
Sign up to save your podcasts
Or


Dacă privești acest tablou, numit „Automat”, pictat de Edward Hopper în 1927, simți cu intensitate cum, cel puțin o dată în viață, te-ai simțit și tu ca femeia din imagine. Pictorul prezintă o femeie singură la o masă dintr-o cafenea, dar nu orice cafenea, ci un „automat”, adică o cafenea fără personal, doar cu automate de cafea.
Femeia stă cu privirea dusă, și-a scos o mănușă și a uitat de cealaltă. Privește în jos, spre ceașcă sau spre nimic anume. Nu așteaptă pe nimeni. De unde vine, ce i s-a întâmplat și de ce se simte atât de pierdută, ce va urma pentru ea și cum își va umple golul interior care se reflectă atât de clar în spațiul din jur.
Am folosit această imagine, alături de alte două tablouri ale lui Hopper, pentru a vorbi despre singurătate, dar, pe lângă experiența artistică, am adăugat și explicații despre istoria culturală, precum și mecanismul psihologic și neurobiologic al singurătății.
Fay Bound Alberti, istoric al emoțiilor la Universitatea din York, a demonstrat în „A Biography of Loneliness” (2019) că singurătatea ca experiență emoțională dureroasă nu a existat înainte de secolul al XIX-lea, ci că ea s-a născut odată cu industrializarea, declinul religios și ascensiunea individualismului modern. Psihologul John Cacioppo, fondatorul neuroștiinței sociale, a arătat că singurătatea cronică este un semnal biologic de alarmă asociat cu hipervigilență socială, perturbarea somnului și un risc crescut de mortalitate prematură. Iar pentru perspectiva artistică, pe lângă cele trei tablouri ale lui Edward Hopper, îți prezint și un poem de Wisława Szymborska și romanul „Eu, care nu am cunoscut niciodată un bărbat” al psihanalistei belgiene Jacqueline Harpman. Închei cu o întrebare despre singurătatea viitorului în era companionilor AI — una la care nu am răspuns și nu pretind că îl am.
Ca material complementar pentru episod, vei găsi un scurt test de screening pentru singurătate, alături de câteva sugestii și sfaturi pentru cei care se simt foarte singuri. Sper să îl găsești interesant.
Îți mulțumesc,
Ana-Maria
By Ana-Maria SchweitzerDacă privești acest tablou, numit „Automat”, pictat de Edward Hopper în 1927, simți cu intensitate cum, cel puțin o dată în viață, te-ai simțit și tu ca femeia din imagine. Pictorul prezintă o femeie singură la o masă dintr-o cafenea, dar nu orice cafenea, ci un „automat”, adică o cafenea fără personal, doar cu automate de cafea.
Femeia stă cu privirea dusă, și-a scos o mănușă și a uitat de cealaltă. Privește în jos, spre ceașcă sau spre nimic anume. Nu așteaptă pe nimeni. De unde vine, ce i s-a întâmplat și de ce se simte atât de pierdută, ce va urma pentru ea și cum își va umple golul interior care se reflectă atât de clar în spațiul din jur.
Am folosit această imagine, alături de alte două tablouri ale lui Hopper, pentru a vorbi despre singurătate, dar, pe lângă experiența artistică, am adăugat și explicații despre istoria culturală, precum și mecanismul psihologic și neurobiologic al singurătății.
Fay Bound Alberti, istoric al emoțiilor la Universitatea din York, a demonstrat în „A Biography of Loneliness” (2019) că singurătatea ca experiență emoțională dureroasă nu a existat înainte de secolul al XIX-lea, ci că ea s-a născut odată cu industrializarea, declinul religios și ascensiunea individualismului modern. Psihologul John Cacioppo, fondatorul neuroștiinței sociale, a arătat că singurătatea cronică este un semnal biologic de alarmă asociat cu hipervigilență socială, perturbarea somnului și un risc crescut de mortalitate prematură. Iar pentru perspectiva artistică, pe lângă cele trei tablouri ale lui Edward Hopper, îți prezint și un poem de Wisława Szymborska și romanul „Eu, care nu am cunoscut niciodată un bărbat” al psihanalistei belgiene Jacqueline Harpman. Închei cu o întrebare despre singurătatea viitorului în era companionilor AI — una la care nu am răspuns și nu pretind că îl am.
Ca material complementar pentru episod, vei găsi un scurt test de screening pentru singurătate, alături de câteva sugestii și sfaturi pentru cei care se simt foarte singuri. Sper să îl găsești interesant.
Îți mulțumesc,
Ana-Maria