Radio România Reșița

Un ambulatoriu performant, capabil să preia pacienții non-urgență și să reducă presiunea asupra Unității de Primiri Urgențe, reprezintă una dintre principalele priorități ale conducerii Spitalului Județean de Urgență din Reșița.

Managerul spitalului, Cristian Toader, a declarat pentru Radio Reșița că modernizarea ambulatoriului de la Staționarul 1 face parte din strategia de management menită să îmbunătățească atât actul medical, cât și eficiența economică a unității sanitare.

În prezent, ambulatoriul Spitalului Județean din Reșița cuprinde 17 cabinete medicale, care funcționează separat în cele trei staționare ale spitalului. O parte importantă din spațiul policlinicii aferente Staționarului 1, destinat inițial ambulatoriului, a fost vândut de-a lungul anilor către medici care și-au deschis cabinete private.

Această situație limitează capacitatea spitalului de a direcționa eficient pacienții cu afecțiuni ușoare către ambulatoriu, ceea ce duce la supraaglomerarea UPU.

Pentru rezolvarea acestei probleme, noua conducere a Spitalului Județean din Reșița analizează două scenarii:

„Ne-am dorit să dezvoltăm foarte mult ambulatoriul pentru a putea fi trimiși pacienții non-urgență. Dacă am avea un ambulatoriu bine pus la punct, s-ar degreva activitatea UPU”, a explicat managerul Cristian Toader.

Potrivit conducerii spitalului, un ambulatoriu funcțional, cel puțin pe timpul zilei, ar permite ca, în urma triajului, pacienții care nu reprezintă urgențe reale să fie direcționați către consultații de specialitate.

„De exemplu, o durere toracică, după ce se constată că nu este vorba despre un sindrom coronarian acut, poate fi îndrumată către ambulatoriu. La fel și alte afecțiuni care nu necesită intervenția UPU”, a precizat Cristian Toader.

Modernizarea ambulatoriului de la Staționarul 1 este considerată o prioritate strategică și face parte din linia de management axată pe creșterea serviciilor medicale oferite pacienților.

„La această problemă lucrăm și ne dorim să o punem la punct în 2026. Un ambulatoriu performant ar degreva semnificativ activitatea UPU şi ar ajuta la îmbunătăţirea situaţiei financiare a spitalului”, a concluzionat managerul Spitalului Județean din Reșița.

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la [email protected]

Post-ul Ambulatoriu performant la Spitalul Judeţean Reșița: două variante analizate pentru reducerea aglomerației din UPU apare prima dată în Radio România Reșița.

Nelu Iordache, eliberat după ce Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa: condamnarea din dosarul Autostrăzii Arad–Nădlac, prescrisă

Curtea de Apel București a decis definitiv reducerea pedepsei omului de afaceri Nelu Iordache, cunoscut drept „Regele Asfaltului”, de la 11 ani și 9 luni de închisoare la 5 ani și 10 luni, după ce a constatat că o parte dintre faptele pentru care fusese condamnat sunt prescrise. Decizia a fost pronunțată în cale extraordinară de atac și este definitivă, iar Iordache urmează să fie eliberat în cursul serii de vineri.

Instanța a admis contestația în anulare formulată de Nelu Iordache și a decis descontopirea pedepsei inițiale de 11 ani și 9 luni, constatând că pentru două dintre cele mai grave infracțiuni a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal pentru aceste fapte și înlăturarea pedepselor principale, complementare și accesorii.

Pentru infracțiunile care nu au fost prescrise, instanța a dispus contopirea pedepselor:

Pedeapsa cea mai grea a fost majorată cu sporul obligatoriu de 1 an și 4 luni, rezultând o pedeapsă finală de 5 ani și 10 luni de închisoare cu executare.

Având în vedere perioada deja executată, Nelu Iordache urmează să fie pus în libertate.

Condamnarea definitivă din septembrie 2021 a fost pronunțată de un complet al Curții de Apel București format din:

Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2013, fiind acuzat că, în calitate de administrator al Romstrade SRL, a schimbat ilegal destinația sumei de 31.519.960 lei, reprezentând avansul plătit de CNADNR pentru proiectarea și execuția primului tronson al autostrăzii Nădlac–Arad (22,3 km).

Proiectul era finanțat în proporție de 85% din fonduri europene, prin Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Potrivit procurorilor DNA:

Pentru a crea aparența de legalitate, anchetatorii susțin că Iordache:

Consecința directă a fost nerealizarea proiectului și suspendarea plăților de către Comisia Europeană.

