Radio România Reșița

Radio România Reșița

By
Download on the App Store

Radio România Reșița episodes

  • Se schimbă regulile privind facilitățile de transport interurban pentru persoanele cu dizabilități din Timiș, din ianuarie 2026

    Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș anunță modificări importante privind modalitatea de acordare a facilităților de transport interurban pentru persoanele cu dizabilități, valabile începând cu luna ianuarie 2026. Schimbările sunt prevăzute în Ordonanța de urgență nr. 90/2025, publicată în Monitorul Oficial la finalul anului trecut.

    Două opțiuni de sprijin, la alegerea beneficiarului

    Potrivit noilor reglementări, persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru una dintre următoarele forme de sprijin, în funcție de nevoile personale:

    1. Menținerea gratuității la transportul interurban
    Această opțiune se adresează persoanelor care utilizează transportul public pentru deplasările între localități, în condițiile stabilite de legislația în vigoare.

    2. Bonuri valorice pe suport electronic
    Alternativ, beneficiarii pot alege acordarea de bonuri valorice electronice, destinate cheltuielilor de deplasare cu autoturismul. Acestea pot fi utilizate pentru:

    • alimentarea cu carburant;
    • încărcarea cu energie electrică, în cazul autovehiculelor electrice.
    • Sumele acordate

      Sprijinul financiar anual este stabilit astfel:

      • până la 1.500 de lei pentru persoanele cu handicap grav;
      • până la 750 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat.
      • Bonurile pot fi utilizate pentru autoturismul aflat în proprietatea persoanei cu dizabilități sau a familiei acesteia, a asistentului personal, a asistentului personal profesionist ori a însoțitorului.

        Depunerea cererilor și documente necesare

        Pentru a beneficia de una dintre opțiuni, persoanele interesate trebuie să depună o cerere de opțiune, care poate fi transmisă:

        • direct la sediul DGASPC Timiș;
        • prin poștă;
        • prin e-mail.
        • Anexa nr. 2 trebuie completată indiferent de opțiunea aleasă.
          În cazul solicitării bonurilor valorice pentru carburant sau energie electrică, este necesară și completarea Anexei nr. 5, precum și depunerea:

          • unei copii a actului de identitate;
          • unei copii a certificatului de încadrare în grad de handicap.
          • Date de contact

            Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot contacta DGASPC Timiș la următoarele numere de telefon:

            • 0256 490 281 / 0256 494 030 – sediul din Piața Regina Maria nr. 3;
            • 0752 136 628 / 0755 065 124 – sediul de pe strada Franz Liszt nr. 3.
            • Solicitările pot fi transmise și prin e-mail, la adresele:

                Urmărește-ne și pe Google News

                Post-ul Se schimbă regulile privind facilitățile de transport interurban pentru persoanele cu dizabilități din Timiș, din ianuarie 2026 apare prima dată în Radio România Reșița.

                0 min
              • Marea Britanie introduce controale oftalmologice obligatorii pentru șoferii de peste 70 de ani

                Marea Britanie va introduce controale oftalmologice obligatorii la fiecare trei ani pentru șoferii cu vârsta de peste 70 de ani, o schimbare majoră în legislația rutieră, menită să crească siguranța pe drumurile publice. Măsura vine după ani în care autoritățile s-au bazat aproape exclusiv pe auto-raportarea problemelor de vedere de către conducătorii auto vârstnici, conform BBC.

                Până acum, șoferii britanici erau supuși unui control medical al vederii doar la obținerea permisului, urmând ca ulterior să anunțe singuri autoritățile dacă apar afecțiuni care le-ar putea afecta capacitatea de a conduce.

                Decizia, determinată de statistici îngrijorătoare

                Guvernul a luat această decizie în contextul unor date alarmante: aproape unul din patru șoferi uciși în accidente rutiere în 2024 avea 70 de ani sau peste, potrivit statisticilor oficiale citate de BBC.

                Autoritățile britanice consideră că deteriorarea treptată a vederii, adesea neconștientizată de șoferi, reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră.

                Diferențe față de sistemul din România

                La fel ca în România, în Marea Britanie testarea oftalmologică este obligatorie înainte de obținerea permisului de conducere. Diferența majoră apare ulterior:

                • în România, controalele medicale sunt realizate periodic;
                • în Marea Britanie, după obținerea permisului, șoferii nu mai sunt chemați automat la control, ci trebuie să declare singuri dacă apar probleme de vedere.
                • Noul sistem schimbă această abordare pentru categoria de vârstă peste 70 de ani.

