România a pus punct, începând de luni, unei adevărate curse contra cronometru pentru a îndeplini reformele și investițiile asumate prin PNRR.  Așadar, care ar fi bilanțul? Nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Să nu uităm că în 2024 și 2025, România a renegociat planul acceptând să-și reducă alocările totale de la 29 la 21,4 miliarde de euro. Pur și simplul Bucureștiul a înțeles că nu mai poate finaliza toate obiectivele propuse.

A fost o dovadă de realism, dar nu toți banii au fost pierduți. O parte au putut fi transferați în noul program PeRower EU, destinat reformării sistemului energetic.

Pe partea de granturi, România ar urma să ajungă la peste 10 miliarde de euro din cele  peste 13 miliarde disponibile, potrivit ministrului interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

Și aici depinde ce parte a paharului vrem să vedem. Da, prin PNRR au intrat în România 10 miliarde de euro, bani pe care nu trebuie să-i înapoiem. Din cealaltă perspectivă, am pierdut 3 miliarde de euro fonduri nerambursabile.

Citeste siBolojan: Am început cu un buget din PNRR pe zona de sănătate de peste două miliarde de euro şi prin reduceri succesive am ajuns la puţin peste un miliard

Per total, dacă punem la socoteală granturile și creditele cu dobândă redusă, România a reușit să atragă peste 60% din cele 20 de miliarde asumate.

Potrivit unei analize Euronews, în același timp, Austria are un grad de absorbție de peste 92%, Italia de 85%, iar Franța de 84%.

Dar cu ce rămânem, concret, în urma PNRR?

Probabil cel mai vizibil obiectiv îl constituie Autostrada Moldovei, A7, al cărui ultim tronson, până la Bacău, tocmai a fost inaugurat. Putem vorbi, de asemenea, despre aproape 1.000 de kilometri de rețele de canalizare și peste 300 de kilometri de rețele de apă potabilă.

Au fost modernizați mai puțin de 200 de kilometri de cale ferată, deși planurile vizau aproape 350.

A fost finalizată modernizarea a doar opt dintre cele 19 spitale planificate.

Să mai adăugăm aici renovări de școli și grădinițe, mii de clădiri publice și blocuri de locuințe au fost reabilitate termic.

Au fost și pierderi.

România și-a asumat renunțarea la 770 de milioane de euro prin blocarea legii salarizării.

Citeste siAvertisment Moody’s după blocajul pe legea salarizării. Alexandru Nazare: Este o problemă de credibilitate pentru România

Legea integrității a fost promulgată în ultima clipă, în speranța de a evita pierderea altor 770 de milioane de euro. Însă lucrurile nu sunt clare. Comisia de la Bruxelles încă analizează conformitatea cu legislația europeană, mai ales în ce privește amendamentul menit a-l lăsa fără mandat pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În concluzie, România a realizat, prin PNRR, numeroase obiective pe care altfel n-ar fi avut de unde să le finanțeze. Rămânem în același timp cu regretul de a nu fi reușit mai mult – din cauza slabei capacități administrative și a lipsei de voință politică.

Și mai e ceva: în ultimul timp, PNRR a devenit calul de bătaie al extremei drepte. În jurul planului s-au țesut conspirații și a fost prezentat drept o nenorocire abătută asupra României.

De unde se vede că, atunci când nu poți avansa soluții pentru o gestionare mai bună, preferi să dai foc întregii case.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Astăzi este Ziua Limbii Române, în amintirea Marii Adunări Naționale de la Chișinău, din 31 August 1989. Mișcarea de redeșteptare națională obținea atunci o victorie istorică, prin recunoașterea limbii române și introducerea grafiei latine.

 

Aflat la Chișinău, acum 20 de ani, am ținut să intru în librăria Luceafărul.  Știam că este un adevărat far al literaturii în limba română.

Experiența a fost – ca să mă exprim astfel – așa și așa. Existau, desigur, numeroase cărți în limba română, cu precădere de la edituri ieșene. Însă rafturile literaturii ruse m-au pus pe gânduri.

Ediții de lux ale scriitorilor clasici, literatură contemporană, albume de artă și de fotografii, pe scurt, o producție editorială de mare clasă, având în spate bugete pe măsură.

M-am întrebat atunci cum vom reuși să răzbim în confruntarea culturală cu Rusia, pe un teren, Republica Moldova, aflat atunci între două lumi și care nu părea să știe clar încotro s-o apuce.

