
Sign up to save your podcasts
Or


Teatrul de Vest din Reșița continuă să impresioneze publicul cu revelația acestui an: spectacolul „Sub apă”, după Ionuț Vișan, regia Horia Suru, care va avea o nouă reprezentație vineri, 21 noiembrie, de la ora 19:00. Scris de actorul reșițean Ionuț Vișan, la debutul său ca dramaturg și selectat în cadrul proiectului Dramaturgia la timpul prezent, o platformă dedicată descoperirii și promovării dramaturgiei contemporane.
Spectacolul explorează o legendă locală printr-o poveste unică, pusă în scenă în premieră absolută națională și internațională. La realizarea acestei producții au colaborat patru artiști laureați ai Premiilor UNITER, conferind spectacolului o valoare artistică deosebită.
Sub regia lui Horia Suru, echipa a fost completată de scenograful Adrian Damian, muzicianul Cari Tibor și actorii: Richard Balint, Theodora Pintilie, Mihai Andrei Pleșa, Oana Liciu Gogu.
Richard Balint, absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, secția Actorie, și-a început cariera la Teatrul de Stat Oradea, actualul Teatru Regina Maria, unde a interpretat numeroase roluri remarcabile. Printre acestea se numără Valerio din „Leonce și Lena”, rol pentru care a fost desemnat cel mai bun actor al Festivalului Internațional de Teatru “Atelier” din Baia Mare, atât de juriu, cât și de public.
În anul 2019, Richard Balint a fost distins cu Premiul UNITER pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”, pentru interpretarea personajului Mr. Lockhart din spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson.
De asemenea, a fost desemnat și „Cel mai bun actor internaţional”, pentru rolul său, Orgon, din spectacolul „Tartuffe”. A mai fost la Reșița cu două spectacole, ultima oară anul trecut. E un boem, un actor de forță și un mare sensibil.
Theodora Pintilie, născută în 1999, absolventă a Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Theodora o va aduce în fața voastră pe Ana, o fată plină de curiozități, dar și de contradicții.
Mihai Andrei Pleșa, un tânăr actor, născut pe 20 ianuarie 2000 în Alba-Iulia și absolvent al Facultății de Teatru și Film din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Mihai Andrei îl va aduce în fața voastră pe Sami, un băiat cu multe curiozități, dar și frici.
Theodora Pintilie și Mihai Andrei Pleșa sunt proaspeții angajați ai Teatrului de Vest.
Oana Liciu Gogu, absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezent actriță la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani.
Cu o distribuție de două generații de actori, scenografia atipică semnată de Adrian Damian, care din 2010 până în prezent a realizat peste 90 de scenografii în teatre importante din România și din străinătate, precum Opera Grand Avignon (Franța) și Staatstheater Braunschweig (Germania), recunoscut pentru stilul său inovator, el integrează tehnologia în teatru, creând experiențe vizuale unice.
De-a lungul carierei, a fost distins cu numeroase premii, printre care: Cea mai bună scenografie UNITER (2016, 2021), Premiul Vlad Mugur (2024) sau Omul Anului în Teatru acordat de revista Cotidianul (2017). Pe lângă scenografie, explorează și instalațiile multimedia, folosind tehnologii moderne precum roboți industriali și senzori de mișcare.
Premiera spectacolului a avut loc pe 30 ianuarie 2025.
Ionuţ Vişan este un tânăr actor și dramaturg care s-a impus pe scena teatrală din România, prin rolurile făcute la lumina rampei în teatrele din Ploieşti şi Bucureşti.
Mentorul său este Ştefan Iordache şi motto-ul său:
„Iubeşte arta din tine şi nu pe tine în artă”, conform teoriei lui Konstantin Sergheevici Stanislavski, teoreticianul rus după care se ghidează şcoala românească de teatru.
Radio România Reșița este partener media al Teatrului de Vest!
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Spectacolul vedetă al Teatrului de Vest, Sub apă, vineri pe scena reșițeană apare prima dată în Radio România Reșița.
Primăria Timișoara premiază excelența: peste 470 de elevi și profesori distinși la Gala Performanței
Primăria Municipiului Timișoara continuă tradiția de a susține excelența în educație și recompensează, și anul acesta, cele mai bune rezultate obținute de elevii și profesorii din oraș. În total, municipalitatea va acorda premii de peste 300.000 de lei, destinate elevilor cu rezultate remarcabile la olimpiade, concursuri naționale și internaționale, precum și celor care au obținut media 10 la examenele de final de ciclu.
Pe 24 noiembrie, la Filarmonica Banatul, Timișoara va găzdui cea de-a doua ediție a Galei Performanței în Învățământul Preuniversitar, un eveniment ce celebrează munca, perseverența și talentul tinerilor și profesorilor care îi formează.
