
Sign up to save your podcasts
Or


Registrul Auto Român s-a alăturat campaniei de informare inițiate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, care vizează creșterea gradului de colectare separată a uleiurilor uzate. Aceste deșeuri au impact major asupra mediului.
În cadrul acestei inițiative, atelierele de reparații auto și centrele de dezmembrări autorizate vor afișa, în zonele destinate clienților, mesaje de atenționare privind riscurile de mediu generate de uleiurile uzate și importanța gestionării corecte a acestora.
Conform atribuțiilor legale, Registrul Auto Român verifică, atât la auditul inițial necesar autorizării operatorilor economici, cât și în etapele ulterioare de supraveghere, îndeplinirea tuturor condițiilor legale privind gestionarea uleiurilor uzate.
Aceste verificări includ existența dotărilor obligatorii și respectarea procedurilor de colectare, depozitare și predare a deșeurilor periculoase.
RAR reamintește operatorilor economici din domeniul auto că au obligația legală de a:
Nerespectarea acestor prevederi poate atrage sancțiuni, dar mai ales poate avea consecințe grave asupra mediului, având în vedere caracterul poluant al uleiurilor uzate.
Campania este derulată de Ministerul Transporturilor și susținută de RAR. Aceasta are ca scop responsabilizarea operatorilor economici și informarea publicului. Demersul contribuie la reducerea poluării solului și apelor, precum și la alinierea României la standardele europene de mediu.
Autoritățile subliniază că gestionarea corectă a uleiurilor uzate reprezintă un pas esențial pentru protecția mediului și pentru un sector auto mai responsabil.
Sursă: RAR
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Campanie pentru colectarea separată a uleiurilor uzate apare prima dată în Radio România Reșița.
În perioada sărbătorilor, clienții au oportunitatea de a găsi în oferta producătorului local Puiu Roman păstrăv curcubeu crescut chiar în ferma proprie din Băile Herculane, de la stadiul de icre până la peștele adult. În plus, sunt disponibile și alte specii de captură, pregătite pentru a ajunge pe mesele celor care apreciază peștele proaspăt.
Pentru a asigura stocuri suficiente înaintea sărbătorilor, echipa fermei monitorizează permanent bazinele proprii. „Dacă se mișcă somnul sau carasul în perioada aceasta, îi mai ținem câteva zile în apă, astfel încât să avem un mic stoc pentru sărbători”, explică Puiu Roman.
Oferta este variată și include atât pește de acvacultură, cât și pește de captură:
La punctul gastronomic din Herculane sunt produse și specialități locale precum zacusca de pește afumat și pește afumat, disponibile și în magazinul ambulant care ajunge periodic în județul Caraș-Severin – la Caransebeș, Reșița sau direct în Herculane, în fiecare zi din an.
Potrivit lui Puiu Roman, prețurile sunt adaptate astfel încât să rămână accesibile, fără a afecta profitabilitatea producătorului:
Produsele sunt disponibile în trei puncte principale din Caraș-Severin:
Producătorul anunță pe rețelele de socializare eventualele programări suplimentare, astfel încât toți clienții să își poată asigura peștele necesar pentru zilele importante sau pentru dezlegările din post.
Comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, volumul vânzărilor a înregistrat o ușoară scădere. „În general, în țară a scăzut puterea de cumpărare. S-au scumpit prețurile, a crescut TVA-ul, iar noi suntem afectați direct de costurile cu carburantul și consumabilele pentru mașinile de transport”, explică Puiu Roman.
Singurul produs cu preț stabil rămâne păstrăvul, datorită faptului că este produs integral în ferma proprie, ceea ce permite un control mai bun asupra costurilor.
Păstrăvul oferit de producător provine din păstrăvăria Herculane, construită în 2014 printr-un proiect cu fonduri europene, situată în zona Pecinișca din stațiunea Băile Herculane şi nu din păstrăvăria Topleț.
