După execuția soților Ceaușescu, "luptele" au încetat practic peste tot în România. Pe ici, pe colo, câte un soldat nervos a mai slobozit o serie scurtă spre nicăieri, dar canonade dezlănțuite, precum cele din zilele anterioare, nu s-au mai produs. Românii s-au trezit, în sfârșit, în noua lor realitate, iar Ion Iliescu și tovarășii săi de luptă au început să construiască o nouă structură de putere, bazată, după cum s-a văzut ulterior, în mare măsură pe oamenii celei vechi.

Episodul de azi al podcastului meu este și ultimul din această serie. Din moment ce teroriștii nu mai sunt pe nicăieri și nu mai amenință nimic, decid să plec acasă; starea de confuzie se menține, oarecum, dar de-acum are unele accente hilare; vorbesc cu un soldat de lângă TVRL, care-mi descrie o problemă neașteptată de logistică; mai departe în drumul meu, preiau paza unei intersecții, împreună cu prietenul meu din copilărie, Mihai; de data asta, arma noastră e o coadă de mătură; oprim un cuplu de suspecți care ne crește pulsul și ne fâstâcește.

25 decembrie 1989. La Târgoviște este organizat simulacrul de proces în urma căruia sunt executați soții Ceaușescu. "Judecata" a avut loc în unitatea militară în care Nicolae și Elena Ceaușescu erau ținuți prizonieri încă de pe 22 seara. Procesul nu a respectat nicio procedură legală, începând de la înființarea tribunalului, la urmărirea penală, desemnarea apărătorilor, administrarea probelor, până la execuția propriu-zisă, la mai puțin de 10 minute de la pronunțarea sentinței capitale, deși legea interzicea explicit aplicarea unei sentințe capitale mai devreme de 10 zile de la pronunțarea ei.

Organizatorii procesului și ai execuției au insistat mereu, în anii care au urmat, că lichidarea Ceaușeștilor era o necesitate absolută pentru a opri atacurile fidelilor dictatorului împotriva noii puteri. Pe de o parte, este adevărat, după execuția de la Târgoviște, s-a făcut liniște, nu s-a mai tras aproape deloc. Dar, în cei 30 de ani care au trecut de atunci, niciun "terorist" nu a putut fi identificat, urmărit penal, judecat pentru acțiunile sale din timpul Revoluției. În aceste condiții, înclin să cred că un motiv care a cântărit greu în execuția soților Ceaușescu ține de adevărurile neconvenabile pe care le știau cei doi despre cei care preluaseră puterea după 22 decembrie 1989.

În episodul de azi al podcastului meu: toți revoluționarii care erau în fabrică, pe 25 decembrie, s-au strâns în biroul (deocamdată) abandonat al directorului, pentru a urmări la televizorul color al acestuia înregistrarea procesului; în încăperea respectivă, momentul a fost așteptat cu emoție și nerăbdare, ca un meci cu miză ridicată; finalul, însă, ne-a surprins și ne-a dezorientat.

24 decembrie 1989. România pare o țară în război civil, însă una dintre părți se încăpățânează să rămână invizibilă. În toate marile orașe, militari și civili înarmați, însoțiți de blindate ușoare sau grele, trag fără reținere înspre tot ce li se pare suspect. În perioada 22-30 decembrie 1989, militarii și civilii au consumat peste 12 milioane de cartușe. Răsturnarea regimului Ceaușescu costase națiunea 126 de morți și 1107 răniți, dar în "apărarea Revoluției", aparent atacată de "teroriști", au murit aproape 1.000 de oameni și au fost răniți peste 2.200.

În episodul de azi al podcastului meu: în fabrică s-au împărțit pistoale mitralieră și s-au organizat patrule care trebuie să apere revoluționarii și "avutul poporului" de atacurile teroriștilor; organizatorii dispozitivului de apărare habar n-au cum se folosesc, de fapt, aceste arme, ceea ce-mi ridică unele semne de întrebare; la un moment dat, în noapte, aflăm că teroriștii au sărit gardul și se pregătesc să intre în fabrică; decid că e momentul să ucid un terorist și mă îndrept în fugă, cu arma în mână, pregătit să deschid focul, spre zona unde au fost semnalați atacatorii.

23 decembrie 1989 este cea mai sângeroasă zi a Revoluției. Cu toate că soții Ceaușescu au fost capturați și se află sub arest într-o unitate militară din Târgoviște, și cu toate că armata a fraternizat cu demonstranții, noul regim, condus de Ion Iliescu, cere insistent populației să "apere Revoluția", care s-ar afla sub atacul unor "teroriști" deosebit de bine antrenați, dota'i cu tehnică militară superioară, care ar purta un război diversionist împotriva trupelor regulate, dar și a civililor din România.

