Sunt patru cuvinte care în ultimele luni s-au spus de nenumărate ori. Politicieni și comentatori au îmbrățișat cele patru cuvinte și au făcut din ele un veritabil slogan. Cele patru cuvinte sunt „se putea și altfel” și se referă evident la măsurile luate de guvernul Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar.

Culmea este că „se putea și altfel” au spus chiar și foști membri ai guvernului. Cu alte cuvinte, foști demnitari susțin, după ce au ieșit din Executiv, că „se putea și altfel”, dar atunci când au putut să decidă nu au arătat nimic din ceea ce se putea face diferit.

„Se putea și altfel” este o expresie minune, pentru că are două calități. Pe de o parte, cele patru cuvinte desființează competența celor care au luat deciziile de echilibrare a finanțelor publice. Dacă „se putea și altfel” este clar că măsurile au fost greșite de la început până la sfârșit. Pe de altă parte, când cineva spunea „că se putea și altfel”, în mod logic acesta sugera că are și soluția perfectă prin care se rezolvă problema, respectiv reducerea deficitului bugetar.

Ideea „se putea și altfel” a fost îmbrățișată cu mare entuziasm și de o parte a publicului. Nici nu se putea altfel, pentru că măsuri precum creșterea TVA, creșterea accizelor sau reducerea unor sporuri încasate de angajații din sectorul public sunt nepopulare.

Dacă vine un politician populist sau un comentator aparent neutru care afirmă apăsat „se putea și altfel” publicul va crede fără nicio reținere că mărirea TVA sau scăderea unor sporuri au fost greșeli de neiertat.

Problema care apare este că promotorii lui „se putea și altfel” nu au spus niciodată care erau soluțiile bune. Sau mai exact se vehiculau idei pe placul publicului, precum reducerea de taxe și impozite, creșterea salariilor și pensiilor, care, însă, aveau o mare doză de risc în contextul în care este nevoie de reducerea deficitului bugetar și nu de creșterea lui.

În orice caz, o parte a publicului a fost convinsă doar pe vorbe că s-ar fi putut lua măsuri care să aducă, în același timp, creștere economică, creșterea puterii de cumpărare și reducerea deficitului bugetar.

Ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a spus: „România nu poate face simultan corecţie fiscală şi creştere bazată pe consum, pe majorarea veniturilor, deoarece cele două măsuri sunt conflictuale. Corecţia este o necesitate. Altfel, pieţele ne vor penaliza şi vom fi nevoiţi să strângem cureaua şi mai mult. Este nevoie de menţinerea nivelului actual de taxe şi nu se pot face reduceri de impozite sub nicio formă până nu ne atingem obiectivele. Nu vrem să trecem sub tăcere dificultăţile pe care le presupune orice corecţie fiscală, austeritate, strângerea curelei. Dar nicio ţară care a avut un asemenea deficit nu a găsit altă cale. În Grecia, corecţia fiscală a durat șapte ani. Portugalia, Spania au avut şi ele. Este nevoie de răbdare, dar şi de stabilitate politică și să continuăm, poate cu retuşurile necesare, ajustarea fiscală, ca să putem să avem finanţare şi astfel ajustarea să fie rezonabilă, acceptabilă. O ajustare făcută de pieţe nu este nici rezonabilă, nici acceptabilă, ci poate să fie super brutală”.

Desigur, pentru adepții lui „se putea și altfel” analiza guvernatorului BNR nu valorează prea mult. Ei cred în continuare cu tărie că există minuni bugetare și că deficitul poate să scadă prin creșterea salariilor, pensiilor și investițiilor publice. Ceea ce s-a întâmplat în anul 2024, dar efectul a fost invers, nu s-a redus deficitul, ci a ajuns la o valoare înspăimântătoare.

Desigur, măsurile guvernului Bolojan nu au fost ideale. Au existat rateuri și se putea, de exemplu, să fie reduse mai accentuat cheltuielile bugetare. Deci, se poate și altfel, dar nu neapărat mai bine, ci mai rău.