
Sign up to save your podcasts
Or


Un accident rutier mortal a avut loc pe Centura Lugojului, în județul Timiș. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, la data de 19 ianuarie 2026, în jurul orei 07:50, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului.
Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 56 de ani, aflat la volanul unui autotren, circula dinspre Caransebeș către Timișoara. La un moment dat, acesta ar fi pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, după care vehiculul s-a răsturnat.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentul de Pompieri Lugoj, cu autospecială de primă intervenție și comandă, autospecială de descarcerare, echipaj SMURD, precum și două ambulanțe SAJ, una cu medic.
Conducătorul auto a fost găsit încarcerat, iar în ciuda intervenției echipajelor de salvare, medicul a declarat decesul acestuia.
În cauză, polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Timiș au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Foto DRDP Timisoara
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Accident mortal pe Centura Lugojului apare prima dată în Radio România Reșița.
Compania maghiară MOL și grupul rus Gazprom au convenit termenii de bază ai unui acord prin care MOL va achiziționa participația rusească în compania petrolieră sârbă NIS, tranzacție ce urmează să fie analizată de autoritățile americane.
Compania maghiară MOL va achiziționa participația deținută de Gazprom în compania petrolieră sârbă NIS, potrivit unui acord de principiu convenit de cele două părți, transmite agenția Tanjug.
În cadrul înțelegerii, este prevăzută și majorarea cu 5% a participației statului sârb în NIS, ceea ce va consolida poziția decizională a Serbiei în companie. Acordul urmează să fie transmis spre aprobare OFAC – Oficiul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Departamentul Trezoreriei SUA, a anunțat ministrul sârb al Mineritului și Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic.
„Serbia a reușit să-și îmbunătățească poziția față de 2008, când participația noastră era sub 30%. Majorarea cu 5% ne va permite drepturi de decizie sporite și protejarea intereselor cetățenilor”, a declarat oficialul sârb.
Conform acordului, MOL va achiziționa 56,15% din acțiunile NIS, deținute de Gazprom. În prezent, acționariatul companiei include Gazprom Neft (44,9%) și Gazprom (11,3%), participații care trebuie cedate din cauza sancțiunilor americane aplicate entităților rusești.
Directorul general al MOL, Zsolt Hernadi, a declarat că grupul maghiar dorește să contribuie la consolidarea securității energetice în Europa Centrală și de Sud-Est. Totodată, MOL poartă negocieri cu ADNOC, compania petrolieră națională a Emiratelor Arabe Unite, pentru intrarea acesteia în acționariatul NIS ca acționar minoritar, în timp ce MOL ar rămâne acționar majoritar și de control.
NIS deține singura rafinărie din Serbia, situată la Pancevo, precum și un lanț de peste 400 de benzinării în Serbia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria și România.
Compania a anunțat luni că rafinăria Pancevo a inițiat procedurile de repornire, având suficiente stocuri de țiței pentru a funcționa până în luna februarie.
La 31 decembrie 2025, OFAC a emis o autorizație specială care permite NIS să își continue activitățile operaționale până la 23 ianuarie 2026, în contextul sancțiunilor aplicate acționarilor ruși. Statul sârb, care nu a impus sancțiuni Rusiei, deține în prezent 29,9% din acțiunile NIS.
Post-ul MOL va prelua participația Gazprom în NIS: Serbia își crește participația, acordul ajunge la aprobarea OFAC apare prima dată în Radio România Reșița.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin anunță intensificarea controalelor în această perioadă, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, pentru verificarea respectării măsurilor legale de protecție a salariaților care muncesc în condiții de ger.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin va desfășura acțiuni de control având în vedere disconfortul termic accentuat înregistrat în această perioadă. Verificările vizează respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 99/2000, act normativ care stabilește măsurile ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă.
Inspectorii de muncă reamintesc angajatorilor că au obligația de a asigura, în mod obligatoriu, următoarele măsuri minimale:
În situațiile în care angajatorii nu pot asigura condițiile menționate, aceștia sunt obligați, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai salariaților, să adopte una dintre următoarele soluții:
Pentru prevenirea problemelor de sănătate determinate de expunerea la temperaturi extrem de scăzute, legislația impune și:
Inspectorii de muncă vor aplica sancțiuni contravenționale în cazul nerespectării acestor obligații. Conform art. 10 din OUG nr. 99/2000, amenzile sunt cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.
Potrivit conducerii ITM Caraș-Severin, instituția va urmări cu prioritate respectarea măsurilor de protecție a salariaților, în special în domeniile unde activitatea se desfășoară preponderent în aer liber.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Controale ITM Caraș-Severin în contextul gerului: obligații clare pentru angajatori și amenzi de până la 2.500 de lei apare prima dată în Radio România Reșița.
