„Recunoștința ne păzește de o viață neroditoare și de erezie. Pavel pleacă de la premisa că dacă viața ta nu e zidită în Hristos, dacă viața ta nu crește în Hristos, și ceea ce le leagă pe cele două este această continuă atitudine de recunoștință sau mulțumire... Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, atunci sunt cele mai mari șanse să sfârșești într-o viață neroditoare și chiar în erezie.

În Noul Testament, recunoștința este pusă ca o marcă, ca un semn, ca o pecete a pocăinței, a omului care e credincios. Cel care nu e credincios nu e recunoscător, nu e mulțumitor. Când suntem noi nemulțumiți (și nu puține sunt dățile), când suntem nerecunoscători, știți ce arată? Necredință în viața noastră. Și nu neaparat că nu suntem copiii lui Dumnezeu - deși, dacă se continuă în această atitudine de nemulțumire, poți să vestești evanghelia cu ușurință cuiva care este așa.”

(Nicu Sotir)