Urmărește-ne și pe Google News
Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la [email protected]
Post-ul Caraş-Severin: Pește proaspăt pentru sărbători, direct de la producători apare prima dată în Radio România Reșița.
O nouă sesiune de înscrieri începe în 16 decembrie pentru programul Rabla 2025. Autorităţile anunţă un buget de peste 36 milioane lei pentru mașini electrice și termice.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat lansarea unei noi sesiuni de înscrieri în Programul Rabla Auto 2025 pentru persoanele fizice. Începând de marți, 16 decembrie 2025, de la ora 10:00, cei care nu au apucat să se înscrie anterior pot aplica până pe 31 decembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor.
Această sesiune vine cu un buget disponibil provenit din dosarele respinse și sumele rezervate neutilizate: aproximativ 22,264 milioane lei pentru autovehicule noi cu motorizare termică și 14,51 milioane lei pentru cele electrice. Oportunitatea este ideală pentru românii care doresc să-și schimbe mașina veche cu una mai puțin poluantă înainte de finalul anului.
Programul Rabla Auto 2025 a debutat la sfârșitul lunii septembrie cu un buget total de 200 milioane lei exclusiv pentru persoane fizice. Interesul a fost mare, bugetul epuizându-se rapid în proporție de 80% încă din primele ore. Ulterior, AFM a redirecționat 45 milioane lei de la componenta electrică către cea termică și hibridă, iar pe 6 noiembrie s-a confirmat că fondurile nu au fost consumate integral.
Această nouă sesiune reprezintă ultima șansă din 2025 pentru a beneficia de subvenții generoase la achiziția unei mașini noi. Detalii complete și ghidul de înscriere sunt disponibile pe site-ul oficial AFM.
Sursă: Biziday
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Rabla 2025: Nouă sesiune de înscrieri începe în 16 decembrie apare prima dată în Radio România Reșița.
La 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Reșița găzduiește un eveniment cultural și comemorativ dedicat memoriei momentelor care au schimbat istoria României. Manifestarea va avea loc marți, 16 decembrie 2025, de la ora 16:30, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița.
Programul include prezentări de carte de referință, dedicate evenimentelor din decembrie 1989:
Prezentările vor fi susținute de Constantin Mărăscu (Timișoara), cunoscut cercetător și promotor al memoriei Revoluției Române.
Evenimentul este completat de mai multe expoziții cu valoare documentară și memorială:
Manifestarea este organizată cu sprijinul:
Evenimentul de la Reșița oferă publicului o ocazie importantă de reflecție și dialog despre semnificația Revoluției Române din Decembrie 1989, prin carte, fotografie și document istoric.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, comemorați la Reșița apare prima dată în Radio România Reșița.
Noi parcări pe Calea Șagului pentru un oraș mai verde
Primăria Municipiului Timișoara va amenaja noi locuri de parcare pe Calea Șagului, pe locul garajelor vechi, pentru a compensa reducerea spațiilor de parcare pe bulevard, ca urmare a proiectului Magistrala Verde. Această inițiativă face parte din strategia orașului de a dezvolta infrastructură urbană sustenabilă, integrând parcări moderne cu zone verzi și facilități pentru pietoni și bicicliști.
Viceprimarul Ruben Lațcău a explicat că spațiile dintre blocuri vor fi reconfigurate etapizat, incluzând:
Zonele vizate pentru amenajări sunt Intrarea Sabiei, Intrarea Plantelor, Intrarea Cucului, Strada Kiriac și Bulevardul 16 Decembrie 1989. Procedurile de declarare a acestor terenuri ca zone de utilitate publică vor fi parcurse în paralel cu proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul Magistrala Verde va transforma peste 114.000 de metri pătrați de spațiu urban, inclusiv:
Investiția, în valoare de peste 131 de milioane de lei, se va realiza pe parcursul a 30 de luni, având ca scop mobilitatea alternativă, siguranța pietonală și calitatea vieții în Timișoara.