Primăria Reșița a oferit clarificări oficiale privind modul de calcul al impozitelor pe clădirile rezidențiale datorate de persoanele fizice în anul 2026. Explicațiile vin după ce mai mulți contribuabili au semnalat diferențe semnificative între sumele de plată.
Autoritățile precizează că impozitul pe clădiri este stabilit conform articolului 457 din Codul Fiscal și nu se raportează la valoarea de piață a locuinței, ci la valoarea de impozitare, determinată pe baza unor criterii legale clare.
Potrivit Direcției Taxe și Impozite, calculul pornește de la suprafața construită desfășurată a imobilului, care se înmulțește cu valoarea impozabilă stabilită în Codul Fiscal, în funcție de tipul clădirii și de dotările acesteia, și cu coeficientul de zonă.
Municipiul Reșița este împărțit în patru zone de impozitare, fiecare având un coeficient diferit, în funcție de amplasarea imobilului în oraș. Rezultatul obținut reprezintă valoarea de impozitare, asupra căreia se aplică cota de impozitare stabilită de Consiliul Local.
Mihaela Țugmeanu, șefa Direcției Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Reșița, explică faptul că nivelul cotei de impozitare nu a fost majorat în ultimii ani.
„Pornim de la determinarea valorii de impozitare, care rezultă prin înmulțirea suprafeței construite cu valoarea impozabilă din Codul Fiscal și cu coeficientul de zonă. Reșița are patru zone de impozitare, iar rezultatul se înmulțește cu cota stabilită de Consiliul Local, în limitele prevăzute de Codul Fiscal, între 0,08% și 0,20%. Consiliul Local Reșița a aprobat o cotă de 0,15%, menținută încă din anul 2018”, a declarat Mihaela Țugmeanu.
Reprezentanții administrației locale subliniază că diferențele de impozit nu sunt arbitrare, ci apar în funcție de caracteristicile fiecărei clădiri.
Există diferențe între:
„Un apartament din zona centrală are o bază de impozitare diferită față de unul aflat într-o zonă periferică. De asemenea, contează foarte mult dacă locuința are sau nu utilități”, a mai explicat șefa Direcției Taxe și Impozite.
Potrivit datelor Primăriei Reșița, majoritatea clădirilor din municipiu se raportează la o valoare de impozitare de 2.677 lei pe metru pătrat, corespunzătoare clădirilor standard, construite din beton armat sau cărămidă arsă și dotate cu instalații de apă, canalizare, electricitate și încălzire.
În pofida explicațiilor oficiale, o parte dintre contribuabili spun că impactul impozitelor este resimțit diferit, în funcție de nivelul veniturilor și de contextul economic actual.
„Mi se pare foarte scump. Pentru o garsonieră de 19 metri pătrați, anul trecut am plătit 70 de lei, iar acum 238 de lei.
Anul trecut am plătit 270 de lei, iar acum am ajuns la 614 lei. E o creștere foarte mare.
Am un apartament cu două camere, confort 2, pe strada Petru Maior. De la aproximativ 200 de lei am ajuns să plătesc 645 de lei.
Am avut facilități pentru handicap și am aflat că nu mai beneficiem. Pentru un pensionar e foarte greu. De unde bani din pensie? Dăm o grămadă de bani pe medicamente, vin facturile la gaz, la curent, cheltuielile la bloc. Din 3.000 de lei pensie, ce să mai plătim?”
În cazul în care cetățenii constată eventuale inadvertențe în modalitatea de calcul a impozitului, acestea pot fi semnalate Direcției Taxe și Impozite din cadrul Primăria Reșița, la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0255 211 690.
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la [email protected]
Post-ul Primăria Reșița explică modul de calcul al impozitelor pe clădiri în 2026. Ce înseamnă valoarea de impozitare și de ce diferă sumele apare prima dată în Radio România Reșița.
Lugoj: Cinematograful „Bela Lugosi” majorează tarifele în 2026. Care sunt noile prețuri la bilete și motivele deciziei
Cinematograful „Bela Lugosi” a intrat în anul 2026 cu o ajustare a tarifelor de acces, decizie luată pentru a asigura funcționarea la standarde actuale și menținerea rentabilității instituției. Majorarea a fost aprobată de Consiliul Local, în urma respectării procedurilor legale de transparență decizională.
Potrivit lui Sorin Căstoiu, șef serviciu în cadrul Serviciului Administrativ Gospodăresc și Cinematograf, creșterea tarifelor a devenit inevitabilă din cauza mai multor factori economici.
Principalele motive invocate sunt:
„În aceste condiții, ajustarea tarifelor a fost necesară pentru a putea continua activitatea în condiții normale”, a explicat Sorin Căstoiu.
Până la începutul anului 2026, prețurile biletelor la Cinematograful „Bela Lugosi” erau:
Aceste valori nu mai acopereau costurile reale de funcționare ale cinematografului.