Primarul Dominic Fritz subliniază importanța investiției în educație:
„Suntem la a doua ediție în care premiem performanța elevilor și a profesorilor care îi pregătesc. Este modul prin care le mulțumim tuturor celor care aleg, în fiecare zi, drumul dificil al muncii: ore suplimentare de studiu, răbdare și perseverență. Aceste rezultate nu apar peste noapte. Îi felicit atât pe elevi, cât și pe profesorii lor. Ei sunt dovada potențialului uriaș pe care îl are acest oraș atunci când investește în educație și excelență.”
Pentru elevi, performanța nu are o singură definiție. Fiecare își construiește drumul spre reușită în mod diferit, dar toți împărtășesc valori comune:
Aceste elemente conturează parcursul elevilor timișoreni care transformă potențialul în excelență.
Proiectul de hotărâre ce stabilește distribuția premiilor va fi supus votului în următoarea ședință a Consiliului Local. Documentul poate fi consultat pe site-ul oficial al primăriei:
Proiectul poate fi accesat aici: (link-ul oficial furnizat de primărie)
Post-ul Primăria Timișoara premiază excelența: peste 470 de elevi și profesori distinși la Gala Performanței apare prima dată în Radio România Reșița.
Începând de joi, 20 noiembrie, ora 9:00, și până în 23 noiembrie, circulația rutieră va fi închisă complet pe artera care leagă cartierul Govândari de Centrul Civic al Reșiței, prin zona Mociur.
Măsura este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de modernizare a carosabilului. În acest interval, echipele Direcției pentru Întreținerea Domeniului Public și Privat vor pregăti terenul și vor turna stratul final de asfalt pe o porțiune de aproximativ 900 de metri de drum.
Restricțiile vizează ambele sensuri de circulație pe traseul Govândari – Centru prin Mociur. Autoritățile recomandă șoferilor să își adapteze rutele și să țină cont de posibile întârzieri generate de devieri.
Municipalitatea transmite mulțumiri pentru înțelegere și sprijin, reamintind că lucrările fac parte din procesul de modernizare a infrastructurii rutiere din oraș.
Post-ul Reşiţa: circulație închisă temporar pe ruta Govândari – Centru, prin Mociur apare prima dată în Radio România Reșița.
Municipiul Arad marchează un moment important pentru sistemul local de asistență socială prin inaugurarea Centrului Multifuncțional „Aurora”, un proiect dedicat sprijinirii copiilor și adulților din zone urbane marginalizate. Realizat printr-un parteneriat solid între Primăria Municipiului Arad și Direcția de Asistență Socială Arad (DAS), centrul a fost finanțat integral din fonduri europene nerambursabile, fiind conceput pentru a oferi servicii integrate de educație, consiliere și suport social.
Centrul Multifuncțional „Aurora” pune la dispoziție spații moderne, complet echipate, destinate intervenției timpurii și dezvoltării personale. Beneficiarii – copii, tineri și adulți – vor putea accesa programe de educație non-formală, consiliere psihologică, sprijin pentru integrarea socială și activități care încurajează un stil de viață sănătos și responsabil.
Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, subliniază obiectivul strategic al proiectului:
„Am realizat această investiție din bani europeni pentru comunitatea de persoane defavorizate. Intenția a fost una simplă și practică, cu viziune pe termen lung: să intervenim în procesul educației copiilor din aceste medii pentru a forma viitori oameni maturi și utili societății. Dorim să stopăm sau cel puțin să încetinim procesul prin care acești copii uneori se pierd printre frânturile unui sistem, din păcate, prea birocratic și rigid. De aceea Centrul Multifuncțional Aurora servește ca spațiu de siguranță, educație, formare și, de ce nu, bucurie pentru copiii care își doresc un parcurs mai luminos. Suntem aici pentru a-i sprijini și ghida în viață.”
Scopul centrului este reducerea riscului de excluziune socială și creșterea accesului la servicii adaptate fiecărei situații individuale. Accentul cade pe programe care contribuie la dezvoltarea coeziunii comunitare, formarea deprinderilor de viață și susținerea incluziunii socio-educaționale.
Directorul general al DAS Arad, Aurelia Oana Pârvulescu, subliniază valoarea pe termen lung a proiectului:
„Deschiderea Centrului Multifuncțional Aurora reprezintă un moment de referință pentru comunitatea arădeană și pentru eforturile noastre de a consolida rețeaua de servicii sociale din municipiu. Am creat un spațiu în care copiii și adulții vulnerabili vor găsi sprijin real, orientat spre dezvoltare, educație și reintegrare. Este rezultatul unui parteneriat puternic între autoritățile locale și specialiști dedicați binelui comunitar. Suntem convinși că acest centru va contribui la transformarea multor vieți și la întărirea solidarității în Arad.”
Urmărește-ne și pe Google News
Post-ul Deschiderea oficială a Centrului Multifuncțional „Aurora” din Arad – un pas esențial pentru sprijinirea copiilor și adulților vulnerabili apare prima dată în Radio România Reșița.
