
Sign up to save your podcasts
Or


Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian și-a aflat următoarea adversară din turneul de la Adelaide. Românca o va înfrunta pe Daria Kasatkina, care a trecut de grecoaica Maria Sakkari cu 7-6 (7/2), 6-4.
Cristian s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Adelaide după una dintre cele mai importante victorii ale carierei. Ea s-a impus în două seturi identice, 6-4, 6-4, în fața rusoaicei Ekaterina Aleksandrova, numărul 11 mondial.
Românca aflată pe locul 37 WTA a avut nevoie de o oră și 50 de minute pentru a trece de jucătoarea din Rusia, care era cotată ca a patra favorită a turneului. Cristian și-a luat astfel revanșa după ce Aleksandrova se impusese în singura lor confruntare de până acum, anul trecut, în optimile turneului de la Tokyo.
Jaqueline Cristian și-a asigurat un cec de 17.235 de dolari și 60 de puncte WTA.
Următoarea ei adversară, australianca de origine rusă Daria Kasatkina, se află pe locul 48 mondial. Ea are deocamdată 3-0 în meciurile directe cu jucătoarea noastră. Cel de-al patrulea duel dintre cele două tenismene va avea loc miercuri dimineaţa, de la ora 1.30.
În primul tur de la Adelaide, Gabriela Ruse a fost învinsă de rusoaica Ana Kalinskaia, cu 6-0, 6-3. Marți, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe ucraineanca Daiana Iastremska.
sursa foto: Agerpres
Post-ul Jaqueline Cristian o va înfrunta pe Daria Kasatkina în optimile turneului de la Adelaide apare prima dată în Radio România Reșița.
Zăpada înghețată a creat probleme pe mai multe artere din Reșița. Echipajele de intervenție ale Primăriei au acționat încă de la primele ore în zonele pietonale din oraș. Cu toate acestea, nu toate aleeile pot fi curățate de gheață și zăpadă, spune viceprimarul Daniel Călin. Sunt porțiuni unde nu se poate interveni cu sare pentru a nu deteriora pavelele. Nici nisip nu poate fi împrăștiat în exces pentru a nu obtura canalizarea orașului. Călin dă asigurări că în câteva zile, situația va reveni la normal.
„Din păcate, nu toți agenții comerciali și nu toate asociațiile de proprietari și-au făcut treaba. Adică, să întrețină trotuarele și căile de acces. Ne-am hotărât să intervenim noi cu material antiderapant și să spargem gheața acolo unde sunt probleme. Acționăm mai ales în zonele intens traficate, cum este în fața la Victoria, pe trotuarele de pe bulevardele Republicii și Muncii”.
„Nu se poate pune sare acolo unde ai pavaj. Nu se poate pune nisip foarte mult pentru că în momentul în care se topește gheața, nisipul acela ajunge în canalizare și acolo apar alte probleme. Dar intervențiile se fac, vor continua și în cursul zilei de astăzi și mâine”.
„Unele străzi în pantă sunt închise circulației pe timp de iarnă, pentru că nu sunt nici măcar accesibile ca să poată fi deszăpezite. Nu e chiar așa de simplu să deszăpezești 40 centimetri de zăpadă, de pe 400 de kilometri de drumuri. O să le desfacem pe toate. Și la Secu, Cuptoare, Țerova, Moniom și la Câlnic. Într-o zi, două, se va circula în condiții optime. Totuși e iarnă, hai să ne bucurăm de iarnă în primul rând”.
Viceprimarul Daniel Călin a mai spus că se intervine și pentru înlăturarea țurțurilor formați sub poduri.
Daniel Călin a declarat că Primăria nu a aplicat amenzi, pentru neîntreținerea corespunzătoare a trotuarelor. Totuși, mai mulți operatori economici au primit avertismente verbale și scrise.
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la [email protected]
Post-ul Primăria Reșița încearcă să scoată orașul de sub gheață apare prima dată în Radio România Reșița.
Aproximativ 1.000 de elevi din orașul Lipova sunt nevoiți să desfășoare cursuri online, luni, iar o parte dintre ei și marți, din cauza temperaturilor scăzute din sălile de clasă, generate de gerul puternic din ultimele zile.
