În apropierea zilei de 8 Martie, Primăria Municipiului Timișoara preia, ca în fiecare an, cereri pentru activități de comerț stradal, respectiv pentru comercializarea florilor de sezon și a aranjamentelor florale.
Perioada de depunere a cererilor
Înregistrarea cererilor este programată în perioada 25.02.2026 – 27.02.2026, atât:
onlinefizic, la registratură – camera 12Cererea tip este disponibilă pe site-ul oficial https://primariatm.ro, la secțiunea Servicii Comerț, Afaceri – Aviz 8 Martie.
Documente necesare pentru obținerea avizului
Pentru atribuirea unui amplasament de 2 mp, solicitanții trebuie să depună următoarele documente:
copie a Certificatului Unic de Înregistrare;certificat constatator emis de ORC din care să reiasă activitatea autorizată aferentă codului CAEN 0119 – „Cultivarea altor plante din culturi nepermanente”;certificat constatator emis de ORC care să ateste autorizarea activităților de comercializare a florilor.copie a atestatului de producător și a carnetului de comercializare, valabile la data depunerii;copie a actului de identitate.Persoanele fizice care dețin certificat de producător valabil vor achita doar taxa de ocupare a domeniului public și nu au nevoie de aviz.
Perioada și locațiile de comercializare (5–8 martie 2026)
Florile și aranjamentele florale vor putea fi comercializate în perioada 05.03.2026 – 08.03.2026, în următoarele locații din Timișoara:
Piața LibertățiiStr. Mărășești (de la str. Brediceanu spre Str. Gheorghe Dima)Ceas Floral – B-dul Proclamația de la Timișoara – platouPiața A. Mocioni – platou ProfiB-dul Regele Carol I (de la str. Gen. I. Dragalina până la I. Văcărescu, partea dreaptă)Piața Nicolae Bălcescu (platou Profi – cofetăria Verona)B-dul Dâmbovița – platou (vis-à-vis de restaurant Nora)Calea Șagului colț cu Str. Ana IpătescuPlatou Școala Generală Nr. 30Calea Buziașului – platou ProfiStr. S. Bărnuțiu – Calea Dorobanților (zona Modern)Str. Sf. Ap. Petru și Pavel colț cu Str. Sever BocuCalea Torontalului – platouStr. Circumvalațiunii colț cu Ghe. Lazăr (platou Lensa)Str. Gheorghe Lazăr colț cu B-dul Cetății – platou ProfiCalea Martirilor nr. 60 (platou Prospero)Taxe și condiții de plată
Taxa de autorizare: 97 leiTaxa de ocupare a domeniului public:2,11 lei/mp/zi3,16 lei/mp/zi pentru Piața Libertății, Str. Mărășești și Ceas FloralTaxele vor fi achitate anticipat, pentru întreaga perioadă de autorizare aprobată, la momentul înregistrării cererii online.
Nu există posibilitatea restituirii acestor taxe.
Obligațiile operatorilor economici
Operatorii economici trebuie să dețină la locul de vânzare:
avizul pentru desfășurarea comerțului stradal, eliberat de Serviciul Autorizare Activități Comerciale și Publicitate;dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public;documentul de identitate al vânzătorului, care trebuie să coincidă cu persoana menționată în aviz.Încălcarea prevederilor legale atrage sancțiuni contravenționale și retragerea avizului.
Salubrizarea permanentă a amplasamentului este obligatorie, iar cedarea dreptului de folosință către altă persoană duce la retragerea avizului și sancționarea faptei.
Post-ul Comerț stradal cu flori de 8 Martie la Timișoara. Primăria preia cereri în perioada 25–27 februarie 2026 apare prima dată în Radio România Reșița.