Anul 2026 a fost instituit prin lege, promulgată prin Decretul 16/2026 (15 ianuarie), de către Președintele României, ca Anul Iancu de Hunedoara. Proiectul a fost inițiat de Primăria Hunedoara.

Anul acesta se împlinesc deopotrivă 570 de ani de la victoria de la Belgrad (21-23 iulie 1456) și de la trecerea în eternitate (11 august 1456) a lui Iancu de Hunedoara.

Dacă este să ne încredem în ceea ce au spus adversarii săi, Iancu a murit ca un „El Cid” al Balcanilor. Dacă este să-i urmăm pe alții, el a dispărut răpus de „molimă”. Toate arată că Iancu a fost mult mai mult decât un simplu războinic. Socotit fiu nelegitim al regelui și împăratului Sigismund de Luxemburg și numit în documente de tinerețe „Românul” (Olah), el a fost prezentat ca urmaș al Basarabilor din Țara Românească (pe al cărei tron a și ajuns o clipă să domnească). A fost „produsul” popoarelor de la Dunărea Mijlocie și de Jos din acel timp, al maghiarilor (pe care i-a condus și din rândul cărora și-a luat soție), al sârbilor (despre mama lui Iancu se zicea că ar fi fost de neam înalt sârbesc), al bulgarilor (cu al cărei vechi țari s-a zis că se înrudea și a căror coroană a poftit-o), dar și al turcilor (fiul său, Matia Corvin, și Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, pretinzând că sunt rude, „prin valahi”).

Românii din posteritate l-au considerat erou național și i-au pus numele familiei în Imnul de Stat, iar occidentalii l-au prețuit ca pe „ultimul mare cruciat european”. (Acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române)

Cuvântul de deschidere din cadrul Simpozionului "Iancu de Hunedoara și timpul său" rostit de acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române în  Aula Academiei Române.