Începând cu 2026, noile prețuri ale biletelor sunt următoarele:
Ajustarea tarifelor a fost inițiată de compartimentul cinematograf și aprobată oficial de Consiliul Local, cu respectarea tuturor procedurilor legale.
Anul 2025 a fost unul activ pentru Cinematograful „Bela Lugosi”. Potrivit datelor oficiale:
Aceste cifre confirmă interesul constant al publicului pentru proiecțiile cinematografului, în special pentru producțiile românești.
Post-ul Lugoj: Cinematograful „Bela Lugosi” majorează tarifele în 2026 apare prima dată în Radio România Reșița.
Compania aeriană germană Lufthansa își va suspenda zborurile ‘către și dinspre Teheran până pe 29 martie inclusiv’, a indicat luni pentru AFP o purtătoare de cuvânt a companiei.
Compania aeriană anunțase miercuri că va ocoli spațiul aerian iranian și irakian până la noi ordine, dar purtătoarea de cuvânt a precizat că ‘un coridor din spațiul aerian irakian va fi utilizat începând de marți’.
‘Spațiul aerian iranian va continua să fie evitat’, a declarat ea.
De asemenea, ea a indicat că Austrian Airlines, parte a Grupului Lufthansa, nu va deservi Teheranul cel puțin până pe 16 februarie.
Vineri, Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (EASA) a sfătuit companiile aeriene să evite spațiul aerian iranian în urma amenințărilor cu atacuri americane.
Președintele american Donald Trump a vorbit în repetate rânduri despre posibilitatea unei intervenții militare ca răspuns la reprimarea manifestațiilor din țară.
Declanșată pe 28 decembrie de protestele împotriva costului vieții, mobilizarea a căpătat un avânt semnificativ pe 8 ianuarie, provocând deschis Republica Islamică la putere din 1979, înainte de o represiune violentă care, potrivit ONG-urilor, a făcut mii de morți.
Agerpres
Foto lufthansa.com
Post-ul Lufthansa îşi suspendă zborurile spre Teheran până pe 29 martie apare prima dată în Radio România Reșița.
În fiecare zi de marți, explorăm preparate reprezentative din America de Nord, America Centrală, America de Sud și zona Caraibelor. Astăzi poposim în Uruguay, pentru a descoperi unul dintre cele mai iubite preparate naționale: Platoul Chivito.
Bucătăria sud-americană este profund influențată de tradițiile spaniole, italiene, portugheze, dar și de cultura culinară adusă de comunitățile africane și evreiești. Preparatele sunt, în general, consistente, bogate și extrem de apetisante, iar carnea joacă un rol central în mesele zilnice.
Chivito este mai mult decât un simplu fel de mâncare: este un adevărat simbol al gastronomiei uruguayene. Preparatul combină friptură de vită, ou prăjit, bacon, șuncă, mozzarella topită, cartofi prăjiți și salată rusească, rezultând un platou generos, ideal pentru a fi savurat în familie.
Platoul Chivito este o explozie de gusturi și texturi, reprezentând perfect spiritul bucătăriei sud-americane: generos, savuros și reconfortant.
Poftă bună și să aveți parte numai de bine!
Daniel Babun
Sursă de inspirație: Cocina Uruguaya
Post-ul Platoul Chivito – preparatul emblematic al Uruguayului. Rețetă tradițională din bucătăria Americii de Sud apare prima dată în Radio România Reșița.
Celebrul designer italian Valentino Garavani a încetat din viață la Roma, la vârsta de 93 de ani, potrivit unui anunț oficial transmis de fundația care îi poartă numele.
„Valentino Garavani a încetat din viață astăzi, la reședința sa din Roma, înconjurat de cei dragi”, se arată în mesajul publicat pe Instagram.
Fundația a precizat că designerul va fi înmormântat vineri, 23 ianuarie, la Basilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, unul dintre cele mai importante lăcașuri de cult din capitala Italiei.
Născut în 1932, la Voghera, Valentino Garavani și-a descoperit pasiunea pentru modă încă din adolescență. A urmat studii de specialitate la Paris, iar în 1960 a fondat, la Roma, casa de modă Valentino, oraș care a rămas centrul creației sale de-a lungul întregii cariere.
Designerul a devenit sinonim cu eleganța clasică, liniile curate și cu celebra nuanță „Valentino Red”, culoare emblematică ce a definit identitatea brandului și a influențat generații întregi de creatori.
Valentino Garavani s-a retras oficial din activitate în 2008, după o ultimă prezentare haute couture la Paris. A lăsat în urmă nu doar un imperiu al luxului, ci și un reper estetic durabil, care continuă să inspire industria modei la nivel global.