Impresia mi-a fost întărită în primul internet-cafe în care am intrat, în centrul orașului. Nu începuse epoca telefoanelor inteligente, iar roamingul costa o mică avere.

Am constatat atunci, cu stupoare că, în afara a vreo două terminale, toate celelalte – și erau multe – aveau tastaturile în alfabetul rus.

Citeste siLimba Română de peste Prut, cum a fost în primii ani de după comunism

Toate acestea spuneau ceva despre situația lingvistică din capitala Republicii Moldova, la începutul anilor 2000.

Astăzi, între Prut și Nistru, limba și cultura română sunt la ele acasă - de la cărțile de pe rafturile librăriilor la repertoriile teatrelor, în mass media și până la felul în care oamenii de pe stradă vorbesc românește corect și frumos.

Un adevărat miracol s-a produs într-o jumătate de generație.

Astăzi celebrăm chiar acest miracol: limba română care a supraviețuit tuturor vicisitudinilor.

 

Îmi amintesc acel 31 august 1989 pe care l-am văzut de ”peste gard” , în transmisiile televiziunii de la Chișinău care se puteau prinde în toată partea de est a țării. România încă se afla atunci sub platoșa de beton turnată de regimul Ceaușescu.

E greu de uitat marea de steaguri tricolore care inunda piața, denumită de atunci a Marii Adunări Naționale. Se spune că 750 de mii de oameni, cam un sfert din populația republicii sovietice, s-au aflat acolo. Enorm.

Așa au obținut ei grafia latină și recunoașterea limbii lor drept limba română.

 

Să ne gândim puțin. Partea răsăriteană a Principatului Moldovei a fost anexată de Imperiul Rus în 1812. De atunci a început rusificarea. Până la 1989 trecuseră, așadar, 177 de ani, din care doar 25 au mai fost sub administrație românească. Un secol și jumătate de rusificare, așadar, bătut pe muchie.

Vorbită la sate sau în apartamentele din blocurile orașelor, exilată în Siberia fără de sfârșit, limba română a fost mereu marginalizată de conducerea imperială rusă și apoi de cea sovietică. În timp ce doar rusa putea asigura o carieră și un progres în ierarhia socială.

Dar limba română, această comoară în adâncuri înfundată, cum spunea poetul basarabean Alexei Mateevici, a trăit.

Și a fost de ajuns un ușor dezgheț, cu perestroika lui Gorbaciov, pentru ca mișcarea națională să erupă, condusă de o pleiadă de scriitori și poeți, oameni de teatru și cinema, muzicieni și profesori.  

Limba română se trezea atunci din somn de moarte, ca voinicul din poveste – ca să-l citez din nou pe autorul poeziei care dă imnul de azi al Republicii Moldova.

Acest miracol al supraviețuirii și trezirii limbii române ne dă astăzi încrederea că vom putea trece peste toate încercările istoriei, oricât de grele – și indiferent de ce parte a Prutului ne vom afla.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Islandezii sunt chemați sâmbătă să decidă dacă țara ar trebui să reia negocierile de aderare cu UE – un moment important pentru națiunea insulară cu aproape 400.000 de locuitori. Și un vot care are loc într-un context geopolitic încărcat, cu creșterea tensiunilor în zona arctică.

Ce se va putea întâmpla în acest scrutin este greu de prevăzut. Un sondaj publicat miercuri în presa islandeză arăta că o majoritate restrânsă susține redeschiderea negocierilor de aderare. Dar nimic nu este sigur și unii comentatori cred chiar că acest referendum pur și simplu n-ar fi trebuit organizat, având în vedere diferența atât de strânsă între cele două opțiuni.

Susținătorii cred că legături europene mai strânse ar putea ajuta la atenuarea volatilității monedei Islandei și a costului vieții în creștere.

De asemenea, ei cred că țara ar fi mai bine protejată în fața pretențiilor lui Donald Trump. De altfel, guvernul islandez a convocat referendumul în martie, după ce Trump a amenințat că va anexa Groenlanda și s-a referit în repetate rânduri la insula aflată în componența Danemarcei ca la „Islanda”.

Simplă confuzie? Ei bine, Billy Long, ambasadorul SUA la Reykjavík, a glumit că Islanda ar trebui să devină al 52-lea stat al Americii. Gluma, însă, a provocat fiori în opinia publică islandeză. Long și-a cerut ulterior scuze.

