Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

By RFI România
Download on the App Store

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România episodes

  • Alpin Film Festival

    Dacă simți nevoia de aer curat, mai puțină agitație și ceva inspirație pentru o aventură viitoare, Alpin Film Festival revine la Brașov, Râșnov și Bușteni între 21-27 septembrie, cu peste 40 de documentare montane și întâlniri cu alpiniști. 

    Din selecția de anul acesta, merită să prinzi Bătrânul Fulger, unul dintre cele mai premiate filme de alpinism ale momentului, proiecția specială a Sherpa, documentarul despre viața ghizilor de pe Everest sau Cântecul pădurii, semnat de fotograful naturalist Vincent Munier, cel mai apreciat documentarist francez al ultimilor douăzeci de ani. 

    Nu trebuie să fii montangnard experimentat ca să te bucuri de festival, dar cu siguranță spiritul de aventurier din tine se va trezi că-ți planifici prima sau următoarea drumeție. E important să nu te împotrivești.

    2 min
  • Un nume pentru memorie, un îndemn pentru a face sport: Berceni Arena devine Patinoarul „Doru Tureanu”

    O zi dedicată sportului, o poveste despre memorie și un nume care revine acolo unde îi este locul: pe gheață. Berceni Arena a devenit Patinoarul „Doru Tureanu”, în cadrul ceremoniei care a marcat deschiderea Săptămânii Europene a Sportului 2026.

    Gheața de la Berceni Arena a fost, sâmbătă, mai mult decât locul unei demonstrații sportive. A fost scena unui moment cu o puternică încărcătură simbolică pentru hocheiul românesc: Berceni Arena a primit oficial numele „Doru Tureanu”, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria hocheiului românesc.

    Evenimentul a fost organizat de Agenția Națională pentru Sport, împreună cu Berceni Arena Sport Center și Primăria Sectorului 4, chiar în ziua deschiderii celei de-a cincea ediții a Săptămânii Europene a Sportului. Mesajul european #BeActive a primit astfel, la București, o dimensiune românească: aceea de a readuce sportul mai aproape de oameni.

    Momentul dezvelirii noului nume al patinoarului a fost punctul culminant al zilei

    Doru Tureanu nu este doar un fost campion. Este unul dintre sportivii care au contribuit la construirea istoriei hocheiului românesc. Prezent la eveniment, fostul fotbalist Dănuț Lupu, care a practicat și hocheiul în trecut, se înclină atunci când aude numele lui Tureanu.

    Tureanu a evoluat la Dinamo timp de 17 ani, între 1970 și 1987, perioadă în care a câștigat șase titluri naționale. A reprezentat România la Jocurile Olimpice de iarnă de la Innsbruck, în 1976, și Lake Placid, în 1980, dar și la zece ediții ale Campionatelor Mondiale.

    Membru al Hall of Fame

    În 2011, Tureanu a devenit membru al Hall of Fame al Federației Internaționale de Hochei pe Gheață, o recunoaștere care îl așază între cele mai importante personalități ale acestui sport.

    Acum, numele său nu mai aparține doar arhivelor sau amintirilor celor care l-au văzut jucând. Este scris pe un patinoar din București, într-un spațiu în care copiii pot descoperi sportul pe care el l-a reprezentat cu atâta pasiune.

    Fosta handbalistă Narcisa Lecușanu se declară mândră că un campion al trecutului primește un loc în viitor.

    Între performanță și sportul pentru toți

    Redenumirea patinoarului vine într-un moment în care România are nevoie să vorbească despre sport nu doar ca despre performanță, ci și ca despre un obicei cotidian.

    Datele arată o realitate îngrijorătoare. Potrivit Eurobarometrului privind sportul și activitatea fizică, publicat în 2022, 62% dintre români declarau că nu fac niciodată sport sau activitate fizică, în comparație cu 45% – media Uniunii Europene. Doar 20% dintre români spuneau că fac sport sau activitate fizică cel puțin o dată pe săptămână, față de 38% la nivelul Uniunii Europene.