DNA a mai reținut că:

În perioada iunie 2011 – noiembrie 2012, acesta și-ar fi însușit nelegal aproximativ 80 de milioane de lei, prin 136 de dispoziții de plată pentru retrageri de numerar.

Pe latură civilă:

De asemenea:

Curtea de Apel București – contestație în anulare: 5 ani și 10 luni (2025)

Tribunalul București: 6 ani și 9 luni (2017)

Curtea de Apel București: 11 ani și 9 luni (2021)

Post-ul Nelu Iordache, eliberat după ce Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa: condamnarea din dosarul Autostrăzii Arad–Nădlac, prescrisă apare prima dată în Radio România Reșița.

Comemorarea deportării germanilor în URSS: memoria unei tragedii din Banatul Montan

Comunitățile germane din Banatul Montan marchează în aceste zile, prin manifestări comemorative, începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică, eveniment petrecut în ianuarie 1945, în baza prevederilor tratatelor de pace de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În urmă cu 81 de ani, mii de bărbați și femei apți de muncă, cu vârste cuprinse oficial între 17 și 45 de ani în cazul bărbaților și 18 și 30 de ani în cazul femeilor, au fost ridicați din localități din întreaga Românie – Banat, Transilvania, Crișana, Satu Mare, Bucovina, Dobrogea și chiar București. Aceștia au fost separați brutal de familii și deportați în vagoane pentru transportul animalelor către zonele industriale din actuala Ucraină, în regiunea Donețk, și către Munții Ural din Rusia. În realitate, limitele de vârstă au fost adesea ignorate, criteriul decisiv fiind atingerea unui număr impus de persoane deportate.

La mai bine de opt decenii de la acele evenimente dramatice, mărturiile foștilor deportați și ale urmașilor lor readuc în atenție suferința și trauma trăite. Poveștile despre oameni luați de pe stradă, de la locul de muncă sau din propriile case, fără explicații și fără posibilitatea de a-și lua rămas-bun de la cei dragi, rămân mărturii esențiale pentru memoria colectivă și pentru înțelegerea unei pagini dureroase din istoria României.

Eleonora Lugojan din Reșița, născută Wolf, rememorează experiențele trăite în acea perioadă:

„Tatăl meu a fost luat şi dus la gară şi aşteptau un tren de marfă cu care să plece şi mama a mers să îi ducă mâncare de prânz, gătită şi ne-a spus că au venit cei care i-au adunat şi nu au mai ţinut cont, trebuia să ia un anumit număr de oameni şi aşa au ajuns amândoi în Rusia. Acasă au rămas sora mea şi fratele meu care erau cu 11 respectiv 12 ani mai mari ca mine şi ei au rămas 5 ani de zile la bunica noastră, mama mamei mele. Erau copii care nu ştiau unde le-au plecat părinţii. La şcoală am mai avut încă trei colegi de clasă care s-au născut în perioada deportării, este vorba de Toth Otto şi Billy Hansi, care din păcate s-au prăpădit de câţiva ani şi de Elfriede Chwoika (născută Ruttar) care este de vârsta mea şi în viaţă. Foarte mulţi au murit acolo, de foarte tineri, dar şi ulterior pe drumul de întoarcere sau după ce au ajuns acasă, acumulând o seamă de boli, treptat, treptat tot mai puţini au rămas. În anii trecuţi am mai fost cu sora mea la evenimentele organizate de Forumul German la crucea de lângă piaţă, la monument unde ne-am întâlnit noi foştii deportaţi şi urmaşii lor, dar asta a fost mai demult, între timp şi sora mea s-a dus, asta este. În prezent nu mai ţin legătura cu niciunul dintre foştii deportaţi, nu am mai întâlnit pe nimeni cunoscut, nu mai sunt, au murit.” 

Născută în Rusia, în regiunea Sverdlovsk, în anii deportării părinţilor ei, Elfriede Chwoika, născută Ruttar – mama redactorului Gerhard Chwoika – confirmă cele relatate de vorbitoarea precedentă. Deși nu mai dorește să reia în detaliu acele amintiri dureroase, ea evocă pe scurt traseul deportării și drumul lung și dificil al revenirii acasă:

„Din câte mi-au povestit părinţii, ei au fost luaţi şi duşi în Rusia, neştiind ce se va întâmpla. I-a adunat la Cinematograful Cultural şi pe unii la şcoală şi i-a băgat în vagoane cărora li se spuneau bowagon, erau de marfă de fapt. Era foarte rece, iarnă aşa cum este şi acum . Pe drum, nu aveau toalete, îi scoteau prin gări, puneau pături şi în spatele acestora îşi făceau nevoile, condiţii inumane. Au mers aproape o lună de zile până au ajuns la Berezovsk unde au stat şi după aceea la Sverdlovsk în Munţii Ural. Mama a plecat împreună cu fratele ei, ea avea 20 de ani, iar el doar 17. Ajunşi acolo i-au împărţit în barăci din lemn, unde dormeau în paturi supraetajate, femeile separat de bărbaţi. Nopţile era aşa de frig că le îngheţa părul de scânduri. De mâncare le dădeau câte un sfert sau o jumătate de pâine neagră, unii o împărţeau cu alţii care nu puteau să mănânce atâta şi le dădeau altceva în loc. Ca mâncare gătită primeau zeamă de varză cu arpacaş.

