Economia reală

Mici colete, mari probleme vamale


Listen Later

Comenzile mici și multe făcute de consumatorii europeni și americani către site-urile chinezești sunt o problemă legată de taxele vamale. Europa caută o soluție pentru taxarea pachetelor de valori mici care vin din afara Uniunii Europene.

Tarifele vamale dintre SUA și China au și o latură specială. Este vorba despre așa-numitele colete de valori mici, comandate de consumatori de pe site-urile chinezești, în special Temu și Shein.

O dată cu aplicarea tarifelor majorate au fost anulate și așa-numitele excepții pentru tarifele de minimis, adică pentru importurile de valori reduse. Pentru o perioadă, în primele două săptămâni ale lunii mai a.c., coletele de valori mici au fost taxate la nivelul importurilor, adică cu 145%. La acest nivel al taxelor vamale, platforma Temu a oprit practic importurile din China vânzând doar stocurile existente în SUA. Măsura a fost în mod evident legată de creșterea tarifelor vamale pentru importurile din China intrate în America.

Numai că la începutul acestei săptămâni situația s-a schimbat. Înțelegerea dintre SUA și China a făcut ca în următoarele 90 de zile tarifele vamale pentru importurile din China să scadă de la 145% la 30% sau în unele cazuri la 54%. Un partener al Temu bazat în Hong Kong a declarat pentru postul de televiziune CNBC că 30% este încă mult, dar în comparație cu 145% nu înseamnă nimic. Cu alte cuvinte, Shein și Temu vor continua să aducă mărfuri ieftine pentru consumatorii americani. Desigur, atât de ieftine pe cât permit taxele vamale care oscilează de la o zi la alta de la 145% la 30%.

În ceea ce privește coletele de valori mici, Franța își propune să ia o serie de decizii. Este vorba despre introducerea unor așa-numite comisioane de administrare pentru pachetele mici care intră în Europa începând cu anul 2026.

În luna februarie a.c., Comisia Europeană a solicitat eliminarea scutirii de taxe vamale pentru colete cu valori mai mici de 150 de euro care provin din afara Uniunii Europene. Este o facilitate care datează din anul 2010.

Există experți care cer ca eliminarea facilității să aibă loc cât mai repede. Urgența venea și din sentimentul că taxele vamale impuse de președintele american riscau să mute o parte din importurile din China către piețele europene. Prin relaxarea tarifelor care se aplică începând de astăzi pericolul valului de produse chinezești către Europa se diminuează, dar nu dispare.

Publicația franceză „La Tribune” prezintă câteva cifre care arată ce înseamnă aceste mici colete pentru comerțul internațional. Astfel, anul trecut, în SUA au intrat patru milioane de pachete pe zi de valoare redusă, care au beneficiat de scutire de taxe vamale. Pe întregul an, au intrat în America aproximativ 1,3 miliarde de colete, mai mult decât dublu față de cifra înregistrată în urmă cu patru ani. Estimarea este că aceste mici pachete înseamnă 90% din toate mărfurile care intră în Statele Unite, iar 60% dintre aceste pachete provin din China.

Conform unor date analizate de mass-media, aplicațiile Temu și Shein au înregistrat anul trecut 545 milioane și respectiv 235 milioane de descărcări la nivel mondial. În SUA, cele două platforme de vânzări se bucură de popularitate având 20% din descărcările de la nivel mondial în cazul Temu și 15% în cazul Shein.

Europa este și mai activă decât SUA în materie de comenzi realizate pe site-uri din afara Uniunii. Anul trecut, au fost 4,6 miliarde de expedieri cu valori mai mici de 150 de euro, adică 12 milioane de pachete pe zi, din care 90% vin din China. Cifra totală s-a dublat față de anul 2023 și s-a triplat față de 2022, ceea ce ne arată dinamica extraordinară a acestui tip de comerț.

600 de avioane cargo, din care 90 sunt ale celor două platforme, decolează în fiecare noapte din China pentru a aduce colete de mici dimensiuni și valori în Europa. În Franța, au intrat 800 de milioane de colete din care o cincime sunt trimise de Temu și Shein.

În concluzie, tema tarifelor vamale este complicată. Președintele american a abordat-o prea abrupt, dar, dincolo de efectul Trump, Uniunea Europeană va trebui să ia o decizie în materie de taxe vamale pentru importurile din China.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Economia realăBy RFI România