    România se află, astfel, printre țările europene cu cele mai ridicate niveluri de sedentarism. Fosta campioană la scrimă Ana-Maria Brânză este categorică atunci când vorbește despre această problemă.

    Moștenirea unui campion

    Pentru o țară care vorbește despre marile performanțe sportive mai ales la timpul trecut, astfel de momente, precum cel al redenumirii patinoarului, au și o importantă valoare educativă.

    Un copil care pășește pentru prima dată pe gheața Patinoarului „Doru Tureanu” poate să nu știe cine a fost omul al cărui nume îl poartă arena. Dar poate afla. Poate descoperi povestea unui sportiv care a făcut parte dintr-o generație de excepție și care a reprezentat România la cele mai importante competiții internaționale.

    De aici începe legătura dintre memorie și viitor.

    Pentru că un nume pe o clădire nu este suficient. El devine cu adevărat relevant atunci când inspiră.

    România are nevoie de mai multă mișcare

    Săptămâna Europeană a Sportului vine, așadar, cu un mesaj care depășește lumea sportului de performanță. România are nevoie de copii care să alerge, să înoate, să meargă pe bicicletă, să joace fotbal, baschet sau hochei. Are nevoie de adulți care să își găsească timp pentru mișcare și de comunități în care sportul să fie accesibil.

    Iar infrastructura contează.

    Un patinoar precum cel din Berceni poate însemna mai mult decât o arenă pentru competiții. Poate fi locul primei întâlniri a unui copil cu sportul, locul în care apare pasiunea și, de ce nu, locul de unde începe o carieră.

    În acest sens, alegerea numelui lui Doru Tureanu este mai mult decât un gest comemorativ. Este și o declarație despre ceea ce poate însemna sportul: disciplină, performanță, reprezentarea României și puterea de a-i inspira pe cei care vin după el.

    5 min
  • De ce se înmulțesc avertismentele oficialilor europeni cu privire la Rusia

    Drone, incursiuni ale avioanelor de bombardament, sabotaje, atacuri cibernetice... Toate aceste acte ostile s-au înmulțit vizibil în ultimele luni. Iar liderii europeni își pregătesc alegătorii pentru intensificarea amenințărilor, pe tot cuprinsul Europei.

    Ultimele avertismente vin din partea unor țări precum Polonia, Lituania, Finlanda, Franța și Olanda. De asemenea, există rapoarte ale serviciilor americane sau ale Alianței Nord-Atlantice.

    Toate exprimă îngrijorarea că Rusia ar putea lansa atacuri cu drone sau rachete împotriva țărilor NATO, pe măsură ce Moscova își intensifică campania hibridă pe întregul continent.

    Potrivit Sahaidachnyi Security Center, un think-thank ucrainean citat de Politico, în perioada ianuarie-august, s-au înregistrat 100 de incidente hibride atribuite oficial Rusiei la nivelul Europei, comparativ cu 60 în aceeași perioadă a anului trecut, cu o creștere deosebit de pronunțată a încălcărilor spațiului aerian.

    Un oficial NATO de rang înalt a precizat că cifra reală depășește cu ușurință 200 de incidente, fără a lua în calcul atacurile cibernetice – acestea se numără cu miile în fiecare lună doar împotriva sediului alianței militare de la Bruxelles, a mai spus oficialul.

    În aceste condiții, notează Politico, Germania își pregătește spitalele pentru un eventual conflict, Lituania și-a actualizat planurile de evacuare, iar trupele NATO desfășoară exerciții în regiunea baltică, în timp ce forțele din Belarus organizează manevre de amploare în apropierea Lituaniei.

    Citeste siEuropa în alertă: Rusia atacă tot mai des ținte aflate la granița de vest a Ucrainei

    Joi, premierul polonez Donald Tusk a avertizat în Parlamentul țării sale că Moscova ar putea trimite drone sau rachete pe teritoriul statelor NATO care sprijină Ucraina.