Primăria a finalizat deja:
În continuare, se lucrează la parcarea de pe strada Nicolae Grigorescu, toate lucrările făcând parte din programul de modernizare a cvartalelor de blocuri.
Prin aceste măsuri, Timișoara va beneficia de:
Timișoara devine astfel un oraș mai verde și mai prietenos cu locuitorii, continuând strategia municipalității de dezvoltare urbană sustenabilă și modernizare a infrastructurii.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Timișoara amenajează parcări noi și extinde spațiile verzi prin proiectul Magistrala Verde apare prima dată în Radio România Reșița.
Controalele rutiere s-au desfășurat pe principalele drumuri din județ și au fost aplicate peste 850 de sancțiuni contravenționale. Peste 200 de șoferi au fost amendați pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, aproape 200 de pietoni au fost sancționați pentru că au traversat strada neregulamentar. De amenzi nu au scăpat nici bicicliștii sau conducătorii de trotinete electrice.
Polițiștii au efectuat peste 400 de testări pentru consumul de alcool și 6 testări drugtest. În cadrul acțiunii au fost reținute 40 de permise de conducere, cele mai multe pentru depășiri neregulamentare.
Totodată, polițiștii au retras 22 de certificate de înmatriculare și au desfășurat două activități cu caracter preventiv.
Acțiunile din trafic vor continua, atrag atenția polițiștii. Se urmărește creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Polițiștii din Caraș-Severin au aplicat peste 850 de sancțiuni contravenționale, pe parcursul săptămânii trecute apare prima dată în Radio România Reșița.
Municipiul Reșița este singurul din țară în care transportul public de călători este 100% verde. Mijloacele de transport poluante au fost înlocuite în ultimii ani cu autobuze electrice și cu tramvaie. Primarul Ioan Popa spune că avantajele au început să se vadă, chiar din primele luni.
„Proiectul Reșița pe transport urban este unic în România. Este un proiect unic și ca dimensiune, și ca valoare. Noi am contorizat și contorizăm ce se întâmplă la intrările în autobuze și în tramvaie. Reșița a transportat peste 1,8 milioane de pasageri în patru luni. Am coborât costurile de subvenție a Primăriei cu 2,1 milioane de lei în perioada care a trecut din acest an. Deci, aveam niște costuri mult mai mici decât le aveam înainte, cu niște performanțe infinit mai mari”.
„Parcul fotovoltaic de 15 hectare, care va produce 8,5 megawati este aproape gata. Începând cu anul viitor, în loc să plătim, 1,5 – 2 milioane de euro pe an motorină pentru autobuze, vom avea curentul electric gratuit. Vom putea muta banii din zona de funcționare și de cheltuială în zona de investiții. Este unul dintre planurile pe care le-am avut deja de ani de zile”.
Anul viitor, va crește flota mijloacelor de transport în comun. Pentru a menține transportul public de călători verde, Primăria Reșița va face noi achiziții. Se vor cumpăra 8 microbuze electrice prin Programul Regional Vest, iar prin PNRR – 14 autobuze electrice.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul În Reșița, transportul public de călători este 100% verde! apare prima dată în Radio România Reșița.
Reșița găzduiește, în luna decembrie 2025, o nouă expoziție de fotografie cu puternic impact vizual și artistic. „Albul care vorbește” este titlul expoziției semnate de membrii Foto Club Banatul Montan Reșița, un proiect dedicat peisajului hibernal și expresivității iernii în fotografie.
Evenimentul va fi vernisat luni, 15 decembrie 2025, de la ora 16:30, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița, situată pe Bulevardul Revoluția din Decembrie 1989, nr. 22.
Expoziția reunește lucrări realizate de următorii membri ai Foto Clubului Banatul Montan:
Fiecare autor propune o perspectivă proprie asupra peisajului de iarnă, surprinzând liniștea, puritatea și forța expresivă a albului, într-un dialog vizual între natură și emoție.