Citeste siÎntr-o lume tot mai nesigură, Islanda privește către UE

Oponenții avertizează că aderarea ar însemna renunțarea la coroana islandeză și va pune în pericol controlul Islandei asupra valoroaselor sale zone de pescuit. Așa că, spun ei, ar fi de preferat ca țara să continue să acționeze pe cont propriu.

De luni de zile, oponenții au estompat distincția dintre reluarea negocierilor și aderarea la UE, prezentând miza referendumului drept o intrare efectivă și imediată în blocul european.

Islanda intrase deja în negocieri cu UE în 2010, dar guvernul le-a suspendat în 2013, în principal din cauza unor divergențe privind politica în domeniul pescuitului.

 

Condiții mult schimbate

Redeschiderea negocierilor ar avea loc în condiții geopolitice mult schimbate, cu creșterea agresivității Rusiei, inclusiv în zona arctică și cu tendințele expansioniste ale administrației Trump.

Pentru Uniunea Europeană, scrutinul este de asemenea important. Islanda este o țară mică, dar bogată. Iar un vot ”da” i-ar consolida Uniunii Europene statutul de putere protectoare, nu numai la est, în fața Rusiei, cât și la vest, în fața lui Donald Trump.

Citeste siMammoth: Soluția islandeză pentru captarea de CO2 din atmosferă

Apoi, după cum comentează publicația britanică The Observer, dacă Islanda votează pentru redeschiderea discuțiilor, acest lucru ar putea încuraja Norvegia, un partener comercial important în Spațiul Economic European, să-i urmeze exemplul și să se lanseze în discuții accelerate.

Iar Scoția ar putea chiar să vadă o oportunitate de a face presiuni asupra Westminsterului pentru un nou vot cu privire la independență.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Acum 35 de ani, un nou stat independent apărea pe harta lumii: Republica Moldova. Declarația de independență adoptată la Chișinău a fost recunoscută pe plan internațional, iar România a fost prima țară care a făcut acest gest. Dar care sunt semnificațiile acelui moment, în contextul de azi?

La trei decenii și jumătate de  la dobândirea independenței, Republica Moldova se află într-o situație i-am spune, paradoxală.

Pe de o parte, perspectiva integrării în Europa civilizată este mai clară ca oricând. Pe de altă parte, provocările de securitate sunt mai mari ca niciodată. Moscova nu-și mai ascunde ostilitatea față de Chișinău și acționează: de la pârghia energetică, la drone, de la provocatori politici, unii dintre ei cu legături în România, la dezinformare pe rețelele sociale.

Citeste siRepublica Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea independenței. Maia Sandu, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, adresări în PMAN

Invadarea Ucrainei de către Rusia a adus însă mica țară dintre Prut și Nistru în atenția Europei. Un stat moldovean independent și puternic contribuie la securitatea întregii Europe, îndeosebi prin controlul gurilor Dunării și împiedicarea trupelor ruse să ajungă la Prut, prin Transnistria.

Pentru cetățenii republicii, acești 35 de ani au însemnat o evoluție plină de poticniri și obstacole, de la respingerea modelului sovietic la adoptarea celui european. O voință demonstrată cu prisosință la urne, în confruntările dramatice din 2024 și 2025.

Cu alte cuvinte, ultimii ani, marcați de președinția Maiei Sandu, au consfințit abandonarea – probabil definitivă – a proiectului ”moldovenist”, de așa-numită ”placă turnantă” între Occident și Rusia, nici la Est și nici la Vest, în realitate o zonă gri în care orice este posibil.

O nouă generație și sprijinul României

Cu precădere după 2020, opțiunea Republicii Moldova a fost una clară către limba română ca limbă oficială, spațiu cultural comun, adâncirea integrării economice cu România și mersul hotărât pe calea europeană.

La consolidarea acestei direcții a contribuit decisiv o nouă generație de elite politice, administrative și economice din Republica Moldova, bine pregătite și cu convingeri pro-românești și pro-europene. O tânără generație dornică să scape definitiv din ”zona gri” și să-și clădească viitorul într-o țară liberă și europeană. O diasporă conștientă de avantajele de a munci și trăi în Europa.

Dar și România a avut contribuția ei.