    Tusk a afirmat că scopul Rusiei este de a „slăbi integritatea NATO” și de a-i convinge pe membrii alianței că „Articolul 5 este mai degrabă teoretic decât practic”.

    Președintele francez Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor și pe candidații la alegerile prezidențiale din 2027 la o reuniune de urgență, vineri, pentru a discuta despre Ucraina, Iran și criza energetică tot mai accentuată.

    El a calificat avertismentele lui Tusk drept „întemeiate și bine documentate”.

    De partea sa, premierul olandez Rob Jetten spune că avertismentele trebuie luate în serios.

    În timp ce președintele finlandez Alexander Stubb, vorbind pentru postul local MTV,  le-a transmis cetățenilor țării sale că „ este bine să se pregătească mental pentru posibilitatea ca ceva să se întâmple”, inclusiv acte de sabotaj și incursiuni ale dronelor rusești.

    Rapoartele serviciilor de informații americane din luna august avertizau că Moscova plănuia un atac limitat asupra unei țări NATO în anii următori. Directorul CIA, John Ratcliffe, în vizită la Moscova, i-a avertizat pe oficialii ruși să nu escaladeze conflictul cu aliații NATO.

    În aceste condiții, precizează Politico, rămâne neclar dacă cele mai recente avertismente se bazează pe informații recente.

     

    Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

    4 min
  • INTERVIU Tactica lui Siegfried Mureșan, dezvăluită cu propriile cuvinte: „PSD știe foarte bine că este acest guvern sau alegerile anticipate” (Hotnews)

    Peste 200 de lideri din business, reprezentând 50% din PIB, faţă în faţă cu Nicuşor Dan pentru 10 minute, plus 2 minute bonus. Care sunt întrebările pe care nu au mai apucat să i le pună preşedintelui? Poate venirea unei crize adevărate este soluţia de a ieşi din situaţia actuală (Ziarul Financiar) - Un proiect unic în România: statul sprijină sute de copii expuși abandonului, abuzului și sărăciei, cu fonduri europene (Adevărul)

     

    INTERVIU Tactica lui Siegfried Mureșan, dezvăluită cu propriile cuvinte: „PSD știe foarte bine că este acest guvern sau alegerile anticipate” / Nicușor Dan nu i-a dat „niciun indiciu” (Hotnews)

    „Blocajul structural pe care îl avem este următorul: oamenii în România își doresc modernizare, reformare. Dar majoritatea Parlamentară nu mai reprezintă așteptările oamenilor”.

    Liberalul susține că Nicușor Dan l-a sunat doar cu 30 de minute înainte să facă anunțul.

    „Cel mai important lucru pentru noi în această perioadă este să prezentăm un program de guvernare reformator, modern, pentru o Românie modernă, europeană.

    Acesta este programul pe care îl vom prezenta, în primul rând, parlamentarilor din cele trei partide care susțin nominalizarea mea, PNL, USR și UDMR, după care vom discuta cu grupul minorităților naționale.

    Și apoi vine un moment al adevărului și pentru PSD. Vor avea șansa, obligația de a alege între un program pro-european și continuarea colaborării lor cu AUR”. 

    În ceea ce privește așa-numita rotativă, PNL nu a fost împotriva rotativei.

    Liberalul crede că România a avut prea mulți prim-miniștri în ultimii 20 de ani. „Am avut 13 prim-miniștri de la aderarea noastră la Uniunea Europeană în urmă cu aproape 20 de ani și 9 prim-miniștri în ultimii 10 ani. Iar situația s-a înrăutățit în ultimii 10 ani. 

    E clar că un prim-ministru care are un mandat pe un termen mai lung e mult mai credibil în relația cu toți partenerii României, cu mediul privat, cu investitorii, cu partenerii externi decât un prim-ministru care are un mandat pe termen scurt”.