Expoziția este organizată cu sprijinul:
Prin acest demers, fotografia artistică devine un mijloc de promovare a valorilor culturale și a patrimoniului natural din Banatul Montan.
Expoziția „Albul care vorbește” invită publicul să descopere frumusețea iernii prin obiectivul fotografilor din Banatul Montan, într-un cadru cultural consacrat al Reșiței.
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Expoziția de fotografie „Albul care vorbește”, la Reșița apare prima dată în Radio România Reșița.
Avertizare de călătorie: Cod roşu de condiții meteo extreme în Spania, în regiunea Valencia
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Comunitatea Valenciană că Agenţia de Stat de Meteorologie şi autorităţile regionale au emis o avertizare de cod roşu pentru litoralul de nord şi de sud al provinciei Valencia, în perioada 14 decembrie, ora 12:00 – 15 decembrie, ora 06:00.
Potrivit unui comunicat transmis de MAE, sunt preconizate precipitaţii abundente, care pot atinge 180 l/ mp în 12 ore, estimându-se un volum de acumulări de peste 250 l /mp pe durata întregului episod meteorologic.
Autorităţile spaniole au averizat asupra unui risc major de inundaţii, viituri rapide şi perturbări semnificative ale circulaţiei, cu impact asupra siguranţei persoanelor.
Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite deplasările neesenţiale, în special în zonele de litoral şi în apropierea cursurilor de apă, să respecte indicaţiile autorităţilor locale şi ale serviciilor de protecţie civilă şi să urmărească informările oficiale transmise de autorităţile spaniole.
Totodată, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Valencia +34 964 216 171; +34 964 216 172; +34 964 203 331; +34 964 203 234; +34 962 985 644; +34 962 985 278; +34 961 237 364/
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Consulatului General al României la Valencia: +34 677 842 467.
MAE recomandă și consultarea paginilor web https://www.112cv.gva.es/es/, https://valencia.mae.ro și https://www.mae.ro.
Sursa: radioromania.ro
Post-ul Avertizare de călătorie: Cod roşu de condiții meteo extreme în Spania, în regiunea Valencia apare prima dată în Radio România Reșița.
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene se întâlnesc luni la Bruxelles pentru a discuta situația din Ucraina și Orientul Mijlociu, precum și relația blocului comunitar cu China, informează dpa.
Reuniunii UE i se va alătura și șeful diplomației ucrainene, Andrii Sîbiga, pentru un schimb de opinii privind cele mai urgente nevoi ale Kievului, sprijinul suplimentar acordat de UE Ucrainei și eforturile în desfășurare ale SUA pentru a pune capăt războiului Rusiei.
Reuniunea de la Bruxelles are loc cu câteva zile înainte de un summit al UE de la Bruxelles, unde liderii europeni urmează să decidă dacă sunt pregătiți să pună la dispoziția Ucrainei active de stat rusești înghețate în UE sub formă de împrumut pentru a acoperi nevoile financiare pe termen lung ale țării.
De asemenea, se așteaptă ca miniștrii să discute despre situația din Gaza și implementarea armistițiului acolo, precum și despre situația din Siria la un an de la căderea regimului lui Bashar al-Assad.
UE a făcut apel la autoritățile israeliene să permită să intre în Fâșia Gaza mai mult ajutor umanitar. Totodată, Bruxelles-ul așteaptă să își redesfășoare misiunea de asistență la frontieră pentru a ajuta la monitorizarea punctului de trecere din Rafah, în sudul Gazei, la granița cu Egiptul.
Relațiile UE cu China sunt, de asemenea, pe ordinea de zi.
Sursa: AGERPRES
Post-ul Miniștrii de externe ai UE vor discuta despre sprijinul pentru #Ucraina și Orientul Mijlociu apare prima dată în Radio România Reșița.
From the publisher's feed