Citeste siMaia Sandu: Independența noastră este pusă la încercare în fiecare zi. Trebuie să punem R.Moldova la adăpost în UE

Desigur, România a fost mereu avocatul Republicii Moldova la Bruxelles și în capitalele europene. România a susținut Republica Moldova în cele mai grele momente – bunăoară, în pandemie, când a livrat vaccinuri din propria cotă și echipamente medicale. Sau în timpul crizei energetice declanșate de ruși.

De unde se vede cât de ticăloase sunt îndemnurile extremei drepte la oprirea oricărui sprijin al Bucureștiului către Chișinău.

Dar dincolo de toate acestea, există un aspect despre care se vorbește mai puțin: succesul României ca stat membru al UE.

Ceea ce noi, aici, în viața de zi cu zi, cu problemele cotidiene, poate că trecem cu vederea, pentru frații de peste Prut este mai vizibil: România a devenit o cu totul altă țară, odată cu intrarea în Europa. Fără o Românie europeană, Republica Moldova ar fi rămas și azi în ”zona gri”. România a devenit un model.

Dar unirea? Ceea ce părea un tabu la nivel politic și diplomatic a fost spart, recent, prin gesturi fără echivoc ale președinților Nicușor Dan și Maia Sandu.

Unirea este posibilă, dar nu prin anexarea sugerată de extrema dreaptă de la București. Ci printr-un proiect de secol XXI, european, cu o integrare economică și culturală urmate de găsirea unui model politic.

La sfârșit, ca un Post Scriptum, se cuvine să aducem un omagiu acelei pleiade de intelectuali, de la scriitori, actori și muzicieni la simpli profesori și învățători de țară care au aprins flacăra redeșteptării naționale, atunci, la mijlocul anilor 1980. Fără ei, nimic nu ar fi fost astăzi posibil.  

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Aproape că nu trece o zi fără o știre cu drone. În aer sau pe mare. Aproape zilnic aflăm că sunt ridicate avioanele F16 care asigură securitatea spațiului aerian al României. Dar dacă pătrunderea unei drone în spațiul nostru aerian sau maritim era până de curând ”subiect de breaking news”, iată că începe să treacă la capitolul știrilor obișnuite. Cu alte cuvinte, tinde să se banalizeze.

Și aceasta este noua realitate în care vom trăi mult timp de aici înainte.

Putem să o numim ”ne-pace”.

Nu suntem într-o stare de război. Dar despre ce pace putem vorbi atunci când militarii trebuie să intervină mereu ca să doboare ținte aeriene? Iar acestea nu sunt exerciții, sunt misiuni de luptă reale.

Nu înregistrăm victime, din fericire. Dar, cu mai puțin noroc, ar fi putut să fie. De exemplu în cazul dronei care a căzut pe un bloc din Galați. Sau, mai recent, în curtea unei locuințe din comuna vrânceană Garoafa.

Să ne imaginăm ce s-ar fi putut întâmpla dacă drona din largul Mării Negre nu ar fi fost distrusă și ar fi lovit platforma de foraj Neptun Deep.

Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei devine, iată, o realitate tot mai apropiată de noi. De fapt, este aici.

 

Cu toate zbaterile propagandei ruse, cu toate minciunile lansate și preluate imediat de influencerii suveraniști de la noi, responsabilitatea se află într-un singur loc: la Moscova.

Adică, acolo de unde s-a declanșat războiul ilegal împotriva Ucrainei. Valabil chiar și atunci când este vorba despre o dronă ucraineană scăpată de sub control – așa ceva nu s-ar întâmpla dacă n-ar fi agresiunea Rusiei.

 

Această situație – nici pace, nici război – nu este ceva întâmplător. A fost teoretizată de mult timp de unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Vladimir Putin, generalul Valerii Gherasimov.

În documentul strategic care-i poartă deja numele și care în forma sa inițială datează de mai bine de un deceniu, Gherasimov afirmă că pacea, așa cum am cunoscut-o după încheierea războiului rece, nu mai există.

Ea este înlocuită de o stare de confruntare permanentă. Nu este un război convențional declarat. Este un șir de provocări de ordin militar, acte de sabotaj, atacuri cibernetice, campanii politice și de dezinformare.

Cu alte cuvinte, din perspectiva Rusiei, Marea Neagră, spațiul aerian și platforma TikTok fac parte din același câmp de luptă. Este o realitate pe care nu ne putem face că nu o vedem.

