Inevitabilul s-a produs. La scurt timp după apelul public al deputatului AUR Dan Tanasă de boicotare a livrărilor efectuate de migranți, un lucrător străin a fost lovit, în plină stradă, de un tânăr român. De la violența de limbaj la violența fizică nu este decât un pas.

Acest episod ar trebui să le dea multora de gândit.

Mai întâi de toate, românilor din interiorul țării. Prezența acestor lucrători a devenit una obișnuită, ei ocupă posturi pe care localnicii, în general nu le vor – iar motivele necesită o discuție separată.

Acești muncitori, în general discreți și care rareori generează probleme, contribuie la bugetul public, la pensiile noastre și la programele sociale.

Iar întrebarea este: chiar vrem să trăim într-o societate în care oamenii să fie agresați în plină stradă doar pentru că arată altfel?

 

Un al doilea mesaj este către românii din diaspora.

Foarte mulți dintre ei susțin tabăra așa-zis suveranistă – în realitate pro-rusă, după cum o arată tot mai clar poziționările din ultimul timp.  Inclusiv în privința Republicii Moldova.

Iarăși, explicațiile pentru aceste opțiuni unt multiple și necesită o analiză separată.

Dar acești români din Europa, care și-au pus speranțele într-unul ca Dan Tanasă, ar trebui să se întrebe acum: ce s-ar întâmpla dacă acolo unde trăiesc ei, în Italia, Spania, Marea Britanie sau oriunde, niște indivizi inspirați de un Dan Tanasă autohton s-ar porni să le care pumni în gură în timp ce ei muncesc?

Le-ar plăcea? S-ar simți satisfăcuți în amorul național?

Sau, mai bine, poate ar înțelege că au căzut într-o capcană perfidă, întinsă de niște indivizi fără scrupule și de o propagandă cu originea la Kremlin.

În sfârșit, sunt autoritățile. Întâmplarea fericită a făcut ca la locul atacului să se afle un polițist în timpul liber, a cărui conștiință l-a făcut să acționeze.

Faptul pozitiv este că, după o scurtă perioadă de tăcere – să sperăm că a fost cauzată doar de uluială –statul a reacționat. Președintele Nicușor Dan a condamnat actul de agresiune iar Ministerul Afacerilor Interne a lăudat acțiunea angajatului său. Sunt reacții firești, într-o societate care își dorește să-i protejeze pe toți.

Lipsește însă în continuare latura educațională, afirmarea mai apăsată a valorilor care ar trebui să stea la baza societății noastre.

Iar celor care încă nu înțeleg de ce toate acestea sunt necesare, le recomand să facă un mic efort pentru două vizite: Muzeul celui de-al doilea Război Mondial de la Gdansk și traseul Arheologia Terorii de la Berlin.

Dacă vor face efortul să meargă până acolo sau măcar să-și ttimită copiii în excursie – nu costă mai mult decât o vacanță în Grecia - vor înțelege rolul nefast al propagandei. Și vor vedea cum propagarea urii duce, inevitabil, la crimă.

Astăzi este ziua națională a Republicii Moldova. La 27 august 1991, Parlamentul de la Chișinău aproba Declarația de Independență. Astăzi, ziua națională are semnificații speciale, dovadă și prezența liderilor europeni în capitala Republicii.

La cea de-a 34-a aniversare a independenței sale, Republica Moldova se află mai aproape ca niciodată de Europa. În același timp, nicicând această țară nu a fost mai aproape de o catastrofă geopolitică de proporții biblice.

Cum să explicăm acest paradox?

Într-adevăr, Republica Moldova a atins astăzi un obiectiv care părea imposibil cu câțiva ani în urmă: negocierea aderării la Uniunea Europeană.

Între timp, odată cu procesul de asociere început în 2013, după istoricul summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius, țara s-a desprins în mod clar de influența Rusiei.

UE a devenit de departe principalul partener comercial. De fapt, doar România singură a depășit Rusia. Moldovenii circulă liber în spațiul UE și s-a născut o diasporă cu un puternic angajament european. Mai pe scurt, de la semnarea acordurilor de asociere, acum mai bine de un deceniu, terenul s-a înclinat puternic către Vest.

Și atunci, de ce pericolul unei răsturnări dramatice?

Să mergem puțin în istoria recentă. Momentul de la 27 august 1991, a fost doar un episod din șirul declarațiilor de independență pronunțate de republicile sovietice, după puciul comunist ratat de la Moscova. La sfârșitul anului, Uniunea Sovietică era declarată moartă și înmormântată oficial la 26 decembrie.

