Cum ne împăcăm? Cum construim punți, după ce am lăsat să se adîncească falii profunde între noi? Am asistat în ultima vreme la o polarizare tot mai accentuată a societății românești, polarizare care a atins cote alarmante şi nu a dispărut odată cu încheierea alegerilor prezidențiale. De ce sîntem atît de divizați, deși, în fond, cu toții ne dorim același lucru: să ne fie bine? I-am întrebat pe antropologul Bogdan Iancu şi jurnalista Elena Stancu, co-fondatoare a platformei teleleu.eu, unde scrie, în ultimii ani, despre românii plecați la muncă în străinătate. 

Bogdan Iancu: „Perioada alegerilor, mai ales într-un context în care antreprenorii politici fac totul ca lucrurile să se inflameze, astfel încît să-şi conserve sau să cîştige capitalul politic, produc genul ăsta de efecte. Se inventează un celălalt în nişte comunităţi care au trăit bine mersi pînă atunci. Sau dacă au existat nişte mici diferenţe, ele sînt cu ocazia asta extrase, puse în lumină, amplificate şi în felul ăsta se adîncesc aceste diferenţe. (...) În mod clar, în toată România urbanul s-a comportat într-un fel, şi rurarul în alt fel, ceea ce ne arată că e vorba foarte mult despre nişte inegalităţi sistemice care s-au produs în cei 35 de ani.”
Jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț documentează de cîțiva ani viața românilor din diaspora, se deplasează cu o autorulotă în diverse locuri din Europa unde sînt comunități de români, locuiesc o vreme alături de ei, le înregistrează poveștile și apoi publică articole substanțiale și fotografii-document. Cum arată această diasporă, care e mult mai complexă și diversă decît o arată niște procente după alegeri?
Elena Stancu: „Nu putem vorbi despre diaspora ca despre un tot unitar, la fel cum nu putem vorbi despre toţi românii ca despre un tot unitar. Pe de-o parte îi avem pe cei care au plecat dintr-o poziţie privilegiată şi-atunci sigur că experienţa lor migratorie e total diferită de a celor care au fost forţaţi să plece din cauza sărăciei. Medicilor care au plecat de exemplu în Franţa vorbind deja limba, avînd un job stabilit înainte să ajungă acolo, le-a fost mai uşor să-şi închirieze apartamente, să-şi înscrie copiii la şcoală. După care avem migranţii care au plecat fără să-şi dorească neapărat asta, cum sînt muncitorii în construcţii din Belgia. Ei au plecat pentru că pur şi simplu acolo şi-au găsit un loc de muncă, nu pentru că şi-au dorit să exploreze o cultură nouă sau să călătorească. Ei aveau nevoie de bani ca să-şi întreţină familile. Iar cînd au ajuns în Belgia fără familiile lor, locuind în nişte condiţii nu foarte bune, frustrările lor sigur că s-au adîncit. Pentru că e o mare diferenţă să migrezi pentru că-ţi doreşti asta şi vrei să cunoşti o cultură nouă sau pentru că te consideri un cetăţean european, aşa cum ne-au spus mulţi migranţi români din categoria privilegiată, cum am numit-o eu, şi alta e să fii un om care-şi doreşte să fie aproape de casă, de locul în care s-a născut, care-şi doreşte să fie cu familia lui şi să nu poată face asta din cauza sărăciei, din cauză că în localitatea din care a migrat nu are cum să-şi cîştige existenţa. Pentru aceşti oameni depărtarea de casă provoacă nişte frustrări majore, nişte frustrări şi nişte vulnerabilităţi care au fost speculate de politicieni. Din cauza asta se spune că diaspora s-a radicalizat. Eu nu consider că e o radicalizare reală. Bineînţeles că oamenii despre care vorbim, proveniţi din comunităţi mici, rurale, din mici oraşe, au o mentalitate conservatoare. Dar atunci cînd îi cunoşti, cînd mergi pe teren, pînă la urmă vezi că pe toţi ne uneşte aceeaşi umanitate, nu sînt diferenţe majore între noi. Sînt tot nişte oameni care-şi vor să-şi costruiască o viaţă bună, să aibă grijă de copii, să-şi construiască o casă...”

Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! 

O emisiune de Adela Greceanu și  și Matei Martin
Un produs Radio România Cultural