Claudiu Keșeru (37 de ani) a decis să se retragă oficial din fotbal, după experiența de la UTA Arad. Fostul atacant se poate mândri cu o carieră excelentă: de două ori campion al României cu FCSB, de șase ori în Bulgaria cu Ludogoreț, campion al Cupei Ligii și Cupei României, plus al Supercupei Bulgariei.
Keșeru este singurul fotbalist care în întreaga istorie a Gazetei Sporturilor a obținut de două ori nota 10! După 6-0 cu Pandurii, pe Ghencea, când a marcat toate golurile, plus la meciul cu Aalborg când a reușit cel mai rapid hattrick din istoria Europa League.