Iată, însă, că în zilele noastre, Kremlinul regizează filmul de groază în care vampirul se ridică din mormânt, semănând moarte și groază.

Moscova a răspuns aspirațiilor europene ale Ucrainei prin anexarea Crimeei și alimentarea unui așa-zis război civil în Donbas, în fapt, o agresiune mascată. Pentru a declanșa, în 2022, invazia pe scară largă.

Rusia nu poate accepta ca fostele sale posesiuni să devină țări democratice, stabile și prospere în Uniunea Europeană. Ar fi un exemplu periculos dat cetățenilor ruși. Și o amenințare pentru regimul de la Kremlin. Aceasta este, de fapt, cauza războiului – și nu alta.

Rusia nu a ajuns cu tancurile în Republica Moldova. A ajuns însă cu propaganda, dezinformarea și rețelele de mituire electorală.

Mai mult, Rusia a găsit parteneri și în țara care a oferit Chișinăului cel mai substanțial sprijin pentru a urma calea europeană: România.

Extrema dreaptă din România s-a transformat într-o armă a Rusiei îndreptată împotriva independenței Republicii Moldova. Extrema dreaptă din România face jocul Kremlinului, deja fără perdea și fără de rușine.

Jocul vizează inversarea parcursului european al Moldovei și revenirea influenței ruse, pe care se vrea, de data aceasta, ireversibilă. Iar acest zombi ieșit din mormântul istoriei va ataca mai departe – ultimatumul Kremlinului din 2021, în care cerea retragerea NATO pe aliniamentele din 1997, este încă în vigoare.

Aceasta este miza alegerilor din 28 septembrie. Cetățenii Republicii Moldova vor decide pentru viitorul lor și pentru configurația politică a Europei de est. Și parcă niciodată soarta unei regiuni întregi n-a stat în mâinile atâtor de puțini oameni.

”Naționalismul este forma abuzivă de confiscare a unor simboluri care ar trebui să ne unească pe toți.  Naționalismul este golirea de conținut a patriotismului. Este o rețetă a diziviunii”.

Aceste idei au avut o sonoritate aparte aici, pe țărmul Mării Baltice, în stațiunea poloneză Sopot, care an de an, pe lângă vederabilul festival muzical găzduiește și festivalul de literatură.

”De la un naționalist pentru altul”, a fost tema dezbaterii la care am participat, alături de Kazimierz Jurczak, șeful Departamentului de Studii Românești la Universitatea Jagiellonă din Cracovia și politologul Jaroslaw Tomasiewicz, de la Universitatea din Katowice. O discuție moderată de Monika Platek, profesoară de drept la Universitatea din Varșovia.

 

 

Și trebuie să remarc interesul enorm pentru literatură și dezbateri politice, în această stațiune de la Marea Baltică, plină de vizitatori. Și preferată de către cei cu dare de mână pentru a cumpăra apartemente sau vile întregi, interbelice sau de la începutul secolului - case care, în decorul plin de verdeață, pe noi, românii, ne duc cu gândul mai mult la Sinaia decât la o stațiune de la mare.

Săli de dezbatere pline, standuri de carte aglomerate, cozi la autografe, într-o stațiune de mare pur și simplu îngrijită, fără ”fițele” pe care le întâlnim la Marea Neagră românească și cu prețuri corecte.

Polonezilor le place literatura, participă în număr mare și se implică în dezbateri și, aveam să constat, au un adevărat cult pentru memorie și păstrarea ei. Există o multitudine de locuri de aducere aminte și muzee, în această zonă urbană extinsă denumită TriCity – Gdansk, Sopot și Gdynia.

Cum ar fi statuia ursului devenit mascota forței expediționare poloneze din al doilea război mondial, de pe strada pietonală a stațiunii Sopot, denimită în cinstea eroilor de la Monte Casino.

Sau muzeele, cu tematici diferite: Muzeul Emigrației Poloneze la Gdynia, Muzeul Maritim, Muzeul celui de-al Doilea Război Mondial, Centrul European Solidaritatea la Gdansk și altele – toate construite sau renovate din fonduri europene.

 

 

Gdansk, cu antrepozitele și casele sale de-a lungul canalelor, precum în Țările de Jos, a schimbat de trei ori istoria lumii, ne spune Gabriela, ghida noastră în vechiul oraș hanseatic.