Pe urmă i-a împărţit la lucru. Prima dată au lucrat aşa fel şi fel de munci pe-afară, iar ulterior în mină. Mama a lucrat în mina de aur la 25-30 de metri adâncime, lucrau în 3 schimburi, îi cobora cu liftul şi după ce îşi terminau munca îi scoteau din nou la suprafaţă. Era foarte frig, mâncarea foarte rea, mulţi oameni au murit, unii nu au ajuns să stea nici măcar o lună, alţii au înnebunit. Un vecin de-al nostru a sărit într-o latrină. Cum mureau, îi puneau în lăzi de lemn pe sănii mari şi îi duceau să-i înmormânteze în gropi comune. Nu primeau poştă, poate din Paşti în Crăciun reuşea vreunul să primească ceva scris de-acasă, dar nici ei nu aveau voie să trimită vreo veste.

Ai mei au stat cinci ani acolo; eu m-am născut în ultimul an, în 1949 într-o zi de duminică, de 7 august. Pentru copiii născuţi acolo erau de-asemenea condiţii inumane. Spărgeau gheaţa să-i spele. Apă foarte rece. Foarte mulţi copii au murit de diaree pentru că nu aveau cu ce să-i hrănească. Tatăl meu era muzicant şi mai cânta şi pe la şefii de-acolo. Mai făcea câte-un ban şi se ducea şi-mi cumpăra lapte conservant şi mi-au dat să mănânc din acela, era foarte bun şi hrănitor că de la ei, ceaiul şi zeama de orez erau vai şi-amar. Abia în 1949, înainte de Crăciun ne-au adunat să plecăm acasă. Eu am făcut acolo o boală care se manifesta cu exeme pe corp care dacă te scărpinai şi le rupeai, carne vie erai. Îmi legau mâinile cu nişte cârpe să nu mă scarpin. Luasem şi eu de la alţii că acolo aşa era şi abia când am ajuns acasă la Reşiţa unde era un doctor foarte bun, Berkovics, de la el am primit o alifie şi m-am vindecat foarte bine.

Pe drum în tren (n.r. pe drumul de întoarcere din deportare), tata se plimba cu mine în vagon şi deodată din tavan s-a desprins un felinar, care în cădere era să mă omoare. Am fost toată plină de sânge pe faţă, mă tăiase sticla aia. Deci nu am murit acolo, dar puteam să mor aici şi-atunci am ajuns acasă, chiar în ajunul de Crăciun. Bunica s-a bucurat foarte mult, aşa au fost vremurile de-atunci. Ei mi-au povestit multe, chiar toate nici nu mi le mai amintesc, dar lumea a suferit foarte mult, s-au îmbolnăvit cu plămânii şi au murit. Deportaţi propriu-zişi nu mai prea sunt în viaţă astăzi şi cei doi-trei care ar mai fi sunt foarte în vârstă, nu mai pot umbla, stau mai mult în casă şi în pat.”             

Mărturii despre întoarcerea în patria mamă au fost consemnate și din amintirile doamnei Gerlinde Mocanu din Văliug, născută Krischer, care rememorează experiențele trăite după anii de deportare:

„… eu după 3 luni am venit acasă. Mama a plecat însărcinată de aici şi a născut acolo. Au luat-o pe ea, pe fratele ei şi pe prietenul ei. Din satul nostru au fost foarte mulţi, dar când i-au împărţit în vagoane, mama a fost ultima persoană după care au închis uşa şi fratele şi prietenul ei au picat în alt vagon şi i-a dus mai departe în munţi. Ea a rămas în Ucraina. Eu acolo sunt născută, în Elenovka în 1945, în 24 august. După 3 luni de la naştere am venit cu mama acasă.

