Revista presei românești

România în fața provocării supreme din '89 încoace. Cum facem să ne fie bine prima dată nouă, apoi și aliaților (Adevărul)


Listen Later

Straniul suveranism românesc. Caricatura (SpotMedia) - Viața de ONG-ist a lui Călin Georgescu: fonduri de la USAID și parteneriate cu Fundația Soros (Recorder) - Pe urmele banilor din reclamele rusești. Drumul de la Ministerul Apărării din Rusia la date personale colectate din România (Snoop)

România în fața provocării supreme din '89 încoace. Cum facem să ne fie bine prima dată nouă, apoi și aliaților (Adevărul)

România a anunțat că va susține până la capăt Ucraina în războiul de apărare împotriva Rusiei. Există însă și un mare semn de întrebare. Experții consultați de „Adevărul” spun că, aparent, autoritățile române nu par să aibă o idee clară cu privire la ce ar trebui să facem pentru noi, în condițiile în care ne aflăm în fața unor provocări istorice, cele mai mari după anul 1989.

Aliații europeni ai Ucrainei au stabilit, în urma summitului de la Londra, să susțină Kievul „atâta timp cât va fi nevoie pentru a obține o pace justă și durabilă”. 

La întâlnire a luat parte și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, care a anunțat la final că România va susține Ucraina, fără a explica însă și cum. Ce a spus președintele interimar este că securitatea României este strâns legată de cea a vecinilor noștri din nord.

Politologul Corneliu Bjola, profesor la Universitatea Oxford, spune că România nu putea lipsi de la summitul de la Londra, nu putea lipsi din poza cea mare. Cel mai bun lucru pe care România îl poate face pentru ea însăși este să susțină alianța europeană care prinde tot mai mult contur, consideră Bjola.

„Bolojan, în calitate de președinte interimar, nu poate angaja România în direcții majore, dar simpla participare la acest format demonstrează că țara nu este parte din grupul Slovaciei și Ungariei, care fie ezită, fie sunt influențate de Rusia pentru a menține Europa fragmentată și vulnerabilă. Formarea acestui nucleu este esențială nu doar pentru Ucraina, ci și pentru viitoarea arhitectură de securitate europeană”, adaugă expertul.

Expertul în securitate și relații internaționale Claudiu Degeratu consideră că România va trebui în primul rând să gestioneze corect situația internă și să treacă cu bine peste provocările care vor urma. În plan extern, România nu are prea multe posibilități, crede el.

Generalul (r) Dan Grecu consideră că România  va trebui să fie atentă la provocările sale interne, să investească în propria securitate, în apărare și în armată, iar în plan extern să-și mențină actualele angajamente.

Straniul suveranism românesc. Caricatura (SpotMedia)

Dacă momentul istoric la scară mondială nu ar fi dramatic, așa-zisul suveranism românesc, care se cațără pe această situație, ar fi o excepțională comedie. Dar acești ridicoli fac acum parte din destinul României, ceea ce îngheață orice zâmbet pe buze.

AUR, SOS și POT au atacat la CCR legea care permite armatei să doboare dronele care violează spațiul aerian al României, lege pe care, de altfel, au refuzat și să o voteze. Motivele demersului nu au fost anunțate, cert este însă efectul. Legea nu merge la promulgare, deci intrarea ei în vigoare este întârziată cât durează procedura la CCR.

Legea oferea României un instrument suplimentar de a se apăra în fața unui pericol cert. De la începutul războiului din Ucraina, cel puțin 12 drone rusești au căzut pe teritoriul României, nu au existat victime, însă oricând un asemenea aparat poate să cadă peste o casă, peste o mașină și poate ucide.

În plus, chiar fără acest pericol letal cert, orice penetrare neautorizată a spațiului aerian românesc este o violare a suveranității.

Jurnalista SpotMedia Ioana Ene Dogioiu se întreabă cum să fii suveranist și să te milogești de instanțe internaționale de toate felurile să treacă peste instanțele și instituțiile românești și să impună unei țări suverane o voință externă?

Cum să fii suveranist și să tot vestești că liderul lumii globaliste o să impună regulile în țara ta? 

 

Viața de ONG-ist a lui Călin Georgescu: fonduri de la USAID și parteneriate cu Fundația Soros (Recorder)

„Rețeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranță, pentru că a făcut mult rău țării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe rețeaua X (fostul Twitter) și care este un apropiat al lui Elon Musk. A întărit aceste idei și într-un interviu acordat lui Alex Jones, un realizator de podcasturi conspiraționist, condamnat în SUA pentru că a răspândit știri false.

Călin Georgescu a avut același discurs și la Realitatea Plus, pe 16 februarie.

Declarațiile pe care le face astăzi Călin Georgescu sunt în contradicție flagrantă cu biografia sa. Vreme de 20 de ani, acesta a condus ONG-uri axate pe probleme de mediu și de dezvoltare durabilă: Tineretul Ecologist din România (1990-1996) și Centrul Național de Dezvoltare Durabilă (1997-2011). În anii tranziției, aceste organizații s-au hrănit aproape exclusiv din fonduri internaționale: programe PHARE oferite de Uniunea Europeană, finanțări USAID (Agenția pentru Dezvoltare Internațională a SUA) sau sponsorizări din partea unor guverne occidentale. În plus, primul ONG al lui Călin Georgescu a avut și parteneriate cu Fundația Soros, dezvăluie Recorder.

În cazul fondurilor USAID de care a beneficiat, Georgescu a trecut inclusiv printr-un scandal cu iz de corupție. A fost acuzat de angajații USAID că gestionează discreționar fondurile americane trimise în România, care ajungeau cu precădere către primarii PSD.

Pe urmele banilor din reclamele rusești. Drumul de la Ministerul Apărării din Rusia la date personale colectate din România (Snoop)

O rețea de publicitate online cu rădăcini rusești alimentează propaganda extremistă și fraudele financiare, folosind România ca teren pentru colectarea de date și manipularea opiniei publice. Din spatele unor reclame aparent inofensive, bani și informații circulă spre structuri apropiate de Kremlin, într-un mecanism sofisticat de influență și dezinformare, arată Snoop.

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Revista presei româneștiBy RFI România