Care a fost contribuția reală a lui Ion Iliescu la europenizarea României și la racordarea ei la instituțiile europene și euroatlantice? Răspunsul nu este simplu.

Reperele istorice sunt însă clare. România a primit invitația de a adera la NATO, în noiembrie 2002, la summitul de la Praga. Pentru a fi primită din punct de vedere formal în alianță în aprilie 2004. Și a încheiat, din punct de vedere tehnic, negocierile de aderare la UE, în decembrie 2004.

Așadar, toate acestea s-au întâmplat în timpul ultimului mandat prezidențial al lui Ion Iliescu – ”mandatul cel bun”, după cum i se mai spune.

Dar nu trebuie uitat că aceste repere importante din ultimul mandat al lui Ion Iliescu au fost pregătite dinainte.

România a devenit un partener credibil pentru NATO după ce, în primăvara lui 1999, fostul președinte Emil Constantinescu a permis survolul aeronavelor de război americane, în timpul operațiunilor din Serbia. Și, de asemenea, a refuzat cererea de survol din partea Rusiei. O mișcare intens criticată, la timpul respectiv, din tabăra lui Iliescu.

Cât despre aderarea la UE, este adevărat că obiectivul fusese afirmat prin Declarația de la Snagov, semnată de toate partidele parlamentare și patronată de președintele Iliescu, în 1995.

La fel de adevărat este că deschiderea negocierilor ar fi fost de neconceput fără reformele dificile și costisitoare - social și politic -  din dimpul guvernării CDR, care a început în ianuarie 1997.

Consiliul European a aprobat deschiderea negocierilor în decembrie 1999. Negocierile propriu-zise au început în ianuarie 2000, deci în mandatul lui Emil Constantinescu.

 

Meritul lui Ion Iliescu este că a continuat procesele începute în mandatul precedent și le-a dus la bun sfârșit. Ar fi putut face altfel?

Tehnic, da. Priviți la ce se întâmplă azi în țări precum Serbia sau Georgia, unde procesele de aderare la UE sunt frânate sau de-a dreptul compromise.

Politic, ar fi fost imposibil. Dorința societății românești de racordare la lumea euroatlantică era atât de puternică încât orice guvernare care ar fi încercat să tergiverseze lucrurile ar fi fost măturată.

 

Cu legendarul său simț politic, Ion Iliescu a înțeles aceasta foarte bine.

Și vorbim despre același președinte care, în aprilie 1991, semnase un tratat de prietenie cu defuncta URSS.

O declarație geopolitică, atâta vreme cât Iliescu era primul și până la urmă, singurul lider postcomunist care semna un asemenea document cu un Mihail Gorbaciov tot mai slăbit și izolat.  

URSS s-a prăbușit, câteva luni mai târziu, iar tratatul nici măcar n-a mai fost ratificat.

Și trebuie să ținem seama că toate evenimentele ulterioare, care au dus la intrarea României în lumea occidentală, au avut loc pe fundalul unei Rusii slăbite. Acesta a fost șansa istorică a României anilor 1990 și 2000.

Un noroc pe care e bine să nu-l risipim, în lumea mult mai complicată de azi.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

De ce este România interesată în parcursul European al Republicii Moldova? Desigur, este comuniunea de limbă și identitate românească. Sunt considerentele geopolitice și de securitate. Dar mai există ceva: aspectul economic.

Foarte interesantă discuția cu ambasadorul Republicii Moldova în România, dl, Victor Chirilă, pe care o veți putea asculta în cadrul emisiunii Moldova Zoom de astăzi, după știrile de la ora 10.00.

Am vorbit, desigur, despre alegerile legislative de la 28 septembrie – despre miza lor regională și europeană.

Dincolo de acestea, unul dintre aspectele despre care se discută mai puțin este cel al interesului economic, imediat, al României, legat de alegerile din Republica Moldova.

Potrivit ambasadorului, companiile din România au investit deja în Republica Moldova 300 de milioane de euro.