Au fost 40 şi ceva de femei cu copii în braţe, unii mai mici, alţii mai mărişori. Acela a fost primul transport ce a revenit în România şi i-au dus până aproape de graniţă pentru că trenul nu a mai putut continua din cauza ecartamentului liniei. Una a fost mai lată decât cealaltă şi i-au dat jos. Acolo i-a aşteptat un şofer să-i aducă peste graniţă în România. Dar a fost aşa un gheţuş afară şi un drum rău, că nu a putut circula maşina, iar şoferul i-a dat jos pentru că nu voia să-şi asume dacă s-ar fi întâmplat ceva şi doi kilometri au venit cu copiii în braţe, pe zăpadă. Au mers mai mult în genunchi decât în picioare că nu au putut. Pe urmă i-a îmbarcat din nou şi i-a dus până în Sighet la o mănăstire. Acolo ne-au botezat pe toţi şi trei zile cât au stat acolo, le-au dat să mănânce cât au putut. De-acolo fiecare au plecat către casă.

Eu m-am întors cu mama la Reşiţa la o mătuşă pentru că a fost iarnă şi zăpada mare şi pe vremea aceea nu au fost maşini să circule, doar cu carul. Au dat telefon la Ocolul Silvic pentru că doar un post telefonic a fost atunci în sat şi au anunţat-o pe bunica mea să vină la sora ei că e venită fiică-sa şi are şi un copil. Bunica s-a bucurat şi a zis că e bine că macar din 3 copii pe care i-a avut, unul să fie acasă. Mama a fost prima care s-a întors acasă şi unchiul meu a stat aprope 5 ani. Şi tatăl meu a fost deportat, doar că acolo s-a încurcat cu altă femeie şi mama nu l-a mai primit. De la unchiul meu, care a lucrat în mină în Munţii Ural, am mai aflat că atunci când sufla duda toţi lăsau lucrul şi fugeau să se ascundă în barăcile în care locuiau pentru că dacă îi prindea valul de frig mureau pe loc. Eu am avut patru ani şi ceva când el a revenit acasă. Ca fraţi s-au bucurat atunci când s-au revăzut.

Vreau să mai spun că eu când am ajuns acasă am fost aşa de îngheţată că mi-au căzut unghiile de la mâini şi de la picioare de două ori. Bunica mi-a făcut baie în lapte şi în ceai de muşeţel, iar sechelele se cunosc acuma, mă dor toate oasele de abia merg, dar asta este.”  

Mulți dintre cei deportați nu s-au mai întors niciodată, pierzându-și viața din cauza condițiilor extrem de dure de muncă și trai. Cei care au supraviețuit s-au reîntors acasă abia la sfârșitul lunii decembrie 1949, chiar în perioada sărbătorilor de iarnă, după aproape cinci ani de muncă silnică impusă pentru reconstrucția statului sovietic.

Ionela Rîjniță din Reșița a adunat și a consemnat o parte dintre mărturiile bunicii sale, Emilia Kiss (născută Koestner), trăite în timpul deportării. Aceste istorisiri au fost ulterior publicate într-o revistă care poate fi consultată la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din municipiu:

„Au fost multe poveşti, dar una dintre ele pe care mi-o amintesc este despre un tânăr cu vârsta de aproximativ 20 de ani care lucra în cariera de nisip şi din cauza că îi era foarte foame, a mers pe câmp şi a furat câţiva morcovi. A fost prins şi pedepsit, a stat câteva zile la închisoare şi pentru că purta galoşi din gumă, picioarele fiindu-i ude, i-au îngheţat şi când a ieşit de la carceră a mers în patru labe, în genunchi pentru că altfel nu se mai putea deplasa. Acea femeie care era acolo şi avea grijă de ei a rugat-o pe bunica mea să o ajute să-l spele ca să-l pregătească să-l ducă la spital, şi-atunci când l-au băgat în apă, el a văzut cum i se desprind degetele şi talpa piciorului şi a început să plângă şi le-a zis „domnişoară, mi-am pierdut picioarele”, iar ea i-a zis că la spital îi vor da două picioare noi. Din păcate în acea noapte a pierdut lupta cu viaţa doar pentru că îi era foame şi a dorit să mănânce ceva, luând acei 3-4 morcovi dintr-un câmp.

Câteva din aceste povestiri am reuşit să le public în revista „Echo” a Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin în primul număr din ianuarie 2013. Acolo se regăsesc şi alte povestiri ale bunicii mele trăite în Germania, pentru că a avut norocul, să zic aşa, să stea doar doi ani în fosta Uniune Sovietică şi ruşii să o mute în partea de est a Germaniei, ocupată de ei. Și ceilalţi trei ani i-a petrecut acolo. După aceea a reuşit să se-ntoarcă acasă la Reşiţa, şi-a întemeiat o familie, a avut doi copii, o fată şi un băiat şi patru nepoţi, iar soţul ei a avut şi el o fiică din prima căsătorie care avea şi ea un fiu. Cu toate greutăţile pe care le-a întâmpinat în tinereţe, bunica a murit la vârsta de 91 de ani. Ea a fost o fire puternică, crescută de bunicul ei în acest spirit pentru că şi el a luptat pe front în Italia în Primul Război Mondial.”