Doliu național în Republica Moldova joi, ziua funeraliilor lui Ilie Ilașcu
Președinta Maia Sandu a decretat o zi de doliu național în Republica Moldova joi, 20 noiembrie, ziua în care Ilie Ilașcu – unul dintre liderii mișcării de eliberare națională din anii 1990, condamnat la moarte de regimul separatist de la Tiraspol – va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București, informează media de peste Prut.
Totodată, la Palatul Național ‘Nicolae Sulac’ din Chișinău va avea loc în aceeași zi, între orele 10:00 – 13:00, o ceremonie simbolică de rămas-bun.
‘Joi, când Ilie Ilașcu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din București, declarăm zi de doliu în amintirea eroului Republicii Moldova. Un om care a stat față-n față cu un stat agresor. Și care a rezistat. Nu doar a rezistat – ci a rămas liber’, a transmis Maia Sandu.
Potrivit președintei R. Moldova, Ilie Ilașcu va rămâne în memoria generațiilor drept ‘un simbol al rezistenței și al luptei pentru integritate’.
‘În cei nouă ani de detenție ilegală, el a fost torturat, amenințat, a trecut prin execuții simulate cu gloanțe oarbe pentru a-l dărâma. Dar el nu și-a trădat țara. Ilie Ilașcu a ales, cu fruntea mereu sus, să meargă la moarte pentru independența Republicii Moldova și va rămâne un simbol al tuturor moldovenilor. Important este să transmitem lecția lui de patriotism și către generațiile tinere. Sacrificiile lui să rămână în memoria noastră și să ne ofere – în momentele de cumpănă – acea credință, atât de necesară, în puterea neamului de a-și construi destinul’, a subliniat Maia Sandu, citată de Radio Moldova.
Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol în perioada anilor 1992 – 2001, a decedat pe 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani.
În continuare, Radio Moldova prezintă date din biografia sa. Ilie Ilașcu s-a născut pe 30 iulie 1952 la Taxobeni, raionul Fălești, s-a numărat printre fondatorii Mișcării de Eliberare Națională și a condus, până în 1992, filiala de la Tiraspol a Frontului Popular din Moldova. A participat direct la luptele de pe Nistru, în calitate de comandant al trupelor ale Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova.
Pe 2 iunie 1992, Ilie Ilașcu, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov-Popa au fost arestați de forțele speciale ruse, un an mai târziu fiind condamnat la moarte de către o instanță nelegitimă din stânga Nistrului. Ilașcu a stat în închisorile transnistrene din 1992 până în 2001, în condiții extrem de dificile, detenția însemnând izolare, presiune psihologică, restricții arbitrare și încălcarea sistematică a drepturilor sale. A fost scos din celula sa de patru ori pentru a asculta citirea sentinței capitale și tot de patru ori s-a tras în gol asupra sa la perete.
Pe 5 mai 2001, în urma insistenței Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Uniunii Europene, Ilașcu a fost transferat la Chișinău și predat serviciilor secrete ale Republicii Moldova și României.
Ceilalți membri ai grupului au fost eliberați treptat: Alexandru Leșco, în iunie 2004, după executarea celor 12 ani de detenție; Andrei Ivanțoc – la 2 iunie 2007, după 14 ani de închisoare; iar Tudor Petrov-Popa – la 4 iunie 2007, tot după 14 ani de detenție.
În 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat hotărârea în cauza ‘Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei’, menționând responsabilitatea Federației Ruse și a R. Moldova pentru tortură, privațiune ilegală de libertate și încălcarea dreptului la corespondență.
Ilie Ilașcu a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legislaturi: 1994 – 1998 și 1998 – 2000, precum și senator în România în două mandate: 2000 – 2004 și 2004 – 2008. Între 2001 și 2008, a fost membru titular al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea delegației României.
La 10 mai 2001, președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit Ordinul Național ‘Steaua României’ în grad de Cavaler. Pe 2 august 2010, membrii ‘Grupului Ilașcu’ au primit ‘Ordinul Republicii’ din partea președintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu. A fost ‘Cetățean de onoare’ în cel puțin 40 de orașe din România, inclusiv la Chișinău și București.
Sursa: AGERPRES
Post-ul Doliu național în Republica Moldova joi, ziua funeraliilor lui Ilie Ilașcu apare prima dată în Radio România Reșița.
Profesor universitar dr. Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor, filiala Timiș și-a dat întâlnire cu frații de condei trecuți la cele veșnice.
Dacă auzi sau citești numele lui Cornel Ungureanu, îți vine în minte în primul rând opera sa de critică și istorie literară, îți apar în memorie imaginile coperților semnate de dânsul, precum „Mitteleuropa periferiilor”, „Europa Centrală” sau „Istoria secretă a literaturii române” și nu ai voie însă să uiți de seria „Geografiei literaturii române”.