Ultima oară, în anii 1980, cu mișcarea Solidarității, care a dus la sfârșitul comunismului. Gdansk a fost primul oraș atacat de naziști la încelutul celui de-al doilea război mondial. Și tot aici, Copernic a publicat, la 1540, Narratio Prima, în care a arătat că Pământul se rotește în jurul Soarelui și nu invers. Și când ne gândim că mai sunt și azi unii care încă mai cred că Pământul e plat...

 

 

Gdansk este un oraș renăscut, ridicat din ruine după ce a fost bombardat la centimetru de Armata Roșie, în timpul războiului. Și s-a putut reface pentru că – iarăși, memoria.. – planurile originale au putut fi găsite în ruinele bibliotecii orașului.

Și tot Gdansk este orașul cel mai deschis și mai liberal – în spirit – al Poloniei. ”La Cracovia, aerul stă. La Gdansk, circulă”... așa cum îmi spunea profesorul Jurczak.

Dar pentru asta, frumosul oraș de la Marea Baltică a plătit prețul. În fața Porții Regale, acolo unde până și regele Poloniei aștepta încuviințarea orășenilor liberi pentru a pătrunde înăuntru, o inscripție în marmură neagră amintește de un episod dureros al istoriei foarte recente.

”Gdansk dorește să fie un oraș al solidarității. Gdansk este cel mai frumos loc din lume” . Au fost ultimele cuvinte rostite de primarul Pawel Adamowicz, la 13 ianuarie 2019, înainte de a fi înjunghiat, mortal, la un eveniment public, în fața a sute de oameni.

Autorul crimei: un individ căzut sub influența naționalismului. Acel naționalism care confiscă patriotismul, care ne divizează și, iată, poate ucide. O lecție de la Marea Baltică.

 

După întâlnirea de săptămâna trecută de la Washington, liderii occidentali vorbesc tot mai mult despre garanțiile de securitate ce pot fi oferite Ucrainei. Dar cum văd problema analiștii ucraineni? Și, mai ales, ce cred ei despre posibilitatea unor garanții care să copieze Articolul 5 din Tratatul NATO?

 

Directorul organizației neguvernamentale Liga Publică Ucraina-NATO, Serhii Djerdj, se arată sceptic în legătură cu garanții de securitate la nivelul Articolului 5.

Într-o declarație pentru RFI Ucraina, el spune ză în cazul Alianței Atlantice, acest lucru a fost elaborat de ani de zile: concepte, planuri și strategii, compatibilitate reciprocă, conducere politică, centre de analitiză. Așadar, e greu de crezut că ar putea să se creeze ceva similar pentru Ucraina în câteva săptămâni.

”Pe de o parte, există dorința Franței și Marii Britanii de a-și trimite trupele în Ucraina, iar pe de altă parte, europenii au nevoie de sprijinul NATO, de confirmarea că americanii sunt incluși în acest proces. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci aceste declarații din partea Franței și Marii Britanii vor rămâne la nivelul vorbelor”, explică Serhii Djerdj. 

 

 

Mai apar și alte întrebări: dacă va fi o misiune sau un contingent, cui îi vor fi subordonați militarii, dacă se vor angaja în operațiuni de luptă sau dacă se vor retrage la granițele de vest ale Ucrainei în caz de agresiune rusă.

 

„De exemplu, dacă se precizează clar că vor apăra teritoriul Ucrainei, acest lucru va avea un impact psihologic asupra generalilor ruși, care se vor gândi probabil de trei ori dacă merită să declanșeze vreo operațiune. Dacă același mandat prevede în mod obiectiv că nu vor participa la ostilități, atunci agresorul rus pur și simplu nu va lua deloc în considerare aceste lucruri”, explică șeful Ligii Publice Ucraina - NATO.

Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS) din Ucraina a analizat operațiunile istorice ale NATO precum și doctrina misiunilor de contraatac estimând că „ar fi necesare între 40 și 160 de aeronave pentru a proteja cerul Ucrainei în timpul unui armistițiu și al unui proces de pace”.

Dependența Europei

Institutul Regal al Serviciilor Unite (RUSI), una dintre cele mai vechi instituții de cercetare în domeniul apărării și securității , consideră că Europa se află într-o situație dificilă. Deciziile privind securitatea sa se iau la Washington și Europa nu are o alternativă proprie.

Prin urmare, Europa trebuie să intre în negocieri cu Statele Unite.

Serhii Kuzan, șeful Centrului Ucrainean pentru Securitate și Cooperare (UCSC), declară pentru RFI Ucraina că autoritățile de la Kiev trebuie acum să caute cât mai multe acorduri bilaterale, memorandumuri și tratate care să oblige majoritatea partenerilor să reacționeze în cazul unei încălcări a securității.