La aceasta se adaugă deciziile unor companii străine care operează în România și care și-au extins afacerile și în Republica Moldova.

Câteva importante proiecte de infrastructură sunt în desfășurare, de la autostrada care ar lega orașele Iași și Chișinău, cu planul de a  ajunge la Odesa, și până la interconectările energetice. De exemplu, liniile de înaltă tensiune Suceava-Bălți și Gutinaș-Strășeni.

Foarte importantă este preluarea de către România a Portului Liber Giurgiulești, ieșirea la Dunăre a Republicii Moldova.

Autoritățile de la Chișinău tocmai au avizat cererea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” Constanța de a achiziționa 100% din capitalul firmei care operează portul Giurgiulești.

Potrivit Guvernului de la București, România intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în modernizarea portului. 

Preluarea de către România a portului de la Giurgiulești are și o importantă componentă strategică, legată de controlul la gurile Dunării.

Concluzia e limpede ca apa de izvor: România este profund interesată în continuarea parcursului european al Republicii Moldova și din perspectiva propriilor interese economice.

Iar dacă privim prin această lentilă, se vede și mai clar absurdul apelului liderului extremist român George Simion de boicot la adresa produselor moldovenești.

România a devenit de mai mulți ani principalul partener economic al Republicii Moldova, depășind cu mult Rusia. Până și muzelul sovietic numit Transnistria și-a mutat accentul economic dinspre Rusia către vest.

Afacerile, de o parte și de alta a Prutului, sunt în plină dezvoltare, în pofida problemelor generate de războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Astfel că orice lovitură dată acestor afaceri nu doar că este în interesul Moscovei, dar afectează și companiile din România.

Și culmea este că exact acei care vor să lovească în interesele economice românești, se autointitulează ”suveraniști”.

Noroc că apelul lor la boicot nu este băgat în seamă de consumatorul român.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Cum să învingem populismul ? Iată o întrebare care-i preocupă în cel mai înalt grad pe strategii și comentatorii politici din întreaga lume. Și iată că, pentru comentatorul ziarului britanic Financial Times, un exemplu de bună practică vine chiar din România.

”Insurgenții ating coarda sensibilă a electoratului din întreaga lume. Dar România a ripostat”. Iată titlul articolului aparținând comentatorului ziarului Financial Times, Alec Russell:

Pe întreg continentul, partid după partid mainstream își pierd relevanța și încrederea, condamnate de propria lor automulțumire. Și nu este vorba doar despre Europa. Donald Trump este pe val. Din Chile până în Japonia, în moduri diferite, chemarea de sirenă a populismului atinge coarda sensibilă.

Așadar, cum să răspundem?

La nivel global, liberalii sunt deprimați. Dar pentru cei înclinați să-și piardă curajul, avem un răspuns: mergeți la București, capitala  retro-șic a României. Acolo puteți urma un curs de perfecționare despre cum să-i țineți la distanță pe populiști.

Așadar, într-o regiune cu o istorie de naționalism profund și coaptă pentru exploatarea de către roboții ruși, nu a fost o surpriză faptul că populiștii au fost în cursa pentru alegerile din acest an - până când au dat peste un creier tăcut, cu o istorie în a face lucruri.

Nicușor Dan, profesorul de matematică și fostul primar al Bucureștiului, care a fost ales președinte în mai, ezită când i se cere sfatul pentru colegii centriști. Dar el și performanța sa întruchipează o serie de lecții relevante pentru Sir Keir Starmer, prim-ministrul britanic aflat în impas, și pentru alți lideri dezorientați de valul populist.

Prima este credibilitatea, pierdută în Marea Britanie după o serie de promisiuni neîndeplinite de-a lungul anilor. „În România, oamenii i-au susținut pe populiști pentru că nu au încredere în stat, în autorități”, spune Dan. „Văd corupție, nedreptate... Singurul scop este să recâștigem încrederea oamenilor.”