Poeta în două limbi, Liubița Raichici, mărturisește cu tristețe:
’’Sunt vești pe care nu le pot primi în inima mea, nu pot și nu vreau. Astfel este și vestea că domnul Cornel Ungureanu a trecut la Domnul! Aceasta este ultima noastră poza, de acum un an. A jucat un rol de destin în viața mea de intelectual, mi-a fost coordonator de doctorat. A jucat un rol de destin înalt și memorabil pentru Banat, pentru literatura română, pentru cultura română, pentru diaspora, pentru literatura la graniță! Un uriaș cărturar, dar un aproape al nostru! Mereu m-a certat că vineri la ora 12 nu vin la întâlnirile de la Uniune, însă lucram…acum pot să merg, dar a plecat domnul Ungureanu! O lecție pe care mi-o însușesc! Oamenii care ne prețuiesc și pe care-i prețuim fac parte din familia noastră duhovnicească.
Ca atare, a trecut la Domnul un neam de-al meu de suflet înalt… Dumnezeu să-l odihnească și un colțișor de Rai să-i dăruiască!’’
Născut la Lugoj în 1943, Cornel Ungureanu este o figură academică și literară esențială în peisajul cultural românesc, recunoscut în special pentru contribuția sa la critica literară, istoria literară și studiile de literatură comparată.
’’Am copilărit la Zăgujeni, un sat în partea de nord a județului Caraș-Severin, pe Dealurile Pogănișului. În 1951 tatăl meu a murit. Am rămas cu mama, care, culmea, a fost catalogată drept chiabur. Cele mai frumoase clipe din copilărie și adolescență sunt legate de lecturi, foarte multe la număr și de toate calibrele, dar și de poezie-proză și participări la viața literară în timpul petrecut în Caransebeș. Aici am întâlnit oameni extraordinari, printre care și pe George Suru. A fost un poet de care îmi aduc aminte cu plăcere, cum îmi amintesc și întâlnirile cu Sorin Titel, un prozator de seamă pe care istoria literaturii l-a reținut,’’ mărturisea regretatul Cornel Ungureanu.
În 1965 devine licențiat în filologie al universității de Vest din Timișoara, secția română-germană. Doctor în literatură română și comparată al Universității din București din 1984.
A fost profesor la Universitatea de Vest din Timișoara, critic și istoric literar, cronicar literar al revistei Orizont începând din 1963. Din 1990 devine redactor și redactor șef adjunct al revistei Orizont.
A publicat peste 2000 de articole și studii în presa culturală din România, Iugoslavia, Germania. Cercetările sale consacrate literaturilor Europei Centrale au fost reunite în volumele Imediata noastră apropiere (I, 1980; II, 1990) și Mitteleuropa periferiilor (2002). Este autorul antijurnalelor: A murit în Tibet (1998), Despre regi, saltimbangi și maimuțe (I, 2001; II, 2003; III, 2004).
A fost președinte al Consiliului de Conducere al fundației A treia Europă. Studiile sale au fost traduse în Germania, Ungaria, Serbia etc.
Cornel Ungureanu era legat cu sufletul de Banatul Montan, poate și pentru că maestrul și Banatul aveau trăsături commune: cunoaștere, toleranță și echilibru, acceptarea celuilalt, toleranță față de cel de lângă.
Înșiruirea tuturor cărților apărute sub semnătura sa ar depăși spațiul alocat acestor gânduri, cu toate că ar merita fiecare în parte să fie amintită…
De astăzi, Banatul este mai sărac cu un condei, mai trist, dar și mai recunoscător unuia dintre cei mai importanți critici și istorici literari ai săi.
Drum lin!
Post-ul Banatul a pierdut o mare personalitate, Cornel Ungureanu apare prima dată în Radio România Reșița.
Eseu pe muzica sufletului dedicat celei de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional „Sabin Pautza” ce se definește și definește tradiția și omagiul adus compozitorului reșițean care a marcat profund muzica contemporană românească și internațională! Regalul muzical, care se desfășoară de 12 ani în orașul de pe Bârzava, a celebrat 82 de ani de viață și 62 de ani de creație artistică ai Maestrului Sabin Păutza, una dintre cele mai valoroase personalități muzicale contemporană.
De 12 ani, grație inițiatorilor și prietenilor săi, Metarsis – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană,prin Camelia și Lucian Duca, diapazonul sufletelor noastre se armonizează cu emoția, bucuria și da, cu sunetul muzicii.
De 12 ani, tinerii au o șansă de a primi pașaportul artistic la Reșița și uneori de a reveni în oraș, dar de această dată ca jurați, cum a fost anul acesta cazul artistului Edward Dabrovski, dirijor.
Tema centrală a festivalului este Concursul Internațional de Compoziție, menit să promoveze creația muzicală originală și să aducă în atenție tinerii compozitori talentați.