Este vorba despre elevi de învățământ primar, gimnazial și liceal care studiază în șase clădiri ale Liceul Atanasie Marinescu. Potrivit conducerii unității, sistemele de încălzire nu au reușit să ridice temperatura la nivelul minim necesar pentru desfășurarea cursurilor cu prezență fizică.
Managerul liceului, Tudor Calalb, a declarat pentru AGERPRES că, la reluarea cursurilor după vacanța de iarnă, în unele clădiri s-au înregistrat temperaturi de aproximativ 15 grade Celsius, deși instalațiile de încălzire au fost pornite în avans.
„În cursul zilei de joi s-a decis suspendarea cursurilor cu prezență fizică și desfășurarea acestora online pentru vineri și luni. Într-una dintre clădiri, unde învață aproximativ 300 de elevi de gimnaziu și liceu, cursurile se vor desfășura online și marți”, a precizat managerul unității.
Potrivit acestuia, patru dintre clădiri sunt încălzite cu centrale pe lemne, iar două cu teracote, însă gerul accentuat a făcut imposibilă atingerea temperaturii minime recomandate de 18–20 de grade Celsius în sălile de clasă.
Reprezentanții școlii au mai precizat că, deși nu toate clădirile au avut temperaturi extrem de scăzute, măsura cursurilor online a fost aplicată tuturor elevilor, pentru a evita discriminarea și riscurile pentru sănătate.
La nivel județean, situația este una singulară. Șeful Inspectoratul Școlar Județean Arad, Marius Gondor, a declarat că în restul unităților de învățământ din județ cursurile se desfășoară normal.
În județul Arad, temperaturile nocturne au coborât în ultimele zile până la minus 18 grade Celsius, potrivit datelor meteorologice.
Foto: unsplash.com
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Arad: Aproximativ 1.000 de elevi din Lipova fac cursuri online din cauza frigului din sălile de clasă apare prima dată în Radio România Reșița.
FC Barcelona a cucerit Supercupa Spaniei la fotbal, după ce a învins-o pe marea rivală Real Madrid în finala disputată la Jeddah, în Arabia Saudită.
Catalanii s-au impus cu 3-2 și au cucerit trofeul pentru a 16-a oară. Realul rămâne cu 13 Supercupe în palmares.
Campioana Spaniei a deschis scorul prin brazilianul Raphinha în minutul 36, dar finalul primei reprize a fost unul incredibil, cu trei goluri marcate în minutele adiționale. Vinicius Junior a restabilit egalitatea, polonezul Robert Lewandowski a readus în avantaj echipa blaugrana, iar Gonzalo Garcia a egalat din nou pentru madrileni în minutul 45+5.
Golul victoriei catalane a fost marcat de Raphinha în minutul 73. Barcelona a încheiat meciul în inferioritate numerică, după eliminarea lui Frenkie De Jong în prelungiri, pentru un fault la Mbappe. Nerefăcut după o accidentare, starul francez a fost introdus pe teren abia în minutul 76.
Duelul Barcelona-Real a fost urmărit din tribune de 60.326 de spectatori.
sursa foto: Agerpres
Post-ul Barcelona a răpus Realul în Supercupa Spaniei. Catalanii și-au adjudecat pentru a 16-a oară trofeul apare prima dată în Radio România Reșița.
Pasionații sporturilor de iarnă au la dispoziție mai multe opțiuni de schi în județul Caraș-Severin, în intervalul 12–19 ianuarie, potrivit programelor anunțate de administratorii domeniilor schiabile din Banatul Montan. Pârtiile de la Văliug, Muntele Mic, Semenic și Gărâna vor funcționa după un program adaptat condițiilor meteo și stării instalațiilor.
La Văliug, pârtia va fi deschisă de marți până duminică, pe tot parcursul săptămânii. În plus, vineri și sâmbătă, schiorii se pot bucura și de schi nocturn, una dintre cele mai căutate facilități din zonă.
Domeniul schiabil de pe Muntele Mic va funcționa zilnic, cu toate pârtiile deschise. Singura excepție este ziua de marți, când telescaunul Vâlsanu va fi oprit pentru operațiuni tehnice.