În același timp, merită să ne amintim că pentru un inamic precum Federația Rusă, acordurile semnate nu vor reprezenta garanții reale de securitatete. 

După cum notează Serhii Kuzan, ”nu trebuie să ne așteptăm ca trupele străine să lupte pentru ucraineni. Ele reprezintă o resursă suplimentară în afacerile militare, logistică, instruire și regrupare”. 

Pentru Ucraina, ar putea fi mai profitabil formatul de interacțiune dintre SUA și Israel, spune Kuzan. Cele două țări au obligații bilaterale, nu aparțin formal unei alianțe militare.

Israelul permite SUA să își folosească bazele navale din Marea Mediterană, consolidând astfel prezența Washingtonului în regiune. 

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că desfășurarea unui contingent militar european în Ucraina ar fi „inacceptabilă” pentru Moscova. O declarație care lovește speranțele într-o rezolvare a conflictului. Și o lovitură pentru Donald Trump.

Declarația a fost făcută într-o conferință de presă a lui Lavrov care a urmat unei întâlniri cu omologul său indian la Moscova. Ea vine pe fondul dezbaterilor în curs privind garanțiile de securitate pe care puterile occidentale le-ar putea oferi Kievului.

Respingând ideea unei forțe de menținere a păcii, bazată pe efective puse în comun de aliații occidentali ai Ucrainei, șeful diplomației ruse a trecut și la un atac verbal la adresa autorităților de la Kiev.

El a spus că „Regimul ucrainean și reprezentanții săi (...) demonstrează clar că nu sunt interesați de o soluționare justă și durabilă”.

Comentariile ministrului de Externe al Moscovei, Serghei Lavrov, dau o mare lovitură speranțelor că cele două reuniuni la nivel înalt din ultimele zile ar putea deschide calea către pace. Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit vinerea trecută în Alaska cu președintele american Donald Trump. Apoi, la începutul acestei săptămâni, președintele Trump i-a primit la Casa Albă pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, alături de o importantă delegație de lideri europeni.

Remarcile lui Lavrov indică faptul că Moscova nu a dat niciun pas înapoi de la pretențiile sale față de Ucraina: ca aceasta să devină un stat neutru, să își reducă drastic armata și să își abandoneze aspirațiile de aderare la NATO.

Mai mult, în conferința de presă care a urmat întâlnirii din Alaska, Vladimir Putin a reluat tema „cauzelor profunde ale războiului”, prin care Moscova înțelege extinderea NATO și necesitatea retragerii alianței pe aliniamentele din 1997, potrivit ultimatumului dat de Kremlin în decembrie 2021, cu două luni înainte de invazie.

Declarația lui Lavrov este o lovitură grea și pentru președintele Donald Trump, care a promis o rezolvare rapidă a conflictului și s-a arătat convins că relația sa personală cu Vladimir Putin îl va ajuta să atingă obiectivul.

Mai mult, președintele American le-a sugerat europenilor, la întâlnirea de la Casa Albă, că Putin ar fi acceptat garanții de securitate pentru Ucraina. Mesajul lui Lavrov contrazice flagrant afirmațiile președintelui Trump, în cazul în care acesta a înțeles exact mesajul pe care i l-a transmis Vladimir Putin.

În ce-i privește pe europeni, declarația nu are de ce să fie o surpriză. Ei au fost încredințați că Moscova nu are niciun gând de a pune capăt războiului și că tot ceea ce face este să tragă de timp și să joace la cacealma.

A venit momentul ca și Donald Trump să înțeleagă acest lucru.

Europenii nu sunt deloc optimiști în privința sincerității lui Vladimir Putin. Ei sunt încredințați că liderul de la Kremlin joacă fals și vrea doar să câștige timp. Și totuși, aliații Ucrainei au motivele lor pentru a susține negocierile.

„Să nu vă așteptați ca Putin să facă pace prea curând”. Este mesajul jurnalistului Konstantin Eggert, născut în Rusia și care lucrează pentru rețeaua germană de radio și televiziune Deutche Welle. El locuiește în Vilnius și a fost, anterior, redactor-șef al biroului BBC în limba rusă din Moscova.

Într-un articol pentru Euractiv, el spune că Putin crede sincer că economia sa poate rezista la mai multe sancțiuni (cu ajutorul Chinei). El mai crede că încă există destui ruși pregătiți să ucidă ucraineni pentru bani și că avantajul demografic al Rusiei față de Ucraina îi va aduce victoria – cu puțin noroc și răbdare.