În acest an, competiția a atras 9 participanți din Spania, București, Cluj-Napoca și Timișoara, ale căror lucrări au fost evaluate de un juriu de prestigiu: prof.univ.dr. Sabin Păutza, compozitor și dirijor, Florian Lungu, muzicolog și Edward Dabrovski, dirijor.
Festivalul a fost compus din 11 activități desfășurate în diverse spații culturale din Reșița, de la Sala Lira a Liceului de Arte până la alte instituții de învățământ și centre culturale din oraș.
De asemenea, pentru numeroșii spectatori aflați duminică seara la Sala Lira, revelația a fost concertul de gala susținut de Orchestra Simfonică a Liceului „Ion Vidu” Timișoara, sub bagheta dirijorală a lui Cosmin Hârșian. Acești tineri vor reprezenta România în marile săli de concerte ale lumii și sunt pașaportul nostru cultural în lume. Compozițiile musicale ale lui J. Sibelius, A. Vivaldi, K. Jenkins, W.A. Mozart, G. Verdi, G. Bizet sau A. Dvořák nu puteau nici la Viena să fie mai bine interpretate.
Am avut ușor fiorul că particip la Concertul de Anul Nou.
L-am privit pe Maestrul Sabin Pautza și i-am simțit acea bucurie ca atunci când îți creștinezi copilul.
Sabin Pautza ’’a creștinat’’ întreaga audiență cu ceea ce doar muzica poate face -să ne apropie de Divinitate, de Pace și de Lumina clipei atât de frumoasă.
’’Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei ediții, vă mulțumesc și vouă celor de la Radio România Reșița, fiindcă ne rămâneți permanent alături. Să ne vedem cu toții anul viitor, tot aici,’’ a încheiat obosită, dar fericită, Camelia Duca seara, după multe chemări la rampă a Orchestrei Simfonice a Liceului „Ion Vidu” Timișoara.
Profesor universitar, doctor în muzică, primul în lume care a folosit muzica lui Jimi Hendrix şi Rolling Stones pentru a preda armonia la Conservatorul din Iaşi, Sabin PAUTZA, stabilit din 1984 în America unde, urmându-şi destinul, devine dirijor și director muzical al Plainfield Symphony Orchestra, fiind în prezent Conductor Emeritus pe viaţă al ansamblului.Revine, după 1990, în casa bunicilor din Moniom-Reşiţa, readus acasă de DOR.
Americanii l-au nominalizat într-un volum printre cele 2000 de personalități notabile, numele său existând în “Who’s Who in Music” (1988-2003) și în volumul, “2000 de oameni de seamă americani” publicat de Institutul Biografic American.Este Cetățean de Onoare al orașului Plainfield din New Jersey și al Reșiței, precum și al județului Caraș-Severin. Liceul de Arte din Reșița îi poartă numele.
Compozițiile sale au fost înregistrate de către firma „Swift Music Group” din Statele Unite, în seria „Opera Omnia”, pe 15 CD-uri. De asemenea, editura muzicală „San Nicobian” din New York, i-a publicat in exclusivitate partiturile sale.
Sabin Pautza reprezintă cea mai bună versiune a ceea ce înseamnă să fii român!
S-a născut pe 8 februarie 1943. Este absolvent al Liceului Mixt Reșița (1960) și al Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1965) urmând specializarea în compoziție și dirijat la Accademia Musicale Chigiana din Siena, Italia (1970).A fost profesor de armonie, dirijat și orchestrație la Academia George Enescu din Iași (1965-1984).
Din anul 1984 s-a stabilit în S.U.A.
„Eu tot român mă simt, oriunde aș fi. Întotdeauna mă raportez la moșii mei de aici, din pământul de la Câlnic, pentru că îi simt mereu aproape. Tot aici mă simt bine, tot în locurile astea mă întorc întotdeauna și aici voi muri”, afirmă maestrul.
A susținut concrete în cele mai importante săli din SUA, Europa și Australia.
Printre ele „Carnegie Hall” din New York, „Santa Cecilia” din Roma, Richard Wagner „Jugendfestspieltreffen” din Bayreuth, „Chopin” din Varșovia sau „Philarmonic Hall” din Sydney. Activitatea sa internațională de dirijor și compozitor i-a adus in 1995 titlul onorific de doctor în muzică acordat de Institutul pentru Cercetări Aplicate din Londra.
În 2005 Academia de Muzică „George Dima” din Cluj i-a acordat titlul de doctor în muzică.
Din anul 2014 are loc la Resita Concursul si Festivalul International de interpretare pianistică și compoziție „Sabin Pautza” organizat de Societatea pntru Cultura „METARSIS”.Este Doctor Honoris Causa al Universitatii „Valahia” din Târgoviște. Membru al Clubului din 2007, Resița.
