Relația cu un partener care are deja copii dintr-o relație anterioară este oricum, mai puțin simplă. Cam ca o ecuație cu 4-5 necunoscute: tu, partenerul sau partenera, copilul, celălalt părinte și, uneori, propriul tău copil. Ba chiar copilul vostru, împreună.

Dincolo de imaginea de happy family din fotografiile care adună sute de like-uri în social media, lucrurile sunt complicate.

M-am aflat în ambele ipostaze: am fost partenerul cu copil și mai apoi copii, dar am avut și partener care avea deja un copil, iar împreună l-am avut pe-al nostru. Am făcut multe greșeli, am învățat din ele și încerc să nu le repet.

V-am adresat câteva întrebări, iar voi mi-ați răspuns și mi-ați relatat propriile voastre experiențe. O parte dintre ele se regăsesc în podcast, alături de opinia specialistului.

Am întrebat-o pe Mihaela Sîmbotin, psihoterapeut, dacă partenerul-părinte ar trebui să mijlocească eventualele conflicte dintre copil și noul său partener sau să asiste de pe margine și să nu intervină, pentru a-i lăsa pe cei doi să își stabilească singuri regulile și relația.

Am întrebat-o cum explicăm copilului prezența noului venit în familie, dacă partenerul fără copil ar trebui să se mulțumească cu rolul care i se dă sau să încerce să își câștige, într-un fel sau altul, rolul pe care și-l dorește, iar ea mi-a răspuns.

În plus, Mihaela ne oferă tips & tricks despre cum ar fi bine să abordăm relațiile dintre toți cei implicați și despre cum putem reacționa dacă celălalt părinte al copilului este contra, manipulează copilul și afectează prin acest comportament relațiile din întregul tablou.

Gelozia este o emoție puternică. Atât de puternică, încât uneori te domină, te controlează.

Să conștientizezi că ai o problemă este doar primul pas. Următorul este să o discuți cu partenerul sau partenera ta și împreună să căutați soluții, apoi să le aplicați. Pentru că “gelozia este despre relație, nu despre cel care o simte sau cel către care se îndreaptă”, după cum spune Mihaela Sîmbotin, cu care am stat de vorbă în primul episod al noului sezon Oglinda din Baie.

Am vorbit în acest episod despre cauzele și efectele geloziei, despre limite, despre toxicitatea unei astfel de relații, despre cum abordăm subiectul cu un partener gelos astfel încât să nu îi dăm apă la moară și despre cum ieșim dintr-o relație marcată de gelozie.

Pe lângă experiențele și concluziile mele pe subiect, am aflat și părerea specialistului. În plus, am ales unul dintre mesajele primite de la voi și i-am explicat expeditorului, un bărbat gelos, de ce nu sunt întru totul de acord cu el.

Al doilea sezon al Oglinzii din Baie vine cu schimbări importante, pe care mă bucur să ți le împărtășesc astăzi, aici. Îți mulțumesc că mi-ai fost alături în primele 24 de episoade și te invit să privim împreună în Oglinda din Baie. Sezonul 2, în curând.

Educație sexuală. Religie și biserică. Bernie Sanders, Trump și Obama. Rețelele de socializare. Influența creatorilor de conținut asupra tinerilor. Protestele din SUA. Sistemul de învățământ. Pandemia. Școala online. Antreprenoriat. Elon Musk. Muzică.

Oare ce părere are despre toate subiectele de mai sus un adolescent de 16 ani ? Aflați din ce mai nou episod Oglinda din Baie, al cărui invitat este nimeni altul decât Marc.

Cel mai puțin vizibil al Familiei Netradiționale va împlini 17 ani în luna august și a donat zilele trecute pentru un fond din care se plătește cauțiunea protestatarilor arestați în Statele Unite după moartea lui George Floyd. Am aflat despre asta cu puțin înainte să pornim înregistrarea. Și am mai aflat chestii pe care nu le știam chiar în timpul înregistrării interviului, cum ar fi faptul că ia în calcul să renunțe la platformele de socializare pentru că a conștientizat cum este influențat în decizii de către conținutul pe care îl urmărește.

Marc nu este doar un copil bun, care a fost alături de mine pe tot parcursul vieții ăsteia pline de aventuri și care s-a maturizat mult prea devreme. Marc nu este doar un elev cu rezultate foarte bune la învățătură, autodidact. Marc nu este doar un adolescent care se confruntă cu provocările specifice, de la anxietate la lipsa de încredere în sine, de la teama de a dezamăgi până la teama legată de viitor. Marc este toate astea și încă mai mult. Marc face parte din generația care, cred eu, va aduce schimbarea de care avem atâta nevoie. Trebuie doar să avem grijă să nu îi gonim din țară pe toți acești copii care reprezintă viitorul.

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să o definească pe Ana-Maria Udriște -avocat, antreprenor, fondator avocatoo.ro, pasionată de sport și nutriție, nu aș sta deloc pe gânduri. Este curiozitatea.