Soluția sa este o veche realitate politică: îndepliniți sarcinile plictisitoare ale guvernării, iar alegătorii s-ar putea să vă țină minte pentru asta. Ca primar al Bucureștiului, s-a ocupat de dezvoltatorii imobiliari în numele oamenilor de rând și a supervizat o modernizare a sistemului de încălzire al orașului: obiective simple, dar neprețuite.

Apoi, este tonul. „Chiar dacă societatea este polarizată, am încercat să fiu civilizat cu ceilalți”, spune Dan. „Încerc să am dialog. Oamenii au simțit că nu sunt luați în considerare.”

Președintele vorbește atât de încet încât trebuie să te străduiești să-l auzi, dar știe cum să-și apere poziția, ca în dezbaterea preelectorală în care a demolat promisiunile  nesustenabile ale adversarului său.

 

Și apoi, există utilizarea strategică a tăcerii. Așteaptă faimoasele 15-20 de secunde înainte de a răspunde la unele întrebări. A fi prea meticulos cu megafonul ar fi o greșeală: cei care stăpânesc media digitală, cum ar fi Trump și Farage, sunt cei care fac profit. Dar reflexivitatea sa este un contrast valoros cu zgomotul dușmanilor săi.

România manifestă, de asemenea, lecții mai puțin edificatoare de democrație. JD Vance avea dreptate să critice intervenția instanțelor în interzicerea campaniei prezidențiale a lui Călin Georgescu, naționalistul favorit de atunci.

Acest lucru a stat la baza unui articol pe care l-am scris în luna mai, sub titlul „Cum să nu combatem populismul: o lecție din România”, amintește autorul.

Acum pot să-mi scriu propria replică. Luna de miere a lui Dan se va termina în curând. Dar lecțiile pe care le oferă în prezent rămân:

faceți lucrurile să se întâmple, arătați respect, nu dansați pe muzica populiștilor și amintiți-vă de puterea tăcerii strategice.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Suveraniștii au descins în localitatea suceveană Broșteni, afectată de inundații devastatoare, cu selfiuri și postări pe rețelele sociale. Dar cine îi ajută cu adevărat pe locuitorii afectați de fenomenele meteo extreme? Ei bine, tocmai instituțiile mult hulite de suveraniști: guvernul României și Uniunea Europeană.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că va activa mecanismul european RESTORE, în urma inundațiilor din județele Suceava și Neamț

Aceasta va permite alocarea rapidă a milioane de euro din fonduri europene către zonele afectate.

Anunțul vine după ce Guvernul de la București a alocat imediat sume de până la 30.000 de lei per familie și a dislocat efective substanțiale pentru intervenție și sprijin. În zonă au ajuns imediat  medici și pompieri, ambulanțe și elicoptere.

Dar ce este mecanismul RESTORE?

RESTORE permite statelor membre afectate de dezastre climatice să beneficieze de o rată de cofinanțare de 95% pentru măsurile de reconstrucție.

Pot fi finanțate obiective cum ar fi repararea infrastructurii și echipamentelor deteriorate, furnizarea de alimente și asistență materială de bază și sprijin social și medical, precum sprijinirea temporară a finanțării schemelor de șomaj tehnic pentru persoanele care și-au pierdut locurile de muncă din cauza dezastrelor.

Măsura a fost convenită de Uniunea Europeană după dezastrele naturale din Europa Centrală, de Est și de Sud din 2024.

Fenomenele extreme, cauzate de schimbările climatice, au generat pagube importante în 2024, în Polonia, România, Austria, Cehia, Ungaria, Portugalia și Slovacia.  Astfel că instituțiile europene au vrut să se asigure că vor putea sprijini în mod flexibil toate statele membre afectate de dezastrele climatice.

Așadar, în conformitate cu regulile mecanismului RESTORE, pentru reconstrucția localității Broșteni, la fiecare 5 euro investiți de la București, Bruxelles-ul vine cu 95 de euro.

