„Ce spune un ziar? Nu spune nimic. De aceea trebuiesc două, trei, cinci, douăzeci de ziare, indiferent dacă repetă fiecare din ele același text telegrafic sau reportericesc.” Așa rezuma, sarcastic, Tudor Arghezi starea presei românești în 1935, zugrăvind „Ziarul ideal”. Gazetar redutabil el însuși, Arghezi era conștient de forța și rolul presei și pleda pentru publicații care să informeze „pur și simplu, însă cât mai complect”, oferind publicului „evenimentul brut și libertatea de a se orienta singur într-însul”.