Guvernul va merge cu reformele până la capăt, spune la RFI vicepremierul Tanczos Barna. El le transmite sindicatelor care amenință cu greva din cauza măsurilor fiscale că Executivul e dispus la dialog: ”În momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluții împreună, prin dialog, prin compromis (...). Ca la tango, dacă ai făcut un pas înainte și faci doi pași în spate, e rău. Dacă ai făcut zece pași înainte și faci un pas în spate, este bine”.