Și nu trebuie să obosim să spunem aceste lucruri, în condițiile în care propaganda rusească a descins în localitatea grav afectată pentru a face ce știe mai bine: sumbinarea încrederii în autorități și în democrație, denigrarea democrației liberale și a Uniunii Europene.

În acest noian de minciuni, un adevăr rămâne, după ce apa trece și oamenii încep să-și revină din șoc și să-și reface viețile și avutul.

Și anume, că în timp ce suveraniștii vin cu selfiuri și cu propagandă, Europa vine cu bani reali și soluții concrete.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Polonia şi-a retras joi ambasadorul din Ungaria, informează Agerpres, preluată de G4 Media. După declanșarea războiului de agresiune al Rusiei la adresa Ucrainei, relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat. Și iată că semnele de rău augur continuă.

Câștigarea alegerilor prezidențiale poloneze de către conservatorul Karol Nawrocki părea să deschidă posibilitatea unei reapropieri între Varșovia și Budapesta.

Cele două capitale, cândva partenere apropiate în cadrul grupului Vișegrad, s-au îndepărtat din cauza atitudinilor foarte diferite față de agresiunea Rusiei. Varșovia a susținut puternic Ucraina în timp ce Budapesta s-a situat de partea Kremlinului.

În recentele alegeri prezidențiale poloneze, premierul ungar Viktor Orban l-a susținut la candidatul conservator Karol Nawrozki și a salutat Victoria acestuia.

Iată însă că lucrurile nu arată deloc bine.

În decembrie, Ministerul Afacerilor Externe de la Varșovia își rechema ambasadorul la Budapesta, după ce guvernul Orban îi acorda azil politic unui fost viceministru polonez al justiţiei acuzat de corupţie.

Citeste siPolonia nu a invitat Ungaria la ceremonia de preluare a preşedinţiei UE

Acum, același minister polonez anunță retragerea definitivă a diplomatului, care și-a încheiat misiunea la 15 iulie.

Persoana în jurul căreia a apărut criza diplomatică este Marcin Romanowski, fost viceministru al justiţiei şi membru al formaţiunii conservatoare Lege și Justiție (PiS).

El a fost acuzat de mai multe infracţiuni, în special o tentativă de deturnare a circa 40 de milioane de euro dintr-un fond pe care-l gestiona şi care era destinat asistării victimelor delincvenţei.

Un ”gest ostil”

Dat în urmărire printr-un mandat european de arestare, Romanowski a dispărut la începutul lunii decembrie 2024.

El a primit azil politic în Ungaria, care şi-a motivat decizia de a-i acorda azil prin lipsa garanţiilor că dosarul său „va fi tratat imparţial şi lipsit de orice influenţă politică în ţara sa de origine”. Ceea ce Varșovia a considerat drept un ”gest ostil”.

De partea sa, viceministrul ungar de externe, Levente Magyar, a afirmat că Ungaria nu a fost surprinsă de mișcarea Poloniei. El a afirmat că rechemarea ambasadorului este motivată politic și a confirmat că legăturile diplomatice oficiale vor fi acum retrogradate la nivelul unui însărcinat cu afaceri, transmite Daily News Hungary.

Decizia guvernului polonez este de natură să învenineze și mai mult relațiile cu Ungaria dar și să ducă la un nou nivel tensiunile politice interne.

Este vorba despre rivalitatea dintre guvernul de la Varșovia, condus de liberalul Donald Tusk și președintele Karol Nawrocki, susținut în alegeri de partidul conservator PiS. Din rândurile căruia făcea parte și fostul viceministru de externe care și-a găsit azil în Ungaria.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Revolte masive anti migranți au izbucnit în Torre Pacheco, un mic oraș din provincia Murcia, situată în sud-estul Spaniei.

Aceste revolte vin în urma presupusei agresiuni, pe 9 iulie, asupra unui bărbat în vârstă de 68 de ani. Ancheta este în desfășurare și trei suspecți au fost arestați. Dar de unde atâta violență? – se întreabă comentatorii. O temă care ar trebui să dea de gândit și în România.