Celălalt obiectiv al lui Putin este vechi și bine verificat: să submineze Occidentul.

El vrea să semene discordie între aliații Ucrainei, să câștige timp pentru a crește producția militară și să găsească noi modalități și parteneri pentru a manipula regimul de sancțiuni.

Putin nu dorește discuții de pace. Dar discuțiile despre discuții îi convin de minune, scrie jurnalistul Konstantin Eggert în Euractiv.

Despre scepticismul europenilor cu privire la presupusa dorință de pace a lui Putin scrie și Politico.

Într-adevăr, departe de a oferi concesii pentru un acord de pace, Putin cere pur și simplu mai mult teritoriu ucrainean, inclusiv linii defensive cheie care i-ar permite să pătrundă mai adânc în țară. De asemenea, el respinge categoric prezența forțelor NATO pentru a garanta securitatea țării după război - o condiție crucială pentru Kiev.

Potrivit Politico, liderii europeni întruniți de urgență după summitul de la Washington și-au exprimat un scepticism profund că Kremlinul va negocia cu bună-credință. Și atunci, de ce susțin ei negocierile?

Pur și simplu – spune Politico - Europa crede că negocierile de pace ale lui Trump vor eșua. Dar le vrea oricum – pentru a demasca jocul la cacealma al lui Putin.

Planul este de a fi de acord cu eforturile de pace ale lui Trump până când acesta își va da seama că Putin nu este serios în privința încheierii războiului.

Europenii consideră că este o abordare dublu avantajoasă. Ei vor fi încântați să admită că s-au înșelat dacă președintele SUA va putea negocia încheierea războiului cu garanții de securitate semnificative pentru Ucraina.

Altfel, planul principal constă în a demasca bluful liderului rus și a face lobby pentru sancțiuni mai dure. Iar europenii sunt optimiști că Washingtonul va pedepsi Rusia dacă Putin se va dovedi a fi cel mai mare obstacol în calea păcii.

Altfel spus, aliații sunt bucuroși să sprijine inițiativa americană, nu pentru că ar crede neapărat că va funcționa, ci „pentru că va fi un test clar al intențiilor Rusiei”, notează Politico citând un diplomat european.

Și, potrivit altui diplomat, garanțiile de securitate elaborate vor ajuta Ucraina „să negocieze dintr-o poziție de forță”, în timp ce sancțiunile vor asigura „că avem... un avantaj asupra lui Putin”.

Rezultatele summitului de la Washington sunt privite cu un optimism reținut de către comentatorii ucraineni. Delegația ucraineană a reușit o serie de succese, dar pacea este încă departe, cred experții consultați de RFI Ucraina.

Într-un interviu RFI Ucraina, comentatorul politic Ihor Chalenko vede întâlnirea drept un succes. „Delegația ucraineană a reușit să se adapteze stilului lui Trump, dar în același timp să apere poziția Ucrainei, mutând de fapt discuția despre problema teritorială direct la întâlnirea cu Putin și concentrându-se pe tema garanțiilor de securitate”.

Expertul vede „o redresare” după scandalul din Biroul Oval din februarie 2025, în timp ce Ucraina a câștigat puncte în presa americană.

„Comparativ cu Alaska, există o percepție diametral opusă a mass-media. Alaska a fost considerată un eșec total al lui Trump. Aici, dimpotrivă, este o demonstrație de unitate transatlantică. Deși, desigur, există încă o conștientizare a faptului că totul depinde de Putin.

Vorbind despre posibila întâlnire între președinții Zelenski și Putin, analistul ucrainean cede că Moscova va vorbi din nou despre „lipsa de pregătire” a întâlnirii și va aștepta cel puțin câteva rezultate semnificative pe câmpul de luptă. Până acum, Forțele de Apărare ale Ucrainei nu îi oferă o astfel de oportunitate și nu sunt excluse noi valuri de atacuri masive asupra Ucrainei, mai spune Ihor Chalenko.

Președintele Institutului de Politică Mondială, Viktor Shlinchak, intervievat, de asemenea, de RFI Ucraina, spune că situația se aseamănă mai puțin cu un joc de șah și mai mult cu unul de golf - unde multe depind de noroc.