Din Banatul Montan au fost deportați, în ianuarie 1945, aproximativ 10.000 de etnici germani. Astăzi, în Banatul Montan mai trăiesc foarte puțini dintre foștii deportați şi o parte dintre urmașii acestora, în localități precum: Reșița, Bocșa, Orșova și Văliug.

Pentru a marca simbolic aceste evenimente dramatice, duminică, 18 ianuarie 2026, începând cu ora 11:40, în Parcul „Episcop Valeriu Traian Frențiu” (fostul Cărășana) din Reșița, la Monumentul Deportaților, va avea loc o manifestare comemorativă.

Mărturii ale foștilor deportați în fosta URSS, relatate chiar de supraviețuitori, dar și de copiii și nepoții acestora, pot fi ascultate sâmbătă, 17 ianuarie, în emisiunea „Oameni și Locuri”, difuzată pe frecvența 105,6 FM, de la ora 15:15, precum și miercuri, 21 ianuarie, de la ora 16:15.

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la [email protected]

Post-ul Lungul drum spre nicăieri: Drame româneşti, retrăite la 81 de ani de la deportarea etnicilor germani în fosta URSS apare prima dată în Radio România Reșița.

Taxele și impozitele locale au fost majorate și la Caransebeș, după ce și anul trecut a mai fost crescut acest indice de impozitare. Primarul Felix Borcean a declarat că decizia guvernamentală afectează pe toată lumea.

„La Primăria municipiului Caransebeș, impozitele și taxele n-au fost niciodată majorate decât cu rata inflației, până anul trecut. Atunci am mărit acest indice de impozitare de la 0,08 la 0,15, maximul fiind de 2. Ceea ce s-a întâmplat anul acesta sau anul trecut, a fost o decizie la nivel guvernamental, care afectează pe toată lumea”.

„La mine s-a dublat impozitul pe locuință și a crescut cu 50% impozitul pe mașină. De la 160 lei, de exemplu, cât plăteam eu la un apartament de 50 de metri pătrați, s-a făcut 260 anul trecut și acum este 530 de lei. E o creștere semnificativă. Totuși, creșterile semnificative vin mai mult la spațiile comerciale și la clădirile vechi. Este vorba despre majoritatea clădirilor de blocuri din municipiu Caransebeș, că toate sunt mai vechi de 30 de ani”.

„Situația generală în care se află România, probabil a impus lucrul acesta. Având în vedere că și comunitățile locale trebuie să se întrețină, în contextul în care toate prețurile au crescut de-a lungul timpului, doar prețul impozitelor și al taxelor locale nu a crescut”.

Felix Borcean a menționat că în Caransebeș nu au fost majorate tarifele percepute pentru parcările cu taxă sau de reședință și nu a crescut nici prețul biletelor de autobuz.

Urmărește-ne și pe Google News

Post-ul Impozitele locale au fost majorate și la Caransebeș apare prima dată în Radio România Reșița.

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2026 se va desfășura în perioada 18–25 ianuarie, având ca temă biblică versetul din Epistola către Efeseni:
„Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre” (Ef 4,4).

Materialele pentru Octava de Rugăciune din 2026 au fost elaborate de credincioșii Bisericii Apostolice Armene, în colaborare cu membri ai Bisericii Armene Catolice și ai Bisericilor Evanghelice. Acestea au fost redactate la sediul istoric spiritual și administrativ al Bisericii Apostolice Armene.

Textele și reflecțiile se inspiră din tradițiile seculare de rugăciune ale poporului armean, din imnuri vechi provenite din mănăstiri și biserici istorice ale Armeniei, unele datând din secolul al IV-lea. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2026 invită comunitățile creștine să aprofundeze această moștenire comună și să întărească comuniunea în Cristos.

În cadrul Săptămânii de Rugăciune, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, va participa la mai multe celebrări ecumenice:

La aceste evenimente vor participa și E.S. Ioan Călin Bot, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, precum și PS Lucian Mic, episcop ortodox al Caransebeșului.

