Send us a text

“ orbul poemul și femeia curbă” este un poem scris sub licența @ndrei filip ©onstantin burdușa™ . El apare în istoriografia personală datat în 5 ianuarie 2021.

Poemul arată astfel :

orbul poemul și femeia curbă

de unde să încep cuvântul - te întreb

de unde să încep să inspir sensul umbrelor

și a neumbrelor

a curbelor

și a respirării ca semn

de unde să încep poemul

când eu simt poemul cum se plămădește

cum crește în interiorul

zborului cu care nu zbor

ci din care sunt zbor

poemul acesta este înainte de a fi scris

așa cum zborul există înaintea păsării

și muntele înaintea mării

forma este doar o alegere

tu locuiești în poemul meu

și poemul meu locuiește în mine

și eu locuiesc în respirația unui arhanghel

aud cum se împrejmuiesc clopotele

cu zborul îngerilor care cad

în iarna care va veni

va ninge cu îngeri

și cu clopote

și cu zilele noastre-ntr-una

nemăsurat

până la streașina cerului

vor troieni poemele

mâncătorilor de moarte rătăcind în zori

pe cioburile zilei sparte de dureri ale lumii cioplite de țărmuri

ei cei întorși din nesfârșirea deșertului desculți

și arși de soare până la patima iubirii

ei ce se vor iubi cu războaiele

și cu vremelnicia destinului până la prăsele

grãbindu-se să moară până nu le-ar lua-o alții înainte

mai vrednici de curaj

mai vajnici la femei

mai curați la fiire

având știința desenării sunetelor pe pereții trecerilor

în navele lor cele curbe

adunate de același Dumnezeu cu ochii triști

la apus

se spune că de moarte nu moare nimeni

numai de viață se tem și mor până la unu

eu dorm cu drumul sub căpătâi

căci sângele lor curge la deal la fel ca soarele

iar tu ești fereastra mea îngerească întru răsărit

acolo unde inima mea se transformă în strigăt

iar sufletul meu pleacă să se topească

în rugăciunea unui arhanghel

de aceea te întreb

acum

când îți simt liniștea lacrimii

orbule

corbule

cuvintele mele sunt corăbii la marginea răsăritului

acolo unde poemele se încheagă orizontal

pe axe bidimensionale

de aceea te întreb

pe tine

Cel ce deții cheile Trecutului

înainte să încui poarta

unde ai pus sămânța

poemului

cel pe care mi l-ai dat

cel pe care l-am meritat

cel în care am împachetat amintirile

tuturor celor pe care i-am adunat

sau i-am pierdut

sau i-am lăsat

numai pe femeia mea s-o lași pe pervaz

să înflorească

într-un sărut

cu gust de iubire amăruie

am nevoie de drogul acesta

Support the show