Dar acestui joc i s-ar putea alătura în curând un alt jucător care a stat și a așteptat momentul. Vorbim despre China. „Nu mă aștept ca întâlnirea anunțată în format trilateral să aibă loc înainte de vizita lui Putin la Xi Jinping la începutul lunii septembrie. Kremlinul va încerca să-și sigileze legăturile cu Beijingul, în timp ce China urmează un curs prudent – echilibrând între sprijinul pentru Moscova și flirtul strategic tot mai mare cu Washingtonul", spune Shlinchak.

Analistul politic Vadym Denysenko, expert în problemele Rusiei, șeful centrului analitic „Business Capital" consideră că „rușii nu au reușit cu siguranță să realizeze principalul lucru: nu au putut perturba negocierile cu ucrainenii. Și aici principalul merit a fost al presei americane, care a acționat ca un front unit (de la mass-media democrată la cea pro-Trump) împotriva a tot ceea ce s-a întâmplat în Alaska. Nu ar trebui să exagerăm rolul problemei ucrainene în politica internă a SUA, dar a fost în mod clar un duș rece pentru Trump", a subliniat Denysenko.

În ceea ce privește o posibilă întâlnire între Volodimir Zelenski și liderul Kremlinului Putin, expertul consideră că aceasta este încă sub semnul întrebării, în ciuda declarației lui Trump. Unul dintre aspectele importante: dacă întâlnirea va avea loc, atunci unul dintre principalele argumente ale lui Putin, privind presupusa „ilegitimitate" a lui Zelenski va fi contrazis.

„În același timp, chiar dacă această întâlnire va avea loc, nu va asigura deloc pacea, cel puțin pe termen scurt", crede Denysenko.

Summitul de la Washington va rămâne un moment de referință pentru unitatea Europei și afirmarea ei ca actor global. Europenii au arătat că nimic nu se poate decide peste capul lor. L-au oprit pe Donald Trump din a-i face prea multe concesii lui Vladimir Putin, așa cum lăsa să se înțeleagă întâlnirea din Alaska. L-au făcut pe Donald Trump să se pronunțe admirativ la adresa membrilor delegației. Și au arătat lumii cine reprezintă adevăratul obstacol în calea păcii: Rusia lui Putin. Europa, văzută de Donald Trump ca un dușman al Americii și persiflată de JD Vance la Conferința de la Munchen, și-a luat o frumoasă revanșă. Așadar, ce a însemnat pentru Europa acest summit?

A fost, dacă nu prima, în orice caz, cea mai consistentă prezență europeană pe scena internațională. Mesajul a fost clar. Europenii au interese comune și sunt uniți atunci când vine vorba de susținerea lor. Atenție, vorbim despre Europa cu Marea Britanie. 

Un lucru remarcabil este că europenii au reușit să amelioreze imaginea summitului de vineri din Alaska, în care Donald Trump a lăsat impresia că este gata să-i facă pe plac lui Vladimir Putin. 

Europenii au reușit să șteargă acea impresie de ”conferință de la Munchen”, în care deciziile se iau fără prezența celor în cauză, ucrainenii și europenii. 

A fost demolată abordarea lui Vladimir Putin din Alaska ( la care Donald Trump nu avusese vreo obiecție) că Europa și Ucraina sunt obstacole în calea păcii. 

De asemenea, liderii europeni au evitat o nouă umilire a președintelui Zelenski, după ceea ce s-a întâmplat în februarie. 

A fost o primă afirmare solidă a conceptului de ”Europa actor global”.

Acea Europă puternic atacată de vicepreședintele JD Vance la Conferința de la Munchen din februarie și-a luat o frumoasă revanșă. 

 

Cum poate fi interpretată componența delegației? 

Componența delegației este foarte semnificativă. Nu a fost doar o delegație a UE, pentru că acolo s-a aflat și premierul britanic Keir Starmer. 

Un semnal că, măcar în chestiuni strategice, Marea Britanie rămâne strâns legată de continent și interesele comune. Și mai e ceva: a fost un mesaj subtil adresat lui Trump că politicile sale comerciale nu au reușit să-i divizeze pe europeni. După cum se știe, Londra a obținut din partea lui Donald Trump condiții tarifare mai avantajoase decât Uniunea Europeană.

Vorbim apoi despre prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și a liderilor așa-numitelor state-pivot ale Uniunii Europene, Franța și Germania. Sunt principalele puteri economice ale Uniunii Europene, conduse de lideri care îi sunt opuși ideologic lui Donald Trump.

Însă în delegație s-a aflat și Giorgia Meloni, premierul Italiei, mai curând un aliat ideologic al lui Donald Trump, iar mesajul ei a fost foarte clar: nu vom da înapoi de la a sprijini Ucraina. Un puternic mesaj de unitate europeană, în pofida diferențelor ideologice. 