    Peste 200 de lideri din business, reprezentând 50% din PIB, faţă în faţă cu Nicuşor Dan pentru 10 minute, plus 2 minute bonus. Care sunt întrebările pe care nu au mai apucat să i le pună preşedintelui? Poate venirea unei crize adevărate este soluţia de a ieşi din situaţia actuală (Ziarul Financiar)

    Sâmbătă dimineaţă peste 200 de directori de top management, antreprenori, investitori, reprezentând poate 50% din PIB-ul României, l-au aşteptat disciplinaţi la prima oră, în vârful unor dealuri la Tăşuleasa Social, lângă Bistriţa, la sediul central al proiectului Via Transilvanica, pe preşedintele Nicuşor Dan ca să îl audă ce are de spus despre situaţia actuală si poate să-l întrebe cum de am ajuns în situaţia în care am ajuns, în care toţi se întreabă încotro se duce România.

    Aflat în trecere prin zonă, sâmbătă avea în program să inagureze un spital în Bistriţa, iar apoi să decoleze pentru vizita din SUA, Nicuşor Dan a avut la dispoziţie doar 10 minute pentru cei peste 200 de lideri din business, plus încă 2 minute date suplimentar de echipa lui care îl grăbea să termine mai repede, ceea ce a stârnit o oarecare nemulţumire celor prezenţi care au fost în spatele lui în alegerile prezidenţiale. 

    Preşedintele a apucat doar să spună că în România nu este o nenorocire, aşa cum este descrisă situaţia în media și că este foarte optimist privind viitorul economic al României.

    Crizele nu se mai termină şi chiar apar altele, presiunea creşterii preţurilor la energie este tot mai puternică şi nu pare că la anul va fi mai bine, presiunea economică, socială şi politică creşte, iar retorica din societate devine din ce în ce mai ostilă la adresa clasei politice dar şi la adresa mediului de business.

    Problema liderilor din business este că văd că România pierde teren, pierde timp, văd că nu mai există creştere economică, văd şi simt în vânzări că lumea, consumatorii sunt din ce în ce mai ostili faţă de companii, faţă de business şi mai mult decât atât, văd cum opţiunile românilor îmbrăţişează o altă retorică şi se îndreaptă către AUR, către Călin Georgescu care bate ţara în lung şi în lat adunând oameni si voturi.

    BREAKING | Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro / Împreună cu fostul candidat pro-rus a fost ridicat și omul de afaceri Ionel Rusen (surse)

    Fostul candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, pro-rusul Călin Georgescu, a fost ridicat de DIICOT din trafic, luni dimineață, în dosarul presupusei înșelăciuni de 1,1 milioane de euro conform surselor G4Media.

    El este suspectat că a constituit un grup infracțional care a păcălit mai mulți oameni de afaceri români, de la care a primit peste un milion de euro, promițându-le că îi va ajuta să acceseze finanțări de la instituții financiare bancare din străinătate.

    În dosar ar fi vizată și Cristela Georgescu, conform informațiilor G4Media.

    Împreună cu fostul candidat pro-rus a fost ridicat și omul de afaceri Ionel Rusen, conform acelorași surse. Citește pe G4Media cine este Ionel Rusen, omul de încredere al lui Călin Georgescu. O anchetă G4Media din ianuarie 2025 arăta că Ionel Rusen a fost o piesă esențială în angrenajul prin care fostul candidat pro-rus și-a finanțat campania electorală.

    Un proiect unic în România: statul sprijină sute de copii expuși abandonului, abuzului și sărăciei, cu fonduri europene (Adevărul)

    Peste 10.000 de copii ajung anual în grija statului, fie pentru că sunt abuzați în familie, fie pentru că părinții nu îi pot îngriji din cauza sărăciei. Pentru a preveni separarea copiilor de familie, într-unul dintre cele mai sărace județe din țară a fost lansat un proiect unic în România, care dă rezultate.