După cum notează comentatorii ziarului El País, locuitorii s-au trezit prinși într-o spirală a violenței în urma a ceea pare a fi un act coordonat al diferitelor grupuri de extremă dreapta, provenite în mare parte din afara orașului.

Încă din 11 iulie, acestea au manifestat lângă oraș, dar violențele au izbucnit de marți noaptea în interior, după ce extremiștii au chemat la o ”vânătoare” de migranți.

Tensiunile s-au diminuat ușor în noaptea de 14 spre 15 iulie, dar presa spaniolă vorbește despre o nouă vânătoare, în următoarele zile și nopți. Extremiștii se coordonează pe rețeaua rusească Telegram, printr-un canal numit „Deportați-i acum”.

Ziarul La Razón constată că știrile false au reprezentat unul dintre factorii declanșatori ai violenței

Astfel, au fost puse în circulație false imagini care pretindeau că surprind atacul asupra bărbatului de 69 de ani. Aceste imagini nu corespundeau nici faptelor, nici declarațiilor presupusei victime.

Alte informații eronate sau manipulate au circulat pe canalele Telegram și pe alte rețele de socializare  servind la justificarea actelor de violență și la încurajarea discursului de ură.

Retorica Vox

Pentru comentatorii spanioli, atitudinea partidului de extremă dreapta Vox, a treia cea mai mare forță politică din Spania, a contribuit, fără îndoială, la alimentarea retoricii anti-imigrație.

Potrivit site-ului catalan ElNacional, Torre Pacheco servește, drept „laborator” pentru Vox, care urmărește să „ridice temperatura retoricii anti-imigrație”.

După cum spune politologul Máriam Martínez-Bascuñán, ”extremiștii câștigă teren pentru că se conectează cu temeri reale”.

Dar, notează publicația, atacul la adresa bărbatului este una; extremiștii sunt alta. Apelurile la vânătoare au îngrozit orașul și au răspândit insecuritatea - în acest caz, una foarte reală – într-o municipalitate unde, din anii 1980, economia locală a fost parțial susținută de imigranți.

Cine sunt, de fapt, acești imigranți? După cum afirmă publicația EuroWeelky, sunt ”mâinile invizibile de după rafturi”. Cei care sortează și împachetează. Până când, ceea ce a început ca un protest s-a terminat în violență stradală.

Iar evenimentele din micul oraș spaniol trebuie să dea de gândit și în România. O țară în care numărul imigranților care-și găsesc de lucru crește. La fel și discursul urii promovat de extrema dreaptă împotriva lor.

Iar un simplu fapt divers, amplificat de rețelele de dezinformare, poate duce la evenimente necontrolabile.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Franța a desemnat Rusia drept amenințarea „cea mai directă” la adresa intereselor țării și a stabilității continentului. Iată ce transmite ziarul ucrainean Kyiv Independent, preluat de G4Media. Afirmația apare în noua revizuire strategică națională, a Franței, publicată chiar de Ziua Națională, pe 14 iulie.

Strategia de securitate a Franței o spune clar: în anii următori și până în 2030, principala amenințare la adresa Franței și a europenilor este riscul unui război deschis în chiar inima Europei.

Documentul constată întensificarea acțiunilor ostile împotriva Franței și a partenerilor săi europeni dincolo de conflictul direct: intimidare nucleară, interferențe în domeniul informației, atacuri cibernetice, sabotaj, spionaj, detenție arbitrară a cetățenilor, survolarea teritoriului anumitor aliați, tentative de interferență în procesele electorale, demonstrații ostile împotriva forțelor franceze și aliate, acțiuni pe teritoriul național.

În plus, potrivit analizei Parisului, Rusia folosește toate mijloacele pentru a submina sprijinul pentru Ucraina. Franța a mai avertizat că Rusia încearcă să descurajeze aliații Ucrainei să își sporească sprijinul militar, consolidându-și în același timp propriile parteneriate cu China, Iranul și Coreea de Nord.