În aceeași perioadă, Preasfinția Sa Ioan, Episcop al Eparhiei de Lugoj, va lua parte la mai multe întâlniri ecumenice:

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2026 reprezintă un moment de reflecție și comuniune, invitând credincioșii să recunoască diviziunile apărute de-a lungul timpului și să lucreze, prin harul lui Dumnezeu, la reconstruirea unității creștine.

Urmărește-ne și pe Google News

Post-ul Banat: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2026, celebrată între 18 și 25 ianuarie apare prima dată în Radio România Reșița.

În perioada 16–22 ianuarie 2026, în mai multe localități din Banatul Montan vor avea loc manifestări comemorative dedicate împlinirii a 81 de ani de la începutul deportării etnicilor germani în fosta Uniune Sovietică și a 76 de ani de la revenirea acasă a ultimilor deportați. Evenimentele sunt organizate pentru a păstra vie memoria uneia dintre cele mai dureroase pagini din istoria comunității germane din România.

Momentul central al săptămânii comemorative va avea loc duminică, 18 ianuarie 2026, începând cu ora 11.40, la Monumentul Deportaților din Parcul „Episcop Martir Traian Valeriu Frențiu” (fostul Cărășana) din Reșița. Aici se va desfășura întâlnirea anuală a foștilor deportați și a urmașilor acestora, un eveniment cu profundă încărcătură emoțională și simbolică.

Ceremonia va cuprinde:

La manifestare vor participa Excelența Sa Anja Zougouari, Consul al Germaniei la Timișoara, și Excelența Sa Georg Bardeau, Consul onorific al Austriei la Timișoara.

16 ianuarie 2026, ora 12.00
La Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița a fost vernisată o expoziție de carte dedicată deportării germanilor în fosta URSS, completată de o expoziție filatelică cu tema deportării, din colecția lui Norbert Blistyar (Steierdorf, Germania).

17 ianuarie 2026, ora 12.00
Publicul este invitat la o expoziție de artă plastică semnată de artiștii reșițeni Anton Ferenschütz și Franz Binder, ale căror lucrări evocă suferința și destinul comunității germane deportate.

Duminică, 18 ianuarie 2026, vor fi celebrate Sfinte Liturghii comemorative în mai multe biserici romano-catolice din Banatul Montan, printre care:

În cadrul slujbelor, comunitățile locale se vor ruga pentru victimele deportării etnicilor germani în Uniunea Sovietică.

Tot pe 18 ianuarie 2026, vor avea loc rugăciuni și ceremonii de comemorare la monumentele deportaților din:

Programul de la Reșița va include și momente muzicale susținute de Corul „Franz Stürmer” și de grupurile vocal-instrumentale „Intermezzo” și „Resicza”.

21 ianuarie 2026, ora 16.00, la Centrul Social „Frédéric Ozanam” Reșița, va fi deschisă o amplă expoziție de artă plastică dedicată deportării, cu lucrări ale unor artiști din Reșița și Germania, membri ai cercurilor artistice ale Forumului Democratic al Germanilor din Caraș-Severin. Evenimentul va fi urmat de un program muzical coral.

22 ianuarie 2026, ora 12.00, la Galeria Direcției pentru Cultură Caraș-Severin, publicul este invitat la o expoziție documentară care marchează 31 de ani de la ridicarea Monumentului deportaților germani la Reșița.

Prin aceste manifestări comemorative organizate în Banatul Montan, comunitatea locală aduce un omagiu victimelor deportării etnicilor germani în fosta Uniune Sovietică, reafirmând importanța memoriei istorice, a solidarității și a transmiterii adevărului către generațiile viitoare.

Urmărește-ne și pe Google News

Post-ul Comemorarea deportării etnicilor germani din Banatul Montan, la 81 de ani de la începutul tragediei apare prima dată în Radio România Reșița.

În contextul avertizărilor meteorologice emise pentru această perioadă, CFR Călători informează că trenurile circulă conform reglementărilor specifice condițiilor de iarnă. Circulația se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite de CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare.

În prezent, nu există linii feroviare închise și nici trenuri blocate. Toate magistralele sunt deschise, iar circulația trenurilor se desfășoară în condiții normale de iarnă, respectând cerințele de siguranță și securitate a călătorilor.

Pentru a preveni eventuale perturbări, CFR Călători a luat următoarele măsuri:

De asemenea, societățile reparatoare implicate în programul PNRR au efectuat modernizarea și mentenanța preventivă a materialului rulant, inclusiv pentru trenul internațional IR 79 Budapesta – București Nord.

Întârzierea trenului IR 79 din perioada 08/09 ianuarie 2026 a fost determinată de:

Problema tehnică a fost remediată prin reglarea debitului, iar trenurile funcționează acum conform normelor.

