucrarea cererilor de azil. Odată cererile respinse, migranții erau apoi deportați în țările de origine.

Multe țări ale Uniunii l-au considerat un „model inovator” pentru viitorul politicii europene privind migrația.

Dar jurnaliștii au arătat și cealaltă față a monedei.

Ei au urmărit mai multe piste financiare și au chestionat respectarea drepturilor omului și a normelor statului de drept în decursul operațiunilor.

Autorii investigației s-au lovit de obstacole semnificative pe tot parcursul muncii de documentare. În special, nu le-a fost permis accesul la centrele din Albania administrate de Italia, iar unele informații de bază (inclusiv numărul persoanelor reținute) au rămas secrete.

Potrivit investigației, cheltuielile aferente centrelor s-au făcut prin proceduri de urgență, evitându-se procedurile uzuale de achiziții publice, iar personalul a fost obligat să semneze acorduri de confidențialitate.

Investigația a scos în evidență preocupările legate de drepturile omului pe care le generează acest acord și implicațiile sale pentru principiile fundamentale ale statului de drept european.

În aceeași sesiune, Parlamentul European a acordat Premiul Saharov pentru libertatea de gândire Curții Penale Internaționale (CPI) și funcționarilor săi.

Numit după fizicianul și disidentul sovietic Andrei Saharov, premiul este acordat unor persoane sau organizații care s-au distins în apărarea drepturilor omului, a libertății de exprimare, drepturilor minorităților, dreptului internațional, democrației și statului de drept.

Citeste siJudecătorii Curții Internaționale de la Haga amenințați de administrația Trump

CPI joacă un rol fundamental în a elimina impunitatea de care cred că pot beneficia criminalii de război și autorii infracțiunilor contra umanității. În 2023, CPI a emis  un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin.

Gestul Parlamentului European vine în contextul amenințărilor tot mai mari și al sancțiunilor impuse Curții și personalului ei începând din 2025, în special din partea SUA.

Curtea a fost supusă sancțiunilor administrației Trump în contextul investigațiilor acesteia vizând aliați ai Washingtonului, îndeosebi israelieni.

Cele două gesturi, premierea unei investigații legate de migrație și a CPI marchează puternicul angajament al marii majorități a membrilor Parlamentului European în direcția apărării drepturilor omului, a statului de drept și a dreptului internațional. Și aceasta, într-o perioadă în care aceste valori sunt tot mai amenințate.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România