Pe Semenic, în intervalul vineri–duminică, este deschisă pârtia Goznuța. Administratorii așteaptă confirmarea oficială și pentru deschiderea pârtiei Crucea de Brazi, în funcție de evoluția condițiilor de zăpadă.
La Gărâna, pârtia va fi deschisă sâmbătă și duminică. Tot sâmbătă, atmosfera de pe pârtie va fi animată de un party organizat de Wolfsberg Ski, eveniment dedicat iubitorilor de schi și distracție în aer liber.
Administratorii pârtiilor recomandă turiștilor să se informeze înainte de plecare cu privire la starea vremii și programul instalațiilor de transport pe cablu, întrucât acesta poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo. De asemenea, schiorii sunt sfătuiți să folosească echipament adecvat sezonului de iarnă și să respecte regulile de siguranță pe pârtii.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Programul pârtiilor din Caraș-Severin, în perioada 12–19 ianuarie. Unde se schiază în Banatul Montan apare prima dată în Radio România Reșița.
Gerul extrem din Europa a dus la o explozie a preţurilor energiei spot, iar România se află printre cele mai afectate ţări.
Luni, 12 ianuarie 2026 prețul mediu zilnic pe piața OPCOM a ajuns la 1.032 lei/MWh (201 euro/MWh). Tariful este dublu față de Germania (104 euro/MWh) și triplu față de Franța (87 euro/MWh).
În anumite intervale, prețul a depășit chiar 2.000 lei/MWh, maximul zilei fiind 2.059 lei/MWh în jurul orei 17:00.
Doar Polonia (269 euro/MWh), țările baltice (223 euro/MWh), Slovacia (206 euro/MWh) și Ungaria (203 euro/MWh) au avut prețuri mai mari decât România.
Cauze principale:
Meteorologii anunță că valul de frig abia începe și va dura cel puțin o săptămână, ceea ce înseamnă presiune suplimentară pe prețuri și pe sistem în următoarele zile.
Sursă: profit.ro
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Preţurile energiei au explodat pe fondul gerului: România printre cele mai afectate ţări apare prima dată în Radio România Reșița.
Globurile de Aur 2026: miniseria „Adolescence” (Netflix) și filmul „One Battle After Another” au câștigat câte patru premii. „Hamnet” a fost desemnat cel mai bun film al anului.
Gala Globurilor de Aur 2026, desfășurată în Los Angeles, a adus în prim-plan producțiile care au definit anul cinematografic și televizat. Miniseria „Adolescence” (Netflix) și filmul „One Battle After Another” au fost marii câștigători ai serii, cu câte patru premii fiecare, în timp ce „Hamnet”, un film emoționant despre familia lui William Shakespeare, a fost desemnat cel mai bun film.
Miniseria „Adolescence”, produsă de Netflix, a confirmat trendul ascendent al platformelor de streaming în competițiile de prestigiu. Producția a fost recompensată cu patru trofee importante:
Serialul a impresionat juriul prin realismul dur, interpretările intense și modul onest în care abordează fragilitatea adolescenței și relațiile de familie.
Filmul „One Battle After Another”, o comedie neagră cu accente dramatice despre un fost revoluționar și relația cu fiica sa, a obținut patru distincții:
Filmul a fost apreciat pentru ironia fină, profunzimea emoțională și felul în care vorbește despre idealuri pierdute și legături de familie puse la încercare
Trofeul pentru cel mai bun film a revenit producției „Hamnet”, un film biografic delicat despre viața familiei lui William Shakespeare. Pelicula a mai fost premiată și pentru:
„Hamnet” a impresionat prin sensibilitate, eleganță vizuală și abordarea intimă a unei figuri istorice iconice, dintr-o perspectivă profund umană.
Sursă: goldenglobes.com
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Globurile de Aur 2026 apare prima dată în Radio România Reșița.
NATO poartă discuții constructive despre Groenlanda, pe fondul interesului administrației Trump și al creșterii importanței strategice a Arcticii.
Statele membre NATO poartă discuții constructive privind Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei. Acesta se află din nou în centrul atenției internaționale, după ce administrația Trump și-a exprimat interesul pentru achiziționarea acestuia. Comandantul suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR), generalul american Alexus Grynkewich a susţinut duminică, 11 ianuarie 2026, în Suedia, o conferinţă pe tema apărării.