Și nu suntem singuri. Balticii și polonezii au început să acționeze cu mult timp înaintea noastră. La fel, suedezii și finlandezii. Cu toții își pregătesc populațiile pentru acest tip de provocări.

Marți, cancelarul Friedrich Merz a acuzat din nou tentativele de sabotaj, dezinformare și spionaj de pe teritoriul Germaniei, în urma recentei tentative de atac cu drone asupra aeroportului din Leipzig.

Aceasta este realitatea la care trebuie să ne adaptăm și la care statul trebuie să dea răspunsurile potrivite – de la cele de ordin militar la cele care țin de sabotaje și dezinformare online.

Ne aflăm în plină ”ne-pace”.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

La a 35-a aniversare a independenței, Ucraina a avut parte de o reafirmare a sprijinului din partea partenerilor europeni. Un semnal care vine într-un moment complicat pentru Kiev.

Într-adevăr, liderii europeni s-au mobilizat în sprijinul Ucrainei și au poposit la Kiev pe fondul întețirii atacurilor rusești. Moscova și-a intensificat în ultimele săptămâni tirurile cu rachete balistice, provocând pagube majore și pierderi de vieți omenești în rândul civililor.

Rușii par să se pregătească mai din timp pentru așa-numitul ”război al frigului”, la care ucrainenii au fost supuși în iarna trecută. Dacă în 2025, atacurile masive asupra infrastructurii energetice ucrainene au venit începând din toamnă, iată-le acum reluate încă din vară.

În același timp, ucrainenii au reușit lovituri de precizie, cu drone, asupra uneia dintre cele mai importante rețele de depozite din Rusia și asupra mai multor rafinării, provocând daune economiei ruse și generând o criză a combustibilului. Toate acestea aduc realitățile războiului aproape de cetățeanul rus obișnuit și încep să nemulțumească populația.

Ucraina rămâne însă vulnerabilă în fața loviturilor aeriene rusești din cauza lipsei interceptoarelor. Statele Unite au consumat o uriașă cantitate de echipamente în războiul încă nedecis cu Iranul și nu mai pot livra Kievului cantitățile necesare – chiar dacă acestea sunt plătite din banii europenilor.

În acest context, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat, încă înainte de a sosi la Kiev, că va livra Ucrainei noi rachete interceptoare.

Citeste siEmmanuel Macron anunţă că va furniza Ucrainei noi rachete interceptoare

De asemenea, Guvernul britanic va permite companiei de apărare MBDA să declasifice informații privind componentele britanice utilizate în rachetele de croazieră Storm Shadow/SCALP. Măsura are scopul de a ajuta Ucraina și Franța să stabilească linii locale de asamblare a rachetelor în Ucraina.

În plan politic, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a reafirmat că „viitorul Ucrainei în cadrul Uniunii Europene este cea mai bună garanție a securității pe termen lung și a stabilității democratice, atât pentru Ucraina, cât și pentru întreaga Europă”.

Iar Andy Burnham, aflat în prima sa vizită oficială la Kiev ca premier britanic, a promis că va menține presiunea asupra Rusiei în ciuda „amenințărilor scandaloase” ale Moscovei.

Citeste siBurnham promite sprijin pentru Ucraina în ciuda amenințărilor din partea Rusiei

Kremlinul a amenințat Londra, săptămâna trecută, susținând că Ucraina ar fi folosit drone britanice pentru a ataca teritoriul rus. Ambasadorul Rusiei la Londra a fost retras din post, ca un semn al unei crize diplomatice majore.

Și, după cum remarcă presa de la Kiev, comentând sprijinul partenerilor europeni, la cea de-a 35-a aniversare a Zilei Independenței, Ucraina are o cale credibilă către aderarea la UE.

O fereastră care nu exista înainte de invazia la scară largă a Rusiei. Însă reformele judiciare și anticorupție trebuie terminate, pentru a nu irosi o oportunitate pe care țara s-ar putea să nu o mai primească niciodată.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Ce are de învățat România, din lecțiile acestei veri secetoase, care ne-a pus în fața crizei energetice? România s-a aflat printre statele membre UE care s-au pronunțat pentru frânarea tranziției ecologice. Poate că această viziune ar trebui să se schimbe.

Să ne amintim. La 12 februarie, șefii de state și de guverne din Uniunea Europeană se adunau la castelul Alden Biesen din Belgia, într-un Consiliu informal dedicat consolidării pieței unice.