                  Sprijin din partea experților în sănătatea ochilor

                  Specialiștii în oftalmologie au salutat măsura, subliniind că un control al vederii ar trebui efectuat cel puțin o dată la doi ani, indiferent de vârstă. Ei avertizează că vederea se poate degrada lent, fără simptome evidente, iar chiar și modificările minore pot încetini reflexele și pot crește riscul de accidente grave.

                  În prezent, testele oftalmologice sunt gratuite în Marea Britanie pentru persoanele de peste 60 de ani, ceea ce ar putea facilita implementarea noilor reguli.

                  Rezerve din partea organizațiilor pentru vârstnici

                  Organizația Age UK, care reprezintă interesele persoanelor vârstnice, a atras atenția că testele oftalmologice, luate singure, nu sunt suficiente pentru reducerea accidentelor rutiere. Cu toate acestea, o anchetă oficială realizată anul trecut, după moartea a patru persoane ucise de șoferi cu deficiențe de vedere, a concluzionat că mecanismul bazat exclusiv pe declarațiile șoferilor nu este eficient.

                  Coronerul care a analizat cazul a subliniat că Marea Britanie se numără printre puținele state europene care se bazează aproape integral pe auto-raportare în ceea ce privește afecțiunile de vedere ale șoferilor.

                  Alte măsuri pentru creșterea siguranței rutiere

                  Noua strategie guvernamentală include și alte schimbări importante:

                  • reducerea limitei legale de alcool la volan în Anglia, pentru a o alinia cu cea din Scoția;
                  • introducerea de puncte de penalizare pentru nepurtarea centurii de siguranță.
                  • Autoritățile speră că pachetul de măsuri va contribui la reducerea numărului de accidente grave și la creșterea siguranței pentru toți participanții la trafic.

                    Foto: unsplash.com

                    Urmărește-ne și pe Google News

                    Post-ul Marea Britanie introduce controale oftalmologice obligatorii pentru șoferii de peste 70 de ani apare prima dată în Radio România Reșița.

                    0 min
                  • Previziuni rutiere 2026: an record pentru autostrăzi și drumuri expres în România

                    Potrivit unei analize publicate de Asociația Pro Infrastructură, anul 2026 se anunță unul fără precedent pentru infrastructura rutieră din România. Estimările arată că în cursul acestui an ar putea fi dați în trafic aproximativ 244 de kilometri de autostradă și drum expres, iar într-un scenariu ultra-optimist, totalul ar putea ajunge la circa 284 de kilometri, o performanță nemaiîntâlnită până acum.

                    Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres a României însumează în prezent 1.416,3 kilometri aflați în exploatare, la care se adaugă 840,7 kilometri contractați pentru proiectare și execuție și alți 486,2 kilometri aflați în diverse stadii de licitație. După recordul din anul electoral 2024, când au fost deschiși aproape 195 de kilometri, și cei 146 de kilometri inaugurați în 2025, anul viitor ar putea depăși toate așteptările.

                    De ce 2026 poate deveni anul record

                    Creșterea spectaculoasă estimată pentru 2026 este explicată de cumularea mai multor factori: restanțe din anii anteriori, șantiere accelerate și proiecte care, deși au termen contractual în 2027, ar putea fi devansate. Printre acestea se numără DEx6 Galați–Brăila, segmente din Autostrada A0 Nord, Autostrada A3 și Autostrada A7, dar și tronsoane din Autostrada A1 și Autostrada A8.

                    A1 Margina–Holdea, din nou amânată

                    În ciuda promisiunilor repetate, veriga lipsă de pe Autostrada A1 dintre Margina și Holdea nu va fi deschisă în 2026. Potrivit estimărilor, lucrările la tuneluri ar urma să fie finalizate în vara acestui an, iar circulația să fie deschisă abia în vara lui 2027, cel mai probabil în termenul contractual.

                    Calendarul realist al inaugurărilor

                    Analiza Asociației Pro Infrastructură indică un calendar dens al inaugurărilor, care ar putea începe încă din aprilie 2026, cu tronsoane importante din A7, A3 și A0 Nord. În lunile de vară sunt așteptate deschideri pe A7 Adjud–Săbăoani, DEx6 Galați–Brăila și A1 Curtea de Argeș–Tigveni, unde ar putea fi inaugurat primul tunel de autostradă din România.