Personalul de tren este instruit să ofere informații despre conexiunile cu alte trenuri în cazul apariției unor perturbări. CFR Călători și CFR SA mențin o comunicare permanentă cu unitățile de deservire și personalul din trenuri pentru a asigura condiții optime de călătorie și fluența traficului feroviar.

Pasagerii care doresc să renunțe la călătorie pot solicita returnarea contravalorii biletelor neutilizate, integral sau parțial, conform Regulamentului de transport pe calea ferată. Detalii și procedura de restituire sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro – Trafic intern / Renunțarea la călătorie.

Pasagerii pot obține informații actualizate despre trenuri prin:

Urmărește-ne și pe Google News

Post-ul CFR Călători: Trenurile circulă normal în condiții de iarnă, măsuri preventive și informații utile pentru pasageri apare prima dată în Radio România Reșița.

România riscă pierderea a 231 de milioane de euro din PNRR în condiţiile în care CCR amână din nou decizia privind reforma pensiilor magistraților.

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, din nou, să amâne pronunțarea asupra reformei pensiilor magistraților. A fost stabilit şi un nou termen pentru data de 11 februarie 2026. Decizia vine în contextul unei sesizări recente formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Instituţia susține că noua lege ar duce la „anularea totală a pensiei de serviciu” a magistraților.

Potrivit informării oficiale transmise de CCR după ședința de vineri, 16 ianuarie 2026 judecătorii constituționali au admis cererea de întrerupere a deliberărilor pentru „o mai bună studiere” a documentelor depuse pe 15 ianuarie 2026, inclusiv o expertiză contabilă extrajudiciară prezentată de autorul sesizării, respectiv ÎCCJ, condusă de Lia Savonea.

În sesizarea depusă, Înalta Curte invocă o expertiză realizată de un expert contabil autorizat. Documentul ar demonstra că aplicarea noii legi ar face ca pensia de serviciu să fie mai mică decât pensia calculată pe baza contributivității. În opinia ÎCCJ, această situație echivalează cu „o confiscare a drepturilor magistraților”, calificată drept un caz fără precedent într-un stat membru al Uniunii Europene.

„Aceasta nu mai este o reformă a pensiilor speciale, ci o anulare totală a pensiei de serviciu”, susține Înalta Curte, care a anunțat că va depune note suplimentare de susținere la CCR.

Amânarea deciziei CCR are consecințe majore la nivel național. Din cauza întârzierilor, legea nu a putut intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, deși România se angajase să adopte reforma până la 28 noiembrie 2025, termen-limită asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În lipsa implementării reformei, România riscă să piardă 231 de milioane de euro din fonduri europene. Ministrul Fondurilor Europene a declarat recent că termenul a fost ratat. El mai spune că orice discuție cu Comisia Europeană poate avea loc doar după finalizarea efectivă a reformei.

„Nu poți merge la Comisia Europeană cu ‘dacă’ și ‘parcă’. Mai întâi trebuie să pui ceva concret pe masă”, a subliniat ministrul, atrăgând atenția asupra impactului financiar și politic al blocajului.

Actul normativ contestat ar schimba radical regulile de pensionare din sistemul judiciar. Printre principalele prevederi se numără:

CCR trebuia să se pronunțe inițial pe 10 decembrie 2025, apoi pe 28 decembrie. La acel termen, patru judecători CCR numiți de PSD au părăsit ședința, blocând deliberările. În octombrie, Curtea respinsese un proiect similar, invocând lipsa avizului CSM. Ulterior, Guvernul Bolojan și-a asumat din nou răspunderea pe proiect. Acesta a fost adoptat pe 2 decembrie, în ciuda avizului negativ al CSM.

Sesizarea ÎCCJ din 5 decembrie și amânările succesive au menținut legea într-un blocaj constituțional, cu efecte directe asupra bugetului și credibilității României în fața partenerilor europeni.

Sursă: Biziday

Urmărește-ne și pe Google News

Post-ul CCR amână din nou decizia privind reforma pensiilor magistraţilor apare prima dată în Radio România Reșița.

María Corina Machado îi oferă lui Donald Trump medalia Nobel pentru Pace. Liderul de la Casa Albă a salutat gestul spunând că este unul „magnific de respect reciproc”.

În cadrul unei întâlniri private la Casa Albă desfășurate pe 15 ianuarie 2026, lidera opoziției din Venezuela, María Corina Machado, i-a înmânat simbolic medalia Premiului Nobel pentru Pace președintelui american Donald Trump. Gestul a fost descris de oficiali și de Trump ca un semn de respect reciproc, în contextul discuțiilor dintre cei doi lideri.

