Deci, să ne întoarcem și mai mult în timp. În 2011 Apple integra în IPhone 4S asistentul Siri. Pentru vremea aceea, Siri a reprezentat pe partea conversațională ceea ce reprezintă azi toate modelele de limbaj avansat. Ce claude, ce chatgpt sau gemini, asistentul celor de la Apple uimea lumea prin răspunsurile lui. Putea să îți seteze alarme, să îți programeze evenimente în calendar, să îți pună melodia preferată, sa apeleze pentru tine, să schimbe diferite setări la telefon, să caute lucruri pe internet informații și uneori chiar avea îndrăzneală să ți răspundă ironic sau haios dacă încercai să faci o glumă mai deocheată cu ea. Păi, da, îi zic o ea, pentru ca inițial vocea sa oficială a fost una feminină și îți vine să crezi sau nu au existat și utilizatori care s-au îndrăgostit de ea.
În 2016, telefoanele cu Android și în special primele versiuni de Pixel, primeau Google Assisten. Era primul asistent virtual motorizat cu adevărat de AI. Înainte ca cei de la OpenAi să facă populară această tehnologie, mă rog o parte din ea, cei de la Google meștereau de mult și încercau să o implementeze de mult în diverse ele funcții ale telefoanelor cu Android.
Era primul asistent care ieșea din limitele cuvintelor cheie sau ale formulărilor specifice pentru a înțelege ce îi ceri. Era o formă nouă de asistent virtual care începea pentru prima dată să priceapă contextual subiectele discuției cu tine.
Apoi a venit celebrul chatgpt și a fost rândul lui Google să fie luat prin surprindere și pe picior greșit, pentru că i-a trebuit mai mult de un an pentru a-l metamorfoza pe Google asistent în bard și mai apoi în gemeni.
Între timp au mai apărut chiar si modele chinezesti precum Deepsick dar și altele noi vestice precum claude a celor de la antropic. Alte companii au ales integrarea lor ca bază pentru asistenții lor, precum a făcut Microsoft cu chatgpt in Copilot.
Dar Apple?! Păi Siri din păcate e un fel de albă ca zăpada. A mușcat din mărul otrăvit și pare ca își așteaptă prințul pentru a o reînvia din somnul profund.
Tim Cook și ai săi ingineri au încercat în 2023 cu lansarea Apple Inteligence. Integrarea sa la nivel internațional a fost un eșec nefinalizând-use nici azi la o distanță de 3 ani de zilei.
Inițial aceștia au căutat o integrare cu chatgpt dar recent au decis să refacă totul împreună cu modelele celor de la Google si
Mai mult decât atât, este ca pe 5 Mai au existat informații pe surse cum zic cei cu știrile din politica, cum ca Apple ar urma în toamna acestui an să lanseze IOS 27, iPad os 27 și macOS 27 cu opțiunea de a-ți alege din setări propriul model de AI care ai vrea să îți guverneze viața pe iPhone-ul tau.
Nu știu clar dacă Apple va reuși vreodată să își dezvolte propriul limbaj de inteligența artificială, ar avea mult de recuperat pentru a reducere avansul pe care o au în performanță deja modelele existențe.
Actualul CEO, Tim Cook are această contraperformanța dar această povară îi va revenii lui John Ternus, care va ocupa cea mai importantă funcție în Apple de la începutul toamnei din acest an.
Iar această nouă măsură anunțată pe surse, cam pare a fi o decizie influențată de viitorul ceo și de actualul vicepreședinte din cadrul departamentului hardware. Zic asta pentru ca dispozitivele Apple, în special Mac-urile niște powerhouse-uri când vine vorba de crearea unor agenți ai pe baza lu Claude.
Deci e clar ca s-a gândit așa, dacă nu putem să-i învingem haide să ne înfrățim cu ei. iar logica nu e rea, pentru ca în acest nou val al tehnologiei dominate de Ai, se diferențiază două categorii de jucători, cei care crează aceste programe și cei care oferă hardware-ul necesar. Și Apple pare ca a decis să se claseze în cea de-a doua categorie pierzând startul pentru a fii relevant în prima.
Ține cont ca și cu Siri în perfuzii iPhone 17, modelul de bază din actuala serie, a fost cel mai vândut telefon din lume al primului trimestru al acestui an și ocupă o cotă de 6% din toată piața globală, fiind principalul contribuitor la vânzările de peste 111 biliarde de dolari încasați de compania americană.
Și nu nu ai funcțiile deștepte ale lui gemini, și nici măcar nu poți să ștergi cum trebuie din poze ce ai nevoie, funcție implementată cu succes pe Samsunguri de ceva ani deja.
Succesul acestui IPhone constă în faptul ca dispozitivul în sine oferă PER total o experiență fluidă, simplă, stabila și rapidă pe part a de utilizare normală a unui telefon. Iar asta datorită și sistemului de operare bine optimizat și susținut de cel mai puternic și eficient hardware pe partea de telefoane mobile.
Așadar, mie la short Tech News mi se pare asta un paradox, reușești să creezi o legătură atât de strânsa între hardware-rul și software-ul create acum amândouă de tine dar nu reușești să integrezi un model propriu de AI care să lucreze local, având în vedere resursele pe care le ai și financiar și uman. Și atenție spun asta în contextul în care de cel puțin 1 an de zile, chinezii au reușit să lanseze AI-uri care să ruleze cu resurse infime…
Sam Altman ceoul open ai a zis pe 6 mai “I think the iPhone is currently the greatest piece of consumer hardware ever made by a lot…But it was not meant for a world where you needed a piece of hardware that could absorb all of the context of your life”
Adică, oricât de șmecher ar fi iPhone din punct de vedere hardware dacă nu poate fi partenerul tău virtual care să înțeleagă absolut tot ce faci, atunci nu e pentru această lume…
Bogdan Menci este numele meu și îl cred ca vânzările lui iPhone 17 îl contrazic momentan pe Alrman, demonstrând ca lumea nu caută neapărat o bucată de hardware atât de intruzivă în viața noastra.
dar șteptăm în iunie să aflăm mai devreme din cadrul conferinței dedicate developerilor ecosistemului Apple, ce planuri oficiale au în acest sens.
Îți mulțumesc de prezența! Până data viitoare să fie AI INOVARE! Pe curând!
revistagrind.ro | bogdanmenci.ro | Spotify | ApplePodcasts | playradio.ro
Aici mă poți cinsti cu "o cafeluță" pentru a avea spor la creație! https://www.buymeacoffee.com/bogdanmenci
podcast, tehnologie, it, games, newgames, shortnews, știri, news, tech, noutăți, TechnologyTheseDays, TechnologyRocks, technologynews, gamesnews, space, revista grind
Hosted by Simplecast, an AdsWizz company. See pcm.adswizz.com for information about our collection and use of personal data for advertising.