                    Toamnă plină pe Transilvania și Moldova

                    Spre finalul verii și în toamnă, șantierele de pe Autostrada Transilvania (A3) și Autostrada Moldovei (A7) ar urma să livreze noi tronsoane, inclusiv Suplacu de Barcău–Chiribiș și Săbăoani–Pașcani. Totodată, există șanse ca unele segmente de pe Autostrada A8 să fie deschise anticipat, în scenariul ultra-optimist.

                    Rețeaua începe să se lege

                    Dincolo de cifre, 2026 este văzut drept anul în care rețeaua rutieră de mare viteză a României capătă coerență reală. La finalul anului, țara noastră ar putea ajunge la aproximativ 1.660 de kilometri de autostradă și drum expres în exploatare, cu rute rapide complete între marile orașe și un inel complet de ocolire a Capitalei, de aproximativ 100 de kilometri.

                    Urmărește-ne și pe Google News

                    Post-ul Previziuni rutiere 2026: an record pentru autostrăzi și drumuri expres în România apare prima dată în Radio România Reșița.

                    0 min
                  • Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale

                    Teatrul Național Radiofonic, parte a Radio România, lansează noua platformă eteatru.ro, cea mai amplă colecție on-demand de teatru radiofonic din România. Lansarea are loc în data de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale.

                    Acces modern la mii de spectacole din arhiva Teatrului Radiofonic

                    Din 15 ianuarie, noua versiune eteatru.ro oferă o experiență digitală complet modernizată și acces în timp real la mii de producții din arhiva Teatrului Național Radiofonic. Publicul va putea asculta atât spectacole clasice și montări legendare, cât și creații contemporane sau premiere realizate special pentru mediul audio.

                    Secțiune dedicată copiilor

                    Platforma include o interfață special concepută pentru copii, unde sunt reunite cele mai îndrăgite povești și piese pentru cei mici, în interpretări memorabile, adaptate vârstei și ritmului de ascultare al acestora.

                    Navigare intuitivă și colecții tematice

                    Spectacolele sunt organizate în colecții ușor de identificat, de la comedii la drame, de la producții recente la spectacole premiate sau istorice. Structura clară permite o navigare plăcută și intuitivă în universul teatrului radiofonic românesc.

                    Funcționalități moderne, ca pe platformele de streaming

                    Construită după modelul marilor platforme digitale de streaming, eteatru.ro oferă funcționalități avansate:

                    • crearea unui cont personal;
                    • salvarea spectacolelor preferate;
                    • reluarea ascultării oricând, de pe orice dispozitiv.
                    • Calitate audio la standarde internaționale

                      Toate spectacolele disponibile pe noul eteatru.ro au fost remasterizate și respectă cele mai înalte standarde tehnice de difuzare digitală, conform normelor internaționale de broadcasting, pentru o experiență audio clară, coerentă și captivantă.

                      Catalog în continuă extindere

                      Noul eteatru.ro este gândit ca o platformă dinamică, cu un catalog aflat în permanentă dezvoltare. Lunar vor fi adăugate zeci de spectacole noi, iar în scurt timp oferta va ajunge la mii de titluri de teatru radiofonic și povești audio.

                      Aproape un secol de tradiție în teatrul radiofonic românesc

                      Teatrul radiofonic românesc are o tradiție de aproape 100 de ani. Prima difuzare a avut loc la 18 februarie 1929, odată cu transmiterea piesei „Ce știa satul” de V. Al. Jean (pseudonimul dramaturgului Ion Valjan). De atunci, Teatrul Național Radiofonic a construit o arhivă sonoră de patrimoniu, reunind mari texte ale dramaturgiei românești și universale, regizori de prestigiu și unele dintre cele mai importante voci ale scenei românești.

                      Acces gratuit la lansare

                      La momentul lansării, 15 ianuarie, platforma eteatru.ro va fi integral gratuită, oferind publicului larg acces liber la una dintre cele mai valoroase arhive culturale audio din România.

                      Post-ul Teatrul Național Radiofonic Radio România lansează noul eteatru.ro, de Ziua Culturii Naționale apare prima dată în Radio România Reșița.

                      0 min
                    • Vandalizare la doar șase zile de la inaugurare: toaletele din Parcul Dragalina, Caransebeș, reparate de urgență

                      Primăria Municipiului Caransebeș a remediat problemelor apărute la toaletele publice din Parcul Dragalina, una dintre cele mai frecventate zone de relaxare din Caransebeș. Reprezentanții administrației locale transmit că ambele toalete au fost reparate și sunt, în acest moment, în stare completă de funcționare, fiind repuse la dispoziția cetățenilor.