Din Studioul 4 al TVRL se difuzează un șuvoi de informații neverificate, care paichează populația și mențin încordarea la cote maxime. Se anunță permanent otrăviri ale rezervelor de apă, deplasări de coloane teroriste, atacuri aeriene, capcane de toate felurile. E o stare generală de confuzie amestecată cu groază. Pe străzile din marile orașe al României, Armata a desfășurat mii de soldați înarmați cu muniție de război, blindate ușoare și grele, iar trupele sunt înconjurate de civili, care indică adesea militarilor unde să tragă. Rezultatul este o canonadă interminabilă, care duce la moartea și rănirea inutilă a sute de oameni, la incendierea și distrugerea unor obiective civice semnificative.

În episodul de azi al podcastului meu: ne întoarcem acasă cu unul din trenurile Revoluției; îmi pierd carnetul de student la un filtru; decid să mă duc să apăr fabrica de teroriști; la poarta întreprinderii, un coleg îmi cere buletinul și legitimația, ca să se asigure că nu sunt terorist; îmi vine să-i trag un pumn în nas, dar este înarmat și amenințător.

Pe 22 decemmbrie 1989, pe străzile Capitalei prezența militară era în masivă. În întreprinderile din București, oamenii au discutat ce se întâmplase în oraș, iar furia a crescut până la cote maxime. Muncitorii au oprit lucrul, apoi s-au organizat spontan în coloane care s-au îndreptat către centrul orașului.

La Comitetul Central, cuplul Ceaușescu și reprezentanții regimului aveau o activitate febrilă, încercând în continuare să organizeze represiunea violentă. Ceaușescu îl acuză pe ministrul Apărării, gral Vasile Milea, de trădare, deoarece acesta nu reușise să înăbușe în sânge demonstrațiile. Milea se retrage în biroul său și se împușcă în piept, murind după câteva ore. Anunțul sinuciderii "trădătorului Milea" este transmis la radio și televiziune. În același comunicat se anunță și instituirea stării de necesitate în întreaga țară.

Centrul Capitalei se umple de manifestanți. La CC, mulțimea furioasă asediază clădirea, încercând să pătrundă în interior. Soții Ceaușescu fug cu un elicopter de pe acoperișul Comitetului Central, iar revoluționarii victorioși ocupă clădirea și încep să țină discursuri de pe balcon.

Urmează ore de confuzie. La TVR, emisia este deschisă subit, în mijlocul zilei, iar actorul Ion Caramitru și Mircea Dinescu, însoțiți de alți revoluționari, anunță fuga dictatorului și proclamă victoria Revoluției. În toată țara, românii ies cu sutele de mii pe străzi, sărbătorind căderea regimului Ceaușescu. În Studioul 4 al TVR, redenumită acum "Liberă", vine în jurul orelor 14.30 și Ion Iliescu, care ține un discurs cvasi-politic și anunță că a vorbit cu gralul Stănculescu, că situația este "oarecum stăpânită", adaugă că "în momentul de faţă există garanţii că armata se află alături de popor", informează națiunea că "vom constitui un comitet de salvare națională care să înceapă să pună ordine", după care îi convoacă la Comitetul Central, "în jur de ora cinci, pe toţi cei responsabili care se pot angaja în această operă constructivă de care trebuie să ne apucăm chiar de astăzi".

Cu aceasta, Ion Iliescu a preluat de facto puterea în România.

La lăsarea întunericului,  în Piața Palatului a început o canonadă dezlănțuită. La TVRL a appărut fenomenul teroriștilor, iar anunțuri repetate, disperate, au indus o stare teribilă de panică în rândul populației. Peste tot în țară trupele au deschis focul asupra unor ținte neprecizate, iar faptul că, pe alocuri, s-au împărțit arme civililor n-a făcut decât să accentueze haosul.

Târziu, în noapte, s-a anunțat capturarea soților Ceaușescu.

În episodul de azi al podcastului meu: în Sinaia, aflăm în cel mai bizar mod cu putință de fuga lui Ceaușescu. participăm la demonstrații, iar Dan "Bucurie" ajunge chiar lider revoluționar, pentru un timp. Salvăm de la linșaj primarul comunist al orașului. Apoi, suntem intrigați și uluiți de canonada dezlănțuită în Capitală, și avem îndoieli că oamenii care dau ordine în clar la televizor știu ce fac. Noaptea, ieșim să apărăm și noi Revoluția, și descoperim că am rămas singurii revoluționari din stradă, împreună cu alți câțiva studenți aflați, și ei, în vacanță, și un pluton de Securitate, cu toți militarii înarmați până în dinți. Cu mâinile goale, ne uităm la soldații cu glonț pe țeavă de lângă noi și ne întrebăm dacă nu carecumva am făcut o eroare de judecată.

Pe 21 decembrie 1989, în București este convocat de partid un mare miting "spontan" de susținere a regimului. Nicolae Ceaușescu și-a început discursul, care era transmis în direct la tv, în uralele aranjate ale demonstranților. Câteva minute mai târziu, un incident rămas până azi neclar a creat un val de panică în mulțime, iar Ceaușescu s-a oprit, confuz.