În paranteză fie spus, priviți doar la narațiunile Kremlinului preluate și distribuite în mediile românești care se autointitulează suveraniste: cum că România alocă inutil resurse pentru sprijinirea Ucrainei, în timp ce guvernul aplică măsuri de austeritate.  Sau că România s-ar pregăti să-și mobilizeze populația pentru a porni la război de partea Ucrainei, împotriva Rusiei.

Revenind la documentul de securitate francez, să mai observăm afirmația potrivit căreia Washingtonul urmărește o „politică externă mai puțin previzibilă”, cu consecințe majore pentru NATO și războiul Rusia-Ucraina.

În cele din urmă, și într-un sens mai larg, modelul european de democrație liberală și umanism este cel atacat astăzi și contestat într-o ofensivă ideologică globală. Chiar și în cadrul Uniunii Europene (UE), această ofensivă subminează capacitatea noastră de acțiune colectivă, constată documentul.

 

Dincolo de acestea, acțiunile destabilizatoare ale Iranului au creat condițiile pentru un război generalizat în Orientul Apropiat și Mijlociu. China și-a întărit, de asemenea, poziția cu scopul de a deveni principala putere mondială până în 2050, ceea ce duce la transformări majore în mediul geopolitic și tehnologic global.

Astfel că intrăm într-o nouă eră, una cu un risc deosebit de ridicat al unui război major, de mare intensitate.

În acest context – spune documentul – este vital să ne pregătim pentru acest scenariu: Franța și europenii trebuie să fie capabili să se apere mai bine și să descurajeze orice nouă agresiune rusească pe continent.

Uniunea Europeană și statele sale membre și-au consolidat semnificativ eforturile de apărare și au accelerat crearea de noi instrumente pentru a face față unor amenințări reînnoite. Iar Franța va continua să susțină aceste eforturi, se mai spune în analiza, comandată de președintele francez Emmanuel Macron.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

O nouă rundă în disputa tarifară dintre statele Unite și Europa. Președintele SUA, Trump, amenință cu tarife de 30%, începând cu 1 august. Comisia Europeană își pune speranțele în negocieri. Dar dacă amenințarea este parte a unei ofensive politice mai degrabă decât comerciale?

Așadar, cum ar putea răspunde Europa noii provocări din partea președintelui american? Mai întâi de toate, înțelegând exact natura acestei provocări.

Este aceasta o chestiune pur comercială?

Atunci, Europa nu are decât să negocieze, cu răbdare și precizie. Și să arate că poate veni și cu măsuri de retorsiune. De la contra-tarife în zonele politic sensibile pentru administrația Trump și până la activarea mecanismului anticoerciție, așa-numita ”bazooka comercială”.

Aceasta ar însemna sancțiuni pe scară largă, asupra sectoarelor industriale și financiare. Gândit inițial ca o posibilitate de răspuns la adresa presiunilor din partea Chinei, iată că mecanismul ar putea fi întrebuințat, la limită, și împotriva Statelor Unite.

Dar dacă amenințarea lui Trump nu este de natură comercială?

Acum câteva zile, presa internațională dezvăluia un document intern al Casei Albe potrivit căruia administrația Trump intenționează schimbarea guvernelor liberale din Europa.

Trump vede în Europa un câmp de luptă politic și nu mai este un secret că oamenii din apropierea sa  o detestă sincer. Lumea a putut să vadă aceasta foarte clar, atunci când revista The Atlantic a dezvăluit conținutul unei discuții strategice, pe o rețea comercială, în condiții precare de securitate.

Lumea întreagă a putut afla atunci, stupefiată, ce cred cu adevărat decidenții americani de rang înalt despre Europa, atunci când ei cred că nu-i aude nimeni.