                      Vandalism apărut la doar câteva zile de la inaugurare

                      Primăria subliniază faptul că situația este cu atât mai regretabilă cu cât actele de vandalism au apărut la doar șase zile de la darea în folosință a toaletelor publice. O investiție recentă, realizată pentru comunitate, a fost afectată într-un timp foarte scurt.

                      „Nu ne-am așteptat ca astfel de fapte să apară într-un interval atât de mic”, transmit reprezentanții administrației locale.

                      Mai multă supraveghere în zona parcului

                      Pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente, sistemul de supraveghere video din zona Parcului Dragalina va fi extins. În perioada următoare vor fi montate camere suplimentare, care să permită identificarea și documentarea rapidă a eventualelor acte de vandalism.

                      Apel către cetățeni: respect pentru spațiul public

                      Primăria Caransebeș face un apel la spiritul civic al tuturor utilizatorilor. Autoritățile avertizează că persoanele care vor aduce prejudicii sau vor afecta buna funcționare a toaletelor publice vor fi identificate și vor răspunde conform legii.

                      „Spațiile publice sunt ale tuturor. Respectul pentru ele înseamnă respect pentru comunitate”, transmit reprezentanții administrației locale.

                      Urmărește-ne și pe Google News

                      Post-ul Vandalizare la doar șase zile de la inaugurare: toaletele din Parcul Dragalina, Caransebeș, reparate de urgență apare prima dată în Radio România Reșița.

                      0 min
                    • Platforma de sesizări a Primăriei Municipiului Timișoara rămâne activă și în 2026. Peste 21.000 de sesizări înregistrate anul trecut

                      Locuitorii din Timișoara pot transmite și în anul 2026 sesizări, observații și sugestii către administrația locală, prin intermediul platformei online dedicate a Primăriei Municipiului Timișoara. Instrumentul digital rămâne un canal activ de dialog între cetățeni și autorități, contribuind la identificarea rapidă a problemelor din oraș și la o gestionare mai eficientă a resurselor publice.

                      Peste 21.000 de sesizări în 2025

                      Potrivit datelor oficiale, în cursul anului 2025, timișorenii au transmis peste 21.000 de sesizări prin platforma online.
                      Dintre acestea:

                      • peste 14.500 au fost deja soluționate;
                      • mai mult de 5.000 se află în curs de rezolvare.
                      • Mediul și spațiile verzi, în topul sesizărilor

                        Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în zona mediului, locurilor de joacă și spațiilor verzi, cu aproape 5.000 de raportări.
                        De asemenea, problemele legate de ordinea publică, starea străzilor și a trotuarelor au reprezentat aproape o treime din totalul sesizărilor.

                        Alte domenii semnalate frecvent de cetățeni au fost:

                        • salubrizarea,
                        • deratizarea și dezinsecția,
                        • deszăpezirea,
                        • traficul rutier și semnalizarea rutieră.
                        • Zonele cu cele mai multe sesizări

                          Raportările s-au concentrat în special în zonele cu trafic intens sau densitate mare a populației. Printre acestea se numără:

                          • Calea Torontalului,
                          • Bulevardul Liviu Rebreanu,
                          • Calea Circumvalațiunii,
                          • Calea Martirilor 1989,
                          • Strada Constructorilor,
                          • Calea Bogdăneștilor,
                          • Calea Sever Bocu,
                          • Strada Armoniei.
                          • Cele mai puține raportări au vizat domenii precum școli, spitale, piețe agroalimentare, șantiere, construcții și terenuri, dar și organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

                            Monitorizare în timp real și prioritizarea intervențiilor

                            Datele colectate prin platforma oficială https://sesizari.primariatm.ro permit administrației locale să monitorizeze în timp real problemele semnalate, să stabilească priorități de intervenție și să aloce resursele în funcție de nevoile reale ale comunității.

                            Reprezentanții Primăriei subliniază că fiecare sesizare transmisă contribuie la îmbunătățirea serviciilor publice și la creșterea calității vieții urbane.

                            Urmărește-ne și pe Google News

                            Post-ul Platforma de sesizări a Primăriei Municipiului Timișoara rămâne activă și în 2026. Peste 21.000 de sesizări înregistrate anul trecut apare prima dată în Radio România Reșița.

                            0 min
                          • Sfântul Ioan Botezătorul – tradiții și obiceiuri. Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica

                            Creştinii ortodocşi şi greco-catolici de pretutindeni sărbătoresc în fiecare an, în data de 7 ianuarie, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, fiul Elisabetei şi al preotului Zaharia, născut în cetatea Orini. El este cunoscut sub numele de “Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos. Este ultimul mare profet care a constituit puntea de legătură între Vechiul şi Noul Testament. Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica.


