Noi venim din viitor

Sabin Gîlceavă – Negocierea, partea subtilă a reușitei tale


Listen Later

În karate cea mai tare lovitură o dai atunci când reuşeşti să îţi creezi o stare de relaxare maximă. Ai muşchii uşori ca o frunză bătută de vânt şi din liniştea asta se ridică din tine o forţa fulgerătoare cu care poţi sparge ziduri.

Poate părea paradoxal dar forţa noastră cea mai mare stă ascunsă în liniştea şi relaxarea din noi. Iar viaţa e plină de confruntări. Fizice sau intelectuale.

În fiecare zi negociem ceva şi în viaţa profesională şi în cea personală. Negocierea e o confruntare în care tu câştigi făcându-l pe celălalt să creadă că el a câştigat făcând ca tine.

Există oameni care se pricep la aşa ceva şi l-am cunoscut pe unul dintre cei mai buni dintre ei. A studiat la Facultatea de Comerţ de la ASE iar în 2000 fonda alături de Adrian Florea compania Trend Consult specializată pe training. Are mai multe acreditări internaţionale şi, din 2014, formează specialişti în negociere cu compania Leverage Negotiation.

Se pare că îi plac contrastele. Viaţa i-a oferit un nume special. E o treabă să te cheme Gîlceava şi să fii specialist în negocieri, adică să îi împaci pe alţii. Se poate şi mai tare. Pe partenerul lui îl cheamă Glonț, Radu Glonț. Mi se pare ceva foarte puternic să mergi la negocieri cu Gîlceavă şi cu Glonț.

L-am invitat astăzi la emisiunea « Noi venim din viitor » pe Sabin Gîlceavă, un om pe care îl întâlnesc des în acceleratoarele de startup-uri şi la Techangels unde este şi vice-preşedinte. M-a surprins tot timpul energia lui aşezată şi parcă un instinct nativ de a dărui din liniştea lui şi celor de lângă el.

Mai multe despre el şi proiectele lui puteţi afla la adresa : leveragenegotiation.com. Are de asemenea şi o pagină personală : sabingilceava.ro Publică de asemenea articole pe pagina « www.noivenimdinviitor.ro ».

...more
View all episodesView all episodes
Download on the App Store

Noi venim din viitorBy RFI România