Pasaj biblic: Galateni 2:1-10
După paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba
şi am luat cu mine şi pe Tit. M-am suit, în urma unei descoperiri, şi
le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri,
îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în
zadar. Nici chiar Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost
silit să se taie împrejur din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi
strecuraţi printre noi ca să pândească slobozenia pe care o avem în
Hristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus şi nu
ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să
rămână cu voi. Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei,
nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor – aceştia, zic, ei, cei
cu vază, nu mi-au adăugat nimic. Ba dimpotrivă, când au văzut că mie
îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după
cum lui Petru îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi
împrejur – căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiaţi împrejur
făcuse şi din mine apostolul neamurilor – şi când au cunoscut harul
care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi,
mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să
propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur. Ne-au spus
numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să