                            În trecut, de Sfântul Ioan Botezătorul, avea loc Torontoiul sau Iordănitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospăţul final, ce încheie astfel ciclul sărbătorilor de iarnă. Iordănitul femeilor avea un ritual strict, în care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la râu să le stropească şi apoi făceau o masa comună.

                            Sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.

                            Sfântul Ioan este protectorul pruncilor

                            și, de aceea, sărbătoarea se ține pentru ca pruncii să se nască
                            sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ioan
                            este una a bucuriei, și se spune, despre cine nu se bucură în această
                            zi, că va fi trist tot timpul anului.

                            Un alt obicei întâlnit în ziua de

                            Sfântul Ioan este “Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat agheasmă
                            de la preot, în ajun, merg, în dimineața sărbătorii la biserică și, după
                            terminarea slujbei, stropesc fiecare om care iese, apoi îi urează.
                            Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu
                            care seara chefuiesc.

                            Tradiția ne spune că, în dimineața zilei

                            de Sfântul Ioan fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă,
                            pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

                            Se mai spune totodată, conform tradiției

                            populare, că după Sfântul Ioan se botează gerul, adică se înmoaie
                            frigul și începe să se facă mai cald.

                            Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea

                            de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi şi
                            a-L face cunoscut lui Israel. Evanghelistul Luca notează, cu o extremă
                            precizie, data la care Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice: „În
                            al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu
                            Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele
                            său, tetrarh al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al
                            Abilenei, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui
                            Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3, 1-2).

                            Rolul pe care l-a avut Sfântul Ioan

                            Botezătorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii,
                            de a naşte în ei credinţa în Hristos. Acesta îşi începe predica cu
                            aceleaşi cuvinte ca şi Mântuitorul: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”
                            (Mt. 3, 2). Le atrage atenţia că nu este de ajuns să faci parte din
                            poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mântuirea. În acest sens le
                            spune: „Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam”
                            (Matei 3, 9; Luca 3, 8), descoperind că toate neamurile sunt chemate la
                            mântuire.

                            Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul şase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie) şi a treia aflare a capului său (25 mai).

                            În ziua pomenirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit statisticilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, trei sferturi dintre aceştia sunt bărbaţi, iar majoritatea poartă numele de Ioan, Ion, Ionuţ sau Ionel. De asemenea, cele mai întâlnite nume de femei sunt Ioana, Ionela, Nela şi Ionica.

                            Despre simbolistica zilei, părintele Sorin Buşoi de la Biserica ortodoxă română „Schimbarea la Faţă” din cartierul reşiţean, Lunca Bârzavei:

                            Sursa foto: b365.ro

                            Urmărește-ne și pe Google News

                            Post-ul Sfântul Ioan Botezătorul – tradiții și obiceiuri. Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica apare prima dată în Radio România Reșița.

                            0 min
                          • In memoriam – Răfăilă Vincu (1961–2026)

                            Sunt oameni care pleacă prea devreme, dar rămân prin ceea ce au dăruit. Răfăilă Vincu a fost unul dintre ei.

                            Născut la 24 aprilie 1961, Răfăilă și-a trăit copilăria în Naidăș, sat cărășan din care a dus cu el, toată viața, liniștea, rostul și adevărul lumii de acasă. Acolo s-au așezat primele note, primele emoții, primele cântece.

                            Școala a urmat-o la Reșița, iar drumul muzicii a început cu acordeonul. Apoi, pas cu pas, vocea lui și-a găsit locul. Un timbru cald, ușor de recunoscut, o interpretare curată și sinceră, exact așa cum trebuie să fie folclorul. Nu a căutat strălucirea facilă și nici artificiile scenei. A ales adevărul cântecului.

                            Răfăilă Vincu a cântat ca un rapsod adevărat. Cu respect pentru tradiție, cu măsură și cu o simplitate care emoționa tocmai prin lipsa exagerărilor. Când îl ascultai, aveai senzația că auzi satul vorbind: despre bucurii, despre dor, despre oameni.

                            Astăzi, Banatul e mai tăcut. Dar cântecele lui rămân. În amintirile celor care l-au cunoscut, în inimile celor care l-au ascultat și în folclorul pe care l-a slujit cu demnitate.

                            Gândurile noastre se îndreaptă către familie și către toți cei care l-au cunoscut și prețuit. Amintirea lui Răfăilă Vincu va rămâne vie prin cântecele sale și prin felul onest în care a slujit folclorul bănățean.