Alexus Grynkewich a subliniat că importanța strategică a regiunii arctice crește rapid, pe măsură ce schimbările climatice duc la retragerea gheții. Acest lucru facilitează accesul naval și militar într-o zonă până recent greu de controlat.
„Am văzut nave chineze patrulând împreună cu Rusia, nu doar de-a lungul coastei nordice a Rusiei, ci și la nord de Alaska, în apropierea Canadei și în alte zone. Aceste activități nu au scopuri pașnice – nu studiază focile sau urșii polari”, a declarat Grynkewich, citat de AFP.
Potrivit oficialului NATO, subiectul Groenlandei este abordat în cadrul Consiliului Atlanticului de Nord, principalul for decizional al Alianței.
„Cel mai important lucru este ca membrii NATO, care colaborează de atâția ani, să discute și să lucreze împreună pentru a gestiona aceste probleme sensibile”, a subliniat Grynkewich.
Generalul american a precizat că nu există o amenințare militară imediată la adresa NATO. El a atras totuşi atenția că Arctica devine un spațiu-cheie în competiția geopolitică globală.
În acest context, Germania și Danemarca se pregătesc să trimită delegații oficiale la Washington pentru discuții cu administrația americană.
Sursă: Agerpres
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul NATO discută constructiv despre Groenlanda apare prima dată în Radio România Reșița.
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că luni, 12 ianuarie 2026, cursurile se vor desfășura online în șase unități de învățământ din țară, iar în alte trei școli activitatea didactică va fi suspendată, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile.
Potrivit informațiilor transmise de inspectoratele școlare județene, cu ora de referință 18:00, măsurile vizează unități școlare din județele Argeș, Arad, Dolj, Gorj, Olt, Timiș și Bistrița-Năsăud.
Cursurile vor avea loc în sistem online în șase unități de învățământ, câte una în fiecare dintre județele:
Aceste măsuri afectează aproximativ 2.200 de elevi și preșcolari, conform datelor centralizate de autorități.
În trei unități de învățământ, câte una în județele Argeș, Bistrița-Năsăud și Olt, activitatea didactică va fi suspendată, urmând ca orele să fie recuperate ulterior. În aceste cazuri sunt implicați aproximativ 100 de elevi.
Decizia vine în contextul în care mai mult de jumătate dintre județele din nordul țării se află sub cod galben de vreme deosebit de rece, cu ger, ninsori și intensificări ale vântului, avertizare valabilă până marți, 13 ianuarie.
Autoritățile educaționale precizează că situația este monitorizată permanent, iar eventuale noi decizii vor fi comunicate în funcție de evoluția condițiilor meteo.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Ministerul Educației: Cursuri online în șase școli și activitate suspendată în alte trei, din cauza vremii nefavorabile apare prima dată în Radio România Reșița.
Tenismenele Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse și-au asigurat prezența pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 500 de la Adelaide, după victoriile obținute duminică, în cea de-a doua și ultima rundă a calificărilor.
Sorana Cîrstea (41 WTA) s-a impus cu 7-6 (7/5), 6-3, în fața uzbecei Kamilei Rahimova din Uzbekistan (91 WTA). Jucătoarea noastră a obținut victoria după două ore de joc.
Jaqueline Cristian (38 WTA) a învins-o pe austriaca de origine rusă Anastasia Potapova (55 WTA). Românca s-a impus cu 6-1, 6-3, după o oră și 34 de minute.
La rândul ei, Gabriela Ruse (85 WTA) a trecut în trei seturi de jucătoarea cehă Katerina Siniakova (47 WTA). A fost 3-6, 6-3, 6-2, după o oră și 57 de minute.
Fiecare româncă și-a asigurat un cec de 11.250 de dolari și 26 de puncte WTA, notează Agerpres.
În primul tur, Cîrstea va juca împotriva ucrainencei Daiana Iastremska (27 WTA). Jaqueline Cristian o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Aleksandrova (10 WTA), a patra favorită, iar Gabriela Ruse va primi replica rusoaicei Ana Kalinskaia (33 WTA).
sursa foto: Agerpres
Post-ul Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, calificate pe tabloul principal la Adelaide apare prima dată în Radio România Reșița.
From the publisher's feed