Tranziția de la prezentarea medaliei până la înțelegerea semnificației sale este complexă. Machado este laureata Premiului Nobel pentru Pace 2025. Distincția a fost acordată pentru munca sa de promovare a drepturilor democratice și lupta pentru o tranziție justă și pașnică spre democrație în Venezuela.

Pe rețeaua sa socială, Truth Social, Trump a scris după întâlnire: „A fost o mare onoare pentru mine să o întâlnesc astăzi pe María Corina Machado, din Venezuela. Este o femeie minunată, care a trecut prin multe. María mi-a oferit Premiul Nobel pentru Pace pentru munca pe care am depus-o. Un gest magnific de respect reciproc. Mulțumesc, María!”

Un oficial de la Casa Albă a confirmat că Trump intenționează să păstreze medalia primită, considerând gestul simbolic unul de apreciere.

Maria Corina Machado a primit oficial Premiul Nobel pentru Pace în 2025. Ea a fost apreciată pentru eforturile sale de promovare a democrației în Venezuela și chiar pentru rolul său în mobilizarea opoziției împotriva regimului autoritar care era la putere în țară.

Totuși, Premiul Nobel pentru Pace nu poate fi transferat, împărțit sau revocat după decernare, potrivit regulilor Comitetului Nobel din Norvegia. Această instituție a subliniat recent că medalia poate schimba deținătorul într-un cadru personal sau simbolic. Titlul de laureat rămâne însă exclusiv al Mariei Corina Machado.

Machado a descris întâlnirea de la Casa Albă ca fiind „excelentă”. Ea spune că gestul de a oferi medalia este o recunoaștere a angajamentului lui Trump față de libertatea poporului venezuelean.

Donald Trump, la rândul său, a salutat gestul. El a afirmat că este o onoare să fie recunoscut astfel, mulțumind pentru distincție.

Întâlnirea celor doi lideri vine în contextul crizei politice și al schimbărilor de regim din Venezuela. Machado a fost distinsă cu Nobelul pentru Pace cu scopul de a evidenția eforturile sale de promovare a democrației și drepturilor civile într-o perioadă de tensiuni majore.

Sursă: Biziday, preluare DW, BBC, Reuters

Urmărește-ne și pe Google News

Post-ul María Corina Machado îi oferă lui Donald Trump medalia Nobel pentru Pace apare prima dată în Radio România Reșița.

Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița și-a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025, datele arătând o mobilizare importantă a donatorilor din municipiu și din județul Caraș-Severin. Potrivit conducerii unității, mii de persoane s-au prezentat pentru donare, contribuind la asigurarea necesarului de sânge pentru spitalele din zonă.

În anul 2025, 7.126 de persoane s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița cu intenția de a dona sânge. Dintre acestea, 6.520 au îndeplinit condițiile medicale și au devenit donatori eligibili.

În 2025 au fost recoltați aproape 3.000 de litri de sânge, o cantitate esențială pentru tratamentele medicale și intervențiile chirurgicale din spitalele județului.

Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Reșița, Simona Anderca, a declarat pentru Radio Reșița că activitatea unității a fost intensă pe tot parcursul anului, iar cererea de sânge din partea spitalelor rămâne ridicată.

Potrivit acesteia, obiectivul pentru anul 2026 este atragerea unui număr și mai mare de donatori, dar și extinderea colectelor mobile de sânge, pentru a facilita accesul la donare în cât mai multe localități din județ.

Colectele mobile permit Centrului de Transfuzii să ajungă direct în comunități, instituții, crescând astfel numărul de donatori activi. Această strategie este considerată esențială pentru: acoperirea urgențelor medicale, susținerea secțiilor de chirurgie și terapie intensivă şi asigurarea tratamentelor pentru pacienții cu boli cronice sau oncologice.

Specialiștii reamintesc că o singură donare de sânge poate salva până la trei vieți, iar siguranța donatorilor este prioritară. La Centrul de Transfuzii Reşiţa procesul de donare este atent monitorizat, iar persoanele eligibile beneficiază de analize gratuite și de timp liber conform legislației în vigoare.

Bilanțul Centrului de Transfuzii Sanguine Reșița confirmă importanța implicării comunității în susținerea sistemului medical. Cu un necesar ridicat de sânge în spitalele din Caraș-Severin, autoritățile sanitare fac apel la populație să continue să doneze și în 2026.

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la [email protected]

Post-ul Bilanțul Centrului de Transfuzii Sanguine Reșița: peste 6.500 de donatori și aproape 3.000 de litri de sânge recoltați în 2025 apare prima dată în Radio România Reșița.