Trump însuși și-a exprimat convingerea că Uniunea Europeană a fost creată anume pentru a submina interesele Statelor Unite. El vede, de fapt, în Europa liberală o prelungire a statelor ”albastre”, democrate, din propria țară și vrea să-și exporte și acolo revoluția sa conservatoare.

Tarifele cu care Trump amenință și care se situează în afara oricărei logici economice pot fi înțelese și în această cheie: a transformării politicii comerciale în armă politică și ideologică.

După cum notează comentatorul ziarului italian Corriere della Sera, „totul indică faptul că Trump se bazează pe acele țări de pe continentul nostru care sunt sub presiunea economiilor lor și a opoziției lor pro-ruse pentru a merge către la el, fiecare în numele său, și să ceară tratament preferențial.

Pe care l-ar putea obține - astfel încât să poată fi considerate exemple de supunere. Și să supere celelalte țări europene care au rămas unite până acum”.  

Tocmai această coeziune Donald Trump vrea să o rupă.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Țările care derapează de la normele statului de drept ar urma să piardă miliarde de euro în anii următori. Comisia Europeană este pregătită să strângă șurubul, odată cu noul buget multianual. Ungaria ar fi prima afectată, dar nu numai.

Planul de cheltuieli al UE pentru perioada 2028-2034, care urmează să fie publicat în această săptămână, va extinde legătura dintre plăți și regresul democratic, potrivit unui document consultat de Politico.

Această mișcare este probabil să exacerbeze tensiunile dintre Comisie și prim-ministrul ungar Viktor Orbán, care se confruntă cu perspectiva foarte reală de a pierde puterea după 15 ani, în urma alegerilor programate pentru 2026.

El a avut o relație turbulentă cu factorii de decizie din UE și cu guvernele partenere, care au criticat ceea ce acestea consideră a fi politici favorabile Rusiei și regimurilor autoritare.

Pe de o parte, UE a luat măsuri împotriva Ungariei și a reținut deja o parte din finanțare. De partea sa, Orbán a pus probleme amenințând că va bloca eforturile europene de a sancționa Moscova.

În aceste condiții, următorul buget va conține un sistem de condiționalitate simplificat și armonizat pentru toate fondurile UE alocate statelor membre, conform documentului văzut de publicația europeană.

Citeste siSimion pentru V. Orban: aliat sau extremist

Aceasta vine după ce mai multe țări ale UE au susținut întărirea legăturii dintre statul de drept și finanțare în documentele lor prezentate Comisiei înainte de propunerea de buget.

Ungaria, însă, a replicat în propriul document că aceste reguli „permit exercitarea unei presiuni politice arbitrare în domenii care nu au legătură cu protejarea bugetului Uniunii”.

Slovacia, care a fost, de asemenea, criticată din cauza problemelor legate de statul de drept, a reiterat aceste argumente în propria sa declarație.

Ungaria a pierdut deja 18 miliarde de euro din finanțarea europeană, din cauza încălcărilor legislației comunitare.

Conform planului actual, bugetul ar conține o legătură directă între încălcarea statului de drept de către un guvern și plata aferentă.

Aceasta înseamnă că, deși subvențiile pentru fermieri vor rămâne, programele de schimburi de studenți ar putea avea de suferit. De exemplu, dacă există încălcări ale libertății academice.

Comisia dorește ca banii să continue să ajungă la beneficiarii finanțării UE - cum ar fi ONG-urile sau universitățile, în ceea ce se numește ”condiționare inteligentă”.

Ideea generală este că societatea civilă nu ar trebui să suporte povara greșelilor unui lider.

După publicarea sa, guvernele vor începe negocierile între ele privind un text final - dar acesta este un proces îndelungat care nu se așteaptă să se încheie până în 2027. Și este posibil ca, până atunci, Viktor Orbán nici să nu se mai afle la putere.