Liderii europeni luau în discuție noul context geoeconomic, cu politica agresivă de taxare a lui Donald Trump și concurența neloială a Chinei.

România a avut și ea contribuția ei la această dezbatere.

După cum declara președintele Nicușor Dan într-o întâlnire cu presa chiar în grădina castelului, propunerea României pentru creșterea competitivității economiei europene era încetinirea tranziției verzi. Cu alte cuvinte, să mai amânăm energia regenerabilă și să folosim mai mult gaz și mai mult cărbune.

Cât de inadecvată cu realitatea era această propunere, vedem azi, când canicula și seceta pun sistemele energetice la grea încercare.

Bine, dar nu înseamnă asta că dacă am arde mai mult cărbune și mai mult gaz, problema s-ar rezolva?

Ideea este din nou contrazisă de realitate. Bulgaria ne vinde azi la preț mare, în orele de vârf, energia regenerabilă ieftină pe care noi o producem în timpul zilei. Grație fondurilor europene dar și investițiilor private inteligent orientate, Bulgaria are astăzi o capacitate de stocare a energiei care îi permite să exporte avantajos.

Un alt exemplu vine din Spania, țara cu cea mai ieftină factură la energie din Uniunea Europeană.

O analiză Euronews de la începutul acestei veri arăta că datorită investițiilor masive în energia regenerabilă, influența combustibililor fosili asupra prețului energiei electrice a scăzut în Spania cu 75% din 2019 până în prezent.

Aceasta a făcut ca spaniolii să economisească în medie 10 euro la fiecare factură.  

Dar cărbunele?

Este poluant. Specialiștii în schimbări climatice spun că tocmai arderea combustibililor fosili a făcut ca Europa să devină continentul care se încălzește cel mai repede dintre toate.

Sigur, nu Europa este principalul poluator al lumii – aici ar trebui să privim mai mult către Statele Unite și China. Dar nici nu putem ca tocmai noi să alimentăm cazanul care face să sece râurile.

Însă dincolo de considerentele etice, mai există o problemă: prețul.

Energia pe cărbune este cea mai scumpă. Potrivit unui recent raport al tnink-tank-ului ExpertForum, în condițiile noastre, cu termocentrale învechite, tributare tehnologiilor anilor 1960, energia din cărbune ar putea fi de două sau chiar la trei ori mai scumpă decât prețul normal de pe piață. Cum se va reflecta aceasta în facturi nici nu este greu de ghicit.

Întorcându-se la cărbune, România riscă să piardă banii europeni destinați tranziției energetice, care ar putea fi folosiți pentru soluții tehnologice contemporane.

În mod sigur, după experiența acestei veri, liderii europeni se vor întâlni pentru a decide acțiuni comune pentru adaptarea la noua realitate climatică.

Poate că atunci, președintele Nicușor Dan va găsi sfetnicii necesari pentru a veni cu propuneri mai apropiate de realitate.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Au trecut câteva zile de când un oficial de la Moscova a lansat declarații amenințătoare privind portul Giurgiulești, din Republica Moldova, operat de o societate controlată de statul român. Între timp, câteva evoluții în dialogul dintre Chișinău și Kiev explică mai bine nervozitatea Moscovei.

Acum câteva zile, un oficial al ministerului rus de Externe acuza autorităţile române că acordă Ucrainei sprijin militar direct. Oficialul afirma că portul Giurgiuleşti, al cărui operator a fost achiziţionat recent de România, a fost transformat de mult timp „într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a diverselor mărfuri, inclusiv a celor destinate nevoilor Forţelor Armate ale Ucrainei”.

Declarația a fost privită ca o amenințare la București și Chișinău, iar Ministerul român al Afacerilor Externe a răspuns acuzând Rusia de propagandă stalinistă.

Dar de unde interesul brusc al Rusiei pentru acest port de la vărsarea Prutului în Dunăre, poartă de ieșire pentru o bună parte a exporturilor moldovenești?

Răspunsul se poate afla în eforturile Kievului de a găsi noi căi comerciale, îndeosebi pentru exporturile de grâne, în contextul bombardamentelor tot mai puternice ale Rusiei asupra infrastructurilor portuare ucrainene, de la Marea Neagră și de la Dunăre.