Să nu uităm de prezența secretarului general NATO, mark Rutte, care a simbolizat puntea transatlantică. 

În sfârșit, dar nu în cele din urmă: prezența președintelui finlandez Alexander Stubb. Un mesaj puternic adresat Rusiei. 

Finlanda este țara care a rezistat asaltului sovietic în timpul Războiului de Iarnă (1939-1940) și care, în ciuda unor pierderi teritoriale, în cele din urmă, a reușit să-și păstreze ființa națională și – extrem de important – libertatea și democrația, apartenența la familia occidentală. 

 

Ar fi trebuit ca România să fie prezentă?

Unele voci și-au arătat dezamăgirea față de absența României din delegație, dar trebuie să fim realiști și să recunoaștem căera greu ca Bucureștiul să fie reprezentat la Washington. 

Deși a făcut destule lucruri bune, România a tăcut îndelung în chestiunea ucraineană și președintele actual este prea nou în funcție pentru a putea fi încă inclus într-un asemenea format. Dar la fel de bine au lipsit balticii și polonezii, mult mai vocali în această chestiune decât românii. 

Toate acestea nu înseamnă că interesele României, ale Poloniei și ale statelor baltice sunt ignorate. La Washington fost vorba despre susținerea intereselor Europei întregi. Așa că, a se mai slăbi cu bttada ”Dacă nu ești la masă ești în meniu”. 

Interesele României au fost reprezentate la Washington - și încă foarte bine. 

 

Care sunt marile obstacole în fața păcii?

 Marele obstacol este Rusia. Deocamdată, Moscova a reușit  cum-necum să evite sancțiunile majore cu care o amenința Donald Trump. Rusia trage de timp și continuă războiul, considerând că situația de pe front evoluează în favoarea sa. 

Încă nu este clar când și dacă va avea loc întâlnirea la vârf între președinții Putin și Zelenski, iar Rusia respinge prezența militară aliată menită a garanta securitatea Ucrainei.

În sfârșit, Moscova nu a dat înapoi niciun milimetru de la obiectivele sale, care ar însemna o Ucraină dezarmată, cu un guvern favorabil Kremlinului, transformată astfel într-un teren de pe care să fie amenințată siguranța Europei întregi.

Știați că francezii ne-au furat apa din Barajul Vidraru iar acum ne fură și mâlul, în care se găsesc mari cantități de aur? Știați că Rusia se pregătește să aducă în România pace, prosperitate, armonie și liniște socială? Internetul abundă de astfel de minciuni. Două semnale, unul din structurile statului, altul din societatea civilă, vin să atragă atenția liderilor politici asupra situației. Și cer măsuri urgente.

Un interviu acordat vineri Agenției News.ro de către vicepreședintele CAN Valentin Jucan trebuie să ne dea de gândit.

El afirmă că de trei luni încoace, propaganda Rusiei urmăreşte schimbarea dorinţei românilor de a mai trăi într-o ţară democratică şi reorientarea opţiunilor pro-occidentale ale populaţiei către o opţiune izolaţionistă, afirmă Valentin Jucan.

De fapt, explică interlocutorul, ţinta subliminală, nerostită dar prezentă, este reorientarea României către ieşirea din UE şi rămânerea în siajul Rusiei.

 

”Am fost atacaţi în haită!”, spune Valentin Jucan. El a oferit mai multe exemple, cum ar fi postări cu tema ”Putin ne iubește” sau campanii care descriu demnitari ai statului drept personae cu dizabilități.

 

Iar ”dacă adversarul nostru este organizat, la fel trebuie să fim şi noi”, a afirmat vicepreședintele CNA , cerând întărirea instrumentelor legale și tehnice pentru ca instituția să poată să combată eficient astfel de campanii.

 

În același timp, o petiție Declic le cere președintelui României, Nicușor Dan și prim-ministrului Ilie Bolojan o acțiune politică împotriva dezinformării.

 

”Noi, alegătorii dumneavoastră, suntem lăsați singuri în fața propagandei ruse! Suntem lăsați să ne descurcăm, fiecare cum poate. Suntem amenințați atunci când deconspirăm minciuni. Suntem lăsați să ne uităm cum diverse personaje, cu legături directe cu Rusia, își împrăștie minciunile în spațiul public fără nicio consecință, câștigând din ce în ce mai multe minți.