Foto: wwd.com
Post-ul Legendarul creator de modă Valentino Garavani a murit la 93 de ani apare prima dată în Radio România Reșița.
Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost găsit decedat într-un apartament închiriat în regim hotelier din municipiul Timișoara, incidentul fiind semnalat autorităților în data de 19 ianuarie 2026.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că, într-un apartament situat pe strada Marginii, se află o persoană decedată.
La fața locului, echipajele de poliție s-au deplasat de urgență și au constatat că cele sesizate se confirmă.
Conform verificărilor efectuate:
În acest moment, nu au fost făcute publice informații oficiale privind cauza decesului.
Polițiștii continuă cercetările pentru:
Autoritățile urmează să stabilească dacă este vorba despre un deces survenit din cauze naturale sau dacă există suspiciuni care necesită extinderea cercetărilor.
Post-ul Bărbat de 45 de ani găsit decedat într-un apartament închiriat în regim hotelier, în Timișoara apare prima dată în Radio România Reșița.
Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița a găzduit luni, 19 ianuarie 2026, de la ora 16.00, un eveniment de marcă dedicat Zilelor Culturii Naționale, manifestare culturală desfășurată în Banat până marți, 20 ianuarie. Întâlnirea a reunit iubitori de cultură, reprezentanți ai instituțiilor culturale și public interesat de destinul comunităților românești din afara granițelor.
Momentul central al evenimentului a fost prezentarea volumului „Anuarul Cultural al Românilor din Voivodina”, semnat de dr. Traian Căcina, consilier executiv și responsabil pentru cultură în cadrul Primăriei Vârșeț (Serbia). Autorul a vorbit despre viața culturală, socială și educațională a românilor din Banatul sârbesc, subliniind rolul esențial al culturii în păstrarea identității naționale.
„Centrul cultural, spiritual și organizatoric este orașul Vârșeț. Relațiile cu țara mamă sunt bune, însă avem nevoie de mai mult sprijin concret”, a subliniat dr. Traian Căcina, atrăgând atenția asupra provocărilor cu care se confruntă comunitatea românească din Serbia.
În intervenția sa, autorul a evidențiat o realitate îngrijorătoare: între recensămintele din 2010 și 2021, numărul românilor din Banatul Sârbesc a scăzut cu peste 26%, ceea ce înseamnă aproximativ 6.400 de persoane.
„Sunt câteva sate întregi care au dispărut, iar fenomenul este cauzat atât de declinul demografic, cât și de migrația românilor care au obținut cetățenia română și au ales să plece, beneficiind de avantajele statutului de cetățean al Uniunii Europene”, a explicat dr. Căcina.
Acesta a subliniat că, în ciuda acestor realități, relația constantă cu România și sprijinul instituțional sunt vitale pentru păstrarea limbii române, a culturii și a identității naționale în comunitățile istorice românești din Serbia.
Printre exemplele de sprijin concret necesar, dr. Traian Căcina a menționat bursele pentru elevii români din Serbia, care ar putea încuraja păstrarea educației în limba română, mai ales în contextul căsătoriilor mixte.
„Fără un ajutor real, următoarele generații riscă să nu mai fie vorbitoare active de limba română, iar în două generații identitatea românească s-ar putea pierde”, a avertizat acesta.
La finalul evenimentului, Erwin Josef Țigla, organizatorul principal al manifestării, a evidențiat importanța cooperării culturale transfrontaliere:
„Una dintre misiunile noastre culturale este păstrarea legăturii cu comunitățile românești din afara granițelor, în special cu cea din Serbia. Avem relații culturale solide, prietenii și colaborări care contribuie la menținerea limbii, culturii și identității românești din Voivodina.”
Prezența dr. Traian Căcina la Reșița confirmă, în opinia organizatorului, faptul că aceste relații pot fi consolidate și dezvoltate, deschizând noi perspective de colaborare culturală între România și comunitățile românești din Banatul sârbesc.
***
Anuarul Cultural al Românilor din Voivodina prezentat la Reşiţa
Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița găzduiește luni, 19 ianuarie 2026, de la ora 16.00, un eveniment dedicat Zilelor Culturii Naționale în desfăşurare în Banat până marţi, 20 ianuarie, ce include prezentarea volumului „Anuarul Cultural al Românilor din Voivodina”, semnat de dr. Traian Căcina, consilier executiv și responsabil pentru cultură în cadrul Primăriei Vârșeț/ Serbia.
Programul va fi completat de momente muzicale susținute de elevi ai Liceului de Arte „Sabin Păuța” Reșița, coordonați de prof. Cornelia Balogh-Remelei, cu acompaniament la pian asigurat de prof. Lorand Balogh-Remelei.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița – dialog cultural românesc peste granițe, în cadrul Zilelor Culturii Naționale apare prima dată în Radio România Reșița.
From the publisher's feed