    5 min
  • Trump anunță un acord privind Groenlenda. Este sfârșitul crizei?

    Anunț surprinzător făcut de Donald Trump: a fost perfectat un acord privind Groenlanda. Documentul interzice prezența oricărei baze sau trupe care nu aparțin NATO pe teritoriul insulei. De asemenea, acordul interzice adversarilor Statelor Unite să realizeze în Groenlanda investiții care ar putea amenința interesele americane. Presa internațională analizează consecințele.

    După cum explică NBC News,

    ”insula va rămâne parte a Danemarcei în baza noului acord – o decizie care nu răspunde solicitării anterioare a lui Trump –, a anunțat vineri premierul danez Mette Frederiksen, într-o declarație comună cu liderii Groenlandei. Ea a precizat că acordul recunoaște „suveranitatea și integritatea teritorială” a Danemarcei, precum și „dreptul la autodeterminare” al locuitorilor Groenlandei”.

    Le Monde constată că ”utilizarea unor adjective triumfaliste” în anunțul președintelui Trump ”nu maschează pasul înapoi”.

    ”Acest anunț vine după luni de schimburi diplomatice discrete, o perioadă în care problema Groenlandei dispăruse din prim-planul știrilor, fiind eclipsată de conflictul cu Iranul”.

    Euractiv notează că Trump a avertizat în repetate rânduri cu privire la încercările Rusiei și Chinei de a-și asigura o poziție strategică în Groenlanda, pe fondul luptei pentru supremație într-o regiune arctică afectată de încălzirea climatică, iar Departamentul de Stat a transmis clar că acest lucru nu va fi permis.

    Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat că acordul cu Statele Unite „consolidează” securitatea teritoriului.

    Un triumf discret

    ”Trump încercase luni de zile să cumpere sau să anexeze teritoriul semiautonom, susținând că acesta era vulnerabil în fața unor adversari, inclusiv Rusia și China”, amintește și BBC.

    ”Solicitările sale repetate de a prelua Groenlanda, formulate la începutul acestui an, au stârnit un val de proteste din partea groenlandezilor, a danezilor și a altor membri NATO.

    Există speranța că această criză a luat sfârșit, unele instituții de presă daneze interpretând acordul drept un triumf discret, dar semnificativ, pentru diplomația țării”.

    Citeste siTrump afirmă că SUA au ajuns la un acord privind securitatea Groenlandei

    În Danemarca, ziarul Politiken, preluat de Courrier International, comentează că, în cazul unui președinte american precum Donald Trump, „nu trebuie să desfaci șampania înainte ca cerneala să se fi uscat”. Dar, deși se mai pot întâmpla multe, toate indiciile sugerează că, pentru moment, criza a rămas în urmă.

    O altă publicație daneză. Berlingske remarcă faptul că „americanii nu obțin mult mai mult decât aveau deja în baza acordului de apărare din 1951: atunci, ca și acum, pot construi câte baze militare doresc pe insulă. Washingtonul a menținut acolo până la 17 baze în timpul Războiului Rece, înainte de a le închide – cu excepția uneia singure, în extremul nord”. (Sursa: Courrier International)

    Un fost oficial al Pentagonului, în prezent afiliat grupului de reflecție Atlantic Council, intervievat de US News & World Report  crede că ar fi o noutate dacă SUA ar putea construi baze fără aprobarea Groenlandei sau a Danemarcei, însă, în mare parte, „Washingtonul ar fi putut atinge multe dintre aceste obiective prin diplomație și dialog, fără a tensiona relația mai amplă dintre SUA și NATO”.

    4 min
  • De ce s-a supărat Sorin Grindeanu

    Dl. Sorin Grindeanu s-a supărat ca văcarul pe sat. Mai exact s-a supărat pe directoarea pentru România și Polonia a agenției Fitch pentru cele declarate într-un interviu acordat agenției de presă Bloomberg. Este posibil ca Sorin Grindeanu să se fi gândit că directoarea Fitch își propune să influențeze votul parlamentarilor în favoarea lui Siegfried Mureșan, atunci când a spus că România riscă o retrogradare a ratingului de țară din cauza crizei politice care pune în pericol credibilitatea fiscală.