                            Dumnezeu să-l odihnească în pace!

                            Post-ul In memoriam – Răfăilă Vincu (1961–2026) apare prima dată în Radio România Reșița.

                            0 min
                          • Ionel Teodoreanu- o filă din vârstele literaturii române

                            ’’Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi… Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou… (“La Medeleni , Ionel Teodoreanu“)’‘


                            Destinul unui scriitor interbelic, Ionel Teodoreanu, rămas parcă nedefinit, purtându-şi vârsta gândurilor cititorilor săi , undeva într-o mirare adolescentină este provocare ce v-o lansez este asemeni unui vers de care-ţi aduci aminte avându-l pe buze înainte de-a şti unde l-ai auzit: ” Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă el cu dragostea de mână şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear”.
                            „Umbre ai şi tu cititorule, călătorule spre moarte, frate al trecerii mele”, scria Ionel Teodoreanu şi urmându-i amintirea , încercăm să înlăturăm umbrele unei uitări indecente…


                            Ionel Teodoreanu, pe numele complet: Ioan-Hipolit Teodoreanu a văzut lumina zilei pe 6 ianuarie 1897 la Iaşi în casa părinților săi de pe strada Ștefan cel Mare. Era cel de-al doilea fiu al avocatului Osvald Teodoreanu și al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la conservator.


                            Bunicii săi dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului mitropoliei) și Ștefania Musicescu. I-a avut ca frați pe Alexandru O. Teodoreanu (Păstorel) și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918.


                            Ionel Teodoreanu a debutat în revista Însemnări literare în 1919 cu „Jucării pentru Lily”.
                            Scrisul i-a ocupat cea mai mare parte a timpului liber, iar cele mai multe cărţi ale sale s-au născut în lungile zile de vară, când, obosit să pledeze în procese, se retrăgea împreună cu familia la Mănăstirea Agapia din Neamţ. Acolo, în cerdac, scria până după-amiază. După ce punea punct, povestesc cei care l-au cunoscut, se plimba cu soţia sa (născută Maria Ştefana Lupaşcu, ea însăşi scriitoare, având pseudonimul Ştefana Velisar) şi se juca cu cei doi copii ai săi, Ştefan şi Osvald Teodoreanu.


                            Debutul editorial l-a avut cu volumul de nuvele „Ulița copilăriei” (1923). Este legat, ca și fratele său Păstorel Teodoreanu, eminent epigramist, de grupul Viața Românească, tutelat de Garabet Ibrăileanu. Prima descoperire a noului scriitor în mediul literar ieșean aparține lui Demostene Botez. Pe acesta, Ionel Teodoreanu îl cunoștea încă din anii de liceu. Fiind unul din animatorii Însemnărilor literare – de sub conducerea directă a lui Mihail Sadoveanu și George Topârceanu – și deja colaborator al lui Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez îl prezintă marelui critic pe mai tânărul său prieten.


                            Tenacitatea lui Garabet Ibrăileanu de a-l susține pe Ionel Teodoreanu, în care vedea un membru al grupării de la Viața Românească cu drepturi egale față de ceilalți, se sprijinea nu atât pe valoarea intrinsecă acordată „Jucăriilor pentru Lily”, cât pe speranțele mari pe care și le pune în viitorul artistic al protejatului său. Speranțele criticului nu sunt înșelate, și încă din primul an al noii ei apariții Viața românească începe să aibă în Ionel Teodoreanu pe unul dintre colaboratorii ei tot mai activi și mai de valoare.


                            Anii 1920, 1921, 1922 și 1923 nu sunt deosebit de productivi, căci în acest răstimp scriitorul publică destul de puțin: povestirile ce vor intra în volumul „Ulița copilăriei” și alte câteva ce nu vor rămâne decât în paginile revistei Viața românească, la care se adaugă traducerea articolului „Amintiri despre Tolstoi” al lui Maxim Gorki.