Situația devine într-adevăr presantă, cu atât mai mult cu cât există o experiență din anii trecuți nu tocmai plăcută pentru Kiev. Exporturile de cereale ucrainene pe rute terestre din România, Ungaria, Slovacia sau Polonia au generat proteste masive din partea fermierilor locali și au dus la deteriorarea relațiilor politice.

Presa internațională a vorbit în ultima săptămână despre negocierile dintre Republica Moldova și Ucraina în vederea folosirii liniilor ferate moldovenești pentru exporturile ucrainene, având ca punct terminus portul Giurgiulești, operat acum de o companie controlată de statul român.

Citeste siPortul moldovenesc Giurgiulești, trecut în proprietatea României, devine „obiectiv de infrastructură portuară strategică”

Între timp, după cum ați putut afla și din jurnalele de la RFI Romania, potrivit premierului ucrainean Serghei Korețki, Chișinăul și Kievul au convenit asupra unei reduceri de 50% a tarifului pentru transportul feroviar de tranzit al mărfurilor ucrainene prin Republica Moldova, până la sfârșitul anului 2026.

De partea sa, Ucraina a garantat un volum de mărfuri astfel încât Republica Moldova să nu rateze veniturile potențiale de milioane de euro din tranzit.

Reuters scrie că noul regim ar putea facilita transportul cerealelor ucrainene prin Moldova către Constanța. Un astfel de coridor ar putea ajunge, în anumite condiții, la 4,5 milioane de tone anual, echivalentul a circa 10% din exporturile de cereale ale Ucrainei.

De aici, așadar, nervozitatea Rusiei și amenințările lansate de oficialul ministerului de Externe. După cum am mai spus, diplomația de la București alături de alte voci politice au condamnat declarațiile de la Moscova.

Cu o notabilă excepție: liderii suveraniști în frunte cu George Simion și Dan Dungaciu. Deși se declară mari susținători ai interesului național, ei uită de interesul României la Giurgiulești, atunci când Kremlinul își arată colții.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

În plină criză energetică, România exportă energie ieftină în Bulgaria pe timpul zilei și importă energie scumpă la orele de vârf. Dar de ce se întâmplă asta? Și ce a făcut în plus Bulgaria față de România?

Bulgaria a devenit lider european în stocarea energiei electrice, impulsionată de o extindere rapidă a energiei solare, de finanțarea substanțială a Uniunii Europene și de investițiile private în creștere. Iată ce scrie agenția bulgară Novinite, într-o analiză consacrată situației energetice de pe cele două maluri ale Dunării.

Această dezvoltare vine după ani de instabilitate politică. Cu toate acestea, în aceeași perioadă, țara a adoptat moneda euro la 1 ianuarie 2026 și a înregistrat progrese rapide în modernizarea sistemului său de energie electrică.

Ministrul Energiei, Jecho Stankov, care deține funcția din ianuarie 2025, a jucat un rol important. În prima jumătate a anului 2026, a inaugurat o instalație de baterii de 124 de megawați lângă Lovech, construită de grupul Renault.  

Capacitatea totală de stocare ajunsese la 3.432 de megawați până în mai 2026. În iunie, săptămânalul de afaceri Capital  estima cifra la aproximativ 4.800 de megawați și 14 gigawați-oră. O creștere impresionantă față de acum doar doi ani, când Bulgaria avea doar aproximativ 200 de megawați-oră de stocare instalată.

Citeste siRomânia se bazează pe importurile de energie din Bulgaria după oprirea reactoarelor de la Cernavodă. Ce se întâmplă dacă și Kozlodui se oprește (SpotMedia)

Extinderea a fost accelerată de un program guvernamental dezvoltat la scurt timp după preluarea mandatului de către ministrul Stankov. Proiectele au fost susținute cu 588 de milioane de euro din fondurile europene. Schema, cunoscută sub numele de RESTORE, fusese lansată în august 2024.

A doua fază a programului RESTORE s-a încheiat în decembrie 2025 cu încă 31 de proiecte aprobate, reprezentând o capacitate de peste 4 gigawați-oră.

Investitorii au oferit o parte semnificativă din finanțare, banii privați  fiind de aproximativ două ori mai mulți decât granturile publice.

În România investițiile au rămas în urmă

Bulgaria a fost un exportator net de energie electrică anul trecut, deși doar cu o marjă relativ mică.

Și România fusese anterior exportator de energie electrică, dar a devenit importator net după 2019.