Sabin Pautza, considerat şi confirmat de critici respectabili ai lumii ca fiind Leonard Bernstein al României, plecând de la realitatea că în ultima jumătate de secol puţini compozitori au reuşit să-şi dirijeze cu măiestrie propriile compoziţii fiind, în acelaşi timp, şi interpreţi.
În anul 2007, în Plainfield (SUA), ziua de 7 mai a fost declarată Ziua Sabin PAUTZA. Este membru al Uniunii Compozitorilor Americani (ASCAP) și al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Dacă lui Mircea Eliade o catedră de istoria religiilor îi poartă numele, la o Universitate din Chicago, pe plan musical Banatul de Munte și România au scris istorie în Statele Unite ale Americii prin Sabin Pautza.
Înaintea de toate, Sabin Pautza nu este doar un nume, ci este un fenomen muzical al Moniomului, al Banatului de Munte și al lumii, cel ce s-a predat iubirii prin geniul său creator.
Post-ul Eseu pe muzica sufletului dedicat celei de-a XII- a ediție a Festivalului Internațional „Sabin Pautza” apare prima dată în Radio România Reșița.
Cravata Galbenă poate fi vizionat la Reșița (Cinema Dacia 3D)!
După o serie de avanpremiere cu sălile pline, filmul Cravata Galbenă, extraordinara poveste a lui Sergiu Celibidache, poate fi vizionat în cinematografele din întreaga țară, începând din 14 noiembrie.
Realizat pe parcursul a mai bine de șapte ani de documentare, pregătire, filmări și post-producție, Cravata Galbenă este una dintre cele mai ample producții cinematografice românești, un film despre geniu, sacrificiu și puterea unui vis.
Premiera de gală a filmului a adus împreună nume importante din lumea artistică, culturală, politică, care au trăit intens emoția acestei povești despre destinul extraordinar al lui Sergiu Celibidache.
Bilete se pot achiziționa de la casieria cinematografului, Cinema Dacia 3D.
Actorul Victor Rebengiuc a declarat la finalul proiecției: „Tocmai am văzut un film excepțional, puternic, emoționant. Duceți-vă să vedeți Cravata Galbenă, n-o să vă pară rău.”
Artista Lora a subliniat impactul profund al filmului: „Ratați o capodoperă dacă nu veniți la film.”
Actorul Marian Râlea a mărturisit că filmul atinge sufletul spectatorului: „Un film pentru suflet. Vă invit să nu-l ratați! Felicitări întregii echipe care a făcut ca acest proiect să ajungă la inimile noastre.”
Pentru Oana Gheorghiu, vicepremier, experiența a fost una emoționantă: „Extraordinar de emoționant. Am plâns pe alocuri, mi-au dat lacrimile și cred că este un film extraordinar pentru români și pentru România.”
La rândul său, actorul Vlad Gherman a remarcat forța identitară a poveștii: „E un film care pleacă de la rădăcinile noastre și toți românii, de toate vârstele, ar fi bine să vadă filmul ăsta.”
Filmul Cravata Galbenă va putea fi urmărit pe marile ecrane din întreaga țară, în toate lanțurile de cinematografe.
Dintr-un colț al României începe extraordinara poveste a unui copil cu un vis, care a cucerit lumea. Povestea lui Sergiu Celibidache. Este călătoria unui om care a refuzat orice compromis, de la copilăria trăită sub un tată autoritar în România interbelică, până la anii de foamete și lupta pentru supraviețuire în Germania devastată de război. Un film despre curajul de a crede în ceea ce pare imposibil și despre prețul plătit pentru a rămâne neclintit într-o lume a compromisurilor. Despre iubire, adevăr, integritate și sacrificiu. Despre succesul care nu înseamnă nimic fără acceptarea și recunoașterea celor dragi. Și despre dorul de acasă, care l-a însoțit mereu, oriunde s-ar fi aflat.
În rolurile principale sunt John Malkovich (Dangerous Liaisons, Being John Malkovich) și Miranda Richardson (Tom & Viv, Damage), ambii dublu nominalizați la premiile Oscar, Ben Schnetzer (The Book Thief) și Kate Phillips (Peaky Blinders, Downton Abbey). Sean Bean (Game of Thrones, The Lord of the Rings), laureat a două premii BAFTA, Anton Lesser (Game of Thrones) și Charlie Rowe (Rocketman) completează distribuția.
“Încerc să nu anticipez niciodată ce va gândi sau simți publicul, dar aș spune că merită văzut pentru că Celibidache a avut o viață bogată și fascinantă, a călătorit în întreaga lume și a făcut ceea ce iubea, fără compromisuri. Cred că filmul merită văzut și pentru istoria pe care o dezvăluie, pentru luptele care fac parte din acea istorie și pentru că surprinde aspirația spre perfecțiune și frumusețea muzicii pe care o auzim.”, declară actorul John Malkovich.