Ana muncește, studiază și se antrenează din ce în ce mai mult, motivată mai întâi de dorința de a vedea dacă poate și apoi de a afla cât de mult poate. Genul ăsta de atitudine îți forțează limitele și te împinge către evoluție, dar este riscant. Pentru că alergi mereu mai departe și mai departe și mai departe, vrăjit de mirajul liniei orizontului. Și știm cu toții că mai degrabă vei sfârși extenuat decât să o atingi.

Am vorbit cu Ana Maria despre avocații din oficiu, film vs realitate, despre dreptul penal și cel concurențial, despre articolele pe care le documentează și le scrie chiar și timp de 2 zile, despre consecințele impredictibilității legislative, despre a fi sau a nu fi împăcat cu sine, despre cum recunoaștem, tratăm și învingem burn-out-ul, despre curiozitatea personală vs cea profesională, despre sport și despre ce a învățat din prezența ei la emisiunea Imperiul Leilor.

ADHD, adică Attention Deficit Hyperactivity Disorder, este o tulburare a sănătății mintale care provoacă un comportament hiperactiv, impulsiv, cu probleme de concentrare și atenție asupra unui task și cu dificultăți în a sta nemișcat pentru o perioadă mai lungă de timp.

Etichetarea copiiilor cu ADHD ca fiind obraznici și needucați, asta mă doare cel mai mult, mi-a spus Violeta Moisă, mama unui copil diagnosticat cu ADHD.

De la sistemul sanitar la cel de educație, societatea noastră nu știe cum să se poarte cu copiii cu diverse tulburări, fie că sunt ele din spectrul autist, de învățare (dislexie, disgrafie, discalculie) sau de atenție. Sau poate știe, dar nu are timp și resurse pentru așa ceva.

Victime sunt, însă, cei deja afectați de aceste tulburări! Copiii și familiile lor, care se văd puși în situația de a fi respinși chiar de către cei care ar fi trebuit să îi ajute. În cazul Violetei, nici măcar efortul financiar de a-l da pe fiul său la o școală privată, creștină, de renume, nu a avut efectele scontate. La presiunea părinților, directoarea instituției le-a spus că “au dreptul să își selecteze clienții”.

Ultimul monolog din seria de 5 aduce în discuție presiunea pe care o resimțim din cauza așteptărilor impuse de societate, de familie și chiar de noi înșine. Le luăm de bune și le transformăm în niște standarde atât de ridicate, încât sunt aproape imposibil de atins. Când nu reușim, suferim, ne comparăm, ne învinovățim și ne devalorizăm.

Am mai vorbit despre Paris și India, despre părinții care nu își susțin copiii atunci când aceștia aleg un drum diferit față de cel pe care ei îl consideră potrivit, despre copii și fumat, despre cum am învățat să comunic și, nu în ultimul rând, despre echilibrul între loialitate față de locul de muncă actual și nevoia de a evolua profesional, în altă parte.

Penultimul monolog din seria de 5 tratează subiecte care sunt foarte diferite la prima vedere: de la situația în care partenerul tău are un copil dintr-o relație anterioară la cum mi-a fost acomodarea pe noul drum profesional dupa 14 ani de job în companie cu mii de angajați, de la cum aș reacționa în cazul unei infidelități până la ce m-a determinat să îmi schimb comportamentul față de echipa pe care o conduceam.

Ce au toate răspunsurile în comun? Greșelile pe care le-am făcut, din care am învățat și despre care vorbesc deschis.

Dacă astăzi vorbesc, e pentru că nu am făcut-o la momentul potrivit.

Dacă astăzi plâng fără să mă rușinez, e pentru că am plâns mult pe ascuns.

Dacă astăzi îmi asum, e pentru că am învățat să o fac.

Dacă astăzi îmi povestesc experiențele, e pentru că știu cum e să ai nevoie de îndrumare și să nu o găsești.

Dacă astăzi iert, e pentru că m-am maturizat.

Dacă astăzi tac, e pentru că încă nu a venit momentul potrivit ca să vorbesc.

Dacă astăzi sunt, e pentru că nu am fost ieri și vreau să fiu și mâine.

În al 3lea monolog Oglinda din Baie am răspuns întrebărilor despre atracția față de femei, momentele care m-au marcat și m-au transformat personal și profesional, ce schimbări aș face și posibilitatea unui roman autobiografic. În plus, am vorbit și despre amante. Niște nenorocite care fură bărbați sau niște femei care oferă dragoste și înțelegere unui bărbat ignorat de parteneră?

În monologul de astăzi am răspuns întrebărilor despre parenting, co-parenting, single moms, revenirea după divorț, cum abordăm subiectul educației sexuale, temerile induse de sarcină și partea dark a motherhood-ului, bazându-mă strict pe experiențele trăite de mine. După fiecare înregistrare, am sentimentul că iar am dat prea mult din casă, apoi ascult și îmi reamintesc de motivul pentru care o fac: dacă din greșelile mele poate învăța ceva măcar o persoană, atunci merită.