A instalat primele sale baterii de stocare de 500 de megawați în 2025. Ungaria se bazează și mai mult pe energia electrică importată, cu circa 18% din aprovizionarea sa. Polonia continuă să genereze 57% din energia electrică din cărbune.

Astfel că, în acest moment, Bulgaria a răspuns problemelor cu care se confruntă alte țări din regiune. România, unde investițiile în stocare au rămas în urmă, a îndemnat gospodăriile și întreprinderile să reducă consumul de energie electrică în timpul orelor de vârf.

România are în vedere repornirea unor centrale electrice pe cărbune închise, o mișcare care ar putea atrage critici din partea UE și ar putea pune în pericol finanțarea europeană pentru tranziția sa energetică.

Bulgaria, în schimb, s-a orientat către extinderea rapidă a stocării în baterii și a generării de energie solară.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Madridul și Roma continuă să escaladeze în disputa lor care a urmat crizei migranților de la Ceuta. Cele două țări și-au impus reciproc controale la frontieră asupra traficului aerian și maritim. Tensiunile sunt alimentate și de considerente interne. Ambii șefi de guverne trec prin dificultăți politice la ei acasă.

La nici două săptămâni de la asaltul migranților asupra exclavei spaniole Ceuta din nordul Africii, că relațiile dintre Spania și Italia continuă să se deterioreze.

Imediat după declanșarea crizei, Roma suspendase libera circulație cu Spania, chiar dacă enclava africană nu face parte din spațiul Schengen. Madridul a emis apoi un ultimatum cerând anularea deciziei. Și, cum Italia nu a dat înapoi, Spania a introdus controale și de partea sa. Aici suntem, iar o calmare a nervilor nu se întrevede.

Prilej pentru comentatori să evalueze situația.

De partea sa, Petro Sánchez insistă să se prezinte drept un bastion împotriva extremei drepte și a trumpismului – întruchipat, printre altele, pe pământ european și de Giorgia Meloni.

Citeste siCeuta|Sanchez condamnă atitudinea „egoistă” a unor ţări din UE şi solicită o reuniune a miniştrilor celor 27 de state membre

Apoi, el trebuie să pară un apărător de neclintit al interesului național în fața unei drepte în ascensiune, cu un an înainte de alegerile legislative.

„Reacția lui nu face decât să agraveze greșeala lui Meloni”, comentează ziarul spaniol El Mundo.

Nici Giorgia Meloni nu stă foarte bine în politica internă.

Citeste siPână a blama Spania pe tema migrației, să nu uităm cât bine le-a făcut românilor

Ea își înăsprește retorica privind migrația pe măsură ce este tot mai puternic concurată de un nou rival din dreapta radicală, Roberto Vannacci.

Alegerile sunt așteptate la primăvara viitoare. Iar partidul de extremă dreapta al lui Vannacci, Viitorul Național, a avansat în sondaje, depășind unul dintre partenerii de coaliție ai lui Meloni, partidul de extremă dreapta Liga, și câștigând teren în fața altuia, Forza Italia.

O adevărată provocare pentru Meloni, care și-a început cariera politică în aripa de tineret a mișcării postfasciste din Italia, amintește Politico.

Citeste siOpinia unui expert privind momentul Ceuta: spațiul Schengen nu moare dintr-o singură criză

Aceeași publicație mai notează că în timpul campaniei electorale care a adus-o la putere în 2022, Meloni a promis că va combate migrația ilegală prin instituirea unei blocade navale în largul coastei Italiei.

Planul nu s-a concretizat niciodată. În schimb, guvernul Meloni a deschis centre de detenție în Albania pentru a găzdui migranții în timp ce le sunt procesate cererile de azil.

Citeste siCriza de la Ceuta, o fisură în solidaritatea europeană?

De partea sa, Vannacci are o linie mai dură în ceea ce privește imigrația: „remigrația” – adică trimiterea migranților în țările lor de origine, după un plan pe care nu l-a explicat în detaliu.

Problema este că tensiunile dintre Roma și Madrid ar putea afecta mecanismele de decizie și ar submina și mai mult o unitate europeană deja fragilă în fața lui Donald Trump și Vladimir Putin.

După cum constată comentatorul ziarului belgian De Morgen, „O Europă în care țările vorbesc în principal pentru ele însele este mai ușor de pus sub presiune decât un bloc unificat.”

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România