Decizii în 5 minute

O decizie în farmacii


Listen Later

Săptămâna  trecută am fost răciți, am mers la medic, apoi am intrat cu rețetele în farmacii.

În două dintre ele am primit răspunsul „Medicamentul X nu se mai  găsește.” Se subînțelege „deloc” și „nicăieri”. Nimic mai fals.

Când am auzit asta prima dată, în urmă cu câțiva ani, am crezut și am  luat variantele alternative recomandate de farmacistă.

Acum însă eram pregătită să caut și să găsesc medicamentele la farmaciile din vecinătate.

Și nu eram sigura.

O pensionară, care a ignorat coada ca să întrebe ceva, mi-a spus că  medicamentul meu se găsește la „farmacia de la poliție”.

Eu i-am spus unei alte doamne că am cumpărat medicamentul ei în urmă cu câteva zile de la „farmacia de lângă piață”.

Am fost plăcut surprinsă și de o farmacistă care mi-a spus unde, la  concurență, pot găsi medicamentul. Dar ea pare o excepție. Din ce în ce  mai multe farmaciste se transformă în vânzătoare ... slabe.

Voi spune care ar putea fi Decizia Vânzătorului adaptând o idee a lui Simon Sinek.

Probabil astfel de angajați (farmaciștii) iau Decizia să-și păstreze jobul într-o cultură nesigură. În aceste companii probabil Antreprenorul sau Managerul Decide să pună pe primul loc cifrele (profitul, banii, afacerea), în detrimentul protejării oamenilor. Ei nu sunt lideri pentru că înlocuiesc altruismul, empatia cu egoismul. Angajații sunt nemulțumiți, își fac treaba prost, deci și clienții, care își pierd încrederea, vor fi nemulțumiți.

Pe de altă parte, dacă ești în postura Clientului, probabil vei face ca și mine.

Prima Decizie mi-a fost proastă. E omenesc să greșim, am mai vorbit despre asta. M-a păcălit o dată. Dar experiența mea și a celorlalți m-au făcut să învăț din asta, iar pe viitor am ajuns să iau o Decizie mai  bună. Acum „a căuta sau nu medicamentul” nu mai este o Decizie asupra căreia stau să mă gândesc, știu ce am de făcut.

Dacă dorești să lucrezi direct cu mine, mă găsești aici https://coachingnotes.ro/

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Decizii în 5 minuteBy Coach Ioana Casandroiu