Filmul este regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, care semnează și scenariul împreună cu James Olivier. Din echipa de creație fac parte nume importante din industria cinematografică internațională: directorul de imagine Peter Menzies, Jr. ACS, designerul de costume Alessandro Lai, designerul de machiaj, coafură și prostetică Lynda Armstrong și scenograful Vlad Vieru. Muzica originală este compusă de Kathryn Kluge și Kim Allen Kluge, iar castingul internațional este coordonat de Des Hamilton și Georgia Topley.
“Acest film te încurajează să crezi în tine și în destinul tău. Cel mai important este să îndrăznim să visăm. Apoi să avem curajul să facem saltul și să ne urmăm visul până la capăt, chiar dacă asta presupune sacrificarea a ceea ce avem mai aproape de suflet: familia și casa noastră. Este un exemplu spectaculos de determinare, de chemare a destinului și de urmărire a unei pasiuni împotriva tuturor obstacolelor”, a spus regizorul filmului, Serge Ioan Celebidachi.
Producătorii filmului sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobrițoiu, James Olivier, Andrei Boncea și Robert W. Cort.
Cravata Galbenă este o producție Oblique Media, realizat în coproducție cu Safe Frame, Avanpost Media, Frame Film și Frame Film Illustrious Studio, realizată cu sprijinul Guvernului României prin programul derulat de Oficiul de Film și Investiții Culturale și al Centrului Național al Cinematografiei.
Filmul Cravata Galbenă va putea fi văzut în cinematografele din întreaga țară din 14 noiembrie, distribuit de Vertical Entertainment.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=V4YfQSDboHM
Social media:
● Facebook: https://www.facebook.com/CravataGalbena.filmul
● Instagram: https://www.instagram.com/cravatagalbena_filmul/
● Tik Tok: https://www.tiktok.com/@cravatagalbena_filmul
● YouTube: https://www.youtube.com/@CravataGalbena_filmul
Finanțatori: Aqua Carpatica, PPC, Banca Transilvania, Cloud 9, Oscar Downstream, CisGaz, Raiffeisen Bank, Media Investment Communication, OMD Romania, EssenceMediacom Romania, House of Media, PHD Media, Wavemaker, MMS Communications Romania, Mindshare Media, Omnicom Media Group, Cinema City, Publicis Groupe Media Bucharest, GroupM Media Operations, Procter And Gamble International Operations SA, Prometheus Programmatic Agency, Catena, Hornbach, Cineplexx Romania, Glaxosmithkline Consumer Healthcare, Nestle Romania, ING Bank, Orange Romania, PENNY România, Hervis Sport&Fashion, Kaufland, Selgros Cash&Carry, BV McCann Erickson, Scandia Foods, Boiron RO, SBI Digital Marketing Limited, United Media Services, Maspex Romania, Help Net Farma, JYSK Romania, Intersnack, Vivre.ro, Dentsu Romania, Ursus Breweries, Heineken Romania, Bricostore Romania, E.ON Energie România, BRD Groupe Société Generale, Carat Romania, Initiative Media, Univer Product, Romaqua Group, Jidvei, Unicredit Consumer Financing, Premium Auto, Hyundai, Unicredit Bank, Zarea SA, Transavia, KPMG, Tchibo, Alpro CVA, Policolor, Casa Timiș
Partener logistic: Fundația FAN Courier
Partener aerian: Air France
Partener cazare: Corinthia Grand Hotel du Boulevard Bucharest
Partener asigurări: Groupama Asigurări
Partener de asistență medicală: Sanador
Partener de mobilitate: Țiriac Auto Rent
Parteneri: CEC Bank, Fundația Sergiu Celibidache, Valvis Holding Distribution, Rompetrol, Seaside Playgrounds, Continental Hotels, Farmec, Bien Savvy, Ginissima, Tudor Tailor, Egoformen, Florentino Delure, Mobexpert, Scenario, Cumpăna, Coco Jardin, Panimon.