Grupuri desprinse din miting au început să demonstreze împotriva regimului, pe străzile adiacente pieței CC, apoi în Piața Universității.

Ceaușescu a convocat o teleconferință cu conducerile județene, în care a ordonat "lichidarea imediată a acțiunilor (de protest, n.m.)" și organizarea de "grupe de apărare".

Imediat după aceea, armata și trupele de interne au deschis focul cu muniție de război și au folosit blindate pentru a sparge baricadele.

În noaptea de 21/22 decembrie 1989, armata și trupele MI au ucis 49 de oameni și au rănit alți aproape 600.

În episodul de azi al podcastului meu, Dan "Bucurie", R. și cu mine ne întâlnim dis de dimineață la Gara de Nord și decidem să plecăm din oraș, intimidați de numărul mare de muncitori cu pancarte pro-ceaușiste care se îndreaptă spre CC pentru mitingul de susținere a lui Ceaușescu. La Sinaia, descoperim că suntem complet rupți de actualitate, pentru că nu putem prinde nicio legătură telefonică, nicăieri, și nu recepționăm nici Europa Liberă. Apoi descoperim că noi încă suntem bine, pentru că alții nu știu chiar nimic-nimic din ce s-a întâmplat în România în ultima săptămână.

În timp ce revoluționarii declarau Timișoara primul oraș liber de comunism al României, în restul țării era în continuare liniște. Presiunea pusă de regim asupra societății era în creștere. La orele serii, TVR a transmis un discurs halucinant, sumbru și amenințător al lui Nicolae Ceaușescu, care, asistat de conducerea de partid și de stat (inclusiv de Elena Ceaușescu), i-a descris pe revoluționarii din Timișoara drept "grupuri antinaționale, teroriste, fasciste... în strânsă legătură cu cercuri reacționare imperialiste, iredentiste, șoviniste și cu serviciile de spionaj din diferite țări străine".

În episodul de azi al podcastului meu, despre impresia de neuitat pe care ne-a lăsat-o apariția întregii conduceri a dictaturii comuniste, la televizor, în contextul de atunci și cu amenințările respective. Acela a fost un moment conceput special ca să intimideze și să curme din fașă orice gând de revoltă din alte orașe ale României. Senzația generală a fost că Ceaușeștii se pregăteau să dezlănțuie o teroare nemaivăzută în România pe care o stăpâneau.

Pe 18 decembrie 1989, în marile întreprinderi timișorene - la Elba, La UMT, la 6 Martie - muncitorii încetaseră, de facto, lucrul. Oamenii erau furioși și se pregăteau să iasă în stradă, într-o manifestație comună. Responsabilii politici ai județului au încercat să trimită muncitorii înapoi în secții, la muncă, dar tentativele lor au fost respinse cu huiduieli și ei s-au retras înainte de a fi luați la bătaie.

La București, muncitorimea din marile fabrici ale orașului fierbea, de asemenea. În hala de montaj de la Fabrica de Automatizări, unde eram angajat ca muncitor electronist, nimeni nu mai lucra, de fapt, nimic. Cu toții vorbeam deja cu glas tare despre ce auzisem că se întâmplase la Timișoara.

În episodul de azi al podcastului meu, o descriere a acelei dimineți în Secția Surse de la FEA. Cântăm cântece de revoltă, vorbim cu dublu-înțeles și ne confruntăm cu Nea Titi turnătorul, care are o reacție surprinzătoare.

Azi, despre felul în care aflam noi, românii, ce se întâmpla în afara cercului nostru strâns de cunoștințe în vremea comunismului. Cenzura strictă și blocajul informațional montat de regim erau mai puțin eficiente decât sperau ceaușeștii. Iar când Radio Europa Liberă a început să facă ediții speciale pe tema revoltei din Timișoara, vestea s-a răspândit ca fulgerul. Inițial, agențiile de presă din Ungaria și Iugoslavia au relatat despre ciocniri violente între demonstranți anticomuniști și forțele de ordine. Radio Europa Liberă și-a adaptat programul și a început să difuzeze ediții speciale dedicate evenimentelor din Timișoara. Primele informații au fost difuzate în noaptea de 17/18 decembrie, iar pe 18 decembrie seara, într-o ediție specială a emisiunii Actualitatea Românească, postul a transmis relatarea unui martor ocular care participase la demonstrațiile din 16 decembrie.

La Timișoara, armata trage în plin iar în oraș urmează o baie de sânge. Se înregistrează zeci de morți și de răniți. Masacrul are, însă, efect invers celui scontat de regim. Și mai mulți timișoreni ies să demonstreze împotriva dictaturii.

Azi, episodul II al podcastului meu. La București începe să se afle că se întâmplă ceva important și tragic la Timișoara. Europa Liberă transmite frânturi de informații. Tatăl meu anticipează că lui Ceaușescu i-a venit sfârșitul. Eu sunt în continuare sceptic.