Vedem, în fiecare zi, cum cei de lângă noi devin din ce în ce mai confuzi în fața propagandei. Vedem violență, amenințări și minciuni  - împotriva cărora instituțiile statului scriu, uneori, o postare pe social media și cam atât. Iar cei care le-au propagat își văd de treabă liniștiți”, se afirmă în petiția Declic. 

Semnatarii le cer președintelui și șefului guvernului să trateze urgent războiul hibrid ca prioritate zero și drept cea mai mare amenințare la adresa securității naționale. 

 

”Vă cerem să apelați la specialiști și la orice resurse existente și să luați orice măsuri necesare, în acord cu legea, pentru stoparea propagandei!”, se afirmă în petiția Declic.

 

Iar apelul Declic se încheie cu un mesaj sumbru: ”dacă nu veți lua nicio măsură, nu veți rămâne în istoria României ca niște lideri care s-au luptat pentru reforme sau care au reușit să evite un dezastru economic, ci ca cei care au predat țara Rusiei. Ca cei care nu au făcut nimic pentru a împiedica deraierea României de la parcursul ei european. 

 

Veți fi ultima administrație democratică.

 

Iar noi vom fi ultima generație care-și va aminti cum a arătat democrația în România”, se încheie petiția Declic.

În capitalele europene, întâlnirea din Alaska dintre președinții Donald trump și Vladimir Putin este privită cu multă precauție. Îngrijorarea se resimte și la Kiev. Care ar fi, totuși, scenariile pentru desfășurarea evenimentelor?

Colegii noștri de la RFI Ucraina au discutat cu Petro Oleshchuk, politolog, doctor în științe politice și expert al centrului analitic "Ucraina Unită" .

Așadar, ce scenarii pot fi conturate?  

Una dintre variantele expuse de Petro Oleshchuk ar fi un "acord de pace rapid în detrimentul Ucrainei”. Este cel mai de temut scenariu.

Donald Trump a sugerat posibilitatea unui "schimb de teritorii" între Ucraina și Rusia.

În același timp, niciunul dintre reprezentanții Statelor Unite nu a specificat exact ce anume s-a propus să fie "schimbat" și pentru ce.

Moscova insistă ca Ucraina să recunoască "noile realități": să dea Kremlinului regiunile ocupate (inclusiv Crimeea), să refuze aderarea la NATO, să-și limiteze propriile forțe armate și să acorde limbii ruse un statut special. Un astfel de acord ar amenința suveranitatea Ucrainei și ar crea un precedent periculos în relațiile internaționale.

A doua variantă ar fi ”un summit fără rezultat și continuarea războiului”. 

Decalajul dintre pozițiile părților este foarte mare iar întâlnirea se poate transforma într-un teatru politic: Putin va folosi  tocmai existența summitului ca dovadă că strategia sa funcționează și că "timpul este de partea lui".

De partea sa, Trump va încerca să arunce vina pentru eșecul misiunii de pace pe refuzul Moscovei de a face concesii sau chiar pe "intransigența Ucrainei".

Citeste si”Războaiele Rusiei nu se termină în pace – sau nu se termină deloc” (Euronews)

Există riscul ca, dacă negocierile eșuează, Washingtonul (cel puțin actuala administrație Trump) să dea înapoi de la a mai sprijini în continuare Ucraina, acuzând Kievul de intransigență, spune expertul ucrainean.

Există și o variantă intermediară: ”începutul unui lung proces de negociere”. 

Trump a spus că încă din primele minute ale întâlnirii va înțelege dacă există șanse pentru un acord și că, dacă va avea succes, va organiza ulterior o întâlnire comună între Putin și Zelenski.

Acest scenariu pare ceva mai optimist pentru Kiev. Partea ucraineană va avea o voce în următoarele negocieri.

Pentru analistul de la Kiev, cel mai bun rezultat al întâlnirii pare a fi un acord privind încetarea focului fără condiții politice. Acest lucru ar opri cel puțin vărsarea de sânge și ar da timp pentru întărirea apărării ucrainene și consultările internaționale.

Cu toate acestea, chiar și un armistițiu temporar trebuie să mențină principiul: fără concesii făcute agresorului.

Dacă, în urma summitului din Alaska, Putin nu se va arăta gata să reducă agresiunea, ci doar va încerca să consolideze ceea ce a capturat, atunci atât Ucraina, cât și aliații săi vor continua să reziste, spune expertul.

În cele din urmă, soarta teritoriilor ucrainene nu este decisă la Cercul Arctic, ci de câmpul de luptă.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România