 

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Într-un moment în care efectele nocive ale supraturismului declanșează proteste în multe destinații din Europa, ziarul britanic The Daily Telegraph analizează comportamentul vizitatorilor. Au fost consultați experți în turism dar și localnici, proprietari de hoteluri, restaurante, magazine de suveniruri. Cine sunt, așadar, cei mai buni dar și cei mai răi turiști în Europa?

În mod surprinzător, britanicii sunt apreciați destul de mult de gazdele franceze, în special pentru „eleganța și politețea lor”. Pe de altă parte, apreciază valorile tradiționale, obiceiurile locale și vizitele culturale.

Spaniolii, însă, îi detestă din cauză că, spun ei, beau atât alcool cât cântăresc.

 

Dar cum sunt văzuți germanii?

Într-o țară precum Grecia, care încă cere despăgubiri pentru distrugerea nenumăratelor sate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, sentimentele amestecate nu sunt deloc surprinzătoare.

Și în Spania, opiniile sunt împărțite. Totuși, mulți apreciază faptul că germanii sunt interesați de cultura spaniolă.

O părere împărtășită și de italieni. Aceștia remarcă și disciplina germană, faptul că își planifică traseele cu o rigoare aproape militară. Altfel – spun italienii – și nemții beau cam la fel de mult ca englezii.

 

Cât despre turiștii spanioli, francezilor le place exuberanța și căldura lor, chiar dacă îi văd drept „cei mai gălăgioși” turiști.

Italienii îi simpatizează pe oaspeții spanioli datorită asemănărilor dintre cele două limbi, dar și a importanței mâncării și vinului pentru ei.

 

Ceea ce nu le place francezilor la vizitatorii italieni este atunci când, de exemplu, critică pastele, pizza sau cafeaua din Franța, așa cum fac destul de frecvent. Dar, în general, când vine vorba de gastronomie, sunt văzuți drept aliați ai francezilor împotriva barbariei fast-food.

 

Dar cum sunt văzuți turiștii chinezi?

Evident, francezii și-ar dori cât mai mulți, din motive lesne de înțeles. Dar, în general, sunt dezamăgiți să vadă grupuri care se grăbesc prin marile situri culturale pentru a ajunge mai repede la buticurile de lux. Ei bine, nu toată lumea este dezamăgită: magazinele pariziene, de exemplu.

Chinezii sunt apreciați în Spania pentru puterea lor de cumpărare și discreția lor, deoarece, în general, sunt retrași și nu fac prea mult zgomot.

Italienii, însă, nu-i apreciază prea mult. Turiștii chinezi călătoresc adesea în grupuri mari, înarmați cu brațe de selfie cu care își înregistrează fiecare minut al călătoriei, indiferent de obstacole sau situații nepotrivite.

 

Să vorbim și despre turiștii americani.

În Franța, oamenii apreciază faptul că zâmbesc mereu și se bucură de tot ce întâlnesc. În schimb, vor tot timpul aer condiționat, dar nu le plac măruntaiele și alte lucruri moi pe care francezii le servesc cu plăcere la masă.

Grecilor le plac americanii pentru bacșișurile lor generoase. Dar pentru gazdele spaniole, americanii nu sunt cu mult mai buni decât britanicii - ei critică lipsa de respect a americanilor pentru obiceiurile și cultura locală, în special atunci când vizitează locuri religioase.

 

În fine, turiștii francezi. Grecilor le plac pentru că sunt romantici, dar ce nu le place la ei este că se plâng mereu. „De ce or fi atât de stresați?” – se întreabă grecii. Spaniolii îi consideră pe vizitatorii francezi mult mai civilizați decât britanicii.

Iar dacă italienilor nu le place ceva la ei sunt aerele lor de superioritate, în special când vine vorba de mâncare, vin și limba lor.

 

Concluzia? E greu de formulat. Fiecare cu avantajele și dezavantajele lui. Așadar, vacanță plăcută, oriunde vă veți duce și pe oricine veți întâlni!

 

(Pentru realizarea acestui articol a fost folosită drept sursă publicația Courrier International.)