                            Începând cu anul 1924 însă, Ionel Teodoreanu începe lucrul la trilogia „La Medeleni”, publicând succesiv în revista Viața românească, până în anul 1928, părți ale celor trei volume ce compun acest roman.
                            Critica a subliniat prospețimea condeiului său în evocarea copilăriei și a adolescenței exuberante. Criticul literar George Călinescu îi ironiza stilul încărcat, ușor baroc, poreclindu-l „Metaforel” și îi desființează în „Istoria literaturii române de la origini și până în prezent” cele trei romane ale ciclului „La Medeleni”. Călinescu creează chiar și un verb pentru a desemna stilul lui Teodoreanu, a „medeleniza”. Totuşi, întrebat ce prozatori din generația ivită după cel dintâi război mondial i-au reținut atenția, Liviu Rebreanu menționa printre primii, pe Ionel Teodoreanu: „căruia îi transmit salutul și mulțumirea mea pentru toate paginile pe care le-a scris și pe care le-am citit cu atât mai mare plăcere cu cât eu nu le-aș fi putut scrie niciodată”


                            Presărând cele trei părți ale cărții cu întâmplări din propria viață, se pierde subtil în analiza sufletului omenesc. Creează câteva tipuri memorabile de fete -Olguța, Monica.


                            Împărțindu-și timpul între baroul avocățesc, după Delavrancea, se pare că Ionel Teodoreanu a fost cel mai de seamă avocat-scriitor din câți au fost în România și masa de scris, Ionel Teodoreanu va elabora, până prin 1947, aproape în fiecare an câte un volum, vizibilă fiind ambiția sa de a depăși tutela exercitată de propria sa capodoperă, romanul „La Medeleni”.


                            Puțin cunoscut este faptul că, neîntrerupându-și activitatea de avocat și scriind în această perioadă două ample romane – „Fata din Zlataust” si „Golia”, ambele în câte două volume, între 1930 – 1933, Ionel Teodoreanu deține postul de decan al Teatrului Național din Iași. Este singura funcție oficială pe care o are de-a lungul vieții. Perioada directoratului lui Ionel Teodoreanu rămâne un moment distinct, prin calitatea sa ridicată, în istoria Teatrului Național. Conștiinciozitatea exemplară și pasiunea nedezmințită, dublată de o remarcabilă competență, caracterizează în cel mai înalt grad persoana tânărului director.


                            “Destinul fiecărui om e şi o fericire şi o pedeapsă. La unii precumpăneşte pedeapsa, la alţii fericirea. Totuna, tot acolo ajungi, regretând că s-a sfârşit aşa de curând sau regretând că nu s-a sfârşit mai repede. Tot nemulţumiri, tot zbucium, tot dezechilibru. Fiecare e trimis prin viaţă la destinaţie, împachetat într-un destin impermeabil“.


                            Ionel Teodoreanu a fost un bărbat frumos şi melancolic, supranumit poet în proză, comparat cu scriitorii îndrăgostiţi de natură, precum Calistrat Hogaş sau Mihail Sadoveanu. Lirismul din scrierile lui Ionel Teodoreanu ne aminteşte că universul lecturii este în măsură să ne redea sentimentul pierdut al graţiei divine.


                            “Cred că numai sufletul deschide uşa bolilor. Adică nu. Mai exact: că bolile intră când sufletul uită să închidă uşa, sau se dezinteresează de ea”… şi Ionel Teodoreanu a lăsat uşa sufletului deschisă într-o zi de iarnă acum 67 de ani… şi boala a luat chipul morţii şi au plecat împreună… între timp pe uliţele amintirilor noastre , încă se joacă de-a viaţa şi de-a moartea Lorelei, Catul Bogdan, Olguţa sau Dănuţ, poate că un colţ de Rai , acolo Sus se numeşte acum La Medeleni , iar undeva într-un ungher al său , Ionel Teodoreanu este asemeni personajului său: „Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cănta copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteraneeni.Cânt cu mâna întinsa sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răpântii de drum. Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea”.


                            Bucuria şi durerea lui Ionel Teodoreanu sunt recunoscute în operele sale: La Medeleni, Lorelei, Pe Ulita copilariei, În casa bunicilor, Masa umbrelor, ultimele trei dintre aceste lucrări având caracter memorialistic.
                            Pentru cei care simt că scrisul nu-i decât lupta cu moartea şi uneori victorie asupra ei, neuitarea este pruncia sufletului… a unui suflet în care nu contează câţi ani şi-au scrijelit prezenţa, dar ce contează cu adevărat este lacrima ce rătăceşte în căutare de drumuri spre propria inimă…

