
Sign up to save your podcasts
Or


„Noi prin cădere am murit față de Dumnezeu, am fost separați de viața lui Dumnezeu, de părtășia cu El. Am fost tăiați din adevărata viță, am devenit străini față de Dumnezeu. Am pornit pe drumul independenței față de Dumnezeu, pe drumul păcatului și al morții. Deși oamenii trăiau fizic, au devenit morți (despărțiți de Dumnezeu) din punct de vedere spiritual. Am devenit obiecte ale mâniei lui Dumnezeu și copii ai celui rău.
Mărturia lui Ioan, a apostolilor, nu este o invenție a lor. Ei depun mărturie despre ceea ce au văzut, auzit, pipăit. Mărturisirea lor este despre ceea ce Tatăl a binevoit să le descopere - pe Fiul Său. Mărturia lor ne conferă nouă siguranță. Lucrurile despre care ei depun mărturie nu au fost o super experiență spirituală individuală a unei singure persoane. Au fost lucruri care s-au întâmplat în mijlocul lor. Acest Cuvânt al Vieții, Domnul Isus, a venit să locuiască în mijlocul lor.
În Dumnezeu vedem însumarea tuturor excelențelor. El este Binele suprem. El este perfect, El este pur. În El nu există amestec de lumină și întuneric, de bine sau rău. Dovada faptului că ai fost plasat în viața cea nouă, în viața lui Dumnezeu, este că păcatul nu te mai stăpânește și nu mai trăiești în el ca stil de viață. Ceea ce caracterizează viața ta acum este lumina.
În ce fel îți vezi păcatul din viața ta? Nu te întreb dacă ești păcătos în general, că pe oricine ai întreba îți va răspunde că da, este păcătos. Ci te întreb, asupra căror păcate specifice ți-a atras Duhul Sfânt atenția?”
„Dragilor, ce ne povestește Pavel aici este că puterea vine prin slăbiciune, viața vine prin moarte, mângâierea prin durere, mântuirea prin întristare caracterizată de pocăință autentică. Dragilor, să nu uităm că aventura noastră către maturitate este atipică!”
„Fericirea - împlinirea, bucuria, satisfacția, oricare ar fi terminologia pe care o folosiți - adevărată vine doar de la cei care sunt familiari cu suferința. Petru vorbește despre asta, Pavel vorbește despre asta. Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă să fii satisfăcut în Dumnezeu, dacă vrei să înțelegi ce înseamnă adevărată bucurie, ce înseamnă adevărată împlinire, ce înseamnă adevărată fericire, este o singură cale: trebuie să te faci una cu suferința. Trebuie să înțelegi suferința.”
„Trupul acesta și viața aceasta sunt fragile. Foarte fragile. Și ascultați, asta zice Pavel. Am fi zis: „El avea un vas cu pereți mai tari. Poate vasul acela era de argint!” Nu, ci era un vas de lut. Pentru că noi toți suntem făcuți din lut. În Romani 9-10 se vorbește despre asta și Geneza spune că noi toți am fost făcuți din țărâna pământului, din lut. Și, dragilor, asta suntem noi: lut.
Așa că atunci când pui preț pe lumea asta, gândește-te cât de ironic e și ce nebunie este să pui valoare într-un pământ și să pui valoare într-un lut, când de fapt pe ce ar trebui să pui valoare și în ce ar trebui să te investești este această Comoară, este Evanghelia.”
„Indiferent de confuzia pe care oamenii din jurul nostru o dovedesc, noi Îl proclamăm mai departe pe Isus, noi Îl arătăm mai departe pe Isus, noi Îl trăim în viața noastră mai departe pe Isus. Pentru că în cele din urmă, Cel care ridică acea confuzie din viața noastră și din viața celorlalți este Duhul lui Dumnezeu.
În fața cui îți trăiești tu spiritualitatea? Înaintea oamenilor? Îți trăiești viața aceasta de credința ca să o vadă ceilalți? De ce trăiești spiritualitatea pe care o trăiești? Pe ce se bazează ea? Pe ce se bazează spiritualitatea ta? Pe nu știu ce experiențe, pe fapte concrete? Pe ce se concentrează spiritualitatea ta? Dragilor, fie ca Domnul să ne ajute să nu trăim pentru noi înșine ci pentru Cel care ne iubește cu o dragoste extravagantă. Pentru cine trăiești tu?
Sunt mulți oameni și multe biserici creștine care Îl cunosc pe Isus doar în felul cărnii. Întrebarea care se pune este: „Cum Îl cunoști tu pe Isus?””
„Creștinismul secolului XXI de foarte multe ori nu are parte de înviorare pentru că nu se raportează într-un mod corect acestor conflicte și neînțelegeri. Iacov zice că aceste neînțelegeri vin din dorințele noastre egoiste, din dorințele noastre rele, din dorințele noastre mincinoase. Noi le credem și ajungem la conflicte. Dar conflictele astea au menirea să ne arate lucrurile de care trebui să ne pocăim.”
From the publisher's feed