    În primul rând, analista Fitch nu a declarat că România intră în junk, ci a transmis doar un nou avertisment referitor la situația politică incertă și la nevoia ca viitorul guvern, oricare ar fi el, să continue consolidarea fiscală, adică reducerea deficitului bugetar.

    În al doilea rând, următoarea evaluare a agenției Fitch este abia în ianuarie 2027, deci peste trei luni. Nu s-a pus problema ca mâine, peste o săptămână sau peste o lună Fitch să trimită România în junk.

    Reacția lui Sorin Grindeanu te poate pune pe gânduri. Ar părea că face „alergie” la termeni precum credibilitatea fiscală sau reducerea deficitului bugetar, ceea ce nu este de bun augur pentru un eventual moment în care criza politică de la București va ajunge în punctul în care ar putea fi desemnat un premier din partea PSD, poate chiar Sorin Grindeanu.

    De fapt, directoarea pentru România și Polonia a agenției Fitch nu a spus nimic deosebit. A declarat în interviul acordat Bloomberg că România are nevoie de o corecție suplimentară a deficitului de aproximativ 1,5% din PIB pentru a ajuta la temperarea creșterii rapide a datoriei publice pe termen mediu, este nevoie de elaborarea bugetului pe anul viitor și de prezentarea unei traiectorii credibile către atingerea pragului de deficit de 3% din PIB. De asemenea, a adăugat că România intră în criză de timp pe măsură ce lipsa de soluții politice pune în pericol credibilitatea fiscală și capacitatea de a realiza ajustarea bugetară necesară.

    Directoarea Fitch a mai adăugat că îmbunătățirea colectării veniturilor fiscale este una dintre metodele principale de reducere a deficitului în anii următori având în vedere că marja de manevră în privința cheltuielilor este limitată ca urmare a măsurilor luate de guvernul Bolojan. În fine, un alt element de îngrijorare pentru reprezentanta agenția de rating este încetinirea economiei respingând argumentul că o stimulare a creșterii economice poate înlocui consolidarea fiscală.

    Adevărul este că toate observațiile făcute de directoarea Fitch, inclusiv cele referitoare la criza politică, au fost scrise în această vară de toate agențiile de rating în rapoartele lor de evaluare sau în notele de informare pentru investitori. Nu este nicio noutate, pentru că avertismentele, inclusiv cele referitoare la situația politică, au venit de la toate cele trei agenții importante care au precizat fiecare în parte că se așteaptă ca viitorul guvern să continue reducerea deficitului bugetar. Că îi place sau nu dlui Grindeanu aceasta este realitatea și acestea sunt criteriile pe baza cărora agențiile de rating judecă progresele României în materie de echilibre bugetare. Și ele nu se vor schimba nici măcar în fața amenințărilor cu „analiza juridică” sau cu „răspunderea patrimonială poate chiar și penală” ale dlui Grindeanu.

    Supărarea președintelui PSD ar mai putea avea o cauză și anume ar putea crede că interviul publicat de Bloomberg influențează piețele, adică crește dobânda la care se împrumută statul român. Nu este valabil, pentru că piețele au inclus deja în preț, așa cum se spune, situația politică. Investitorii știu vulnerabilitățile economiei și nevoia masivă de bani și ca atare România se împrumută la costuri de „junk”, cele mai ridicate din Uniunea Europeană, respectiv peste 7% pe an. Revolta împotriva unui reprezentant al Fitch nu folosește la nimic. Mult mai util ar fi să înțelegem ce vor, de fapt, creditorii României.

    5 min

About Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

From the publisher's feed

Ascultați programele și podcasturi RFI România. Podcasturi, interviuri, dosare, invitați - RFI