                            Final de poveste


                            Bucuresti, 3 februarie 1954:
                            După o zi şi o noapte de viscol străzile oraşului erau blocate cu dalme de nămeţi, Ionel Teodoreanu porneşte totuşi spre tribunal, pe jos, înotând prin marea de troiene. La două sute de metri de casă îşi dă seama că ziua de lucru e compromisă, tribunalul n-are să lucreze şi decide să se întoarcă. Tocmai ajunsese în faţa prăvăliei alimentare din cartier şi vede că e deschisă, se gândeşte să ia ceva pentru acasă… şi intră. Responsabilul îl cunoaşte, se salută şi schimbă câteva cuvinte despre potopul de afară. Când ridică mâna arătând spre cutiile de conserve etalate sus în stelaj, omul de după tejghea îşi vede clientul, ca lovit de trăsnet, prăvălindu-se pe spate în mijlocul magazinului.. A făcut un infarct…


                            „Am ajuns? Mi-s tălpile sânge
                            De-atâta pustie de cale,
                            Stau frânt, aşteptând pe prag de prăpastie în umeda vale.
                            Nici pisc. Nici stea. Nici vultur. E tare-ntuneric. Nimic nu răsare: nici licăr, nici zare.
                            Ce vuie-n adâncuri? Tăcerea? Prăpădul? Ori zvon de urale?
                            O, Tată-al speranţei, te-ntreb, Tu răspunde-mi:
                            Sunt Portile Nopţii? Sau Porţile Tale?”


                            Aşa a murit la începutul anului, Ionel Teodoreanu pe cumplita zăpada din iarna aceea. A dispărut ca şi cum ar fi fost înghiţit de zăpezi, ca-ntr-o imaginaţie aproape cu a lui.. metaforică. O întindere albă, nesfârşită… s-a dus şi n-a mai apărut. Avea puţin peste 50 de ani…

                            Post-ul Ionel Teodoreanu- o filă din vârstele literaturii române apare prima dată în Radio România Reșița.

                            0 min
                          • Condițiile de îngheț din Europa au dus la oprirea transportului și închiderea școlilor

                            Condițiile de zăpadă și îngheț au blocat transportul feroviar și aerian, au dus la blocaje lungi pe autostrăzi și la închiderea școlilor în întreaga Europă, pe măsură ce valul de frig care a lovit continentul în weekend a persistat până marți, relatează dpa, notează Agerpres.

                            Serviciile feroviare olandeze au fost aproape complet oprite marți dimineață, iar sute de zboruri de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam au fost anulate.

                            În Franța, autobuzele școlare au încetat să circule, iar serviciile feroviare au fost perturbate în unele regiuni. Zborurile au fost anulate la Paris și la Nantes, în vest.

                            Se pare că blocajele în regiunea pariziană au atins un total de 1.000 de kilometri luni după-amiază, condițiile ameliorându-se ușor marți. Au fost raportate cinci decese pe șosele.

                            În Regatul Unit, sute de școli au rămas închise în Scoția. Serviciul meteo a prognozat ninsori abundente în sudul țării pentru tot restul săptămânii.

                            Temperaturile au scăzut marți la minus 40 de grade Celsius în nordul Suediei, în timp ce autoritățile daneze au îndemnat locuitorii din regiunea Nordjylland să stea acasă miercuri, în așteptarea unei furtuni de zăpadă.

                            În Elveția, comuna La Brevine, în cantonul Neuchâtel, situată la o altitudine de peste 1.000 de metri și considerată polul frigului în această țară, a raportat minus 30,3 grade Celsius la începutul săptămânii. În Alp Hintergrappelen din cantonul St Gallen s-au înregistrat minus 37,1 grade Celsius.

                            Meteorologii cehi au anunțat că temperaturile vor rămâne sub zero grade în toată țara în următoarele zile, cu minus 25 de grade Celsius înregistrate în apropierea graniței cu Germania marți.

                            La Praga, zeci de mii de oameni au rămas fără căldură și fără apă caldă după ce conducta de încălzire centralizată s-a defectat.

                            Temperaturile au scăzut până la minus 20 de grade Celsius în Polonia.

                            În Spania, unde multe locuințe sunt prost echipate pentru a face față frigului, s-au înregistrat condiții de zăpadă și îngheț în Madrid și în zonele mai înalte ale insulei Mallorca. Serviciul meteo a prognozat temperaturi care vor scădea până la minus 10 grade Celsius.

                            În schimb, temperaturile au fost neobișnuit de ridicate în sud-estul Bulgariei, de 19 grade Celsius, dar serviciul meteo a prezis ninsoare și un front rece începând de joi, mai notează Agerpres.

                            Sursa foto: Agerpres.ro

                            Post-ul Condițiile de îngheț din Europa au dus la oprirea transportului și închiderea școlilor apare prima dată în Radio România Reșița.

                            0 min

                          About Radio România Reșița

                          From the publisher's feed

                          Mai mult decât se aude!