Parteneri promovare: Radio România, Magic Fm, Pro Tv, Prima Tv, Kanal D, Euronews, Digi 24, Antena 1, Antena 3, TVR, Cinemaraton, Moldova Tv, Vertical Advertising & PR, Escudo, OMV Petrom Marketing, Mobexpert, Glovo România, Uny Mobility, Transferoviar Călători, Băneasa Shopping City, Park Lake, Promenada Mall, Veranda Mall, Masrei, Atrium Mall, Tomis Mall, Moldova Mall, UNTOLD, Unforgettable Festival, Sonoro Festival, ARCUB, Creart, ROMGAZ, STB, Blue, OMA Vision, Filarmonica George Enescu București, Filarmonica Pitești, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica de Stat Transilvania, Filarmonica Mihail Jora Bacău, Orchestra Română de Tineret, Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiești, Opera Națională București, Cvartet Arcadia, Fanfara U.M. 0260 București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu – București, Universitatea din București, Universitatea Națională de Muzică București, Universitatea de Medicină și Farmacia Carol Davila București, Universitatea de Medicină și Farmacia Grigore T.Popa Iași, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, Universitatea Petre Andrei Iași, Universitatea Emanuel Oradea, Academia de Muzică Gheorghe Dima Cluj, Universitatea de Artă George Enescu Iași, Școala Populară de Artă Sibiu, Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu – Sibiu, Teatrul Bulandra, Teatrul de Revistă Constantin Tănase București, Teatrul Național I.L.Caragiale București, Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Opera Națională Cluj, Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, Teatrul Toma Caragiu Ploiești, Teatrul Național de Operă și Operetă Nae Leonard – Galați, Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea, Muzeul Municipiului București, Complex Muzeal Științe Naturale Ion Borcea Bacău, Muzeul Casa Mureșenilor Bacău, Muzeul Național de Istorie București, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul de Arta Craiova, Muzeul Porțile de Fier Drobeta Turnu Severin, Centrul Muzeal de Istorie Gherla, Muzeul Țării Crișurilor Oradea, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand Oradea, Muzeul de Istorie Vâlcea, Muzeul Național Secuiesc Sfântu Gheorghe, Muzeul Maramureșului Sighetul Marmației, Muzeul Național al Bucovinei, Muzeul Tiparului și Cărții Târgoviște, Muzeul Județean Zalău, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Timpark, Centrul de Proiecte Timișoara, Primăria Municipiului Alba Iulia, Primăria Municipiului Bacău, Primăria Municipiului Brăila, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului București, Primăria Municipiului Buzău, Primăria Municipiului Călărași, Primăria Municipiului Cluj, Primăria Municipiului Constanța, Primăria Municipiului Craiova, Primăria Municipiului Deva, Primăria Municipiului Focșani, Primăria Municipiului Galați, Primăria Municipiului Huși, Primăria Municipiului Iași, Primăria Municipiului Oradea, Primăria Municipiului Piatra Neamț, Primăria Municipiului Pitești, Primăria Municipiului Roman, Primăria Municipiului Slobozia, Primăria Municipiului Suceava, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Primăria Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Zalău.
Post-ul Cravata Galbenă poate fi vizionat la Reșița (Cinema Dacia 3D) apare prima dată în Radio România Reșița.
Peste 300 de locuri de muncă sunt disponibile în Europa prin reţeaua EURES România
Angajatorii din Spațiul Economic European pun la dispoziția lucrătorilor români nu mai puțin de 345 de locuri de muncă, disponibile prin intermediul rețelei EURES România, conform informațiilor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin.
Aceste oportunități acoperă domenii variate – de la agricultură și producție industrială, până la construcții, transport, sănătate și industrie navală.
Cele mai multe oferte vin din Spania, unde sunt deschise poziții pentru:
Domeniul: industria piscicolă
Posturi disponibile:
Posturi tehnice bine plătite:
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în Spaţiul Economic European pot consulta toate ofertele disponibile accesând:
www.anofm.ro – secțiunea EURES.
Aici sunt actualizate constant posturile vacante, condițiile de angajare, cerințele de calificare și modalitățile de aplicare.
Post-ul Peste 300 de locuri de muncă sunt disponibile în Europa prin reţeaua EURES România apare prima dată în Radio România Reșița.
Bursele elevilor din Caraș-Severin și Timiș, reduse semnificativ în noul an școlar. Mii de elevi afectați de măsurile de austeritate
Bursele școlare acordate elevilor din România au suferit modificări majore în acest an școlar, odată cu aplicarea măsurilor de austeritate adoptate de Guvern. Noile criterii și noua metodologie au dus la scăderi semnificative în numărul beneficiarilor, atât în județul Caraș-Severin, cât și în județul Timiș.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, Ion Moatăr, diferențele față de anul trecut sunt evidente:
În județul Caraș-Severin sunt acordate în prezent 13.127 de burse, distribuite astfel:
Reprezentanții ISJ confirmă că numărul burselor este „mult mai mic” față de anul precedent, atât în cazul burselor sociale, cât și al celor de merit.
În județul Timiș, impactul este la fel de puternic. După schimbarea procedurilor, numărul elevilor care primesc burse s-a înjumătățit, potrivit Inspectoratului Școlar Timiș.
De luna aceasta, elevii primesc bursele aferente anului școlar în curs, incluzând și restanțele pentru luna septembrie.
În total, aproximativ 20.000 de elevi din Timiș mai beneficiază de burse, majoritatea fiind burse sociale. Situația actuală este prezentată de inspectorul școlar general adjunct Cosmin Hogea:
Conform metodologiei elaborate de Guvern, anumite burse pot fi pierde dacă elevii acumulează peste 10 absențe.
Post-ul Bursele elevilor din Caraș-Severin și Timiș, reduse semnificativ în noul an școlar. Mii de elevi afectați de măsurile de austeritate apare prima dată în Radio România Reșița.
From the publisher's feed